Cineastul Julian Rosefeldt Manifest şi Mascaradă

Julian Rosefeldt, 2015 | Achtmal Cate Blanchett: În instalaţia video „Manifesto“ recită din cele mai diverse perspective postulatele avangardei. | © Julian Rosefeldt şi VG Bild-Kunst, Bonn 2017
Julian Rosefeldt, 2015 | Achtmal Cate Blanchett: În instalaţia video „Manifesto“ recită din cele mai diverse perspective postulatele avangardei. | © Julian Rosefeldt şi VG Bild-Kunst, Bonn 2017 | Julian Rosefeldt, 2015 | Achtmal Cate Blanchett: În instalaţia video „Manifesto“ recită din cele mai diverse perspective postulatele avangardei. | © Julian Rosefeldt şi VG Bild-Kunst, Bonn 2017

S-au scurs aproape 15 ani între cele două instalaţii - „Asylum“ şi „Manifesto“ - ale lui Julian Rosefeldt. Pe lângă imaginile elaborat puse în scenă, accentul cade în noul proiect pe forţa cuvintelor din manifestele artistice – toate aspecte fiind cât se poate de actuale.

Julian Rosefeldt a mărturisit în urmă cu câţiva ani că nu a început să studieze arhitectura pentru ca, după absolvire, să se apuce să construiască case. El şi-a încheiat studiile de la München şi la Barcelona, de construit însă nu a construit niciodată nimic. Chiar şi lucrarea sa de diplomă a fost un film, creat împreună cu Piero Steinle; Rosefeldt a păstrat legătura cu colegii de facultate şi în cadrul activităţii din spatele camerelor de filmat. În primii ani nu a folosit decât found footage, adică materiale filmografice găsite. Asylum(2001/02), în schimb, a fost primul proiect de film creat de Rosefeldt însuşi.

ACTIVITĂŢI FĂRĂ SENS

Menajera de origine turcă, vânzătorul de trandafiri pakistanez, bucătarii sau prostituatele din Asia, vânzătorii ambulanți africani: toți aceștia reprezintă clișee care vizează origini și activități atribuite adeseori imigranților sau azilanților. Acestea sunt stereotipurile pe care Rosefeldt le expune în instalația sa în nouă părți Asylum, pe care le reduce la absurd, atrăgând atenția asupra clișeelor din sinele spectatorilor.

Julian Rosefeldt, Asylum, 2001/2002 Julian Rosefeldt, Asylum, 2001/2002 | © Julian Rosefeldt und VG Bild-Kunst, Bonn 2002 Femei cu baticuri pe cap care dau cu aspiratorul într-o seră, florari care udă trandafirii dintr-o stațiune balneară istorică, bucătari asiatici care mărunțesc, în cușca maimuțelor, ambalaje din plastic de fast food, mai înainte de a oferi o reprezentație de Tai Chi; traseele lente ale camerei de filmat nu fac altceva decât să amplifice deșertăciunea acestor munci, făcându-le să arate ca niște ritualuri. Filmele derulate în buclă îi condamnă pe cei 120 de protagoniști la munci sisifice, la activități grele și lipsite de sens, care nu par a lua sfârșit vreodată. Din când în când, personajele își întrerup activitățile absurde, vocalizând în cor un singur sunet, reunindu-se astfel acustic la un întreg care cuprinde tot spațiul. Vizitatorul care se deplasează prin mijlocul celor nouă proiecţii enorme devine el însuşi parte a instalaţiei.

TABLOURI VIVANTE

Julian Rosefeldt abordează subiecte importante în filmele sale. Dacă în cazul Asylum şi al Lonely Planet (2006) este vorba despre străinătatea percepută ca exotică, The ship of fools (2007) sau My home is a dark and cloud-hung land (2011) au în centrul atenţiei conceptul de patrie. Atitudinile sunt puse în scenă cu acribie, până în cel mai mic detaliu, iar imaginile, gândite strat peste strat. Nu degeaba lucrările lui Rosefeldt au fost comparate adesea cu tablourile: ele sunt adevărate tablouri vivante. Citatele din istoria artei sau a cinematografului sunt intenționate și trebuie înțelese ca un omagiu la adresa acestora. Astfel, American Night (2009) este tributar genului western, iar Deep Gold (2013/14), lui Luis Buñuel.

