Promovarea culturii în Germania „Cultura clasică își pierde relevanța“

Galeria Bibliotecii Municipale din Stuttgart
Galeria Bibliotecii Municipale din Stuttgart | Foto (detaliu): © Stadtbibliothek Stuttgart (yi architects)/Martin Lorenz

În nicio altă ţară din lume nu există, raportate la numărul total de locuitori, atâtea teatre, muzee şi săli de concerte ca în Germania. Acest lucru se datorează şi sistemului unic de susţinere. Datele ne arată că promovarea culturii este deosebit de importantă în Germania. În interviul de mai jos, Birgit Mandel, profesor de management şi diseminare a culturii de la Universitatea din Hildesheim ne explică de ce această susţinere ar trebui totuşi să se schimbe.
 

Doamnă Mandel, în ianuarie 2017 a fost inaugurată Elbphilharmonie de la Hamburg. Numai construcția a costat circa 800 milioane de euro, operarea acesteia va înghiți multe alte miliarde. În Germania, astfel de instituții culturale de mari dimensiuni sunt puternic susținute de stat. Credeți că acest lucru are sens?

Cred că este cel puțin expresia felului în care alegem să promovăm cultura în Germania: cu un aport financiar important și o preferință pentru instituții culturale de înaltă ținută, clasice și burgheze.
 

În cazul sumelor destinate susținerii domeniilor culturale pe anul 2013, distincția nu se face la nivel federal, al landului sau comunităților. De departe cea mai mare parte din banul public  (35 la sută) a fost investit în domeniul „Teatru şi muzică“ – adică la fel de mult cât au avut următoarele două categorii însumate, „Biblioteci“ şi „Muzee şi expoziţii“. În total, aceste trei domenii au dobândit peste două treimi din ajutorul de stat dedicat culturii.
 
Asta se poate vedea şi din felul în care au fost împărţite sumele: teatrul, muzica şi muzeele au primit peste jumătate din bani.

Da, aşa este. Sumele sunt impresionante şi în cifre absolute. Cu cele în total 9,9 miliarde de euro reprezentând subvenţiile de stat acordate în domeniul culturii ne situăm pe primul loc în lume – chiar dacă această cifră nu reprezintă decât 1,7 la sută din bugetul public total. Dincolo de toate acestea, sistemul german de subvenţii mai are o particularitate, care explică poziţia importantă a culturii înalte în distribuţia mijloacelor financiare.

Despre ce particularitate este vorba?

Despre organizarea descentralizată. Fiecare dintre cele 16 landuri federale răspunde individual pentru felul în care este promovată cultura. La aceasta se mai adaugă şi principiul subsidiarităţii, care spune că cea mai mică entitate administrativă are prioritate la abordarea unei anumite sarcini, mai înaintea entităţilor supraordonate. În cazul promovării culturii, cele mai mici entităţi sunt oraşele şi comunele, ele răspund de 45 la sută din acţiunile de promovare din domeniul culturii. Landurile preiau aproximativ 40 la sută, iar federaţia, în jur de 15 la sută. Această constelaţie contribuie, la rândul ei, la apariţia a foarte multe oferte culturale, fapt unic probabil în lume.

Ne-ați putea explica cum decurg toate acestea?

Atunci când fiecare land federal răspunde de unul singur pentru oferta culturală, atunci apare dorința de a putea oferi spații culturale reprezentative proprii. Între landuri apare astfel o oarecare concurenţă. În total, în Germania există peste 150 de teatre publice, adesea spaţii multiculturale cu propriul repertoriu, 130 simfonii şi orchestre de cameră publice, circa 6.000 de muzee, dintre care aproximativ o jumătate finanţate de către stat, 40 de săli dedicate festivalurilor şi circa 7.000 de festivaluri. Un sfert din toate orchestrele profesioniste şi 14 la sută din toate operele permanente de la nivel mondial se află în Germania; la toate acestea se mai adaugă şi cele aproximativ 8.000 de biblioteci.
 
Landurile şi comunităţile şi-au disputat în 2013 cea mai mare parte din subvenţiile destinate culturii. În domeniile „Teatru și muzică“, „Muzee și expoziții“ și „Biblioteci“, comunitățile absorb cel puțin o jumătate din mijloacele financiare. Federația, în schimb, este deosebit de activă în cazul instituțiilor culturale din capitala de la Berlin, precum și în cel al activităților de peste hotare.
 
Haideți să vorbim mai îndeaproape despre rolul federației în cadrul acestui sistem. Este surprinzător faptul că aceasta nu contribuie decât într-o mică măsură la sprijinirea teatrelor sau muzicii; în schimb, de promovarea culturii în străinătate se preocupă aproape în exclusivitate. De ce se întâmplă asta?

În principiu, federația are, conform regulilor sistemului federal de asistență, atribuții foarte limitate; ea răspunde, de regulă, doar de promovarea chestiunilor de la nivel statal, precum protecția bunurilor culturale deosebite, a moștenirii culturale prusace cu muzeele și castelele sale, bibliotecile speciale, promovarea supraregională a domeniului cinematografiei și relațiile culturale internaționale de care vorbeam mai devreme. În ultimii ani am putut însă observa o creștere constantă a mijloacelor financiare acordate de federație în special programelor-pilot de susținere de la nivel federal și, printre altele, educației culturale.

Să ne întoarcem la Elbphilharmonie. Credeţi că construcţia acesteia a fost o investiţie bună din punct de vedere al promovării culturii?

