Stagiunea teatrală 2017/2018 Ce urmează după fugă?

Programele stagiunii 2017/2018 poartă în continuare marca complexului tematic „Viaţa de refugiat din Germania“. Teatrele reacţionează însă puternic şi la adresa numărului tot mai mare de autocraţi care transformă structurile statale democratice în adevărate dictaturi.
 

Pe lângă melanjul de piese clasice şi premiere ale unor noi opere dramaturgice, programele teatrelor oferă o abundenţă de producţii pe subiectul vieţii post-migraţie din Germania. Aici nu mai este însă vorba despre reflectarea destinelor refugiaţilor, ci de încercarea de a găsi un răspuns la întrebarea: „Ce urmează după fugă?“. Autorii, regizorii şi artiştii implicaţi în aceste proiecte sunt adesea persoane care au emigrat împreună cu familiile lor în Germania sau care s-au născut aici din familii de emigranţi.

DESTINE INDIVIDUALE POST-MIGRAŢIE

Teatrul din Bonn urmează să prezintă în primăvara anului 2018 o adaptare a thrillerului politic al lui Yassin Musharbash Radikal, în care se vorbeşte despre o societate radicalizată de islamism şi neonazism. Tatăl lui Musharbash a emigrat din Iordania, iar bunicii jurnalistei şi scriitoarei turco-germane Fatma Aydemir au sosit în Germania să muncească ca aşa numiţi “Gastarbeiter”. Debutul în proză a lui Aydemir, romanul Ellbogen (Cotul) despre destinul post-migraţie al unui individ, a avut premiera la începutul stagiunii teatrale la Teatrul din Düsseldorf (regia: Jan Gehler).
 
  • „Ellbogen“, Düsseldorfer Schauspielhaus © Lucie Jansch
    „Ellbogen“, Düsseldorfer Schauspielhaus
  • „Ellbogen“, Düsseldorfer Schauspielhaus © Lucie Jansch
    „Ellbogen“, Düsseldorfer Schauspielhaus
  • „Malalai - Die afghanische Jungfrau von Orléans“ nach Friedrich Schiller, Deutsches Nationaltheater Weimar © Annette Hauschild
    „Malalai - Die afghanische Jungfrau von Orléans“ nach Friedrich Schiller, Deutsches Nationaltheater Weimar
  • „Malalai - Die afghanische Jungfrau von Orléans“ nach Friedrich Schiller, Deutsches Nationaltheater Weimar © Annette Hauschild
    „Malalai - Die afghanische Jungfrau von Orléans“ nach Friedrich Schiller, Deutsches Nationaltheater Weimar
  • „Caligula“ von Albert Camus, Staatstheater Darmstadt © Robert Schittko
    „Caligula“ von Albert Camus, Staatstheater Darmstadt
  • „Caligula“ von Albert Camus, Staatstheater Darmstadt © Robert Schittko
    „Caligula“ von Albert Camus, Staatstheater Darmstadt
  • „Caligula“ von Albert Camus, Berliner Ensemble © Julian Roeder
    „Caligula“ von Albert Camus, Berliner Ensemble

 
Pe lângă dramatizarea unor romane, trebuie constatată şi abundenţa unor proiecte tematice. Şi cineaste precum Uisenma Borchu se preocupă, în cadrul Münchner Kammerspielen, în piesa Nachts, als die Sonne für mich schien (Noaptea, când soarele a strălucit pentru mine) cu fenomenul migraţiei din sânul propriei familii. Părinţii lui Borchu au sosit în Berlinul de Est din Mongolia în 1989, cu puţin timp înainte de căderea Zidului. Aceeaşi preocupare o are şi autorul născut în Iordania, Hartmut El Kurdi, care povesteşte în coproducţia Teatrului de Stat din Hanovra şi a Agenţiei Libere Teatrale pentru o Lume mai Bună, intitulată Home.Run, istoria emigrării numeroasei sale familii.

SCHILLER, sursă de inspiraţie

Teatrul din Osnabrück a ales să parcurgă o altă cale, oglindind destinele emigranţilor prin intermediul unui mit antic. În Medeea2, o Medeea neagră şi una alba se întâlnesc cu propriile lor reflexii, una în Mozambic, cealaltă în Germania. Piesa, născută de pe urma colaborării cu Teatro Avenida Mosambik, foloseşte textele unor autori mozambicani şi germani. La Weimar, Friedrich Schiller a constituit o sursă de inspiraţie pentru Robert Schuster şi Julie Paucker, care au elaborat, la începutul stagiunii, alături de actori francezi, afgani, germani şi israelieni, piesa Malalai – Die afghanische Jungfrau von Orléans (Malalai Fecioara afgană din Orléans) . Iar Chris Dercons a ales ca prim proiect în funcţia sa de director al Volksbühne de la Berlin o piesă după Ifigenia lui Euripide. Responsabili în acest sens sunt scriitorul sirian Mohammed Al Attar şi omul de teatru sirian Omar Abusaada, care pregătesc spectacolul cu ajutorul unor imigranţi sirieni.

