Cota de limba germană la radio O discuție fără sfârșit

Der Appell zur Deutschquote stößt meist auf taube Ohren.
Apelul pentru stabilirea unei cote pentru muzica de limbă germană este întâmpinat, de cele mai multe ori, cu indiferență. | Foto (detaliu): © FreedomMan - Fotolia.com

Ar trebui oare obligate posturile de radio să difuzeze muzică în limba germană? Artişti, politicieni şi redactori se ceartă încă de mai bine de 20 de ani pe tema stabilirii unei cote minime legale de muzică în limba germană – chiar dacă această solicitare a devenit astăzi probabil redundantă

Încă de la mijlocul anilor nouăzeci, în Germania s-a tot discutat despre stabilirea unei cote minime legale în ceea ce priveşte muzica în limba germană difuzată la posturile de radio. Susţinătorii acestei cote au criticat faptul că posturile de radio difuzează preponderent muzică în limba engleză, ceea ce dezavantajează muzicienii germani, mai ales pe cei din generaţia mai nouă. Oponenţii cotei văd în aceasta o formă de intervenţionism statal şi de imixtiune în autonomia radiodifuzorilor.

„GERMANOFILIE ŞI PATRIOTISM EXACERBAT“

Într-un interviu acordat revistei Der Spiegel în 1996, compozitorul german Heinz Rudolf Kunze a dat tonul dezbaterii publice din jurul acestui subiect. El susţinea că este un prieten al muzicii anglo-americane şi că această cotă îi face de-a dreptul scârbă, totuşi „invazia muzicii străine, inclusiv a porcăriilor din afară“ au drept consecinţă faptul că muzica nouă germană nu mai este ascultată. Artişti consacraţi precum Herbert Grönemeyer au aderat la propunerea acestuia de a se impune o cotă, dar tocmai formaţiile mai puţin cunoscute, pe care Kunze dorea să le ajute să îşi dobândească notorietatea s-au întors împotriva lui. Sven Regener din formaţia berlineză Element Of Crime a amintit, bunăoară, de dictatura din RDG, unde se impusese o cotă minimă de 60 de procente în ceea ce privea muzica autohtonă difuzată la radio. Formaţia de muzică pop de la Hamburg Blumfeld a declarat într-o luare de poziţie „că nu suntem dispuşi să susţinem un asemenea populism şi patriotism“. La fel s-au exprimat ulterior şi membrii formaţiei de muzică rock Tocotronic, care au numit această cotă o expresie a „germanofiliei şi a patriotismului exacerbat“.
 

INTRĂ ÎN DISCUŢIE GUSTURILE MUZICALE

Argumentele de ordin economic au încins discuția, mai ales când, după trecerea în noul mileniu, industria muzicală a intrat într-o perioadă criză. Partidul bavarez conservator de guvernământ CSU, bunăoară, a solicitat în 2002 să se ofere mai multe şanse de afirmare producătorilor muzicali germani. Şi iniţiative private precum Verein Deutsche Sprache – VDS (Asociaţia pentru Limba Germană) au criticat ponderea prea scăzută a muzicii de limbă germană la posturile de radio, impunându-se pentru introducerea cotei.

În anul 2004, facțiunile Partidului Social-Democrat (SPD) și ale partidului liberal stângist Bündnis 90/Die Grünen din Bundestag au susţinut la rândul lor introducerea acestei cote minime. În discuţie au intrat mai apoi şi gusturile muzicale. Astfel, Antje Vollmer de la Partidul Verzilor (Die Grünen) deplângea monotonia din programele de radiodifuziune, „lălăiala“ şi „emisiunile şablonate “. Parlamentul german a solicitat, în consecinţă, radiodifuzorilor să difuzeze, pe cât posibil, într-o proporţie de 35 la sută, muzică în limba germană, acest apel fiind însă întâmpinat, de cele mai multe ori, cu indiferenţă.

COTA ÎN STIL FRANCEZ – UN MODEL DE URMAT?

Susţinătorii cotei minime dau adesea exemplul Franței: acolo, radiodifuzorii sunt obligați încă din 1994 să dedice 60 la sută din program producțiilor europene și 40 la sută celor franceze – o jumătate din acestea trebuind să fie noi apariții. Legea a fost inițiată de fostul ministru al culturii, Jacques Toubon, care dorea să protejeze limba franceză de englezisme și care a motivat introducerea cotei și prin faptul că producția de muzică franțuzească înregistrase o scădere în anii precedenți. Cota a rămas însă până astăzi o măsură contestată în Franța, mai ales de către posturile private de radio, alții fiind însă de părere că artiștii locali își datorează succesul tocmai acestei legi. „Fără această cotă minimă nu am fi avut o asemenea diversitate în ultimii douăzeci de ani“, a comunicat societatea franceză Sacem, care reprezintă drepturile a peste 100.000 de muzicieni.
 

DISPUTĂ ÎN JURUL „COTEI HELENE“

În Germania, dezbaterile au fost reluate în februarie 2015: Franz-Robert Liskow, un politician aparținând conservatorilor din Junge Union din nord-estul țării a solicitat ca la radio să fie difuzată „mai multă muzică germană, mai ales șlagăre“, întrucât industria muzicală germană a produs, în opinia sa, tot mai multe melodii. În consecință, Liskow a propus impunerea unei cote minime de muzică germană de 30 - 35 la sută, cotă pe care posturile de radiodifuziune însele să se oblige să o respecte. Și pentru că se declarase a fi un mare fan al celei mai de succes cântărețe germane de șlagăre, Helene Fischer, propunerea lui a fost denumită „cota Helene“.

Criticile nu s-au lăsat însă mult așteptate: directorul unei redacții muzicale din landul Nordrhein-Westfalen (NRW) a argumentat că șlagărele nu sunt prea apreciate de ascultători, iar procentul de muzică pop de limbă germană a crescut și fără impunerea unei cote legale, artiști precum Mark Forster ori Andreas Bourani fiind tot mai îndrăgiți.

DAR MAI AVEM NOI ASTĂZI NEVOIE DE ACEASTĂ COTĂ?

Într-adevăr, vocile care resping ideea impunerii unei cote sunt tot mai multe, întrucât muzica pop germană este cât se poate de populară. „Nu se mai miră nimeni atunci când, la deschiderea radioului, răsună din boxe muzică germană“, nota Süddeutsche Zeitung în 2012. Globalizarea pieței muzicale a dus la dezvoltarea unei monoculturi în domeniul muzicii pop mainstream, dar artiștii germani au știut să contracareze această tendință fiind reprezentați în toate genurile: hip-hop, punk, rock sau pop.

Statisticile vin să confirme această popularitate: conform unui raport realizat de Bundesverband Musikindustrie (Uniunea Federală a Reprezentanților Industriei Muzicale), în anul 2015 opt dintre albumele din top 10 oficial german anual erau în limba germană, iar din top 100, 60 la sută. Printre cei mai de succes artişti se numără, pe lângă Helene Fischer, şi cântăreaţa de muzică pop Sarah Connor, DJ Felix Jaehn sau rapperul Cro. În continuare, raportul arată că cele mai multe posturi de radio nu oglindesc însă această realitate. Din punct de vedere economic, acestea însă nici nu sunt obligate, întrucât muzica de limbă germană a reuşit să se impună de multă vreme prin propriile forţe, chiar şi fără vreo cotă minimă impusă.