Julian Rosefeldt, Asylum, 2001/2002 Julian Rosefeldt, Asylum, 2001/2002 | © Julian Rosefeldt und VG Bild-Kunst, Bonn 2002 În vigoarea limbajului imaginilor, a personajelor clar conturate, arhetipale, dar şi în naraţiunea uşor de perceput chiar şi în buclă, fiecare parte a instalaţiilor funcţionează de sine stătător. Totodată, părţile se potrivesc perfect unele cu celelalte, cele mai diverse scene aflându-se în legătură unele cu celelalte.

60 DE MANIFESTE, 13 ROLURI ȘI O SINGURĂ ACTRIȚĂ

Primul dintre cele 13 screen-uri ale celei mai noi lucrări a lui Rosefeldt, Manifesto, înfățișează în prolog imaginea rulată cu încetinitorul a unui fitil aprins. Pe fundal se aud pasaje din Manifestul Partidului Comunist (1848) al lui Karl Marx și Friedrich Engels – părintele tuturor manifestelor – urmat de Manifestul Dada al lui Tristan Tzara și de textul lui Philippe Soupault, Literatura și restul. Încep să sară scântei, tensiunea crește, dar nimic nu se întâmplă. Toate manifestele pretind că vor provoca focuri de artificii, iar asta este valabil și în cazul următoarelor 12 proiecții.


Julian Rosefeldt, Manifesto (Film stills), 2015 Zwölfmal Cate Blanchett: In der Video-Installation „Manifesto“ rezitiert sie in den verschiedensten Rollen die Postulate der Avantgarde. | © Julian Rosefeldt und VG Bild-Kunst, Bonn 2017 Artiștii tineri bărbaţi în majoritatea lor care au întocmit aceste manifeste ale lumii moderne, nu voiau să schimbe doar arta, ci – nici mai mult, nici mai puțin - lumea întreagă. Rosefeldt a alcătuit un colaj din 60 de texte originale pentru fiecare film în parte, suprapunându-l scenelor contemporane. În urma abrevierii şi alipirii textelor au rezultat 13 monologuri poetice..

O mamă americană conservatoare intonează la masa de prânz angajamentul lui Claes Oldenburg pentru mişcarea pop art; apoi mai este brokerul, într-un peisaj care are ceva futurist, de centru de supraveghere, cu toate monitoarele aprinse; muncitoarea de la incineratorul de deşeuri preferă manifestele arhitecturii; femeia care ţine discursul funerar din faţa unui mormânt deschis într-un cimitir din apropierea pădurii recită textele esenţiale ale mişcării dadaiste; omul străzii strigă spre cerul cenuşiu al Berlinului, de la megafon, observaţii cu privire la situaţionism; toate cele treisprezece personaje (într-una dintre scene are chiar două roluri) sunt interpretate de Cate Blanchett– o capodoperă de limbaj, interpretare și mască.
 
Julian Rosefeldt. Manifesto. Film zur Ausstellung im Hamburger Bahnhof – Museum für Gegenwart – Berlin

Rosefeldt prezintă manifestele istorice în contexte neaşteptate, sociale şi actuale. Rolurile nici că ar putea fi mai diferite, dar cu toate acestea, ele converg toate în prezent şi într-o singură persoană. Un transfer care funcţionează datorită diferitelor exclamaţii ale ideilor pronunţate: cuvintele şi conţinuturile par astfel mai actuale decât oricând. Din când în când, diferitele personaje – care sunt totodată şi unul singur – îşi întrerup discursurile, reunindu-se într-un elogiu pe mai multe voci adresat tuturor manifestelor.
 

Porträt Julian Rosefeldt Porträt Julian Rosefeldt | © Gabriele Brandt Julian Rosefeldt s-a născut în 1965 la München şi locuieşte din 1999 la Berlin. Din 2010 este membru al catedrei de film şi mass-media din cadrul Academiei Bavareze de Arte Frumoase de la München, iar din 2011, profesor pentru medii digitale la Academia de Arte Plastice.

Instalaţia filmografică în 13 părţi Manifesto mai poate fi vizitată până pe 14 mai la Staatsgalerie Stuttgart, din 16 februarie şi până pe 21 mai 2017, la Villa Stuck de la München, iar din 23 februarie până pe 23 aprilie 2017, la Ecole des Beaux Arts de Paris.