Artă & cultură - Lumea de mâine

Gesellschaft und Kultur - Mann in Galerie © Goethe-Institut e.V./Getty Images

Sper că voi îmbrățișa un om, și nu un cal, ca Nietzsche. (Robert Lehmeier, regizor de operă)


Pericolul cu care se confruntă întreaga lume, în aceste zile, ne-a impus noi reguli sociale. Frica, nesiguranța și, uneori, singurătatea ne schimbă pe fiecare, în special, mental. Cu toate acestea, trebuie să încercăm să convertim sentimentele negative în experiențe pozitive, să le folosim în mod creativ, acum si în viitor.

Am fost interesați să aflăm cum cred partenerii noștri culturali că le va fi afectată viața, după pandemie.
Accentul a fost pus pe artiști și intelectuali germani și români legați de cele două țări.
Mesajele lor ne spun cum fiecare dintre noi se schimbă psihologic prin separarea fizică de ceilalți.
Care va fi primul lucru pe care îl vei face când viața va reveni la normal, cum vezi lumea de mâine? Sunt doar câteva întrebări la care au răspuns prietenii noștri.

Artă & cultură - Lumea de mâine

The Near and the Elsewhere, SUPRAINFINIT Gallery © Kristin Wenzel Cum ați trecut prin această criză? Ce a însemnat ea din puncte de vedere uman și profesional pentru dvs.?
 
În primul rând, vreau să spun că eu, familia și prietenii mei suntem bine. Nimeni din mediul meu personal nu este bolnav, fapt pentru care sunt foarte recunoscătoare.
De asemenea, am fost scutită de blocarea extremă din București și de izolarea socială. La începutul lunii martie, cu puțin timp înainte ca pandemia să fie anunțată oficial, am călătorit în Lituania, la Nida - Cordonul litoral al Curlandei - pentru a lucra în cadrul unei rezidențe artistice. Când, la jumătatea lunii martie, granițele s-au închis și țările din întreaga lume au declarat starea de urgență, am avut doar câteva zile pentru a decide dacă anulez rezidența pentru a mă întoarce în Germania sau România.
Am decis că cel mai sigur este să rămân la Nida, deoarece geografic ești foarte izolat (Cordonul litoral al Curlandei este o fâșie de pământ pe coasta Lituaniei, la Marea Baltică). Astfel, am petrecut aceste săptămâni de izolare în natură, o situație foarte privilegiată, deși în singurătate.


Care va fi primul lucru pe care îl veți face când vom reveni la "normalitate"?
 
În Germania, restricțiile au fost relaxate, oarecum, deja de la începutul lunii mai. Am luat primul avion care a plecat de la Klaipeda la Kiel, în Germania, și apoi la Gotha, orașul meu natal. Îmi văd familia cu multă precauție. Chiar dacă toate proiectele mele majore au fost amânate sau anulate, este bine să poți lucra în propriul atelier. Când faci naveta între două locuri, ca mine, ai mereu sculpturi începute, în atelier, de care te bucuri și la care poți continua să lucrezi. De îndată ce va fi posibil, voi fi fericită să mă întoc, din nou, la București.



Cum credeți că va arăta lumea de mâine? Cu ce lecții ieșim (sau ar trebui să ieșim) din criză, pe care ar trebui să le aplicăm pe viitor?
 
La aceste întrebări nu putem răspunde decât împreună. Cu toate acestea, în această criză vedem foarte clar nu numai oamenii care suferă cel mai mult, dar și pe cei care țin lumea împreună. Grija unuia față de celălalt, ca o sarcină socială colectivă, are acum o valoare extrem de mare și trebuie păstrată și dincolo de această criză.



Kristin Wenzel (*1983) este artist plastic, trăiește și lucrează la Gotha și la București. 
În activitatea ei artistică, se ocupă de procesele de transformare în spațiul public.
Ea se axează pe traducerea tulburărilor sociale și schimbările arhitectonice în anumite contexte. În 2018, împreună cu alți trei artiști, a fondat „Template” ca inițiativă artistică și proiect de expozițional, la București.

 
Robert Lehmeier © Matthias Heyde Cum ați trecut prin această criză? Ce a însemnat ea din puncte de vedere uman și profesional pentru dvs.?

