25 de ani de la reunificarea Germaniei „O lume cu totul diferită“

ifo-Forscher Joachim Ragnitz
ifo-Forscher Joachim Ragnitz | Foto (Ausschnitt): © privat

Joachim Ragnitz studiază, la Institutul ifo din Dresda, schimbările structurale care au avut loc în Germania de Est după Reunificare. În interviul de mai jos ne-a explicat care au fost costurile Reunificării și ce s-a schimbat în cei 25 de ani care s-au scurs din 1990 şi până în 2015.

Domnule Ragnitz, în anul 1994 – adică în cel de-al patrulea an al Reunificării Germaniei – v-aţi mutat la Halle, un oraş din estul Germaniei, pentru a ocupa funcţia de şef de departament la Institutul Leibniz de Cercetare Economică. Vă mai aduceţi aminte care a fost prima dumneavoastră impresie cu privire la situaţia socială şi economică de la noul loc de muncă?

Sigur că da! Pe de o parte, a fost o perioadă foarte captivantă, întrucât, la acea vreme, a trebuit practic să reconstruim Institutul din temelii. Pe de altă parte, lumea în care am aterizat era una cu totul diferită. Situaţia locativă, magazinele, posibilităţile de petrecere a timpului liber erau foarte modeste, dacă le comparam cu cele din Mainz, de unde venisem. Şi, pe deasupra, mai era şi situaţia disperată de pe piaţa muncii, lipsa de speranţă şi o neîncredere profundă faţă de toți oamenii proveniţi din Vest care lucrau acolo. De fapt, de abia aşteptam să scap de acolo. Între timp sunt bucuros că nu am făcut-o.

În anii de după 1990, în Germania de Est au avut loc transformări economice fundamentale  – cum au arătat acestea şi în ce măsură le-aţi simţit pe propria piele?

Prima fază de după Reunificare a fost marcată, în primul rând, de disoluţia structurilor redegiste: „nucleele industriale”, adică fabricile, au dispărut în mare parte, iar foarte mulţi oameni au devenit şomeri – unii pe viaţă. De atunci, toate s-au schimbat însă în bine: au fost întemeiate companii noi, chiar dacă nu toate au avut şi succes, oraşele şi străzile au fost modernizate, iar marii poluanţi au fost eliminaţi. Din 2005, numărul persoanelor angajate este din nou în creştere, în multe regiuni din estul Germaniei s-a oprit chiar şi fenomenul migraţiei. Sigur, e regretabil că nu s-a ajuns la o „aliniere a condiţiilor de viaţă“, dar asta a fost, de fapt, o iluzie de la bun început. Şi în vestul Germaniei există deosebiri consistente la nivel de salarii şi putere economică între diferitele regiuni; până la urmă, şi sudul Italiei a rămas şi acum, la 150 de ani de la unificarea nordului cu sudul Italiei, o zonă cu structuri slabe, dependentă de ajutorul oferit de regiunea nordică.

La Institutul ifo de la Dresden v-ați pus și întrebarea care au fost costurile Reunificării Germaniei. La ce sumă ați ajuns în urma cercetărilor dumneavoastră și care au fost destinatarii acesteia?

Putem calcula câți bani au venit de la Reunificare din vestul pentru estul Germaniei; suma este de circa 1,6 miliarde de euro, distribuită însă de-a lungul a 25 de ani, ceea ce face ca aceste costuri să fie, de fapt, relative. Totuși nu trebuie să facem greșeala de a înțelege aceste plăți importante ca pe niște „costuri ale Reunificării“, întrucât ele includ și beneficiile sociale asupra cărora oamenii din Germania de Est au aceleași drepturi ca cetăţenii Saarland-ului sau ai Bavariei. În Est, banii aceştia sunt consideraţi a fi un „transfer“, în timp ce, în Vest, nimănui nu i-ar trece prin cap nici măcar să facă referire la acest lucru. Problema Estului este sarcina fiscală redusă, de doar jumătate din nivelul din vestul Germaniei, ceea ce înseamnă că Vestul este nevoit să acopere diferența, în condițiile în care are, la rândul său, aceleași nevoi. Dacă luăm în considerare doar costurile de reconstrucție pentru Est, adică investițiile în infrastructură sau subvenții, se ajunge la cifre mult mai scăzute, în jur de zece procente din totalul plăților. 

