Musik Awards Problema premiilor

Show mare de muzică pop: James Bay și Sarah Connor la gala Echo Pop 2016
Show mare de muzică pop: James Bay și Sarah Connor la gala Echo Pop 2016 | Foto © BVMI, Sinissey

În muzica clasică se luptă fără mănuși. Cine nu a câștigat nicio competiție nu prea are nici public. În cazul muzicii pop, lucrurile stau altfel. Aici intervin industria muzicală, jurnaliştii, şi organismele de control, generând premii împreună sau separat. O privire de ansamblu.
 

Premiile din domeniul muzical sunt aproape la fel de vechi ca industria muzicală însăși, chiar dacă nu sunt un indicator ferm al valorii acestei arte. Locul ocupat în topuri şi statisticile privind vânzările ca indicatori ai valorii pe piaţă determină – cel puţin pe termen scurt – cursul de schimb al muzicii. Pe termen lung însă, acestea nu pot spune mare lucru despre valoarea unei melodii. În fiecare an sunt redescoperite adevărate bijuterii uitate şi niciun laborator din lume nu a putut descifra ADN-ul succesului unei melodii pop. Asta face ca lucrurile să fie întotdeauna palpitante și de aceea se și decernează aceste premii.

MAMA TUTUROR CEREMONIILOR DE PREMIERE

Mama tuturor ceremoniilor de premiere este Discul de Aur. Primul Golden Disc neoficial a fost conferit în 1931 pentru cele 500.000 de discuri vândute de single-ul That Silver Haired Daddy Of Mine al lui Gene Autry. A mai durat încă unsprezece ani până ce Glenn Miller a reușit să se bucure de același privilegiu, cu al său Chattanooga Choo Choo. Discul de aur este decernat în mod oficial și regulat în SUA din 1958, iar Germania a preluat rapid acest obicei. Criteriile de selecție au devenit, odată cu trecerea timpului și din pricina cifrelor de vânzări în scădere continuă, dar și din cauza complexității tot mai mari a pieței de profil, tot mai laxe. Astăzi nu se mai interesează mai nimeni de acest ritual demodat. Alte premii muzicale au luat locul Discului de Aur.

Bunăoară, Deutsche Phono-Akademie decernează din 1992 premiile Echo, acestea fiind considerate cele mai importante distincţii de pe scena pop germană. Laureaţii sunt selectaţi în baza duratei prezenţei lor în Media Control Charts, ceea ce înseamnă că juriului îi pasă mai mult de efectele rapide decât de vânzările pe termen lung. Prin urmare, nu este de mirare că Helene Fischer a fost cea care, cu cele 16 trofee primite, este deţinătoarea celor mai multe premii Echo, urmată de Kastelruther Spatzen (13), Herbert Grönemeyer (11) şi Die Toten Hosen şi Rammstein (câte 10). Creativitatea sau valoarea artistică sunt irelevante, aici nu contează decât standing-ul comercial. Acesta a fost, de altfel, şi motivul pentru care Premiile Echo au fost luate în colimator în 2013, când formaţia Frei.Wild din Tirolul de Sud, cu veleităţi politice de dreapta, a fost nominalizată pentru un trofeu. O sumedenie de artişti – printre care şi Die Ärzte şi Kraftklub – au protestat, alegând să nu participe la ceremonia de decernare a premiilor. Un mic semn măcar că conţinuturile mai sunt încă luate în seamă.

COMERŢ VS. CRITICĂ

În contrapartidă la Echo există Premiul Criticilor Germani, care ia în considerare calitatea muzicii, un premiu decernat de asociaţia omonimă în urma voturilor conferite de critici specializaţi. Aspectele comerciale nu sunt luate în considerare decât dacă casele de discuri bine poziţionate pe piaţă dispun de mijloacele potrivite să atragă atenţia criticilor asupra produselor lor. Pentru a lua în considerare şi diversele tipuri de măsurători disponibile, sunt realizate topuri trimestriale, apoi se acordă premii anuale. O altă festivitate de premiere, de proporţii importante, are loc la Berlin, unde, din 2009, sunt decernate premiile GEMA pentru autorii de muzică. Şi aici, la fel ca în cazul premiilor Criticilor Muzicali, selecţia este asigurată de un juriu de specialitate.  

