Acces rapid:

Mergi direct la conținut (Alt 1) Mergi direct la navigarea primară (Alt 2)

Bauhaus
DE LA ORAȘUL-MODEL LA O ZONĂ-PROBLEMĂ – ȘI ÎNAPOI

Părintele tuturor orașelor-satelit: Die Gropiusstadt
Părintele tuturor orașelor-satelit: Die Gropiusstadt | Foto (detaliu): © picture alliance/Bildagentur-online/Schöning

Gropiusstadt este considerat părintele tuturor orașelor satelit. Maestrul constructor Walter Gropius și-a imaginat însă cu totul altfel devenirea acestuia.

De Wolfgang Mulke

Norbert și Barbara Kukler și-au transformat balconul de aproximativ patru metri pătrați într-o mică grădină. Plantele acoperă fiecare centimetru, iar scaunele de grădină comode sunt umbrite de o umbrelă albă. O idilă la etajul șase al unui bloc înalt dintr-un cartier berlinez celebru: Gropiusstadt. Prejudecățile formulate la adresa acestei așezări urbane ridicate la sfârșitul anilor șaizeci ai secolului trecut de la periferia de sud a capitalei Germaniei nu se adeveresc însă la fața locului. Priveliștea de pe balcon face loc peisajului rural învecinat. Chiar în spatele unei mici linii de tramvai trecea și Zidul care a separat până în 1989 Berlinul de Est de Berlinul de Vest. „Se auzeau bubuituri puternice când călca vreo căprioară sau vreun iepure pe o mină“, îşi aminteşte Norbert de vremurile Războiului Rece. Astăzi, locuitorii așezării au parte de natură chiar în pragul ușii, fără ziduri şi fără sârmă ghimpată.
 
Clădirile, care inițial nu erau prevăzute decât cu cinci etaje, s-au înălțat până la cer. Clădirile, care inițial nu erau prevăzute decât cu cinci etaje, s-au înălțat până la cer. | Foto: © Wolfgang Muhlke Așa și-a imaginat poate arhitectul Walter Gropius, născut în anul 1883, viața în orașul-satelit care îi poartă numele. Locuitorii aveau să se bucure de lumină, aer și soare și nu de străduțele înghesuite și de curțile cazărmilor de închiriat ridicate mai peste tot la începutul secolului XX. Berlinezul și-a dobândit renumele de arhitect vizionar în 1919, când a întemeiat, la Weimar, mișcarea Bauhaus, o școală și un loc al experimentării destinat artiștilor, designerilor și arhitecților. Membrii mișcării doreau să conceapă clădiri și obiecte de uz casnic simple și funcționale, iar locuirea frumoasă trebuia să fie accesibilă tuturor. Sticla, oțelul și betonul reprezintă marca acestei școli de gândire – și se aplică întocmai și în Gropiusstadt. Naziștilor, școala Bauhaus le-a fost ca un ghimpe în coastă, astfel încât aceasta a fost nevoită să își închidă porțile în 1933. Gropius a emigrat inițial la Londra, iar mai apoi în SUA. Acolo a studiat la Universitatea Harvard, colaborând printre altele, în anii cinzeci, la proiectarea clădirii Pan Am de la New York. Gropius a murit în 1969, având o suferință: „orașele noastre sunt tot mai urâte.“

GROPIUS ȘI-A PIERDUT RAPID PUTEREA DE INFLUENȚĂ ASUPRA PROCESULUI DE PROIECTARE

Istoria Gropiusstadt a contribuit, la rândul ei, la acest curriculum vitae. În Berlinul de Vest, înconjurat de RDG, spațiile moderne de locuit erau limitate ca număr. Din acest motiv, senatul berlinez l-a însărcinat, în 1959, pe Gropius să proiecteze un oraș-satelit. Inițial au fost planificate 16.400 de apartamente în clădiri cu maximum cinci etaje. Între clădiri, Gropius prevăzuse vaste spații verzi și o infrastructură centrală de-a lungul traseului metroului care ducea la Berlin. Puțin a mai rămas însă de pe urma acestui proiect inițial.

