Portret: Maren Ade Arta şi simţul penibilului

Regizoarea Maren Ade
Foto (detaliu): William Minke, © NFP marketing & distribution* / Komplizen Film

Maren Ade a devenit, încetul cu încetul, dar cu o insistenţă asiduă, una dintre cele mai interesante creatoare de film din Germania, fiind considerate, încă de la apariţia nemaipomenitei sale comedii „Toni Erdmann“, drept salvatoarea cinematografiei germane.
 

Când lumea aproape că uitase de ea, Maren Ade a repurtat un succes extraordinar la Festivalul de Film de la Cannes din 2016, cu ocazia lansării celui de-al treilea său film  artistic intitulat Toni Erdmann. Datorită acestui comeback senzațional, regizoarea născută în anul 1976 a fost aclamată drept salvatoarea cinematografiei germane.

Maren Ade își atrăsese niște reacții exuberante și cu ocazia lansării dramei Alle Anderen (Toți ceilalți), laureată, în 2009,  la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, cu Ursul de Argint la categoria Cel mai bun film. Iar mai înainte cu alţi şase ani, în 2003, această tânără talentată a electrizat criticii cu un alt film multipremiat, drama low budget Der Wald vor lauter Bäumen (Să nu vezi pădurea de copaci). Maren Ade este o minune de puţini cunoscută. Ea îşi rezervă atât de mult timp pentru realizarea peliculelor sale, încât acestea ajung să strălucească ca pietrele preţioase, nişte diamante care nu pot fi însă încadrate perfect în nicio categorie.

O DRAMĂ SENSIBILĂ ŞI PLINĂ DE UMOR

Der Wald vor lauter Bäumen Der Wald vor lauter Bäumen | Foto (Ausschnitt): © Komplizen Film Stilul regizoarei poate fi încadrat, la o privire superficială, în cel adoptat de Şcoala de la Berlin, o grupare de cineaşti care au devenit celebri datorită povestirilor lor lucide și fragile despre viața cotidiană. Concentrarea, sensibilitatea și mai ales simțul umorului care definesc dramele lui Ade, o plasează pe aceasta însă într-o categorie proprie, cu totul aparte. Încă de pe vremea peliculei Der Wald vor lauter Bäumen (Să nu vezi pădurea de copaci), pelicula de absolvire a facultății filmată cu propria cameră video, care consemnează crescendoul disperării unei tinere profesoare, s-a putut observa stilul suveran al regizoarei. Prin personajul proaspetei profesoare vorbăreţe Melanie Pröschle, care vrea să aducă o „adiere proaspătă“ în școală, eșuând însă în mod penibil atât în fața propriilor elevi, cât și în viața privată, Maren Ade, la rândul ei fiică de cadru didactic, a izbutit să dea viață unui personaj inconfundabil.
 

În Alle Anderen (Toți ceilalți), o pereche de tineri îndrăgostiți aflați în vacanță în Sardinia, încep un adevărat război psihologic, marcat de doruri nerecunoscute și temeri privind statutul personal. În Toni Erdmann, Ade ne prezintă povestea bizară a relației dintre un tată și fiica sa, în care o tânără directoare rece ca gheața își sabotează tatăl în vârstă de șaizeci și opt de ani cu ajutorul unor farse – perne care trag vânturi, proteze false – și care, în mod absurd, reușește astfel să se elibereze de probleme.

REGIZOARE, PRODUCĂTOARE ȘI MAMĂ

Spre deosebire de personajele din filmele sale, surprinse în strădania lor de a ajunge cineva, parcursul lui Ade a fost cât se poate de lin. Născută în 1976 la Karlsruhe, ea a primit o cameră video la vârsta de 14 ani, folosind-o să facă filme cu ajutorul prietenilor săi. Maren Ade a absolvit un stagiu de practică la o firmă de producție, și-a petrecut multă vreme prin cinematografe urmărind filme de artă – „independenți americani“, își amintește el, „nu adepți ai lui Godard“, fiind admisă în 1998 la Facultatea de Film de la München, unde a început să studieze regia. În timpul studiilor a înființat alături de o colegă firma de producție Komplizen Film, în cadrul căreia și-a turnat propriile-i creații, dar și proiectele altor membri ai Școlii de la Berlin, precum Valeska Grisebach, Vanessa Jopp și Benjamin Heisenberg. Ade, care are doi copii cu partenerul său de viață, regizorul Ulrich Köhler (Schlafkrankheit), – cel de-al doilea fiu al ei s-a născut în timpul activităților de post-producție la Toni Erdmann –, este o femeie de carieră, care trebuie să își împace profesia solicitantă cu viața de familie. Fiind propriul ei șef, ea dispune totuși de luxul de a-și crea propriul program. Totuși „filmările sunt extrem de obositoare“, ceea ce înseamnă cu nu turnează un film decât odată la șapte ani, pentru că „nu aș face față să o fac odată la doi ani“.

PERSONAJELE SUNT CELE MAI IMPORTANTE

Acesta nu este singurul motiv pentru care filmele ei au nevoie de un proces îndelungat de maturaţie. Inspirația pentru protagonista Ines din Toni Erdmann a fost o consultantă reală, cu care a stat şi a discutat multă vreme. De altminteri, Ade se regăseşte în perfecţionista de Ines: „Atunci când faci un film trebuie să îţi iei nişte repere foarte înalte“. Cineasta lucrează de cele mai multe ori cu actori consacrați de teatru, întrucât pretenția ei de a „fi mereu prezentă“ nu poate fi satisfăcută decât de actori care știu cum se face asta. „Eu sunt mai mereu atrasă de personaje – mă interesează mult subtextul atunci când scriu câte o scenă, voința, dorințele lor“.

 

Și tocmai cuvintele grele folosite în dialogurile regizoarei sunt rostite cu cea mai mare atenție la detalii. Ade este, de altfel, recunoscută pentru transpunerea literală a scenariilor sale, cât și pentru repetarea scenelor de până la 40 de ori: „Ador acest joc cu variante multiple, jocul de-a dramaturgia.“ Ea reușește să evite astfel clișeele, perspectiva pe care o oferă fiind o adevărată disecție psihologică: „Așa se întâmplă cu toate imaginile prea încărcate: odată ce te apropii mai mult de ele, devin mai inteligibile.“

ZÂMBET CU UN NOD ÎN GÂT

Cu toate că și filmele ei anterioare au beneficiat de o anumită doză de umor absurd, Maren Ade şi-a asumat un risc etichetându-şi drept comedie filmul Toni Erdmann. În această disciplină formidabilă, în care reuşita se măsoară prin precizie şi timing, această regizoare celebră pentru precizia sa extraordinară nu are decât de câştigat. Secretul proiectului său constă în deconspirarea penibilului, în fixarea atenţiei asupra comportamentului ridicol al celorlalţi: zâmbetul cu un nod în gât este ceea ce face din Toni Erdmann un film special.
 

Criticii francezi au fost entuziasmaţi de momentele burleşti nu prea frecvente în producţiile germane. Aceştia au ridicat în slăvi filmul totodată sofisticat şi sprinten, considerându-l o „bijuterie”, o „pastilă euforizantă”. Filmul lui Maren Ade a fost trecut în mod oficial pe lista candidaţilor germani la premiul Oscar la categoria Cel mai bun film străin din 2017. Şi iarăşi îşi pune lumea speranţe în Ade, dar ea nu se lasă copleşită. „Nu am nimic de zis deocamdată“, a declarat regizoarea, dorindu-şi să îşi aloce „şi mai mult timp” pentru următorul proiect.