Filmul german de animaţie Nişte ciudați cu visuri enorme

Revoluţionarul Vladimir Maiakovschi în „1917 – Der wahre Oktober“ de Katrin Rothe | Foto (detaliu): © Katrin Rothe Filmproduktion
Revoluţionarul Vladimir Maiakovschi în „1917 – Der wahre Oktober“ de Katrin Rothe | Foto (detaliu): © Katrin Rothe Filmproduktion | Foto (detaliu): © Katrin Rothe Filmproduktion

Filmul de animaţie nu are o viaţă uşoară în Germania, în ciuda oportunităţilor excepţionale de formare în domeniu. Genul a fost considerat multă vreme un apanaj al ciudaţilor. Datorită impulsurilor încurajatoare din ultima vreme, acest lucru s-ar putea schimba.
 

Richard nu are nicio şansă, şi totuşi nu se dă bătut. El nu se lasă convins să fie o simplă vrăbiuţă. După ce a fost adoptat de o familie de berze, el se consideră o pasăre călătoare şi nimic nu îl poate convinge să nu plece la toamnă în Africa. Regizorul Toby Genkel și scenaristul și co-regizorul Reza spun, cu mult umor și empatie, în coproducția germană Überflieger – Kleine Vögel, großes Geklapper, povestea unui outsider care își întinde aripile, vrând să contrazică legile naturii.

UN BUN RENUME LA NIVEL INTERNAȚIONAL

Nu e greu să recunoști în acest mic erou o metaforă pentru industria locală a filmului de animație, care vine să provoace competiția uriașă din SUA. Producătorii de filme de animație sunt niște optimiști. Produsele lor se încred în puterea de transformare a realității: totul este posibil, nimic nu trebuie să rămână așa cum a fost. Ei trebuie însă să fie și puțin realiști.

„Mediul global de distribuție ne-a arătat că filmul german de animație se bucură de un bun renume la nivel internațional. În ţară însă, situaţia este diferită“, susţine Genkel. Într-adevăr, cel mai mare succes la export l-au avut, în ultimii ani, desenele animate. Ooops! Die Arche ist weg (2015), penultimul film al regizorului Toby Genkel, a fost distribuit în 51 de ţări, strângând în 2016 peste 23 de milioane de euro. Hitul anului trecut, Die Biene Maja (Alexs Stadermann, 2014), a ajuns în 49 de ţări, câştigând aproximativ 20 de milioane de euro.

PIONIERII FILMULUI DE ANIMAȚIE GERMAN

În propria țară, genul a fost considerat multă vreme un apanaj al ciudaților. Cineastul Jochen Kuhn a luptat multă vreme de unul singur cu prejudecățile, chiar dacă a reușit să câștige multe premii – mai ales pentru ecranizarea unor povestiri onirice, pitorești și pline de aluzii, precum Sonntag 3 (2012). Situația s-a schimbat oarecum odată cu lansarea de către Gerhard Hahn și Michael Schaack, la începutul anilor 1990, a unui model de business care presupunea producția de filme dedicate unui public adult (adaptarea benzilor desenate Werner), dar și de seriale TV pentru copii (Benjamin Blümchen, Bibi Blocksberg). Un alt pionier, Thilo Graf Rothkirch (Lauras Stern, 2004), a adus, la rândul său, servicii importante domeniului, prin concretizarea viziunii sale artistice: turnarea filmelor pentru copii cu bugete de zece ori mai mici față de producțiile comparabile hollywoodiene, dar care sunt întru totul comparabile cu acestea.
 

FORMARE EXCELENTĂ ÎN DOMENIU, DE LARG RENUME

Filmul german de animație nu trebuie să se mai codească să se compare cu standardele europene, stabilite în principal în Anglia, Franța, Irlanda și Luxemburg. În plus, structurile de formare în domeniu se bucură de un renume excelent. Universitatea de Artă de la Kassel a înființat încă din 1979 o catedră dedicată acestei discipline, unde au studiat frații Christoph și Wolfgang Lauenstein, al căror film animat cu păpuși Balance (1989) a câștigat primul Oscar din branșa locală pentru cel mai bun scurt metraj animat. Facultatea de Film Konrad Wolf din Babelsberg a introdus în 1984 propria catedră de animație, iar Universitățile de Artă de la Darmstadt şi Köln au mizat pe schimburile interdisciplinare. Academia de Film Baden-Württemberg din Ludwigsburg a avut încă de la întemeierea sa din anul 1991 un departament de animație, puternic orientat spre mediul internațional.