Nevoia stringentă de spațiu locativ, acutizată odată cu ridicarea Zidului Berlinului în 1961, a convins guvernul să construiască mai dens în acest cartier. Șef de proiect a fost arhitectul Wils Ebert, responsabil cu planificarea în Germania, în timp ce Gropius nu prea mai avea multe de spus din îndepărtata Americă. Urmau a fi construite 19.000 de apartamente, care aveau să adăpostească 50.000 de oameni. Rezultatul acestei schimbări a fost că cele cinci etaje inițiale deveniseră insuficiente, clădirile trebuind să crească cu mult în înălțime. Blocul cooperativei de construcții Ideal – aşa numita „Clădire Ideal“ – a devenit, datorită celor 30 de etaje și 89 de metri, una dintre cele mai înalte clădiri de apartamente din Germania. Gropius a fost revoltat de rezultatul discuțiilor cu privire la planificarea cartierului.
 
Așezarea adăpostește peste 50.000 de oameni Așezarea adăpostește peste 50.000 de oameni | Foto: © Wolfgang Muhlke

INSTALAREA TRISTEȚII

Constructorul nu a mai apucat inaugurarea ultimei clădiri din cartier, petrecută în anul 1975. Pe atunci, deficitele acestei așezări uriașe deveniseră deja manifeste. Construcția clădirilor a fost sprijinită prin programul social dedicat construcției de spații locative, iar apartamentele ieftine nu puteau fi închiriate decât titularilor unui certificat care îi îndreptățeau la o locuință. Politicienii de la Berlin au comis însă o greșeală gravă: familiile care, în timp, au reușit să dobândească o situație financiară mai bună, au fost amendați cu o creștere semnificativă a chiriei. Prin urmare, membrii clasei mijlocii au întors spatele Gropiusstadt, noii chiriași provenind aproape integral din straturile sociale inferioare. Gropiusstadt a devenit astfel simbolul problemelor din multe ”orașe-Trabant” – și nu doar din Germania. Tristețea anilor șaptezeci este legată intrinsec de numele Christianei F., care la vârsta de 13 ani a devenit dependentă de heroină, documentându-și decăderea în romanul Wir Kinder vom Bahnhof Zoo (1978), lectură obligatorie în școlile germane de astăzi. Trista ei poveste începe în Gropiusstadt și se încheie ca prostituată dependentă de droguri la Bahnhof Zoo din Berlinul de Vest.
 
Plăcile de faianță pictate de locatari decorează fațadele blocurilor. Plăcile de faianță pictate de locatari decorează fațadele blocurilor. | Foto (detalii): © Wolfgang Muhlke Societatea de construcții de clădiri de locuințe Degewo, proprietarul celei mai mari părți din Gropiusstadt, reușește cu greu să se dezbare de aspectul brutal, grosolan și lipsit de speranță al așezării. „Christiane F. a amestecat experiențe din toate cartierele mari, acutizându-le “, susține managerul cartierului din partea societății, Annette Biernath. Degewo se străduiește să creeze o altă imagine: de fiecare dată când se reamenajează spațiile verzi sau intrările în clădiri, locatarii sunt întrebați ce își doresc; peste 5.000 de elevi au pictat plăci de faianță cu motive proprii, apoi plăcile au fost lipite pe fațadele blocurilor. Acest lucru ajută la combaterea mâzgălirii clădirilor cu graffitti – din care, într-adevăr, sunt puține de văzut în cartier. „Plăcile de faianță rămân neatinse, nu sunt distruse sau murdărite“, se bucură Biernath.
 
