Regizor Fatih Akin Violenţă şi emoţii la pulsul realităţii

Fatih Akin şi Diane Kruger la filmările producţiei „Aus dem Nichts“ (în trad.: "De nicăieri")
Fatih Akin şi Diane Kruger la filmările producţiei „Aus dem Nichts“ (în trad.: "De nicăieri") | Foto (detaliu): © Warner Bros. Germania

Filmele regizorului Fatih Akins relatează despre întâlnirea dintre diferite culturi şi depăşesc graniţe - şi asta nu doar din punct de vedere geografic. Prin energia lor debordantă, ating un grad ridicat de realism.
 

La zece ani după ce producţia Auf der anderen Seite (în trad.: Pe cealaltă parte) a fost distinsă cu premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes, Fatih Akin a sărbătorit o nouă premieră mondială la cel mai important festival de film. Diane Kruger a primit premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal pentru prestaţia sa din această dramă despre organizaţia teroristă de extremă dreaptă NSU, însă marele premiu a fost acordat unei alte producţii, şi anume peliculei lui Ruben Östlund The Square. Cu toate acestea, Fatih Akin este unul dintre puţinii regizori germani ale căror filme sunt incluse în concursul internaţional pentru Palme d'Or.

Filmul „Aus dem Nichts“ (în trad.: "De nicăieri") relatează povestea unei tinere mame care îşi pierde soţul de origine turcă şi fiul într-un atentat cu bombă. Autorităţile cercetează o pereche de tineri neonazişti, însă Diane Kruger, care joacă rolul mamei în primul ei film în limba germană, este determinată să investigheze ea însăşi această tragedie. Este vorba despre dreptate şi adevăr, "atât în spiritul statului de drept, cât şi în sens moral", declară Fatih Akin într-un interviu acordat publicaţiei Tagespiegel, arătând, de asemenea, cât de "contradictorii şi flexibile" pot fi aceste noţiuni. După ecranizarea romanului Tschick (2016), Fatih Akin lucrează pentru a doua oară cu regizorul şi scenaristul Hark Bohm. La fel ca şi Hark Bohm, Fatih Akin are un background de jurist, astfel încât realitatea proceselor este redată cu fidelitate.

Pulsul cartierelor cu probleme

La fel ca toate celelalte filme ale lui Fatih Akin, realizate după debutul său furios cu Kurz und Schmerzlos (în trad.: Scurt şi nedureros) (1998), filmul actual Aus dem Nichts (în trad.: "De nicăieri") se ocupă tot de coliziunea dintre diferite culturi. Este, în fapt, tema vieţii regizorului, care şi-a petrecut copilăria în Hamburg, ca fiul unor emigranţi turci. Născut la 25 august 1973, a copilărit în cartiere problematice printre bande violente de tineri - din acest mediu volatil a luat naştere apoi energia de nestăvilit a filmelor sale.  Fatih Akin îţi începe cariera în lumea filmului mai întâi ca actor. Deoarece în scurt timp se satură să joace acelaşi rol etern de infractor turc, începe să scrie scenarii. Inspirat de filmele lui Martin Scorsese (Taxi Driver sau Mean Streets), identifică încă de tânăr în propriul său mediu materialul pentru povestiri similare. Filmele sale se hrănesc de atunci din propriile observaţii şi experienţe personale. Ajung astfel la un realism autentic şi direct, care va lovi mai târziu, în anii 90 şi la începutul noului mileniu, cu putere cinematografia germană.
 

Apropiere şi reconciliere în loc de confruntare

Primele filme ale acestui autodidact şcolit la şcoala vieţii şi la cea a istoriei cinematografiei deopotrivă sunt impulsive, brute şi sălbatice. Prima sa capodopoeră, Gegen die Wand (în trad. În perete) (2004), povesteşte în imagini captivante despre dorinţa de libertate a tinerei germane de origine turcă Sibel (Sibel Kekilli) şi despre modul în care nevoile ei întră în conflict cu tradiţiile familiei tradiţionaliste. Din căsătoria strategică cu Cahit (Birol Ünel), care este alcoolic, puternic zguduit fizic şi psihic şi, în plus, mult mai în vârstă decât eroina, se coagulează o forţă care îi salvează pe amândoi. Din balansul între Germania şi Turcia, în filmele lui Fatih Akin apar tot mereu perspective noi. În locul confruntării religiilor şi naţionalităţilor, regizorul aspiră la întâlnire şi reconciliere.
 

