Memorie întipărită

Spațiile istorice ale aparatului de fotografiat sau să transformăm fragmentele în povestire

Fotografia se uită la noi. Sute de perechi de ochi privesc fix către cei ce contemplează imaginea. Dar dacă ne uităm mai atent, constatăm că privirea nu e îndreptată către noi, ea se pierde în spațiul din spatele nostru, în așteptarea a ceea ce se va întâmpla în curând într-un timp străin de noi, timpul fotografiei. Instalația artistului sârb Predrag Terzić folosește o fotografie din prima jumătate a anilor `30 și creează un concept fotografic paradoxal de spațiu și timp. Fotografia surprinde un grup de oameni, exclusiv bărbați, care încă așteaptă sosirea Regelui Alexandru I, „unificatorul” popoarelor slave din partea de sud a regiunii. Transpusă în spațiul expozițional contemporan și reprezentată în mărime naturală, vechea fotografie se transformă într-o scenă cu conotație istorică. Vizitatorii sunt invitați să participe la un spectacol care tematizează una dintre întrebările cheie pentru Europa de Sud în secolul al 20-lea: întrebarea referitoare la unitatea statală a Iugoslaviei. Ne uităm fascinați în ochii celor care întâmpină viitorul plini de speranță.

Simplitatea anumitor titluri și nume poate fi înșelătoare: Recorded Memories /Amintiri înregistrate - acesta este titlul expoziției. Iar simplitatea sa laconică transmite ideea posibilei existențe a unui substrat, a unui mediu care înregistrează amintirile sau care le absoarbe, interiorizându-le. Filmul fotografic (și într-o oarecare măsură și chip-ul de stocare al camerelor digitale) este în realitate un burete, care absoarbe imagini vizuale și le închide în sine, transformându-le în secvențe trecute. – Însă amintirea este un fenomen organic, subiectiv și irațional, mult mai complex decât simpla acțiune de descărcare a trecutului salvat, mai complex decât o simplă activare a unui buton care declanșează înregistrarea unei imagini. Record! Teza care a determinat selecția lucrărilor artistice prezentate în acest catalog pornește de la premisa că mijloacele de înregistrare precum fotografia, filmul și înregistrarea video cultivă o relație specială cu trecutul și sunt mediatori importanți ai unor ritualuri memorialistice individuale precum și ai unei culturi colective a memoriei. „Ochiul” lor, caracterizat prin capacitatea de a prelua imagini, transformă prezentul în trecut. Și totuși, secvențele surprinse au nevoie de o poveste care să le susțină, pentru a căpăta perspectivă. Din acest punct de vedere, artiștii se regăsesc parțial în activitatea istoricilor, care ordonează sursele trecutului și le pun cap la cap cu scopul de a obține o povestire.

Prezenta publicație, în două părți, însoțește o expoziție ce reunește lucrările a douăzeci și trei de artiști, bărbați și femei, care provin din unsprezece țări din Europa de Sud Est, o regiune în care trecutul, marcat de conflicte și războaie, își face încă resimțită prezența. Diverși autori prezintă, în partea dedicată descrierilor textuale, modele ale culturii memoriei și ale politicii oficiale de rememorare din diferite țări. Volumul cu fotografii reunește lucrări artistice care tematizează aspecte diferite legate de amintire, memorie și comemorare și, pe lângă aceasta, pune accentul pe diversele metode de utilizare ale aparatului. Astfel, camera poate oferi o înregistrare a realității așa cum este ea sau o înregistrare documentată subiectiv, poate surprinde un fir narativ biografic, poate prezenta o analiză istorică sau poate surprinde urma unei acțiuni.

Modul de lucru al fotografului bulgar Nikola Mihov este total diferit de cel al lui Predrag Terzić. Seria sa Forget Your Past plasează în centrul atenției memorialul monumental al Partidului Comunist Bulgar de pe muntele Buzludja. Artistul apelează la mijloace ale arhitecturii fotografice de precizie și reduce astfel dimensiunile uriașe la suprafața bidimensională a filmului său, înainte să le expună sub formă de panouri înrămate în spațiul expozițional. Acestei atitudini clasice, documentariste i se poate opune interpretarea „fragmentată” a fotografului român Iosif Király. Reconstrucțiile sale de peisaje urbane în schimbare sunt imagini ce prezintă mai multe perspective, colaje de spațiu și timp, care transmit ideea că nu există o singură perspectivă valabilă asupra lor, că percepția (și amintirea) sunt niște fenomene absolut subiective și aleatorii.