Întrebarea este complicată - suntem încă departe de a se fi terminat! În privința acestui an: toate producțiile și proiectele mele au fost amânate pentru 2021.
De situația aceasta, cel mai mult, a porfitat locuința mea - mi-am zugrăvit dormitorul. De disperare, ultima acțiune care ar mai rămâne de făcut, ar fi spălarea geamurilor. 
Dar serios, acum: ca om de teatru am nevoie de contact social și dialog. A renunța la asta, pe termen lung, ar fi foarte dificil.
Suntem însă și cronicarii timpului nostru, iar o astfel de situație extremă nu va rămâne fără consecințe asupra muncii noastre. 
Din punct de vedere uman, anumite legături au devenit mai intense - în definitiv, suntem toți în aceeași situație - altele s-au relativizat.
E uimitor câți au devenit predispuși la teoriile conspirației.


Care va fi primul lucru pe care îl veți face când vom reveni la "normalitate"?         

Sper că voi îmbrățișa un om, și nu un cal, ca Nietzsche. 
Sau aș spune ca Bubbles Devere din show-ul "Little Britain": "Champagne, champagne for everyone!"


Cum credeți că va arăta lumea de mâine? Cu ce lecții ieșim (sau ar trebui să ieșim) din criză, pe care ar trebui să le aplicăm pe viitor?

Ceea ce îmi place în teatru este lumea pusă sub lupă. 
Opera este cea mai elaborată formă de artă occidentală care, la fel ca arca lui Noe, necesită cooperarea atâtor oameni din medii foarte diferite. Opera a fost, este și sperăm că rămâne un minunat experiment social.
Aceasta va fi marea întrebare: în ce măsură se va digitaliza, mai departe, lumea? 
Va continua presiunea economică să atomizeze întâlnirile interpersonale și câte teatre vor rămâne în picioare și vor supraviețui financiar? O lume în care toată lumea stă doar în fața calculatorului din biroul de acasă este un coșmar pentru mine.
Dar rămân optimist in ceea ce privește perspectiva pe termen lung. Cred cu tărie că omul este o ființă socială care are nevoie de un dialog fizic concret. Iată șansa fiecărei crize: să ne întrebăm ce contează cu adevarat în viață. Cu toții ducem lipsă de timp și lăsăm pe mâine lucrurile importante.
Hai să abordăm problema asta!





 
Cum ați trecut prin această criză? Ce a însemnat ea din puncte de vedere uman și profesional pentru dvs.?

Încă sunt viu, deci până acum e bine. În rest, cred ca este o perioadă foarte interesantă, o resetare, de care lumea avea nevoie. Mai trist este că, din păcate, la astfel de evenimente, niște oameni trebuie să moară, pentru ca alții să înceapă să gândească.


Care va fi primul lucru pe care îl veți face când vom reveni la "normalitate"?

Care normalitate? He,he. Dar ca să raspund la întrebare, îmi lipsesc concertele.


Cum credeți că va arăta lumea de mâine? Cu ce lecții ieșim (sau ar trebui să ieșim) din criză, pe care ar trebui să le aplicăm pe viitor?

Habar nu am ce va fi mâine și ce vom fi învățat din toate astea. Cred ca este prea devreme și sunt prea puține informații pentru a nu bate câmpii. Sper să nu rămânem doar cu poveștile despre cum am fentat carantina.


 
Catherine Milliken ©Uwe Walter Cum ați trecut prin această criză? Ce a însemnat ea din puncte de vedere uman și profesional pentru dvs.?

Înainte de criză, călătoream foarte mult, așa încât a fost foarte bine-venită această pauză - exceptând premanenta întrebare: ce se va întîmpla cu viitorul meu, cu munca mea...
Am trecut cu bine prin carantină, am trăit foarte conștient, am lucrat mai departe, am compus muzică, am citit, am gătit și... m-am tot spălat pe mâni,  


Care va fi primul lucru pe care îl veți face când vom reveni la "normalitate"?

Voi merge la frizer, dar nu cred că voi trăi cu mult diferit de acum, pentru că aș vrea întâi să văd cum se va desfășura relaxarea carantinei. Apoi, trebuie sa văd cum arată planurile mele financiare. 


