Corpul și politica Puterea muşchilor

Der griechische Finanzminister Yanis Varoufakis;
Der griechische Finanzminister Yanis Varoufakis; | © dpa/Andy Rain

Politica se supune legilor puterii. Iar puterea este deținută de acela care arată puternic – cel mai bine prin intermediul unui trup în formă, frumos și aparent capabil.

El poartă o jachetă de piele în loc de sacou și de cele mai multe ori își ține mâinile, relaxat, în buzunare. Cămașa lui e, de obicei, deschisă la gât şi scoasă din pantaloni. Îşi poartă dosarele într-un ghiozdan prăpădit, nu într-o geantă şic de piele – şi merge pe motocicletă. Nimic, dar nimic din felul în care arată ministrul grec de finanţe, Yanis Varoufakis, uns în ianuarie 2015, nu corespunde imaginii tipice de politician îmbrăcat în costume-tip. Și tocmai în spatele acestei apariții se ascunde un mesaj: Yanis Varoufakis vrea să dea semnalul unui nou început. Modestia sa demonstrativă simbolizează cumpătarea atât de necesară bugetului de stat al Greciei, precum și realitatea precarității multor greci, adică a alegătorilor. „Acesta este un statement politic, mai înainte de a face orice declarații“, este de părere York Kautt, sociolog la Universitatea Justus Liebig din Gießen. Printre altele, Kautt studiază subiectul „imagine“.

Mesaj pentru alegători

O imagine stilizată ca mesaj pentru alegători: cunoaștem principiul încă de la politicianul german Joschka Fischer sau de la fostul Cancelar Federal Gerhard Schröder. În cazul lui Joschka Fischer au fost pantofii sport, pe care i-a purtat în 1985 la depunerea jurământului ca primul ministru venit din partea unui partid verde (Bündnis 90/Die Grünen), în cadrul Parlamentului landului Hessen: „Prin acest simbol al modernității, el le-a spus alegătorilor că provine dintr-o contra-cultură“, susține York Kautt. Social-democratul Gerhard Schröder a apărut, după numirea sa în funcția de Cancelar din 1998, în costume scumpe, cu o țigară în mână. Specialista în științe politice, Paula Diehl, care studiază de ani de zile imaginea corporală în politică, spune: „Semnificația gestului a fost: am reușit. Astfel, el a creat o proiecție excelentă pentru clasa mijlocie, care putea, de pe acum, să își spună: dacă el a reușit, și eu pot să o fac.“

Faptul că politicienii fac politică cu ajutorul corpurilor lor, fără a face uz de discursuri, dezbateri sau documente strategice, face parte din epoca noastră, obsedată de elementul vizual. „Opinia publică este mediul fundamental pentru politicieni“, spune York Kautt. Filosoful francez Michel Foucault a fost, de altfel, printre primii care au scris – în A supraveghea și a pedepsi – despre corp: „Raporturile de forță își pun mâna pe el“, sau, mai precis: „Ele îl îmbracă, îl marchează, îl martirizează, îl obligă să lucreze, să participe la ceremonii, îi cer să dea un semn.“

Condiția fizică ca expresie a puterii

Prin corpul lor, politicienii își reprezintă funcția – și, astfel, și starea în care se află statul. În mod ideal, și capacitatea sa de efort. Indiferent dacă vorbim de condiția fizică a președintelui SUA, Barack Obama, a fostului premier italian Silvio Berlusconi, a șefului statului rus, Vladimir Putin, sau a fostului președinte al Franței, Nicolas Sarkozy: cu toții au apărut la bustul gol, la pescuit, la vânătoare, călare pe un cal. Chiar dacă pielea goală este unul dintre ultimele tabuuri ale branșei, domnii de mai sus au ales să își demonstreze astfel virilitatea și, implicit, puterea țării lor.

Aspectul tineresc este, pe de altă parte, la rândul său, un simbol al statusului personal. Să ne gândim doar la Silvio Berlusconi, care şi-a ascuns părul proaspăt transplantat sub o eşarfă, la părul vopsit al politicianului german Michael Glos sau la podoaba capilară îmbunătăţită a lui Christian Lindner, şeful Freie Demokratische Partei (FDP). A existat chiar un proces privitor la aspectul unui politician german, deschis împotriva afirmaţiei că părul lui Gerhard Schröder ar fi fost vopsit.

Oglinda unei societăți meritocratice

Pe de altă parte, corpurile mai puțin lucrate nu sunt neapărat un aspect negativ. Fotografii în care apăreau, de exemplu, ministrul german de finanţe, Wolfgang Schäuble, în scaun cu rotile, Cancelarul Angela Merkel, în cârje, sau primul ministru din Renania-Palatinat, Malu Dreyer, care suferă de scleroză multiplă, intermediază un alt mesaj, foarte bine potrivit cu etica muncii: „Poţi manipula imaginea unei boli sau unui handicap, pentru a obţine o imagine victorioasă“, declară specialista în studii politice Paula Diehl. „Mesajul este: suntem disciplinaţi.“ Iar sociologul York Kautt adaugă: „Ei devin astfel imaginea unei etici protestante, sau măcar înfățișează o abordare obiectivă a unei situaţii neplăcute.“ O logică similară au adoptat şi persoanele care au ales să urmeze o cură de slăbire – a se vedea exemplul lui Joschka Fischer din 1998 sau al ministrului federal german al transporturilor, Alexander Dobrindt. Ei au demonstrat, astfel, că deţin controlul asupra propriului corp. „Asta dovedește putere“, susţine York Kautt. „Îmbunătăţirea personală este o expresie a societăţii noastre meritocratice“.

„Corpul statal“ este, după cum a constatat politicianul roman Menenius Agrippa încă din 500 î. Chr., un sistem de interdependenţe, foarte similar organelor umane. Acest principiu este esențial pentru democrație – și, astfel, un impuls continuu pentru politicieni, care încearcă să își asigure legitimitatea față de această forță suverană care sunt alegătorii. Pentru a fi credibili, ei trebuie „să se țină drepți, la modul literal“, spune York Kautt. Cu toate acestea, imaginea publică a politicienilor face astăzi parte dintr-o ficțiune: „Avem de-a face cu o generație care, până la urmă, se înscenează chiar și pe Facebook“, susține Paula Diehl. „Aici este vorba despre fotografii convingătoare, și nu despre autenticitate.“