Festivalul de Film de la Cottbus aniversează 25 de ani „Europa de Est rămâne interesantă“

„Back Home“ de Inna Denisova
„Back Home“ de Inna Denisova | © Filmfestival Cottbus

Din anul 1991, Festivalul de Film de la Cottbus se dedică filmului est-european. În interviul prezentat mai jos, Bernd Buder, directorul festivalului, explică de ce a fost înființat acest festival și în ce constă în prezent funcția sa.

Domnule Buder, în programul ediției jubiliare a Festivalului de Film de la Cottbus, care a avut loc la începutul lunii noiembrie 2015, au figurat aproximativ 200 de filme est-europene de scurt și de lung metraj. Nu au fost atât de multe filme la toate edițiile festivalului. Cum a fost prima ediție din anul 1991?

De curând mi-a trecut prin mână catalogul ediției de debut. În program erau înscrise opt filme. Numărul filmelor a crescut însă apoi relativ rapid. Pe lângă concurs, s-au mai adăugat și alte categorii. Încă de la început ne-am dorit să reproducem pe ecran cât mai multe fațete ale Europei de Est.

Europa de Est poate fi definită în multe moduri - geografic, dar și politic.

Noi o definim încă la fel ca în zilele de debut ale festivalului. Europa de Est înseamnă pentru noi fostele țări socialiste. Din acest motiv, nu prezentăm, de exemplu, filme din Grecia, ci din statele succesoare Uniunii Sovietice din Asia Centrală.

Oglindă a transformărilor sociale

Festivalul de Film de la Cottbus a luat naștere în al doilea an după căderea Zidului Berlinului. Care a fost concepția din spatele înființării sale?

Bernd Buder Bernd Buder | Foto (detaliu): © Filmfestival Cottbus Au fost două idei. Pe de o parte, a existat teama că filmul est-european ar putea dispărea de pe marile ecrane. Festivalul a avut menirea de a preveni acest lucru. Pe de altă parte, am dorit să arătăm modul în care producătorii de film din Europa de Est oglindesc și comentează transformările anticipate din societățile statelor respective. Festivalul a păstrat până în prezent această aspirație.

Primul festival din 1991 a avut loc în contextul izbucnirii recente  a războaielor din Iugoslavia. Cum a însoțit Festivalul de Film de la Cottbus în anii următori conflictele din fosta Iugoslavie?

Am putut oferi întotdeauna o scenă producătorilor de film din țări aflate pe poziții ostile. Consider că un spațiu neutru, cum este festivalul nostru, este deosebit de potrivit ca loc de întâlnire, fără a forța părțile să exprime o poziție politică. Noi suntem, în orice caz, mândri de faptul că am putut pune la dispoziție acest forum. Unul dintre obiectivele noastre cele mai importante este de a facilita dialogul, ba chiar de a-l forța.

Cum a evoluat producția de film în noile state care au luat naștere după destrămarea Iugoslaviei?

La început, statele desprinse din fosta Iugoslavie s-au străduit să gândească într-un registru foarte naționalist. Industria filmului era, la rândul ei, influențată politic în acest sens. Noile state au încercat să se delimiteze unele față de celelalte. Astfel, se vorbea despre filmul croat, filmul sârb, filmul macedonean. De vreo zece ani a apărut însă o dorință de colaborare. Există incredibil de multe coproducții - iar filmele deservesc oricum o piață comună. Ar fi, până la urmă,un efort de-a dreptul steril să produci un film numai pentru publicul croat, țara având doar patru milioane de locuitori, chiar dacă ar fi vorba despre un film comercial. Există, de altfel, și o constrângere de natură economică în direcția cooperării. Rămân însă, desigur, destule diferențe. Filmul sârb manifestă o tendință către comedia neagră, în timp ce cel croat are mai degrabă o tradiție literară. La fel au stat lucrurile și în trecut.

Filmul ca statement

În ultimii ai au existat războaie și conflicte nu numai în țările din Europa de Sud-Est, ci și în alte regiuni, de exemplu în Georgia sau în Crimeea. Cât de dificil este să mai produci filme în asemenea situații?

Incredibil de dificil. În Ucraina, de exemplu, există voința de a produce filme, pentru a oglindi în timp real ceea ce se întâmplă, însă mijloacele financiare pentru astfel de producții sunt aproape inexistente. În alte țări, producătorii de film trebuie să caute co-producători. Ceea ce este, de asemenea, dificil, pentru că nimeni nu știe ce va aduce viitorul. În Ucraina, câțiva regizori au fost luați în armată în timpul filmărilor.

Festivalul ia poziție față de conflictele politice din Europa de Est sau păstrează voit o poziție neutră?

Luăm poziție prin selecția filmelor cuprinse în program. În acest an, bunăoară, am difuzat filmul Back Home. Producătoarea Inna Denisova, născută la Simferopol, dar care locuiește în prezent la Moscova, abordează într-un mod foarte critic anexarea Crimeii. Filmul arată cum, după anexare, viața de zi cu zi, cultura politică și întreaga atmosferă din regiune s-au înrăutățit, în special pentru oamenii care gândesc mai liber. Însuși faptul că difuzăm acest film este un statement.

Care este viziunea dumneavoastră despre cum va evolua festivalul în următorii ani?

În 2016, dorim să cercetăm, prin intermediul secțiunii „Focus”,  ce urme a lăsat socialismul în afara Europei. Au existat legături strânse între școlile de film est-europene și Cuba, Angola, Mozambic și Vietnam. La rândul lor, producători de film din aceste țări au studiat la Moscova sau la Academia de Film Konrad Wolf din Potsdam-Babelsberg. Vom începe, în 2016, cu Cuba. În această țară se pregătesc schimbări politice, care vor transforma probabil și societatea. Nu vrem însă să pierdem din ochi nici obiectul nostru propriu-zis. Europa de Est rămâne interesantă. Societățile est-europene se transformă și evoluează, iar aceste schimbări se derulează încă pe fundalul istoriei lor socialiste.