Muzica Nouă Prinde oare la public?!

Un concert pentru pian de Peter Eötvös într-o după amiază de duminică. Publicul aplaudă încântat. Să fie oare posibil? Sau premiera unei lucrări de Nicolaus A. Huber la Berliner Konzerthaus, la care spectatorii ascultă orchestra cu evlavie, concentrați, ba chiar cu mare angajament. Ne putem închipui oare așa ceva?

MaerzMusik 2006 Foto: © Kai Bienert Cele două scenarii  nu sunt deloc închipuite, ba chiar sau întâmplat exact așa. Ele arată  că Noua Muzică nu mai poate fi concepută astăzi în afara sălilor de concerte, devenind o componentă indispensabilă a vieții muzicale germane. Vremurile în care spectatorii roșii de furie trânteau ușile în urma lor pentru a-și exprima nemulțumirea și pentru a deranja reprezentația, în care un compozitor era nevoit să își explice public orice disonanță, au apus demult. Şi pentru că avangarda îşi găseşte tot mai multă recunoaştere şi atrage tot mai multă atenţie şi în domeniul culturii pop, poziţia Noii Muzici s-a îmbunătăţit şi mai mult pe parcursul ultimilor ani.

De la spectacolele de nişă în sala de concerte

Sigur, nu trebuie să uităm că Noua Muzică a trebuit să parcurgă un drum lung până să fie acceptată în societate şi să pară astăzi de la sine înţeleasă. Dar cum a fost posibil acest lucru? Ei bine, în primul rând, datorită compozitorilor şi muzicii lor. Dacă nu ar fi existat clasicii epocii moderne şi capodoperele lor care se adresează şi unui public sceptic şi neexperimentat, care îşi entuziasmează auditoriul sau chiar îl dezorientează – Noua Muzică ar fi avut o soartă mai dificilă. Dar şi astfel de opere au nevoie de instituţii, muzicieni, săli şi spectatori. Aşadar era vorba de o întreagă paletă de domenii din cadrul vieţii muzicale care trebuiau activate şi care au promovat, pe parcursul deceniilor, Noua Muzică.

Pentru a vă prezenta Noua Muzică din Germania în deplina ei diversitate, cu contextul şi istoria ei, trebuie să înţelegem componentele sale: muzicienii şi ansamblurile, concertele şi festivalurile, rolul deosebit pe care îl au posturile de radiodifuziune, situaţia educaţiei în materie şi din facultăţi, precum şi o perspectivă asupra genului încă tânăr al artei sonore.

Un nou început după 1945

Relevanţa deosebită pe care a dobândit-o Noua Muzică în Germania are, cu siguranţă, legătură cu noile evoluţii de după 1945, care aveau să netezească calea nu doar unei societăţi, ci şi unei muzici noi. Pentru mulţi compozitori din străinătate, Germania a devenit cea de-a doua patrie: pentru Mauricio Kagel din Argentina, György Ligeti din Ungaria, pentru Isang Yun din Coreea de Sud. Dar şi expunerea spre mediul internaţional a cursurilor de vară de la Darmstadt a conferit Noii Muzici acea deschidere către lume de care ţara avea atâta nevoie în anii 1950.

Pianist Foto: © Colourbox Toate acestea au contribuit decisiv la faptul că în Germania de astăzi trăiesc o serie de compozitori excepţionali, că au fost concepute nişte instrumente extraordinare şi că, în decursul anilor, s-a format şi un public deschis la minte şi interesat. Disputele încinse de până la un moment dat din rândul avangardei muzicale – să ne amintim doar de dezbaterile dintre Adorno şi Stockhausen, dintre Henze şi Lachenmann – au îmbogăţit viaţa spirituală din Germania. Şi, de neuitat rămân în special nenumăratele bijuterii muzicale, precum Gruppen ale lui Stockhausen din 1957 de la Köln, Lukas-Passion a lui Penderecki din 1966 de la Münster, Ephemère a lui Spahlinger de la Stuttgart din 1977, Tutuguri  a lui Rihm din1982 de la Berlin, Mädchen mit den Schwefelhölzern a lui Lachenmann din 1997 de la Hamburg.

Un angajament pentru o altă experienţă muzicală

Noua Muzică din Germania a însemnat însă mereu mai mult decât Darmstadt şi Donaueschingen, mai mult decât Stockhausen şi Henze. Peste 1.000 de compozitori sunt activi în Germania, acoperind întregul spectru, de la avangarda „domoală” şi până la experimentul „înrăit”, care scriu lucrări pentru solourile de flaut dulce şi pentru orchestre simfonice mari, prezentate publicului într-o curte interioară din Bielefeld sau la Filarmonica de la Berlin.

Important este că Noua Muzică înfloreşte şi prosperă în Germania pentru că există oameni angajaţi, care se implică entuziast şi care reuşesc să pună pe picioare festivaluri chiar şi cu bugete mici, care exersează cu elevii de şcoală generală după terminarea orelor sau care studiază de bună voie câte o partitură pentru pian de York Höller. Noua Muzică nu este o obligaţie, ci o provocare pentru simţuri şi intelect. Ea nu a dezamăgit pe nimeni dintre cei care i s-au predat necondiţionat.