Curajul rememorării

Patria

O selecţie de poezii de Tatjana Gromaca, o poetă din Istria, în traducerea Octaviei Nedelcu.

PATRIA

Drumuri murdare, locuinţe pustii prădate, oameni necăjiţi şi hoţi, sinucideri discrete.

Boli, origini impure şi puncte de vedere greşite, presiuni şi tensiuni,

vome pe drum, gropi, protuberanţe, mizerie, conductori graşi

cu cefe groase, grosolănii, neplăceri, supunere şi dispreţ, repulsie.

Respingere, necaz, incultură, lipsă de simţ practic, ineficienţă.

A oprima, a umili, a ucide, a distruge altfel.

Minciună şi supunere.

Letargie, supunere.

 

DEMONII

Demonii familiei, cei mai înspăimântători, cei mai întunecaţi demoni.

În timpul Crăciunului alb.

Temeri, frică de demonul familiei, ură faţă de origini, ură faţă

de propriul sânge, faţă de propriul neam.

Un felinar de noapte care se sparge, o saltea îmbibată de sânge, un pat de lemn dezmembrat în bucăţi seamănă acum cu un gard de nuiele, şi aşteaptă.

 

ASASINI FERICIŢI

O noapte cristalină, o călătorie cu maşina.

O noapte geroasă ce îmbrăţişează frigul şi chiciura.

Am plecat din casa care ardea, am lăsat în urmă flăcările scânteietoare şi mlădioase.

Cerul înstelat e senin şi luminos.

 

FORMA IDEALĂ A EXISTENŢEI

Să stai ghemuit, aplecat. Să fii mai mic decât eşti de fapt.

Să umbli pe pământ ca un sihastru, ca un cerşetor,

privat de orice semn distinctiv, de orice încărcătură.

Să fii invizibil. Să te tărâşti implorând ajutor, da!

Să nu atragi atenţia asupra ta.

Să nu ocupi vreun loc în spaţiu, să nu deranjezi alte vieţuitoare.

Să te vâri într-un ungher fără să dai semne de viaţă.

 

NOI

Ei ar prefera confesiunea

Doar confesiune şi remuşcare

iar când obţin amărăciunea şi durerea

par că s-au liniştit pentru puţin timp.

Stau lângă fereastră pe o bancă de lemn

găsită într-o magazie de mobilă veche.

Unii ar putea chiar şi pentru asta să fie invidioşi?

La picioare, ramuri de dafin şi rozmarin

culese pentru plimbările săptămânale de pe malul mării

în locul în care a adormit un om în maşină.

Poate că zăcea mort?

Orele şi minutele zboară prea repede.

Doar pescăruşii se mai rotesc lent pe cer

impetuos cu aripile larg întinse.

Prevestesc un cataclism

boli, foamete, sărăcie şi moarte.

Am putea să ne bucurăm măcar pentru asta.

 

ILUSTRATĂ HIBERNALĂ

Ilustrată hibernală.

Aşa se intitulează povestirea pe care o voi scrie.

Voi pleca acolo, voi petrece o săptămână-două în acel oraş.

Iarna, bineînţeles.

Totul va fi acoperit de zăpadă.

Case joase, dărăpânate,

străzi şi poduri.

Râurile vor fi îngheţate.

Ici-colo, câte o copcă în gheaţă făcută de pescari

care pescuiesc la mal.

Doi pescari în barcă

întorşi cu spatele unul la celălalt.

Vor pune tablă pe fundul de lemn

şi vor aprinde focul ca să se încălzească.

Lan de porumb acoperit de zăpadă.

Resturi ascuţite de tulei de porumb

se vor iţi din pământul îngheţat.

Ogrăzi pustii.

Copaci scunzi ca nişte arbuşti.

Pe înserat,

se vor aprinde luminile din fundul parcului oraşului,

în casa cea galbenă, din spatele pavilionului auriu.

Dumuri de ţară pustii.

Câte un biciclist mai curajos.

Case scunde în depărtare, câmpuri sub zăpadă.

Bătrâne cu basmale.

Câmpie cât vezi cu ochii.

Plăcerea vâscoasă a melancoliei.

Stâlpi de telegraf, din lemn.

O luminiţă ce pâlpâie abia.

Lătratul de câine în depărtare.

Întuneric.

 

ACOLO

Acolo încă mai există

căsuţe cu geamuri crăpate.

Scânduri bătute în cuie

în locurile unde erau uşi.

Uşi de la intrare bolnave de tuberculoză.

Case cu curţi interioare cu balcoane

executate din fier forjat

sub care se adună pisicile.

Aştept o femeie în capot roşu

să apară şi să le dea pâine înmuiată în lapte

cum o făcuse

cu ani în urmă.

Trage o înjurătură şi dispare

în closetul din curte.

Strada gării este neschimbată

ca pe timpul când o picta Milan Steiner.

Şi biserica evreiască e aici,

în spatele parcului,

vizavi de cafeneaua unde a fost aruncată bomba.

În locuinţele din mezanin

luminile se sting uşor.

Casele celor refugiaţi, ucişi, ori dispăruţi

strălucesc pustii de parcă ar fi bântuite.

A mai trecut un război,

iar celor care au plătit cel mai mult,

şi de data aceasta, ne închinăm cu multă umilinţă.

 

IZ DE HUMUS

După călătorie

ca după dezmăţ.

Cu un sentiment de pustietate şi

profundă remuşcare.

Din nou pe pământul natal

unde încep neînţelegerile şi dezbinările.

Durerea ca un cuib de cuc împletit în piept.

Iz de humus natal- cald şi umed,

erotic ca mirosul de sânge.

