Elbphilharmonie - Filarmonica de pe Elba Reper cultural cu misiune

Die Hamburger Elbphilharmonie
Foto ⓒ Iwan Baan

Elbphilharmonie, Filarmonica din Hamburg, îşi deschide porţile, iar criticii de odinioară par să fi amuţit. Impactul construcţiei este prea covârşitor. Doar timpul poate însă să demonstreze, dacă Elbphilharmonie chiar poate îndeplini promisiunile pe care susţinătorii proiectului le-au făcut de-a lungul ultimilor ani.
 

Dramaturgia a reuşit. Luni de zile, responsabilii cu deschiderea noii filarmonici din Hamburg au relevat numai frânturi: ici o conferinţă de presă (în garajul clădirii), colo o instalaţie multimedia (în Centrul de Educaţie Muzicală). În luna noiembrie, s-a deschis Plaza oficială din care se intră în sala de concerte, iar în ianuarie 2017, dansatorii ansamblului Sasha Waltz & Guests au explorat clădirea. În cele două săli de concerte, primele sunete oficiale se vor auzi însă abia la 11 ianuarie 2017. O tehnică de a creşte suspansul ca la carte.
 

Euforie în oraş

Cine doreşte să descrie starea care stăpâneşte oraşul nu poate folosi decât un singur cuvânt: "euforie". Filarmonica din portul Hamburg este pe buzele tuturor. Toţi vor să o vadă. Şi chiar dacă nu merg la concerte - pentru stagiunea de deschidere biletele au fost vândute de mult -, doresc măcar să viziteze complexul. La sfârşit de săptămână, doar pentru a ajunge la Plaza şi a vedea de la 37 de metri panorama peste port, Elba şi oraş, oamenii stau la cozi lungi înaintea intrării, pentru a urca apoi cu deja faimoasa scară rulantă curbată numită "Tube".
 

  • Querschnittsgrafik Elbphilharmonie © Herzog & de Meuron/ bloomimages
  • Elbphilharmonie Hamburg Foto: © Thies Rätzke
  • Elbphilharmonie in der Hamburger Hafen City. Foto: © Maxim Schulz
  • Elbphilharmonie Hamburg Foto: © Iwan Baan
  • Großer Saal Elbphilharmonie Hamburg Foto: © Michael Zapf
  • Großer Saal Elbphilharmonie Hamburg Foto: © Michael Zapf
  • Wandverkleidung Weiße Haut im Großen Saal Foto: © Johannes Arlt
  • Luftaufnahme Elbphilharmonie Foto: © Michael Zapf


Totul sună a basm cultural cu happy end. Lucrurile nu au fost însă întotdeauna atât de plăcute. În povestea Filarmonicii din Hamburg se împletesc lăcomia şi grandomania, naivitatea şi suprasolicitarea. Privind retrospectiv, este greu de înţeles entuziasmul cu care edilii oraşului Hamburg s-au năpustit în anul 2003 asupra proiectului futurist al arhitecţilor Herzog & de Meuron din Basel. Un templu al muzelor pentru Hamburg, cunoscut până atunci mai mult drept oraş al sacilor de piper? De ce nu? Un nou reper! Una dintre cele mai bune săli de concerte din lume! Arhitectura secolului! Şi cireaşa de pe tort: totul pe gratis.

O istorie schimbătoare

Planul era ca oraşul să impoziteze numai terenul, iar costurile de construcţie să fie refinanţate prin închirierea unor părţi ale clădirii.  Însă lăcomia a escaladat, iar în 2007, anul în care primăria a promulgat proiectul, costurile ce urmau să fie suportate din bani publici ajunseseră la circa 114 milioane de euro. La finalul anului 2008, municipalitatea anunţa o creştere a costurilor până la nivelul de 323 de milioane de euro, plus o nouă dată de deschidere. Lucrurile au continuat apoi în aceeaşi manieră. Costurile au crescut, inaugurarea s-a tot amânat şi au existat chiar perioade în care contractorul general Hochtief a oprit complet lucrările. Niciun comentator nu a ratat ocazia să compare proiectul de la Hamburg cu alte demersuri grandioase controversate, precum Stuttgart 21 sau aeroportul din Berlin. Însuşi directorul artistic Christoph Lieben-Seutter a afirmat public că este vorba despre "o veritabilă glumă".

Acceptanţa proiectului în rândul populaţiei oraşului a cunoscut în anumite perioade o scădere dramatică. Cercurile artistice, la rândul lor, au manifestat de asemenea opoziţie. În timp ce municipalitatea aproba una după alta majorări ale bugetului, mediul artistic independent se temea că va pierde modestele subvenţii şi înfiera proiectul Elbphilharmonie drept megalomanie curată. Schimbarea de direcţie i-a reuşit abia Barbarei Kisseler, pe care primarul Olaf Scholz a adus-o la Hamburg în 2011 şi a numit-o senator cultural. Kisseler a impus o reorganizare contractuală, care s-a dovedit a fi durabilă. Costurile s-au plafonat la nivelul de 789 de milioane de euro, conform "preţului fix forfetar global" stabilit în contract. Faptul că ironiile şi speculaţiile privind respectarea datei de inaugurare a Filarmonicii au încetat la un moment dat arată respectul pe care şi l-a câştigat de Barbara Kisseler, care a încetat din viaţă în octombrie 2016.

Cooperare în locul dominaţiei

Criticii de odinioară au amuţit între timp aproape complet. Impactul construcţiei este prea covârşitor. Charisma arhitecturii reprezintă o oportunitate şi un blestem deopotrivă. Timpul va arăta, dacă Filarmonica poate oferi beneficiile calitative pe care susţinătorii proiectului le-au tot promis de ani buni. Va fi vorba, într-adevăr, de un salt cuantic în importanţa pe care muzica clasică a are în viaţa publică? Va fi oare, după cum se exprima directorul artistic Lieben-Seutter, cu adevărat "o casă pentru toţi"? Nu doar plătită de toţi (locuitorii oraşului Hamburg), ci şi folosită de cât mai mulţi.

Directorul Lieben-Seutter a demonstrat deja că, spre deosebire de alţi organizatori locali, nu mizează pe eliminare, ci pe înţelegere. Harţa cu concurenţii privaţi cu privire la preţul biletelor s-a aplanat demult. Cuvântul magic este "cooperare". Ce înseamnă concret aceasta rămâne de văzut. Dacă inerţia aşteptării a fost bună la ceva, atunci pentru a arăta modul creativ în care Lieben-Seutter şi echipa sa ştiu să o abordeze. Pentru festivalurile lor scurte, au activat câteva scene de spectacole originale, reuşind în acest mod să ajungă la un alt public.

Programul indică faptul că spiritul de pionierat va persista şi pe viitor. Nu vor sosi la Hamburg numai vedete mondiale ale muzicii clasice. Chiar în ianuarie 2017, formaţia pop de avangardă Einstürzende Neubauten îşi va face debutul în Sala Mare. Iar întâlnirile culturale muzicale, precum festivalul Salam Syria“ din martie 2017, demonstrează ambiţia de a creiona un program la nivelul vremurilor actuale. Povestea Filarmonicii din Hamburg începe oficial la 11 ianuarie 2017. Rămâne de văzut, dacă va avea şi un happy end.