Dans Coregrafie ca formă de protest

Mișcarea flashmob globală „One Billion Rising“ protestează față de violența împotriva femeilor. În imaginea de mai sus, un protest din februarie 2018 în orașul olandez Tilburg.
Foto (detaliu): © Romy Arroyo Fernandez/picture alliance/NurPhoto/

Flashmoburile și manifestările artistice motivate politic reacționează la problemele actuale ale societății prin intermediul unor forme de dans populare și contemporane. De exemplu, este oare posibil de a oferi prin intermediul corpului răspunsuri la opresiune? 

Doamnă Foellmer, vă preocupă de mult timp tematica „Coreografia ca agent al protestului“. Un exemplu notoriu de protest politic este acțiunea „Standing Man“ – în limba turcă Duran Adam – a dansatorului și coregrafului Erdem Gündüz din Istanbul. Prin ce se diferențiază aceste manifestări?

Acțiunea „Standing Man“ a lui Erdem Gündüz a constituit inițial o reacție la interdicția întrunirilor, aplicată după protestele din anul 2013 din parcul Gezi din Istanbul. Gündüz doar a stat în picioare privind către monumentul lui Atatürk și nu s-a mișcat din acel loc. Alte persoane i-au urmat apoi exemplul și i s-au alăturat. În scurt timp, acțiunea a devenit virală pe rețelele de socializare. Poate modul de expresie nu a fost unul extrem, însă acțiunea în sine a fost una de intensă rezistență, iar poliția nu a știut cum să reacționeze. Pentru că, evident, nu este interzis simplul fapt de a sta în picioare într-un loc. În acest sens, a fost o acțiune subtilă, care a eludat interdicția de a organiza întruniri și demonstrații. Faptul că pe plan mediatic acțiunea a început apoi brusc să producă valuri mari, că a fost transmisă mai departe prin multimedia, că au existat efecte repetitive și că, în final, s-a transformat într-o manifestare politică, nu a stat inițial în puterea acțiunii „Stadiu Man“.
Statul în picioare ca formă de protest: „Standing Man“ în parcul Gezi Statul în picioare ca formă de protest: „Standing Man“ în parcul Gezi | Foto: © Vassil Donev/picture alliance/dpa De regulă, protestele sunt asociate cu o formă de expresie mai „vocală“. Nemișcarea sau mișcările lente reprezintă oare deja forme de dans?

Ideea că statul în picioare ar putea fi interpretat drept dans a fost formulată în anii 1960, printre alții, de Steve Paxton, membru al Judson Church Theater din New York. Paxton l-a botezat „Small Dance“. Small Dance deoarece, în fapt, persoana nu este complet nemișcată, corpul trebuind să își mențină echilibrul. Drept urmare, o parte a corpului se mișcă întotdeauna, chiar dacă imperceptibil. Un exemplu în acest sens este spectacolul „Constructing Resilience“ produs în vara anului 2011 în Tel Aviv de către Ehud Darash, coregraf israelian care trăiește în Berlin. Motivul l-au reprezentat protestele împotriva creșterilor prețurilor pe piața imobiliară. Darash a participat la aceste proteste împreună cu alți dansatori. Artiștii au pus un contrapunct la mișcările înainte ale demonstrațiilor, plasându-se în mijlocul mulțimii și prăbușindu-se lent. Un exemplu similar a existat și în anii 1980, într-o perioadă a protestelor și agitației sociale, când coregrafa britanică Rosemary Lee a pus în act la New York așa-numite spectacole „Melt Down“, pentru a protesta, printre altele, împotriva îndepărtării artiștilor din spațiul urban. Performerii se întâlneau în locuri publice, își întindeau brațele către cer și începeau lent să se prăbușească, ca și cum s-ar topi. În acest caz se poate vorbi într-adevăr de o tactică artistică, care se transformă într-una politică.
 
În cazul flashmoburilor, pe de altă parte, dansul este deseori foarte dinamic. Ce rol joacă aici dansul și coregrafia în cadrul protestului?

În cazul flashmoburilor, coregrafia este mai întâi un pre-script în sens clasic. Userii pot viziona un videoclip pe YouTube și învăța un dans. În acest fel se pregătesc, de exemplu, participanții care iau parte anual în ziua de Sfântul Valentin la flashmobul „One Billion Rising“, unde femeile din toată lumea protestează împotriva violenței. Protestul este apoi transpus cu propriul corp pe străzi, un corp care se expune problematicii sociale. În mod similar au decurs lucrurile și în cazul protestului din parcul Gezi. Interesant este și ce se întâmplă atunci când, după flashmob, coregrafia parcurge drumul înapoi în rețea, unde dansul este prelucrat mai departe. Pentru mine se ridică următoarele întrebări: cum este utilizată mișcarea pentru a protesta și cum este utilizată coregrafia, care înseamnă ”scrierea mișcării”, pentru a rescrie pentru o clipă spațiul public? În plus, este captivant modul în care forțele de ordine, de exemplu, rescriu coregrafia, limitând protestele, încercând să le radieze și interzicând mișcarea pe internet prin cenzurarea unor site-uri internet. Coregrafia este legată și de modul în care este exercitată puterea, dar și cum poate fi puterea expusă sau eludată pentru o clipă.  
 
Credeți în ideea așa-numitei revoluții Facebook, conform căreia revoltele Primăverii Arabe au devenit posibile doar în urma mobilizării masive în cadrul rețelelor de socializare?

În opinia mea, fenomenul ar trebui cercetat mai cu atenție. În principiu nu se poate afirma că un protest este eficient numai în baza noilor căi de informare. Proteste eficiente au avut loc și în vremurile mijloacelor media analogice. Posibilitățile de comunicare, cum sunt Facebook sau Twitter, sunt influente mai ales acolo unde accesul la mijloacele media publice este controlat strict. În prezent însă, în regimurile autocratice, chiar și mediile sociale se află frecvent sub controlul statului. Deseori oferă chiar posibilitatea de a depista activiști. Rețelele de socializare au deci și o latură negativă. Se pune însă întotdeauna întrebarea cum sunt configurate rapoartele de putere în cadrul acestor medii.

Susanne Foellmer, cercetător în domeniul teatrului și dansului Susanne Foellmer, cercetător în domeniul teatrului și dansului | Foto (detaliu): © Studio Menarc

susanne foellmer

Susanne Foellmer este cercetător în domeniul dansului la Coventry University, Centre for Dance Research (C-DaRE) din Marea Britanie. Lucrează împreună cu colegi de la departamentele de specialitate Știința comunicării și Sociologie din cadrul Freie Universität Berlin (în trad. Universitatea Liberă din Berlin) la un proiect de cercetare interdisciplinar despre practici media în mișcări sociale. În prezent, are o activitate de cercetare în Anglia privind coregrafia ca agent al protestului.