Gegen die Wand (în trad.: În perete) (2004) este prima parte a trilogiei Liebe, Tod und Teufel (în trad.: Dragoste, moarte şi diavol), pe care Fatih Akin o continuă apoi în 2006 într-un nou registru, mai meditativ, prin filmul Auf der anderen Seite (în trad.: De cealaltă parte) (2007). Şase personaje se mişcă între lumi, între Germania şi Turcia, între viaţă şi moarte, şi găsesc reconcilierea în ciuda evenimentelor tragice şi a confruntărilor mortale. Nu este numai o întâlnire a lumii musulmane cu cea creştină, ci şi dintre actorul turc legendar Tuncel Kurtiz din filmele lui Yilmaz Güney şi starul german Hanna Schygulla din filmele lui Rainer Werner Fassbinder. Întregul sistem al lui Fatih Akin este traversat de acest crossover, de intersecţia unor domenii diferite. Lucru valabil şi pentru muzica filmelor sale, căreia încă de la început i-a revenit un rol deosebit în crearea atmosferei şi a ritmului filmelor. Forţa ritmică, senzuală şi narativă care se coagulează este enormă. În plus, împletirea dintre diferitele genuri muzicale, de ex. punk şi folclorul turc, contribuie, de asemenea, în mod subliminal la dizolvarea graniţelor.
 

Privire asupra rapoartelor germano-turce

Între filmele artistice, Fatih Akin realizează deseori şi filme documentare. De exemplu, Denk ich an Deutschland – wir haben vergessen zurückzukehren (în trad.: Când mă gândesc la Germania - am uitat să ne reîntoarcem) (2001) despre povestea părinţilor săi emigranţi, Crossing the Bridge – the Sound of Istanbul (2005), în care muzicianul german Axel Hacke descoperă scena muzicală a Istanbulului, sau Müll im Garten Eden (în trad.: Gunoi în Grădina Edenului) (2012) despre scandalul ecologic dintr-un sat de la Marea Neagră. Amestecul de familiaritate şi înstrăinare, apropiere şi distanţă ascute privirea lui Fatih Akin asupra rapoartelor germano-turce. Astfel, regizorul este permanent un intermediar, indiferent dacă pune sub semnul întrebării inevitabilitatea misoginismului societăţilor mediteraneene, abordează problemele minorităţilor kurde sau tematizează genocidul din Armenia, aşa cum a facut-o în filmul The Cut (2014), ultima parte a trilogiei.
 

Cel mai mare duşman este rutina

Pentru a nu cădea pradă rutinei, Fatih Akin este preocupat să îşi păstreze permanent privirea proaspătă şi trează prin nesiguranţe ţintite. În producţia Tschick, cel de-al zecelea film de lung metraj, face în mod conştient multe lucruri în premieră. Pentru prima oară, Akin preia un proiect de la un alt regizor (David Wnendt), cu o echipă în mare parte deja constituită. Pentru prima oară narează o poveste întreagă din perspectiva unor adolescenţi. Prin selecţia muzicală caleidoscopică, în care se regăsesc melodii ale unor trupe precum SEED, Fraktus şi Beatsteaks, dar şi un song al lui Richard Clayderman, regizorul lasă vara plină de aventuri să pulseze între drive, beaturi de rock şi melancolie subliminală. Regizorul captează în mod convingător incertitudinea şi caracterul direct al percepţiei, imprudenţa şi îndrăzneala. Reflectă astfel trăiri care probabil îi sunt foarte familiare.