Condus de iraţionalitate şi pasiune,

de însingurare şi rătăciri

ca nişte constante rare ale

existenţei.

 

 

CRACOVIA 1989

Pot presupune că acea armonie perfectă a fost determinată de arhitectură.

De vântul din jurul castelului Wawel.

De pasajul din care ţâşnea năvalnic suflarea rece a trecutului.

De cozile formate de oameni care aşteptau votca...

Ce s-a întâmplat, de fapt, cu mine şi Polonia?

Am cumpărat un inel de chihlimbar, prea mare pentru mâna mea neexperimentată,

un palton de piele de la o femeie de pe stradă.

Un polonez necunoscut mi-a oferit un bucheţel de viorele

după ce îngenunchiase cu umilinţă în catedrală.

Toate aceste lucruri le-am considerat preţioase, toate.

Toate demne de a fi păstrate.

Iar viorelele uscate au zăcut ani în şir în sertar.

Astăzi ştiu că lucrurile mai trebuie şi aruncate.

Fără regrete prea mari, cu inima întărită.

Fără vise despre Cracovia.

 

NOVA GRADIŠKA, OKUČANI, NOVSKA

Nova Gradiška, Okučani, Novska.

Nenorocile războiului care a trecut bubuind.

Încă mai sunt acolo, prezenţa lui se simte cu intensitate.

Case înşirate de-a lungul drumului, îngrozitor de pustii.

Figuri umane la ferestre, preocupate de treburi gospodăreşti.

Un copil, mama care aduce plăcinta.

Case ciuruite de schije.

Case cu găuri uriaşe de grenadă.

Nailoane întinse ca nişte pânze de paianjen peste găuri.

 

COPILĂRIE

Dimineţi caustice cu hornuri de fabrici,

torţe de rafinărie din care arde în flăcări teama şi neliniştea.

Miros de râu şi foc de urzici,

pălării spumoase de păpădie,

primele păcate din cea mai fragedă copilărie...

Văcarul care îşi loveşte cu biciul cireada,

coşarul care se iţeşte din horn.

Un stol de ciori în coroanele prunilor din livadă.

Rugina profundă din şlepuri

leagănul de sub nucul cel gros.

 

NOAPTE ÎN PĂDUREA NEAGRĂ

Soarele a apus deja lângă pădurea

neagră ca tăciunele.

Mlaştină, sălcii înmugurite.

Casa cu acoperişul curbat

şi geamuri sparte.

Se revarsă spaţiile,

râurile.

Am schimbat în zilele acestea câteva ţări.

Atâţia oameni s-au scurs prin viaţa mea.

Am reuşit, oare, să-i rănesc suficient de mult pe toţi

ca să mă ţină minte, ceva vreme, după răul făcut?

Depozite de cherestea, cărămidării, foste hambare unde s-a păstrat muniţia.

Am fost maliţioasă,

fără să mă controlez suficient.

Într-un grup neformal, am rostit

rând pe rând, cuvinte în plus, despre alţii.

Flecăreala găunoasă este cea mai mare crimă a intelectualilor

secolului al douăzecilea,

consemnase Czeslaw Miłosz.

Soarele apune în spatele pădurii negre.

Case ca nişte mărunte ligaturi scupltate,

împrăştiate la poalele muntelui înverzit.

O să mă fac de râs

în faţa celor mai maliţioşi decât mine

din cauza idealismului şi a dragostei de adevăr.

Nu pot supravieţui într-o lume

în care cineva trebuie să-mi stea la spate.

Râul poartă crengi în putrefacţie,

dealurile se revarsă în valuri cu pământul.

Un şir solemn de copaci pe povârnişuri.

 

© Radenko Vadanjel
Tatjana Gromaca din Croaţia
Tatjana Gromača, născută în 1971 la Sisak/Croaţia, locuieşte în regiunea Istria Centrală şi Pola; a studiat literatură comparată şi filosofie la Zagreb (promoţia 1995); ani la rând scrie reportaje literare, recenzii de carte şi articole pe teme culturale pentru legendara revistă croată „Feral Tribune“, care între timp a fost desfiinţată; din 2008 este editorialist cultural şi reporter pentru cotidianul „Novi list“; scriitor independent (lirică, proză şi eseuri); a publicat numeroase cărţi, ultimele titluri fiind Bijele vrane – priče iz Istre, volum documentar de proză, (Zagreb 2005); Crnac, roman scurt, (Zagreb 2004); Nešto nije u redu?, volum de poezii, (Zagreb 2000), o selecţie a apărut sub titlul E ceva în neregulă? în limba germană la editura Edition Thanhäuser; în 2001 primeşte pentru acest volum o bursă din partea Academiei Artelor din Berlin.

 

Eine Übersetzung von Fabjan Hafner
Fabjan Hafner, născut în 1966 la Klagenfurt/Austria; studiază germanistica şi slavistica (slovena) la Graz şi Klagenfurt/Austria (1984-1992), masterat şi doctorat, fiind un autor care utilizează ambele limbi oficiale ale landului federal Carinthia (germana şi slovena); traducător de beletristică din slovenă, croată şi sârbă în limba germană, cercetător literar şi editor. Din 1998 este colaborator al institutului Robert Musil pentru cercetare literară din cadrul Universităţii Klagenfurt; 32 de volume traduse, preponderent poezie (Kajetan Kovič, Maruša Krese, Ana Ristović, Tomaž Šalamun, Maja Vidmar, Dane Zajc, Uroš Zupan); premiul pentru cercetare al Societăţii Austriece de Germanistică − 2006; premiul de traducere Petrarca − 1990, premiul de stat al Austriei pentru traduceri literare − 2006, premiul pentru poezie europeană al oraşului Münster − 2007.