Piese din stagiunea 2014/2015 Actual, amar, dureros

Oliver Frljić „Balkan macht frei“, Residenztheater München;
Oliver Frljić „Balkan macht frei“, Residenztheater München; | © Konrad Fersterer

Autorii de piese de teatru reacționează la crize și războaie punând accentul pe tendințele de izolare ale unei clase de mijloc saturate în întreaga lume.

În stagiunea 2014/2015, teatrul de limbă germană a fost marcat în mare măsură de Elfriede Jelinek. În această stagiune a avut loc premiera unor piese ale scriitoarei care circumscriu două dintre cele mai fierbinți problematici politice ale momentului: fluxurile în creștere de refugiați din regiunile afectate de conflicte militare și din regiunile sărace ale lumii și exploziile xenofobe de ură, care, printre altele, au avut drept consecință asasinatele săvârșite de așa-numita grupare Subterana Național-Socialistă (Nationalsozialistischer Untergrund - NSU). Între anii 2000 și 2006, trioul terorist de extremă dreaptă format din Uwe Mundlos, Uwe Böhnhardt și Beate Zschäpe a asasinat, după cum se pare, nouă mici antreprenori de origine turcă și greacă. Mundlos și Böhnhardt s-au sinucis, iar cazul Zschäpe se judecă din mai 2013 la Curtea de Apel din München. Acuzata nu rostește însă niciun cuvânt.

Noul haos mondial

În piesa Das schweigende Mädchen (Fata tăcută), Elfriede Jelinek tratează tăcerea Beatei Zschäpes, propria sa neputință, precum și o furie abia stăvilită, toate născute de pe urma acestei muțenii strategice. Cele peste 200 de pagini scrise mărunt dau impresia că autoarea încearcă să îi aducă pe cei trei asasini în fața propriei versiuni a Judecății de Apoi. Johan Simons a creat din ele, într-una dintre ultimele sale puneri în scenă ca director al Kammerspiele, un oratoriu șoptit. Textul și premiera de la München constituie unele dintre cele mai marcante evenimente ale stagiunii 2014/2015, oglindind reacția autorilor de teatru față de o lume care se scufundă tot mai mult într-un amalgam babilonian de crize și războaie teritoriale și religioase, orchestrată prin acte teroriste și fluxuri de refugiați.

Premierele din stagiunea 2014/2015 reflectă această situație și arată cum reacționează cetățeanul încă bogat al Europei Centrale, prin proprii mișcări de retragere din fața noului haos mondial. Bunăoară, Rebekka Kricheldorf adună în Homo Empathicus o comunitate de oameni despre care se presupune că sunt liberi de conflict și anxietate. La Göttingen, unde Erich Sidler și-a marcat debutul regizoral odată cu premiera acestei piese, aterizăm într-o Nirvana de sorginte hippie, marcată de efectul drogurilor, ce transcende cupiditatea, invidia, neîncrederea și agresiunea. În fapt, textul teatral bogat în dialoguri al lui Kricheldorf demonstrează însă că o comunitate organizată conform regulilor corectitudinii politice este și ea marcată de trăsături totalitare.

Turbulențe politice și sociale

Dorința de a avea parte de o lume curățată de orice emoție rasistă și sexistă se transformă în coșmarul unui brave new world izolat, în care individul aspiră să fie propria sa unitate de măsură și să decidă, în funcție de situația dată, ce este corect sau incorect politic. Oamenii suprasolicitați ai lumii globalizate imaginate de Kricheldorf se retrag într-un univers de vis, dulce și comod, sunt prinși în jocuri lingvistice eufemistice, înfățișând clasa mijlocie bogată, care își dorește doar să își păstreze propriul status quo în condițiile în care turbulențele politice și sociale au cuprins întreaga lume. Aceeași analiză poate fi aplicată și personajelor lui Dirk Laucke din Furcht und Ekel. Das Privatleben glücklicher Leute (Frică și dezgust. Viața privată a oamenilor fericiți), piesă pusă în scenă pentru prima dată de Jan Gehler la finalul lui 2014 în cadrul Schauspiel Stuttgart.

Laucke tratează subiectul rasismului naționalist și violent, care a degenerat în prezent prin atacurile neonaziste îndreptate împotriva căminelor pentru refugiați la nivelul întregii federații. El crede că sursa acestei nazificări înnoite, în plină ascensiune în satele și orașele germane nu este totuși un fenomen de masă, ci izvorăște din vorbele goale, scăpate de sub control, prin intermediul cărora mitocanii din baruri, cuplurile din clasa mijlocie, dar și intelectualii de vază deopotrivă încearcă să se auto-amăgească cu privire la afluxul oamenilor din zonele sărace ale lumii în Europa Centrală.

Modelul balcanic

Această temă a fost abordată într-un mod extrem de special spre sfârșitul stagiunii de către Oliver Frljićs, în piesa sa provocatoare Balkan macht frei (Balcanii te eliberează). Autorul și regizorul bosniac, care trăiește în prezent în Croația, se folosește pe sine însuși și pe munca sa în cadrul teatrului german ca temă centrală a scrierilor sale. El prezintă cum un „refugiat” privilegiat ca el primește fără niciun impediment, în țara de vis Germania, un permis de muncă, dar suferă din cauza faptului că în lumea teatrală nu este considerat, până la urmă, decât un personaj tipic balcanic. Frljić și-a pus în scenă lucrarea la Residenztheater din München, folosindu-se chiar și de o scenă de waterboarding pentru a ilustra cât de actual, amar și dureros poate fi teatrul.