Asta depinde cum se definesc atribuţiile promovării culturii. Pe de o parte ştim că proiectele de prestigiu, aşa cum este Elbphilharmonie, joacă un rol important în formarea identităţii culturale a unui oraş sau a unei regiuni. Chiar dacă oamenii nu uzează de aceste instituţii, ei tind să se identifice cu ele în mod pozitiv. Pe de altă parte, promovarea culturii din Germania a pretins încă din anii 1970 să contribuie la educaţia culturală a tuturor grupurilor de cetăţeni din societatea noastră. Marea întrebare este dacă toate acestea vin să îndeplinească acest deziderat. Ştim între timp că doar zece procente din populaţie, în cea mai mare parte membri ai mediului academic, cu un statul social ridicat, se folosesc de instituţii culturale precum sălile de concerte, teatrele şi muzeele.

„CULTURA ÎNALTĂ ESTE CONSIDERATĂ NUCLEUL IDENTITĂŢII GERMANE“

Dar nu s-a adresat cultura înaltă mereu unui public de nişă?

În mare, da. Ce este însă interesant la sistemul german de promovare a culturii  este că acest lucru nu contează, de fapt, deloc. În Germania, concepţia că arta şi cultura sunt bunuri importante ale întregii societăţi, este adânc ancorată în opinia publică. De altfel, acest lucru este sprijinit şi în Constituţie: politica culturală se bazează pe garanţia libertăţii artistice [art.5 alin.3 prop.1 din Constituţia Germană, n.r.]. Din acest text au rezultat însă şi alte legi adiţionale, care dictează că statul trebuie să asigure această autonomie sprijinind arta şi cultura, astfel încât să le protejeze de constrângerile pieţei libere şi de aşteptările concrete cu privire la beneficii.

E o idee bună, până la urmă.

În principiu, da, dar a contribuit şi la faptul că în Germania nu a existat multă vreme nicio nevoie de a se preocupa cu aspectul utilizării efective a entităţilor susţinute de stat. Cultura clasică burgheză este considerată în continuare nucleul identităţii germane, nefiind contestată nici chiar de cei care au de suferit de pe urma faptului că instituţiile mari sunt preferate în mod evident la alocarea mijloacelor financiare: scena culturală liberă sau cultura socială. Dar tocmai această aşa numită identitate a început să se schimbe.

La ce fel de schimbări vă referiţi?

Pentru o parte tot mai mare a populaţiei germane, cultura înaltă clasică își pierde din relevanță. Asta are de-a face, pe de o parte, cu o schimbare generală a obiceiurilor de receptare, motivată și de digitalizare. Un alt aspect sunt noile impulsuri provenite de pe urma migrației. Oamenii de altă origine etnică introduc alte obiceiuri de receptare și alte preferințe culturale în societatea noastră. Marea provocare pentru domeniul artelor și politicilor culturale din Germania este modificarea instituțiilor preexistente cu ajutorul cu noului public, cu ajutorul noilor utilizatori, ai noilor actori. Totodată, pe lângă cultura instituționalizată trebuie să se impună și alte forme de organizare noi, mai flexibile, care să ia în seamă și interesele culturale ale generațiilor viitoare și ale creatorilor de cultură.
 

Prof. Dr. Birgit Mandel conduce departamentul de management și diseminare culturală din cadrul Institutului de Politici Culturale de la Universitatea din Hildesheim. Ea este, printre altele, vicepreședintele Societății pentru Politici Culturale precum și membru în Consiliul de supraveghere al Berlin Kulturprojekte GmbH.
 

Despre grafice
Datele provin din Raportul financiar privind cultura din 2016, publicat de Biroul Statistic Federal și din diversele landuri. În acest raport sunt strânse și evaluate toate mijloacele financiare publice alocate domeniului cultural. Din pricina duratei extinse a proiectului (datele necesare trebuie să includă toate regiunile, până la nivelul comunităților) raportul financiar privind cultura din 2016 face referire la anul 2013. 
Raportul conține cele mai importante cheltuieli publice din domeniul culturii. Mijloacele financiare private, de exemplu din partea unor fundații, nu sunt oferite decât sub formă de estimări. Conform raportului, în 2013 mediul privat a investit în instituţiile sprijinite de stat 1,17 miliarde de euro. Instituţiile culturale care funcţionează fără subvenţii publice precum teatrele de music-hall nu sunt incluse în raportul financiar. 
Cheltuielile publice din domeniul culturii au însumat, în 2013, 9,892 miliarde de euro, adică 0,35 la sută din produsul intern brut. Această cifră se traduce în 1,68 la sută din bugetul total al ţării. Federaţia, landurile şi comunităţile au pus, aşadar, la dispoziţia culturii, per cap de locuitor, 122 de euro. În acest sens, federaţia a furnizat 0,8 procente din totalul cheltuielilor sale, landurile, 1,8 procente, iar comunitățile, 2,4 procente. În cele două grafice nu sunt incluse așa numitele domenii para-culturale: structurile de radiodifuziune, televiziunile, bisericile, universitățile populare și celelalte instituții de formare au primit în anul 2013 din partea federației, landurilor și comunităților 1,9 miliarde de euro. Alături de cele 9,892 miliarde de euro menționate mai sus, cheltuielile publice din domeniul culturii se ridică la aproximativ 11,8 miliarde de euro.
Multe dintre categoriile reprezentate sunt inteligibile fără prea multe explicații. Altele trebuie puțin lămurite: capitolul „Biblioteci“ din raportul financiar include „bibliotecile publice, științifice și speciale“. Protecția monumentelor include, pe lângă monumentele de mare valoare artistică și piețe istorice, parcuri sau clădiri industriale. Categoria „Alte domenii culturale“ presupune, în fine, „mijloacele de promovare a domeniului cinematografic, promovarea culturii refugiaților, a folclorului și a istoriei și geografiei locale, precum și cheltuielile de la nivel comunal pentru cultivarea istoriei și geografiei locale “.