Titanic și Charlie Hebdo Masacrul satiric intercultural

Titanic și Charlie Hebdo
© TITANIC/Hintner/Riegel

Colaboratorii germani și francezi ai revistelor de satiră „Titanic“ și „Charlie Hebdo“ se întâlnesc pentru un „masacru satiric intercultural total“. Cine a dorit dintotdeauna să afle cât de sigură este în prezent viața scriitorilor de satiră și ce subiecte îi amuză, într-adevăr, pe francezi, va fi interesat de răspunsurile condeielor acide de naționalitate germană și franceză.
 

În ianuarie 2015, lumea occidentală și-a ținut răsuflarea atunci când islamiști înarmați au pătruns cu forța în redacția publicației Charlie Hebdo, producând o baie de sânge. Revista de satiră cunoscută până la acel moment doar pe plan regional a ajuns brusc pe buzele tuturor, iar propoziția „Je suis Charlie“ a devenit sloganul unui val mondial de solidaritate.

Între timp, revista a deschis și o filială în Germania. Cu ocazia Târgului de Carte de la Frankfurt din 2017, revista germană de satiră Titanic  i-a invitat la o lectură publică pe redactorii săi și pe o caricaturistă de la revista Charlie Hebdo Germania. Bineînțeles, atentatul a continuat să fie SUBIECTUL dominant al întâlnirii, însă satiriștii au abordat și alte teme:
 
„Numai satiriștii morți sunt satiriști buni“ sau: De ce este cunoscută revista „Charlie Hebdo“ în Germania?
„Revista este populară în Germania înainte de toate pentru că opt colaboratori au fost asasinați de către islamiști din cauza caricaturilor lor anti-Mohamed”, remarcă acid Tim Wolff, redactorul-șef al revistei Titanic. „Un fenomen care în țara noastră pare a fi o veritabilă distincție pentru satiriști, conform unei recunoașteri eronate a vechii maxime a lui Tucholsky ‚Numai satiriștii morți sunt satiriști buni‘.“
 
Din decembrie 2016, apare și o ediție germană a revistei Charlie Hebdo, pentru care o echipă de graficieni de limbă germană realizează caricaturi proprii. Nu se dorește însă o notă prea germană. Toate textele germane sunt traduceri din ediția franceză, iar echipa redacțională germană lucrează la Paris, alături de fratele său mai mare.
 
Ce legătură există între ediția germană și atentatul de la Paris?
Solidaritatea puternică a germanilor a dat impulsul de a înființa și în Germania o filială. Pentru că mișcarea „Je suis Charlie“ a fost în Germania deosebit de puternică, redacția a luat în calcul și o ediție în limba germană, explică Teresa Habild, caricaturistă la Charlie Hebdo Germania. Solidaritatea s-a oglindit atunci și în cifrele de vânzări. În timp ce, înainte de atentat, la nivel federal se vindeau săptămânal circa 1.000 de exemplare ale revistei Charlie Hebdo, după atentat, ediția ”supraviețuitorilor” a fost vândută în 70.000 de exemplare.
 
Toate biletele la acest eveniment au fost vândute, însă suntem oare în siguranță în această seară?
Perfect în siguranță, s-ar putea zice. Străzile din jurul locului de desfășurare sunt păzite de un număr mare de polițiști, iar fiecare spectator trebuie să treacă printr-un punct de control. „După ce am informat poliția din Frankfurt despre evenimentul din această seară, biletele au fost epuizate în decurs de două ore“, relatează Oliver Maria Schmitt, moderator și fost redactor-șef al revistei Titanic. „Motiv pentru care am avut suspiciunea că în public nu stau decât angajați ai poliției din Frankfurt.“ Nota bene: polițiștii din Frankfurt posedă un dezvoltat simț al umorului.

Cum i-a mers redacției revistei „Titanic“ după atentatul asupra colegilor francezi?
De când cu atentatul asupra redacției Charlie Hebdo, echipa de la Titanic știe și ea ce înseamnă să te afli sub protecția poliției. Timp de un an, redacția a fost păzită de o echipaj de poliție, iar la început chiar în fața redacției erau postați doi agenți cu pistoale automate. „În clădirea în care se află sediul revistei este și un cabinet stomatologic. Stomatologul s-a rugat ca măcar polițiștii cu pistoale-mitralieră să se retragă, deoarece oamenilor le era frică să vină la dentist “, își amintește Oliver Maria Schmitt.

