La moartea lui Tankred Dorst „Noi suntem durerea“

Tankred Dorst
Un mare colecționar de povești: Tankred Dorst | © dpa; picture alliance / Fredrik von Erichsen/dpa

Tankred Dorst a fost laureat cu Premiul Georg Büchner și Premiul Max Frisch și a fost recompensat pentru întreaga carieră cu premiul teatral „Der Faust“. Tankred Dorst a murit zilele acestea, la vârsta de 91 ani.

Tankred Dorst nu și-a făcut niciodată iluzii cu privire la „starea îngrozitoare în care se găsește lumea“. „Lipsa de speranță este o binecuvântare pentru dramaturg, întrucât îi oferă material de lucru“, a spus autorul la un moment dat. Astfel, lumea cu miturile și poveștile, cu viziunile și conflictele ei, a fost pentru el un tezaur inepuizabil de resurse pentru activitatea sa din domeniul teatrului. Marele colecţionar de poveşti a murit joi la Berlin – oraşul pe care şi l-a ales drept ultimă patrie - la vârsta de 91 de ani. 
 
Tankred Dorst a scris peste 50 de piese în ultimii 50 de ani, fiind unul dintre cei mai importanţi şi mai prolifici autori ai teatrului german contemporan. La emoţionanta celebrare a 90 de ani de viaţă, care a avut loc la Haus der Berliner Festspiele în decembrie 2015, Dorst a anunţat că lucrează la o nouă piesă. „Una singură vreau să mai scriu“, a anunţat el atunci, sprijinindu-se pe mânerul de argint al bastonului. El a fost prezent până în ultima clipă, în linişte dar cât se poate de interesat, la evenimentele literare din capitala Germaniei, bunăoară la cele organizate în casa fostei şefe a editurii Suhrkamp, Ulla Unseld-Berkéwicz.
 
Capodopera sa principală a rămas până astăzi piesa cu mesaj împotriva războiului, Merlin oder Das wüste Land, care a avut premiera în 1981 la Teatrul din Düsseldorf. Această reinterpretare a legendei regelui Arthur care spune povestea vrăjitorului şi fiului diavolului Merlin, are aproape 400 de pagini, 97 de scene şi o durată de aproape zece ore. Ea constituie, aşadar, o provocare pentru orice producător, oricât ar fi acesta de ambiţios. „O viziune grandioasă asupra sfârşitului lumii, asemănătoare cu cea din Inelul Nibelungilor al lui Wagner“, scria cotidianul Die Zeit.
 
Sfârşitul lumii – aceasta a fost subiectul preferat de Dorst în prima fază a creaţiei. Tatăl său, proprietarul unei fabrici din Oberlind, Turingia, moare pe când fiul avea doar şase ani. La vârsta de 17 ani, Dorst ajunge pe Frontul de Vest cu puţin timp înaintea sfârşitului războiului, fiind luat prizonier de americani şi rămânând după gratii timp de mai mulţi ani de zile. La reîntoarcerea în patrie se simte dezrădăcinat și dezorientat – asta până când, în timpul studiilor, începe să lucreze la un teatru de marionete pentru adulți din München, activitate care îi schimbă viața.
 
Prima sa lucrare importantă, Die Kurve, a cărei premieră a avut loc în 1960 la Lübeck, a atras atenția Westdeutsche Rundfunk. Imediat după aceea a început productiva și lunga colaborare cu Peter Zadek, un „tânăr geniu de la Londra“, așa cum îl lăuda editura la acea vreme. Urmează reprezentațiile unor piese precum Toller, Eiszeit și Auf dem Chimborazo, după care, ceva mai târziu, Korbes, Karlos și Herr Paul. În aceeași perioadă apar și filmele Klaras Mutter și Eisenhans. 
 
„Pe parcursul ultimelor decenii“,declara în 1990 Georg Hensel, prezentatorul Premiului Georg Büchner, „nu a mai existat niciun alt dramaturg german care să exprime atâtea tonalităţi, o amplitudine într-atât de mare: sentimental, inocent, neîndemânatic, sentimental, plin de umor, ironic, sarcastic, cinic-ordinar, mârşav – şi întotdeauna limpede ca lacrima.“ Firul roşu al operei sale a rămas mereu, în ciuda formelor şi subiectelor din cele mai diverse, eşecul omului în încercarea de a-şi atinge ţelurile utopice.
 
De la începutul anilor 1970, Ursula Ehler, autoare de scenarii şi asistentă de regie şi cu 15 ani mai tânără decât acesta, a devenit alter ego-ul lui Dorst. I-a devenit soție și – la cele mai multe dintre lucrările sale – coautoare. „Când apăreți împreună pare că sunteți o piatră care dansează“, a spus Hans Neuenfels, regizorul și prietenul cuplului, la sărbătorirea de la Berlin a celor nouăzeci de ani împliniți de Dorst. 
 
Dorst și soția sa s-au mutat la Berlin în urmă cu numai patru ani – după ce își petrecuseră peste patru decenii în liniștitul München. „Am vrut să mai fac ceva nou“, a povestit autorul, care nu s-a temut niciodată de experimente. În 2006, pe când împlinise deja 80 de ani, Dorst și-a făcut debutul la Bayreuth în calitate de regizor de opera cu o nouă punere în scenă a Inelului Nibelungilor al lui Wagner – cu toate că reprezentaţia a fost huiduită la scenă deschisă.
 
Ultima sa piesă, Das Blau in der Wand, conversaţia despre viaţă a unui cuplu în vârstă, a avut premiera vara trecută sub forma unei coproducţii dintre Teatrul din Düsseldorf şi Festivalul Ruhr de la Recklinghausen. Şi cu această ocazie a ţinut să își respecte dictonul: „Deasupra intrării teatrului meu aș scrie: noi nu suntem medicii, suntem durerea.“