Proiectul „Yolocaust“ „Am vrut să se vorbească despre cultura selfie“

Shahak Shapira combină în cadrul Proiectului Yolocaust selfie-uri făcute la Monumentul Holocaustului de la Berlin cu imagini din lagărele de concentrare. Proiectul satiricului israelian se încheie atunci când persoanele din imagini apelează la el să le șteargă imaginile. Discuția însă nu încetează - nici pe departe.
 

Domnule Shapira, proiectul dumneavoastră s-a bucurat rapid de multă atenție. Pagina de internet www.yolocaust.de a avut, în doar câteva zile, 2,5 milioane de accesări iar în presă au apărut multe comentarii. Cum v-a venit ideea?

Mi s-a întâmplat la un moment dat să observ fenomenul selfie-urilor de la monumentul de la Berlin. Am găsit astfel de fotografii pe Tinder, pe Instagram și pe Facebook, iar acum un an-doi mi-a venit ideea să le combin cu fotografii de pe timpul Holocaustului.

Deci proiectul nu s-a născut dintr-un acces spontan de furie?

Dacă vreau să fiu rapid şi actual, atunci se mai întâmplă să folosesc şi idei de moment. Proiectul Yolocaust a fost însă planificat în detaliu, pentru că ştiam că pentru unii va părea radical. Nu sunt adeptul ideii de a face o glumă sau chiar şi o operă de artă, după care să apuc să mă scuz. De cele mai multe ori ştiu încă de dinainte care vor fi reacţiile.

Ştiaţi aşadar că proiectul va stârni controverse?

Asta a fost de altfel şi partea interesantă. Nu am vrut să impun nimănui nimic, am vrut ca oamenii să discute dacă este corect sau greşit să te comporţi aşa în acest loc.

Au existat reacţii pozitive la adresa Yolocaust din partea istoricilor sau a profesorilor care vor să prezinte proiectul în cadrul orelor lor de curs. Care a fost reacția care v-a impresionat cel mai mult?

Tânărul care își intitulase selfie-ul „Jumping on dead Jews @ Holocaust Memorial“ mi-a trimis cel mai interesant mesaj. Era speriat de reacția pe care o declanșaseră cuvintele și poza postată și m-a rugat să șterg colajul despre el. A susținut că nu fusese decât o glumă adresată prietenilor săi.

„S-AU PROFERAT ȘI TOT SOIUL DE NEADEVĂRURI"

Yolocaust a făcut însă și subiectul criticilor. Printre altele, s-a spus că proiectul vizează obţinerea unor „reacţii ieftine“.

Da, ştiu. Lucru care m-a enervat: s-au proferat şi tot soiul de neadevăruri. De exemplu, s-a spus că volumul meu a ajuns pe lista de bestseller-uri datorită atenţiei de care m-am bucurat, iar asta nu este adevărat. Cartea mea a fost şi înainte un bestseller. Mai mult, mi s-a mai reproşat că aş vrea să îmi fac publicitate. E o tâmpenie. Pe pagina Yolocaust nu se afla decât numele meu, fără biografie, fără fotografia mea, fără niciun fel de trimitere la cartea mea. Dimpotrivă, câţiva dintre criticii mei, care sunt la rândul lor scriitori, au profitat de ce am făcut eu, pentru a-şi insera în articolele lor critice fotografii mari ale autorilor, alături de cărţile acestora. Ce mi-au reproşat este absurd. Fireşte că am vrut ca proiectul meu să fie cunoscut de public, ca mesajul să ajungă la cât mai mulţi oameni. Până la urmă, acesta este şi scopul proiectelor de acest fel.

S-a mai spus şi că acest monument are rolul de a-i face pe oameni să se gândească cum se poziţionează faţă de memoria Holocaustului. În acest sens a fost citat arhitectul Peter Eisenman, care a spus că „nu este un loc sfânt“.

Citatul este corect, dar argumentul este greşit. Într-adevăr, Peter Eisenman nu a stabilit nicio regulă, dar administraţia Berlinului a făcut-o. Bunăoară, monumentul nu poate fi parcurs decât pe jos şi încet. Sunt interzise zgomotul, escaladarea şi săriturile de pe o piatră pe alta şi aşa mai departe. Dar chiar şi dacă ai avea voie să faci acolo ce îţi trece prin cap, tot aş avea dreptul să îmi pun întrebări cu privire la această cultură a memoriei.

„nu există fotografii de bun gust cu privire la HOLOCAUST“

În colajele dumneavoastră aţi folosit imagini cu victimele shoah. Nu cumva răspundeţi la o impietate cu o altă impietate?

Am fost întrebat deseori acest lucru. Dar niciunul dintre organele de presă care mi-a pus această întrebare nu a pixelat fețele victimelor. În schimb, mulți au pixelat fețele turiștilor care își făceau selfie-urile. Cam ipocrit, nu? Nu există fotografii de bun gust cu privire la Holocaust. Naziștii le-au spus prizonierilor lor că lumea nu va afla niciodată ce li se întâmplă. De aceea este obligația noastră să arătăm aceste imagini. De altfel, toate fotografiile folosite sunt publice.

Monumentul de la Berlin nu se află pe locul unui lagăr de concentrare. Oare discuția ar fi fost alta dacă proiectul s-ar fi făcut la Auschwitz? Și acolo există o „cultură a selfie-urilor“.

Cine se duce la Auschwitz ştie unde se află. Păi atunci ar trebui cu atât mai mult să ne întrebăm de ce vizitatorii se poartă aşa tocmai acolo. Am senzaţia că proiectul de la monumentul Holocaustului ar putea produce efecte importante, pentru că mulţi dintre cei care îşi fac selfie-uri acolo nu îşi dau seama ce fac.

Proiectul a provocat în Germania şi o dezbatere nouă asupra culturii memoriei. Doriți să apară un tip nou de discurs?

Găsesc că această cultură a memoriei din Germania nu este rea deloc. Sigur, nu este perfectă și nu va fi niciodată, întotdeauna este loc de mai bine. Germania ar trebui însă să își definească singură cultura memoriei. Noi, evreii, suntem mereu întrebați cum ar trebui cultivată memoria sau cât de antisemită este Germania. De ce ar trebui să fiu eu cel care oferă definiția? Germania pare astfel să aibă o identitate atât de slabă, încât străinii sunt întrebați ce este tipic german, cea ce, într-un fel mi se pare simpatic.
 
Shahak Shapira este un scriitor, muzician și satiric israelian. În noaptea de Revelion 2014, Shapira a fost atacat la Berlin de un grup de bărbaţi antisemiţi. Pentru că s-a opus ca ceea ce i s-a întâmplat să fie folosit de propaganda anti-musulmană, cazul său a ajuns în toată presa. Volumul său autobiografic Das wird man ja wohl noch schreiben dürfen a apărut în mai 2016, ajungând la începutul anului 2017 pe locul 18 pe listele de bestselleruri.