Cum credeți că va arăta lumea de mâine? Cu ce lecții ieșim (sau ar trebui să ieșim) din criză, pe care ar trebui să le aplicăm pe viitor?

Lumea de mâine - pot doar să sper, cu optimism, că  oamenii vor avea grijă unii de alții, nu vor mai fi egoiști și se vor trata cu mai mult respect. Sper sa ne reechilibrăm cu toții, împreună cu țările noastre. 

 
Bobi Pricop ©Bobi Pricop Cum ați trecut prin această criză? Ce a însemnat ea din puncte de vedere uman și profesional pentru dvs.?

Am trecut prin mai multe etape. Acum sunt în faza de acceptare și încerc să nu reacționez prea impulsiv la toate schimbările la care asistăm în perioada asta. Pe plan personal fac eforturi să mă țin de sport, mâncat sănătos, mai grădinăresc prin balcon (de unde documentez fiecare apus), mai zugrăvesc, mai montez un dulap, mai schimb o lustră, și în mare parte am grijă să rămân hidratat. Cred că e nevoie de mai mult timp să înțelegem vremurile astea și nu sunt sigur că e absolut necesar să ne adaptăm rapid unor realități fundamental diferite. În speranța că vom putea în viitorul apropiat intra în sălile de spectacol, locul unde în mod obișnuit îmi desfășor profesia, încerc totuși să probez și să înțeleg cum și dacă aș putea funcționa în contexte de genul ăsta.
Pe 6 martie, înainte de criza sanitară am avut la Centrul Educațional REPLIKA premiera spectacolului Work. No Travel, iar de mai bine de o lună îl jucăm cam o dată pe săptămână într-o formulă participativă live online. E o experiență foarte mișto, pentru că ajungem la un public nesperat, la care nu am fi avut acces în sala de teatru. Spectacolul nostru vorbește despre nedreptățile și inegalitățile cu care s-au confruntat cei care au migrat pentru muncă în străinătate în anii 1990-2000. E foarte fain să vezi efectul asupra celor care se identifică atât de direct cu poveștile astea și aduc în spectacol istoriile lor personale de migrație.
În curând (pe 22 mai), vom avea premiera și cu EXEUNT de Lavinia Braniște, tot un experiment live-online, la care am lucrat în lunile astea de la distanță cu echipa de la Reactor Cluj. E un text cu o puternică încărcătură poetică, pe care Lavinia Braniște l-a conceput pe parcursul repetițiilor noastre pe Zoom, despre singurătate, despre anxietăți, nostalgii, frici și viitor. Nu cred că se mai cheamă teatru ce a ieșit, ce e clar e că am pregătit un produs artistic care se va întâmpla live-online, cu caracter repetitiv, poate mai curând e ceva ca un poem video performativ live, cu “distanțare fizică” și adaptat normelor de siguranță impuse de starea de urgență națională. Din echipă mai fac parte Dan Basu, Eduard Gabia și Mizdan, iar actorii sunt Bianco Erdei, Cătălin Filip, Oana Hodade, Lucia Mărneanu, Lucian Teodor Rus și Adonis Tanța.


Care va fi primul lucru pe care îl veți face când vom reveni la "normalitate"?

Nu știu dacă și când vom reveni la “normalitate”, probabil vom avea un “new normal” pentru o periodă. Cel mai mult îmi doresc să petrec mai mult timp în aer liber, abia aștept să fac vreo două trasee pe munte. Și inevitabil, visez la momentul când îmi voi putea întâlni familia și prietenii fără grija că aș putea provoca îmbolnăvirea cuiva. Până atunci însă, o să mă mulțumesc cu natura și libertatea de mișcare.


Cum credeți că va arăta lumea de mâine? Cu ce lecții ieșim (sau ar trebui să ieșim) din criză, pe care ar trebui să le aplicăm pe viitor?