VIAŢA PROFETULUI

Având în vedere faptul că teatrele au implicat tot mai consecvent artişti din multe ţări diferite, se poate spune că şi ele au contribuit la fenomenul migraţiei globale, precum şi la efectele post-migraţie. Acest lucru este valabil şi în cazul unor noi piese apărute pe piaţă, multe dintre ele scrise de autorul de Broadway şi laureatul Premiului Pulitzer, Ayad Akhtar. În piesa sa, Fiica lui Afzal, el povesteşte cum este dată peste cap viaţa unui şofer de taxi pakistanez ultra-religios emigrat în Occident. Motivul: fiica sa scrie o carte despre viaţa adevărată, marcată de amoruri pasionale, a Profetului. The Who and the What, după cum sună titlul american al piesei, este la ora actuală cea mai jucată piesă a unui autor străin în spaţiul de limbă germană, putând fi vizionată, de exemplu, la Teatrul de Stat de la Karlsruhe (regia: Robert Teufel). Teatrul din Köln, la rândul său, anunţă premiera unei piese a autorului italian Stefano Massini (regia: Moritz Sostmann). În Occident Express, o femeie fuge împreună cu nepoata ei din Mossul, urmând ruta balcanică până în Germania.
 
Faptul că teatrul reacţionează într-un ritm atât de rapid faţă de victimele colaterale ale globalizării reiese şi  de pe urma numărului crescut de autocraţi care doresc să transforme structurile de stat democratice în dictaturi. Să ne gândim doar la Polonia, Ungaria, Rusia şi Turcia, unde şefii de state încearcă să manipuleze constituţia ţărilor lor. Piesa momentului pe această temă este Caligula a lui Albert Camus. Ea a fost pusă în scenă la Darmstadt, la începutul stagiunii (regia: Christoph Mehler), iar Oliver Reese şi-a început activitatea la cârma Berliner Ensemble cu o piesă a lui Antú Romero Nunes. Reprezentaţii ale acestei lucrări urmează să aibă loc şi la Prinzregenttheater din Bochum, în noiembrie 2017 (regia: Clara Nielebock), dar şi la Teatrul din Düsseldorf, în martie 2018 (regia: Sebastian Baumgarten).

REZISTENŢA ARTISTICĂ

Opera momentului este însă romanul clasic al lui George Orwell, 1984. O adaptare a acestei lucrări este pusă în scenă la Teatrul Naţional de la Mannheim (regia: Georg Schmidtleitner), în timp ce la Stuttgart, directorul teatrului local, Armin Petras, se desparte de public, la finalul stagiunii, cu aceeaşi parabolă a statului complet supravegheat. La Bochum, Olaf Kröck își începe activitatea de director al Teatrului cu o adaptare a textului lui Jewgenij Samjatin, Wir (Noi) (regia: Christoph Kalkowski). Acest roman din anul 1920 i-a servit drept inspiraţie lui Orwell pentru textul său despre decăderea democraţiei.
 
Dincolo de toate acestea, există foarte multe alte moduri în care este abordat subiectul în cauză. Bunăoară, reprezentaţiile oferite de Künstlerhaus Mousonturm de la Frankfurt și de Teatrul Thalia de la Hamburg - puneri în scenă ale manifestelor rezistenţei artistice a membrilor colectivului artistic protestatar Pussy Riot. La Frankfurt a avut loc spectacolul Mariei Alyokhina, intitulat Riot Days, iar la Hamburg, premiera piesei Nadeschdei Tolokonnikowa, Anleitung für eine Revolution (Instrucţiuni pentru o revoluţie). Un exemplu de rezistenţă prin artă la cel mai înalt nivel vine, din nou, din partea lui Elfriede Jelinek, care îl critică pe Donald Trump prin intermediul piesei Am Königsweg (Pe calea regală). Premiera acestei piese a avut loc la sfârşitul lunii octombrie la Teatrul din Hamburg, în regia lui Falk Richter. Textul va mai fi jucat la Teatrul ETA Hoffmann din Bamberg (regia: Daniel Kunze), la Teatrul din Frankfurt (regia: Miloš Lolić) şi la Teatrul German de la Berlin (regia: Stephan Kimmig).