Architectura brutalistă Înapoi la beton!

Gri, brută, duşmănoasă: arhitectura brutalistă nu se bucură de un renume prea favorabil. Dar toate acestea par a se schimba, întrucât monştrii de beton din anii 1950-1970 pot fi priviţi şi descrişi şi în alţi termeni, ca sculpturi monumentale inconfundabile, captivante, directe şi curajoase.

„Nimic din aceste clădiri nu este fals. Ele îşi arată materialul din care sunt făcute, fie că este vorba de beton, cărămidă sau fier, într-o manieră pură şi deschisă. Nimic nu sună a gol, aşa cum se întâmplă astăzi cu toate faţadele izolate termic. Nimic nu este deghizat, finisat ori şlefuit. Această formă de arhitectură se confundă cu viaţa însăși“, susține Oliver Elser, fan al brutalismului și curator la Muzeul German de Arhitectură din Frankfurt am Main.

St. Trinitatis in Leipzig | Bauakademie St. Trinitatis in Leipzig | Bauakademie | Foto: Uwe Pilz Pornită odată cu construcțiile brutaliste din Marea Britanie, apărute în anii 1950 ca reacție la fațadele modulare, acoperite cu geam sclipitor ale arhitecturii postbelice, mișcarea brutalistă este mai degrabă o atitudine decât un stil, explică Oliver Elser. O atitudine care a transformat materialele de construcții brute (béton brut) într-un element de decor. Canturile, textura și găurile din lemnul folosit pentru turnarea betonului rămân netencuite și, astfel, vizibile.

CASELE SPECTACULOASE ALE DOMNULUI

Surprinzător de multe biserici sunt brutaliste. Mariendom-ul lui Gottfried Böhm  din Neviges (landul Nordrhein-Westfalen), bunăoară, este o construcție spectaculoasă din beton în falduri, care amintește de corturi înghesuite unul într-altul  și care are o capacitate de până la 6.000 de persoane. La rândul ei, biserica Sf. Agnes a lui Werner Düttmann de la Berlin, un bloc aparent ermetic închis, a fost folosită în ultima vreme drept galerie de artă. Și cupola de beton a bisericii Don Bosco din Augsburg, realizată de Thomas Wechs, precum şi fosta biserică St. Trinitatis de la Leipzig, construită de Academia de Construcţii a RDG sunt alte exemple elocvente în acest sens.

Mariendom in Neviges | Gottfried Böhm Mariendom in Neviges | Gottfried Böhm | Foto: Seier+Seier În afară de biserici, şi multe clădiri publice – primării, centre culturale sau şcoli – au fost construite în format mare şi cu amploarea isteaţă a brutalismului. În spatele acestor manifestări s-a aflat o estetică de ordin politic: clădirile destinate cetăţenilor obişnuiţi trebuie să fie la fel de monumentale ca cetăţile mai-marilor de odinioară.

fabrica de proiecte MONUMENTALE

Universitatea Ruhr de la Bochum a devenit, între anii 1963 şi 1970, farul călăuzitor al unei ofensive democratice în domeniul educaţiei. Arhitectul Helmut Hentrich şi-a imaginat universitatea ca pe un „port la marea cunoaşterii“: cele 13 blocuri din fier-beton, a câte nouă etaje şi lungi de 100 de metri întruchipează vasele andocate în acest port. Sub ele se întinde un sistem de garaje subterane, lungi de kilometri întregi. Casele scărilor şi pasajele acoperite fac legătura între diferitele niveluri. Totuşi nu toţi dintre cei 41.000 de studenţi se simt bine în universitatea lor, iar cotidianul Die Welt a definit complexul ca fiind o „fabrică cu caracter educaţional de o urâţenie aparte“.

Ruhr-Universität in Bochum | Helmut Hentrich Ruhr-Universität in Bochum | Helmut Hentrich | Foto: © RUB, Marquard Nici chiriaşii din clădirile brutaliste nu sunt întru totul entuziasmați de acest tip de arhitectură, aşa cum au fost ele construite, bunăoară, de Gottfried Böhm, în perioada 1969-1974 la Köln-Chorweiler. Ele sunt prea neflexibile şi respectă prea puţin dorinţele locatarilor – cel puţin aşa lasă să se înţeleagă criticii.

VALURILE REDESCOPERIRII

Fără îndoială, acești coloși gri sunt motive impunătoare care apar adesea în fotografii. Dar cât de bine se locuieşte, se învaţă şi se lucrează în clădirile brutaliste? „Foarte bine“, este de părere expertul în brutalism Oliver Elser, amintind de Barbican Center de la Londra sau de Satul Olimpic de la München, devenit între timp foarte popular. „Calitatea arhitecturii brutaliste, elementele drastice, directe, sunt pe cale a fi redescoperite.“ Şi nu doar de reţelele de socializare, în albume sau cu ocazia congreselor de arhitectură – tot mai mulţi proprietari şi utilizatori de clădiri brutaliste apreciază valoarea acestui stil aspru şi masiv. Această reevaluare se încadrează într-un „val al redescoperirii“, tipic în istoria construcțiilor și arhitecturii, susține Oliver Elser: „Casele în stil Gründerzeit, mult hulite între anii 1920 și 1970 sunt, de exemplu, astăzi la mare preț.“

Wohnbauten in Chorweiler | Gottfried Böhm Wohnbauten in Chorweiler | Gottfried Böhm | Foto: Elke Wetzig În strânsă legătură cu recrudescența brutalismului este și noua perspectivă asupra materialului de construcție preferat de acesta. Dacă în anii 1960 betonul era un simbol al utopiei și avântului, între timp el a fost asimilat problemelor sociale din ”orașele-Trabant”. „Totuși imaginea proastă a betonului pare să se schimbe“, este convins Oliver Elser. Până la urmă, acest material de construcție nu este vinovat pentru erorile politice și din domeniul urbanismului. Pentru multe clădiri reprezentative ale brutalismului, această poziționare vine însă prea târziu, ele fiind deja demolate.

Olympiadorf in München | Heinle Wischer und Partner Olympiadorf in München | Heinle Wischer und Partner | Foto: Bernhard Betancourt Pentru a salva clădirile amenințate și a putea documenta încăpățânarea robustă a acestui stil arhitectonic, Muzeul German al Arhitecturii, Fundația Wüstenrot și Revista Uncube au pus bazele inițiativei #SOSBrutalism. Aceasta se bazează pe o arhivă online în permanentă expansiune, care cuprinde deja în jur de 1.000 de clădiri din întreaga lume, clasificate, printre altele, și în funcție de gradul de amenințare cu care se confruntă.

St. Agnes in Berlin | Werner Düttmann St. Agnes in Berlin | Werner Düttmann | Foto: KÖNIG GALERIE Berlin | Roman März Deceniile nu trec însă nici pe lângă clădirile brutaliste fără să lase urme. Acestea trebuie reparate și renovate de specialişti. La Mariendom din Neviges, bunăoară, tocmai ce se verifică izolaţiile. Iar renovarea treptată a Universităţii Ruhr de la Bochum este un alt proiect ce vizează îndeosebi îmbunătăţirile de ordin funcţional. Curatorul Oliver Elser nu este întotdeauna de acord cu aceste intervenţii, totuşi este de părere că „arhitectura brutalistă nu trebuie ţinută într-un glob de sticlă. Ea trebuie mereu extinsă.“