N-aș specula prea mult. Variez zilnic între diverse grade de pesimism. Cel mai mult m-aș bucura dacă am înțelege că trebuie să investim mai mult timp și resurse în educație și cultură. Atât pe plan personal cât și în comunitățile din care facem parte. Cred că astfel de contexte sunt dure și cern inevitabil după un timp lucrurile superficiale de care ne înconjurăm. Inevitabil ajungem să punem lupa pe noi înșine și să ne observăm automatismele, felul în care reacționăm, tabieturile, sau începem să chestionăm paradigme pe care înainte le acceptam instant. Asta ar fi cea mai bună lecție cu care am putea ieși câștigați din criza asta, să ne cunoaștem pe noi înșine mai bine.

 
Andrei Rus © Andrei Rus Cum ați trecut prin această criză? Ce a însemnat ea din puncte de vedere uman și profesional pentru dvs.?

Am trecut prin perioadă stând retras în casa și în curtea părinților mei, la poalele unui fel de munte, numit Meseș. Am avut noroc, în felul acesta, pentru că, pe de-o parte am petrecut cu ei un timp pe care nu îl mai avusesem împreună din perioada liceului (când oricum eram marcat de hormoni și de alte emoții puternice care făceau ca interacțiunea dintre noi să nu fie neapărat cea mai plăcută). Iar pe de altă parte, am avut posibilitatea de a sta destul de mult timp în aer liber, unde am citit mult și am observat, pentru prima oară după destul de mulți ani, cum crește iarba de la o zi la alta și cum înverzește pădurea în depărtare, de la o săptămână la alta. 
 
Dintr-o perspectivă profesională, a fost ceva mai complicat, deoarece dintotdeauna am urât discuțiile video pe computer (de tip Skype). Am fugit de ele cât am putut de mult până acum, și iată că am ajuns în situația de a trebui să accept prezența lor aproape zilnică, deoarece toate cursurile de la universitate a trebuit să le susțin astfel, iar discuțiile cu echipa One World Romania (festivalul unde lucrez ca director artistic) s-au mutat, la rândul lor, online. Și, în general, orice discuție s-a mutat pe Zoom, inclusiv petrecerile și aniversările. Am supraviețuit, nu e asta o problemă. Dar fără prea mare plăcere, trebuie să recunosc. 
 
Mai mult decât atât, a 13-a ediție a festivalului One World Romania a trebuit amânată, cu zece zile înaintea datei la care ar fi trebuit să înceapă (20 martie), iar de acum câteva zile am început o serie de discuții online cu realizatori de filme documentare din întreaga lume (pentru prima oară, în timpul primei ediții - cu Dominique Cabrera - am înțeles că poate fi și plăcut să discuți cu alți oameni pe Zoom). Și festivalul, pe care ne propunem să îl reluăm la finalul verii, în luna august, va cuprinde inevitabil o componentă importantă online.


Care va fi primul lucru pe care îl veți face când vom reveni la "normalitate"?

Nu știu dacă ar trebui să răspund mai nobil la această întrebare, dar voi fi sincer. După această perioadă de izolare, de-abia aștept să revin între oameni. Și voi face ceva ce nu mi-a plăcut niciodată: voi merge, zile și nopți în șir, prin toate barurile și cluburile pline de oameni pe care le voi vedea în drum și prin toate casele cu petreceri unde voi fi primit, voi sta printre oameni, înghesuit și în mirosul transpirației lor, până când voi cădea epuizat. Sper să rezist măcar trei zile și trei nopți în felul ăsta, nu am mai făcut ceva asemănător din vremea pubertății și nu am făcut-o niciodată cu senzația eliberatoare cu care aș face-o acum. 



Wie wird die Welt von morgen aussehen? Welche Lektionen sollten wir aus der Krise lernen, die uns in Zukunft begleiten sollten?

Nu știu cum va arăta lumea de mâine, dar eu sigur voi merge mult mai des cu bicicleta - inclusiv prin neprietenosul pentru bicicliști București. Și lecția cu care ies eu din criză e că iubesc oamenii, realmente îi iubesc. Mi-e mai dor de oameni decât aș fi crezut vreodată. Și nu mă refer doar la prieteni și la familie, ci la oamenii anonimi de pe stradă - mi-e dor să mă plimb printre ei, să îi privesc de la distanță, să îi simt cumva mai aproape. Iar dacă împreună vom reuși să facem lumea un pic mai bună - vorba unui cântec popular și celebru de Michael Jackson - va fi cu atât mai bine.