În acest context, a devenit mai cunoscută activitatea revistei „Titanic“?
La început, cel puțin, gradul de atenție a fost enorm, iar Tim Wolff a învățat lecții importante. „Nu aveam deloc experiență cum se gestionează astfel de situații. Am acordat sute de interviuri, prin care, în acord cu vechile principii interne ale lașității, am încercat în mod subtil să diseminez cu precădere două mesaje. În primul rând: polițiștii nu sunt defel tipi atât de răi (vă rugăm să ne protejați). În al doilea rând: musulmanii chiar au simțul umorului, chiar așa, chiar așa (vă rugăm să nu ne omorâți).“ Cu sintagma „If you shoot at a satirist, you only make our work more relevant“ (Cine împușcă un satirist face munca noastră și mai relevantă), a ocupat un timp locul 2 în topul Twitter pe plan global.

Ce câștig v-a adus acest grad sporit de notorietate?
„Polemica a creat cel puțin un proces reflecție vis a vis de satiră“, opinează Tim Wolff. Problema principală rezidă în faptul că, în cadrul unei societăți globalizate, intră în coliziune culturi diferite. „Tot acest tam-tam cu privire la caricaturile cu Mahomed au la bază o neînțelegere în materie de comunicare. Caricaturiștii danezi sau francezi îl desenează pe Mahomed la fel ca pe oricare președinte de stat sau ministru. Tratează personajul așa cum au învățat în meseria lor de caricaturiști. Pe de altă parte, avem o societate de musulmani care a învățat că profetul este sacrosanct, iar a-l desena - indiferent de context - constituie o blasfemie. Întâlnirea acestor două viziuni nu are cum să sfârșească bine.“ Ceea ce nu înseamnă nicidecum că societățile musulmane nu ar fi capabile să înțeleagă satira. ”Este o problemă a globalizării. Se întâlnesc cap în cap două comunități.“
 
Colaborează acum satiriștii germani și francezi?
„De mai multe secole lucrăm fără încetare la relația noastră cu dușmanul istoric“, face trimitere Oliver Maria Schmitt la istoria îndelungată și parțial dificilă a celor două țări. Însă o cooperare între cele două reviste de satiră? ”În urma atentatelor, a existat bineînțeles o reacție de empatie, în rest nu există însă aproape niciun fel de interacțiune”, explică acesta. „Piețele de satiră se preocupă de propriile lor țări, iar acest lucru face parte din natura lor. Pentru noi ca satiriști germani, Charlie Hebdo înseamnă doar un nou concurent pe o piață a satirei deja puternic concurențială. Pe de altă parte, este și un bun partener de sparring.”
 
Ce este, în fapt, umorul tipic francez?
Oliver Maria Schmitt și Teresa Habild analizează o imagine de pe coperta revistei Charlie Hebdo: „Ceva organe genitale în combinație cu o porție de critică religioasă - o rețetă care funcționează întotdeauna.“ Sau, cum a formulat Hans Zippert, fostul redactor-șef al revistei Titanic: ”Francezii sunt capabili să reprezinte chiar și cele mai complicate fenomene politice prin intermediul unui desen, în care două persoane au contact sexual anal, în timp ce nemții trebuie întotdeauna să se folosească de o vacă drept intermediar, pe care să fie scris ‚Europa‘.”
 
Charlie Hebdo cultivă însă un tip special de umor chiar și pentru Franța, cu un caracter foarte brut și drastic, explică Teresa Habild. ”Și noi am abordat acest aspect într-un număr al revistei. Pe o pagină puteau fi văzute numai capete tăiate. Este o specialitate a redacției, cu care se și joacă.” Astfel, redacția continuă tradiția Revoluției Franceze, iar (decapitații) Ludovic al XVI-lea și Marie Antoinette ar putea avea comentarii relevante...
 

Frankfurter Buchmesse (Târgul de Carte Frankfurt) este pe plan global cel mai mare târg de carte, literatură și edituri, ce are loc în mod regulat la Frankfurt în luna octombrie. În fiecare an, o țară este invitat de onoare pentru a prezenta cultura și literatura proprie în cadrul unui pavilion dedicat. În anul 2017, invitata de onoare a fost Franța. În paralel cu Târgul de Carte, în întregul oraș sunt organizate sesiuni de lectură și evenimente. Din această serie de evenimente a făcut parte și sesiunea de satiră a redacției revistei Titanic.