Coregrafii sociale Cum să te surprinzi pe tine însuți

„Knotundknot“ von Dana Caspersen und William Forsythe in Berlin-Hellersdorf
„Knotundknot“ von Dana Caspersen und William Forsythe in Berlin-Hellersdorf | Foto: Marion Borriss

Coregrafiile sociale sunt în prezent pe val. Dansatoarea și coreografa Dana Caspersen a demarat, în anul 2011, proiectul-performance „Knotunknot”, care tratează probleme legate de migrație și apartenență socială.

Doamnă Caspersen, sunteți activă de mulți ani în Germania ca dansatoare. De un timp, reuniți medierea cu cercetările din domeniul conflictului și cu coregrafia. Ce au aceste subiecte în comun?

Sarcina unui mediator este de a ajuta oamenii să vadă situațiile în mod diferit și de a găsi soluții. Acesta este un mod de lucru practicat și de coreografi, care creează condiții într-un spațiu limitat, în vederea mijlocirii unor alte percepții sau senzații asupra lucrurilor. Atât mediatorul, cât și coreograful încearcă fie să determine pornirea unor acțiuni, fie să le evite cu totul. În ambele discipline, mișcarea interioară și exterioară joacă un rol decisiv. Cum reacționează oamenii în anumite condiții? Ce ne face să trăim anumite experiențe în felul în care o facem?

Lucrați cu conceptul de coregrafie socială. Acesta amintește, pe de o parte, de plastica socială a lui Joseph Beuys, pe de altă parte el este asociat și cu flashmoburi sau cu diferite acțiuni din cadrul revoluțiilor arabe. Ce v-a influențat pe dumneavoastră?

Artiștii din domeniul coregrafiei sunt interesați de procesele transformatoare. Este evident, așadar, că trebuie să ne gândim la acțiuni desfășurate în spațiul public. Am folosit la început acest termen în lipsa unuia mai bun, însă între timp îmi definesc munca drept Kinetic Public Dialogues. Scopul meu în cadrul acestor proiecte este de a înțelege mai bine dinamica unui conflict. Încerc să ofer impulsuri care să îi ajute pe participanți să modifice dinamicile ce sunt adesea deja întipărite kinetic, astfel încât să poată fi redusă violența potențială din situațiile respective.

  • „Knotundknot“ von Dana Caspersen und William Forsythe in Eberswalde Foto: Marion Borriss
    „Knotundknot“ von Dana Caspersen und William Forsythe in Eberswalde
  • „Knotundknot“ von Dana Caspersen und William Forsythe in Berlin-Wedding Foto: Marion Borriss
    „Knotundknot“ von Dana Caspersen und William Forsythe in Berlin-Wedding
  • „Knotundknot“ von Dana Caspersen und William Forsythe in Berlin-Hellersdorf Foto: Marion Borriss
    „Knotundknot“ von Dana Caspersen und William Forsythe in Berlin-Hellersdorf
  • „Knotundknot“ von Dana Caspersen und William Forsythe in Eberswalde Foto: Marion Borriss
    „Knotundknot“ von Dana Caspersen und William Forsythe in Eberswalde
Mai mulți foști membri ai Forsythe Company, precum Richard Siegal sau Steve Valk, s-au ocupat, la rândul lor, ceva mai târziu, de probleme precum participarea și societatea. Aceste subiecte erau încă de pe atunci discutate de membrii ansamblului?

William Forsythe adoră să se întrebe ce altceva mai poate să reprezinte un anumit lucru. Compania a fost încă dintotdeauna și un grup de cercetare. Ne-am tot pus întrebări precum: ce este ceea ce nu am văzut încă? Este un soi de exercițiu al mirării perpetue. Nu dorim neapărat să facem lucrurile altfel, ci, mai degrabă, să le vedem altfel. De aceea, nici nu mă miră că foști membri ai Forsythe Company își continuă calea prin lume având aceeași perspectivă și aplicând-o în sfera socială.

Deseori auzim, în contextul coregrafiei sociale, expresia „capacitate estetică de acțiune”. Asta înseamnă să faci lucrul corect la momentul corect. Poate fi antrenată această capacitate?

În cele mai multe cazuri, acțiunile folositoare au o anumită estetică. Nu în sensul că sunt frumoase, ci mai degrabă pentru că funcționează bine, pentru că au un efect pozitiv. La fel ca în natură, unde simplitatea și eficiența se află într-o strânsă legătură. Consider că exersăm acțiunea estetică, dezvoltând un fel de curiozitate rezistentă – un interes față de mecanica și însemnătatea unei situații, chiar și a unei situații mai dificile.

În ultimii trei ani ați tot lucrat la piesa „Knotunknot”. În cadrul acesteia, chestionați societatea formată din imigranți cu privire la atitudinile sociopolitice și sociale. Ați lucrat, printre altele, în orașul Raunheim din zona metropolitană Frankfurt, în Berlin-Hellersdorf sau în cartierul Wedding din Berlin. Au existat diferențe semnificative între reacțiile participanților?

La Frankfurt, în prima seară, am avut participanți proveniți în proporție de peste 80 la sută din sectorul financiar. La început mi-a fost teamă că grupul nu este suficient de eterogen. După aceea s-a dovedit însă că, în ciuda unui background social similar, oamenii au accepțiuni diferite cu privire la conceptul de apartenență. Apoi s-a evidențiat un alt punct comun neașteptat. Mulți participanți aveau experiența migrației est-vest din perioada postbelică, fiind încă puternic marcați de experiența cât se poate de concretă și de fizică a foametei. În schimb, la Berlin-Hellersdorf gradul de eterogenitate a fost mare, participanții provenind din medii sau având origini foarte diferite. Din pricina faptului că acolo atmosfera este impregnată de ostilitatea agresivă a neonaziștilor, am avut senzația că participanții se adunaseră în mod special pentru a contracara cumva această situație dificilă. Atmosfera a fost liniștită și concentrată.

Sistemul din „Knotunknot“ este o demoscopie reprezentată în spațiu sub forma unui triunghi. Dumneavoastră adresați întrebări, cum ar fi cine este de acord să permită cuplurilor homosexuale să se căsătorească. Decizia nu se ia în tăcere, ci prin poziționare în spațiu.

Da, acesta este motivul pentru care corpul este atât de important. Trebuie să îți exprimi decizia în spațiu: eu stau aici, ceilalți stau dincolo. Pot suporta această poziție? Iar dacă am luat doar o decizie formală, cum se simte acest lucru din punct de vedere fizic? Cred că unii oameni se comportă, în cadrul Knotunknot, altfel decât s-ar fi comportat dacă ar fi luat decizia în sinea lor. S-ar putea spune că trișează. Ei trebuie însă să își suporte și această atitudine. Scopul meu este de a atrage atenția asupra propriei gândiri, precum și asupra celei a persoanelor din jur. Deseori, oamenii pot fi surprinși de ei înșiși. La Berlin-Wedding, unii participanți au plâns, pentru că au fost impresionați de ceea ce ei înșiși au povestit.

Așa-numitele dumneavoastră „Kinetic Social Dialogues“ sunt muncă socială sau artă?

Eu folosesc cunoștințe din ambele domenii. Consider această zonă de la limita ambelor domenii drept una extrem de interesantă.