Artista sârbă Ana Adamović, pe de altă parte, atrage publicul în spațiul său abstract al istoriei. Ea îi îndeamnă pe foștii membri ai unui cor de copii să cânte un vechi cântec iugoslav, pe care îl cântaseră împreună pe vremea când încă mai exista Iugoslavia. Înregistrarea este simplă, necosmetizată, prezintă doar această reprezentație și reprezintă, în același timp, un protest împotriva cursului faptic al istoriei - recording memories. Structura tematică a volumului de fotografii oferă puncte de reper, perspective diferite, din care pot fi privite lucrările prezentate. Anumite încercări se definesc prin tematica abordată, altele prin atitudinea artistică exprimată, iar altele prin reflecția mediului utilizat. Multe lucrări pot fi privite din mai multe perspective. Varietatea metodelor fotografice utilizate devine vizibilă abia în momentul prezentării comparative a lucrărilor. Poate că tocmai momentul fragmentării în fotografie și film este ceea ce unește multe dintre aceste abordări atât de diferite, indiferent dacă artiștii lucrează cu fotografii găsite sau dacă folosesc camera pentru documentare și realizarea de fotografii noi. Fragmentul realității înregistrate reprezintă fie punctul de plecare pentru cele mai diversificate „arheologii” artistice, fie articularea unei perspective, care opune ceva interpretării oficiale a scrierilor istorice. Fotografia și filmul sunt, nu în ultimul rând, și mijloace caracterizate prin renunțare, spații goale – după cum precizează artistul român Ștefan Sava referitor la lucrările sale care tematizează Holocaustul. Raportându-se la filozoful Walter Benjamin, artistul afirmă, că „refugiul trecutului nu trebuie căutat în ziua de ieri, demult apusă, ci în prezent”. Și poate că tocmai acesta este și motivul pentru care perechile de ochi din instalația lui Predrag Terzić privesc încă înspre înainte.

Le mulțumesc tuturor artiștilor și curatorilor cu care m-am întâlnit de-a lungul călătoriei mele prin regiune, care mi-au permis să le observ modul de lucru și care mi-au relatat istoria țării lor dintr-o perspectivă personală. În mod special aș dori să îi mulțumesc lui Konrad Clewing, care a redactat o introducere în istoria recentă a regiunii pentru cititorii noștri și ne-a oferit, în felul acesta, cunoștințele de context necesare pentru vizionarea fotografiilor. Nicolei Reiter și lui Andrej Loll le mulțumesc pentru transpunerea extraordinară a textelor și fotografiilor în carte. Îi mulțumesc lui Manuel Reinartz pentru realizarea tehnică a expoziției, lui Bernhard Tatter pentru conceperea arhitecturii mobile a expoziției și lui Günter Cosmann pentru transpunerea în practică. Lui Stinne Brümmer îi mulțumesc pentru implicarea sa în construcția expoziției.
Îi mulțumesc, în mod special, lui Florian Ebner, care nu numai că a contribuit la conceperea proiectului, dar m-a și susținut în permanență. De asemenea, îi mulțumesc în mod special și lui Juliane Stegner, care a editat această carte și a inițiat expoziția. Îi mulțumesc pentru încrederea investită în mine.
Constanze Wicke
Curatorul expoziției

     

    Constanze Wicke
    s-a născut în 1983 la Leipzig și a studiat muzeologie și estetică la Leipzig și Braunschweig. A curatoriat împreună cu Florian Ebner expoziția Kairo. Offene Stadt – Neue Bilder einer andauernden Revolution / Cairo. Oraș deschis – imagini noi ale unei revoluții fără sfârșit, prezentată în 2012 la Muzeul de Fotografie din Braunschweig și în cadrul lunii europene a fotografiei, la Berlin, precum și la Muzeul Folkwang din Essen în 2013.