Mai există însă un tip de premii care încearcă să ofere o contrapondere independentă la premiile Echo. În septembrie 2016 a fost decernat, pentru prima oară în istorie, premiul pentru cultură pop – un premiu născocit de Asociaţia pentru Cultură Pop, al cărui beneficiar este selecţionat de un juriu mixt, format din oameni din industria muzicală, jurnalişti şi organizatori de evenimente recrutaţi din rândurile membrilor asociaţiei. După ceremonia de decernare de la Berlin, Revista Spiegel Online a apreciat că aceste premii reprezintă „o vitrină de dimensiuni reduse, dar drăguță, a muzicii pop“. Cu această ocazie au primit distincții rapperi precum K.I.Z. şi formaţii precum Moderat sau Deichkind – adică un tip cu totul diferit de artişti decât cei omagiaţi de concurenţa de la Echo datorită cifrelor crescute de vânzări. Un semnal, iată, transmis de pe o scenă cu potenţial de dezvoltare.
Formaţia preferată la Premiile pentru Cultură Pop din 2016: Moderat, Sursa: YouTube

Lista premiilor pentru muzică pop, la fel ca cea dedicată altor curente muzicale, publicată pe pagina de internet a Consiliului Muzical German, este pe cât de lungă, pe atât de incompletă, ba pe alocuri chiar obscură. Iniţiatorii Consiliului sunt membrii ai mass-media publică şi privată, asociaţii şi grupuri de interese, unităţi educaţionale şi asociaţii ale artiştilor, entităţi politice şi fundaţii. La fel de colorată este şi paleta de premii. Cu cât este mai mic şi mai regional un for premiant, cu atât mai puţin servesc premiile oferite de acesta preamăririi prestaţiilor sau aprecierii vânzărilor. Premiile oferite de promotori cuprind de la finanţări oferite de diversele scene şi până la burse, de exemplu pentru călătorii în străinătate, sau premii oferite de studiouri în vederea înregistrării unui CD.

CUVÂNTUL DE ORDINE: COMPETIŢIA

Un mijloc preferat de promovare sunt competiţiile a căror câştigare echivalează primirii unui premiu. Acestea sunt deschise nou-veniţilor, făcând astfel posibilă – mai ales la nivel regional – susţinerea dedicată şi ascensiunea amatorilor la nivelul profesionist. Premiile publicului sunt acordate în principal în urma unor sondaje derulate printre cititori sau radioascultători. Printre cele mai renumite premii ale publicului din Germania se numără Coroana 1Live a WDR. În sensul mai larg, şi aşa numitele casting shows precum Deutschland sucht den Superstar (DSDS) se numără printre oportunităţile de promovare a artiştilor, chiar dacă în acest caz este vorba cel mai puţin despre calitatea efectivă sau despre potenţialul de piaţă.

Premiile muzicale servesc scopurilor celor mai diferite. De multe ori ele sunt o ocazie a organizatorilor de a-şi face reclamă. Gradul e eficienţă pentru artişti nu este deloc măsurabil. Este puţin probabil ca un cântăreţ de muzică pop să devină şi mai celebru atunci când îşi mai adaugă un trofeu la colecţie, iar de lista de premii Echo de pe diversele pagini de internet şi de pe Wikipedia nu se interesează nimeni altcineva decât statisticienii. Premiile de promovare pot servi drept rampă de lansare, sprijinind financiar artiştii, totuşi nu sunt dovedite efectele pe termen lung ale acestora asupra carierelor muzicienilor. Un bun exemplu în acest sens este faptul că de la ABBA, în 1974, şi, la un nivel ceva mai mic, de la Nicole, din 1982, nu a mai existat niciun laureat al competiţiei Eurovision care să aibă o carieră de lungă durată, construită tocmai pe câştigarea acestui premiu. Cu toate acestea, premiile muzicale sunt la modă. Ele atrag atenţia într-o lume culturală tot mai complexă, reuşind să captiveze publicul chiar şi pentru un scurt răstimp. Astfel, ele constituie un instrument important de marketing, posibil fiind să dobândească ca atare încă și mai multă relevanță, chiar dacă efectul acestora la nivel individual nu poate fi măsurat.