Din ce surse au provenit aceste mijloace financiare și ce rol a jucat fondul de solidaritate la care au contribuit toți contribuabili, din Est și Vest deopotrivă?

Banii provin, în cea mai mare parte, din impozite, respectiv – în cazul plăților pentru pensii și șomaj – din plățile făcute la fondurile de asigurări sociale. În Germania, banii din impozite nu sunt defalcați pe anumite categorii: toți sunt adunați în aceeași ”găleată”, fiind mai apoi redistribuiți în funcție de necesități. Fondul de solidaritate de care ați amintit a fost asociat dintotdeauna cu proiectul de reconstrucție a Estului, aceasta fiind, de altfel, și motivația politică din momentul în care a fost înființat; până la urmă, însă, acest fond nu este decât o formă separată a impozitului pe venit, care nu este însă asociat unui anumit scop.

În ultima vreme, diverşi actori politici şi din societatea civilă germană au propus transformarea fondului de solidaritate într-un fond dedicat refugiaţilor. Ce părere aveţi despre această idee?

Din punct de vedere constituţional, acest lucru nu este posibil. Fondul de solidaritate nu poate avea un scop declarat, astfel încât banii strânşi în el nu pot fi alocaţi expres refugiaţilor. În plus, viitoarele încasări din acest fond au fost alocate deja de multă vreme – pentru modernizarea infrastructurii, pentru rezolvarea problemei schimbărilor demografice, pentru returnarea datoriilor istorice ale bugetelor publice etc.. Ipoteza că în acest fond ar mai exista mijloace suplimentare pentru rezolvarea problemei refugiaților este de-a dreptul iluzorie. Discuţia care ar trebui purtată de fapt aici e la ce cheltuieli am putea renunţa pentru a acoperi costurile necesare pentru refugiaţi? Totuşi nimeni nu se încumetă să răspundă la această întrebare.

Finanţarea Reunificării Germaniei ar putea servi drept exemplu, chiar şi după 25 de ani, altor ţări care se confruntă cu provocări comparabile de ordin social?

Nici nu există prea multe ţări pentru care s-ar pune problema unei reunificări după modelul german. În Germania anilor 1990 şi 1991, sub presiunea temporală de la acea vreme, s-au luat nişte decizii care ar trebui evitate, pe cât posibil, în alte ţări: crearea unei uniuni monetare rapide, cu un curs de schimb excesiv de ridicat sau alinierea grăbită a sistemului juridic şi economic. Fluxurile financiare crescute orientate spre Germania de Est au fost, până la urmă, o consecinţă a greşelilor făcute la început în procesul de reunificare. Germania şi-a putut însă permite toate acestea, fiind o ţară bogată, cu o economie puternică. În alte ţări precum Cipru sau Coreea, lucrurile ar putea fi mult mai dificile. Aşadar trebuie să privim foarte atent pentru a vedea unde se poate aplica modelul reunificării Germaniei şi unde nu.
 

Prof. dr. Joachim Ragnitz este, din 2007, vice-preşedintele filialei Institutului ifo de la Dresda. Mai înainte a lucrat timp de 13 ani ca şef de departament la Institutul Leibniz pentru Cercetări Economice din Halle. Institutul ifo este una dintre cele mai importante centre de cercetare în domeniul economiei din Germania şi este membru al Comunităţii Leibniz. Institutul ifo este cunoscut mai ales pentru comunicarea lunară a indicatorului ifo privind climatul de afaceri, care analizează dezvoltarea, la nivel conjunctural, din Germania.