Filmele studențești reprezintă o carte de vizită excelentă, totuși într-o țară care produce doar două-trei lung metraje de animație pe an, acestea nu pot oferi autorilor lor un viitor de aur. În SUA și Franța, tinerele talente germane sunt, în schimb, la mare căutare, mai ales că stăpânesc o sumedenie de tehnici: de la animație pe computer, la filmul cu siluete și animația cu nisip. Există chiar și un festival propriu al brick film, care operează cu piese de Lego.

O MONOCULTURĂ RELATIVĂ

Cine dorește să facă filme de animație în Germania nu are nevoie doar de fantezie, ci și de anduranță și de parteneri de încredere. Televiziunea nu oferă practic nici un spațiu de emisie. Chiar și pe postul de televiziune public KIKA, dedicat copiilor, procentul de filme și seriale germane este redus. Stabilirea, așa cum se întâmplă în Franța, a unui procent fix de filme de animaţie germane la televiziune, ar ajuta talentele locale să rămână în ţară şi ar crea o infrastructură mai solidă. Asociaţia profesională „AG Animationsfilm“ are o misiune dificilă. Una dintre funcţiile principale ale televiziunii a fost, nu mai demult de acum câţiva ani, să creeze mărci care să poată mai apoi face transferul pe marele ecran.

Efectele acestui sistem s-au concretizat într-o monocultură relativă. „Să turnezi un film de animaţie pentru adulţi în Germania este probabil cea mai sigură metodă să dai faliment“, este de părere criticul de film Lars Penning. „Tiparul clasic este următorul: carte de copii de succes, serial de televiziune sau clipuri, film artistic, continuare.“ Acest lucru se aplică în cazul multor filme Rothkirch. Alte exemple în acest sens sunt Ritter Trenk (Anthony Power, 2015) şi Der kleine Rabe Socke(Ute von Münchow-Pohl, 2012). În rândul organismelor de finanţare şi al caselor de producţie, scepticismul este însă mare, mai ales că filme precum Überflieger le înfăţişează copiilor, dincolo de virtuţi precum prietenia şi toleranţa, şi greutăţile vieţii. „Când eram în faza de dezvoltare a materialului,“ povesteşte regizorul Reza Memari, „ne-am zis unul altuia că am luat-o razna. Mulţi care ne-au respins proiectul ne-au sfătuit să publicăm mai întâi o carte pentru copii şi să vedem după aceea ce facem.“

INTERNAŢIONALIZAREA CA ŞANSĂ DE AFIRMARE

Viitorul filmului german de animaţie nu se poate orienta pe termen lung după formule consacrate. O şansă este internaţionalizarea. El a primit impulsuri creatoare importante în ultimii ani de la imigranţi precum Ali Samadi Ahadi, al cărui The Green Wave 2011 împleteşte decupajele cu fragmente de film documentar despre Revoluţia Verde din Iran. La rândul ei, pelicula Teheran Tabu a iranianului domiciliat la Berlin Ali Soozandeh a repurtat de curând un mare succes la Festivalul Internațional de Film de la Cannes. Filmul său nu ar fi putut fi turnat niciodată în locațiile reale, întrucât autorul a încălcat, în lucrarea sa, prevederile islamiste cu privire la sex, corupție și prostituție. O altă oportunitate de viitor va fi și facilitarea exprimării vocilor individuale. 1917 – Der wahre Oktober al lui Katrin Rothe ar putea constitui un moment de turnură în acest sens. Într-o manieră de modă veche, similară celei folosite în epocă, Katrin Rothe s-a apropiat de cinci artiști - cronicari ai Revoluției din Octombrie. Totodată, ea a reușit să transcendă precaritatea de imagini specifică filmului documentar, repovestind istoria într-un mod cu totul nou. Și nu este acesta de fapt miezul acestei forme de exprimare artistică – felul în care ne prezintă lumea, într-o manieră cu totul nouă și subiectivă?