Casa comunității este centrul cultural al Gropiusstadt. Aici au loc spectacole muzicale, de teatru și proiecții cinematografice. Casa comunității este centrul cultural al Gropiusstadt. Aici au loc spectacole muzicale, de teatru și proiecții cinematografice. | Foto: Wolfgang Muhlke

cea de-a doua fațetă, cea frumoasă, este arareori percepută ca atare

Norbert și Barbara Kukler, care locuiesc aici încă din 1978, se bucură de felul în care înțelege proprietarul să îngrijească cartierul. În centrul comercial de pe Wutzkiallee, o angajată a Degewo oferă cumpărătorilor punguțe cu semințe de flori. „Noi nu vrem să plecăm de aici“, spun amândoi. Aici vecinii se salută între ei, mai stau la o bârfă. În clădirea lor, alcătuirea socială este încă în ordine, iar chiria este relativ mică. Clasa burgheză de mijloc nu a reușit însă, demult, să se mai impună ca factor stabilizator în Gropiusstadt. Societatea care este proprietarul majorității clădirilor din cartier a oferit chiar cursuri speciale chiriașilor, pentru a le oferi șanse mai bune pe piața muncii. „Pentru a avea chiriași de calitate, trebuie să avem instituții de învățământ bune“, explică Biernath scopul acestei inițiative.
 
Localizat în sudul Neukölln, cartierul are legături ideale cu centrul. Localizat în sudul Neukölln, cartierul are legături ideale cu centrul. | Foto: © Wolfgang Muhlke Totuși nu toți sunt mulțumiți. Peter Müller, bunăoară, care de fapt are un alt nume, ar prefera să se mute cât mai curând de aici. Bunica lui a fost prima care a locuit pe Fritz-Erler-Allee, una din cele două magistrale ale Gropiusstadt. Cu toate acestea, cartierul nu i-a fost niciodată un adevărat cămin. În clădirea sa se pot vedea părțile întunecate ale Gropiusstadt; extremiștii de dreapta sunt stăpânii zonei. „O vecină în vârstă de 90 de ani, încă în putere, mai are pe perete o poză cu Hitler“, povestește Peter, care tocmai de aceea preferă să nu își dea numele adevărat. Neonaziștii vin din cartierul învecinat Rudow, astfel încât Müller preferă să nu iasă pe străzi după ce se înserează – nu se știe niciodată ce se poate întâmpla.

Această a doua fațetă a locului apare mereu zugrăvită în titlurile ziarelor. O jumătate din cei aproximativ 25.000 de locuitori ai cartierului provin din alte țări. Clanurile de arabi țin în șah poliția locală. „Atunci când controlez actele persoanelor din Gropiusstadt, sunt imediat înconjurat de zece-cincisprezece tineri“, se plângea un comisar în urmă cu câțiva ani. Zona de 264 de hectare aparține însă de un întreg sector problematic, de zona Neukölln, cunoscută și pentru alte cartiere mai dificile, în care domiciliază mai mulți beneficiari ai serviciilor sociale decât în orice altă regiune din Germania.
 
Imediat lângă Gropiusstadt începe natura – dar nici aeroportul Schönefeld (pe viitor BER) nu se află prea departe. Imediat lângă Gropiusstadt începe natura – dar nici aeroportul Schönefeld (pe viitor BER) nu se află prea departe. | Foto: © picture alliance/dpa Realitatea Gropiusstadt este cu mult îndepărtată de ceea ce și-a dorit Walter Gropius, care vedea acest oraș-satelit drept un model de urbanism. Așezarea însă nu mai este de multă vreme polul tulburărilor sociale din capitala Germaniei. Dacă va și rămâne așa, depinde de planurile de viitor din domeniul construcțiilor. La Berlin este în continuare o lipsă acută de spații locative, pentru că în fiecare an se mută aici zeci de mii de oameni. Prin urmare, şi Gropiusstadt va fi dezvoltat în continuare. Noile construcții vor înainta cu grijă, totuşi nu trebuie uitat de celălalt pericol care amenință opera lui Gropius, aşa cum avea acesta să recunoască în ultimele sale zile de viață: un element important de atracție al Gropiusstadt este natura neîngrădită, care începe la câțiva metri de așezare. „Peisajele noastre cele mai frumoase cad victime exploatării“, a speculat arhitectul având în vedere tendința intereselor economice de a domina ideile umaniste.
 
Walter Gropius cu senatorul responsabil cu construcțiile, Rolf Schwedler, în 1968 la o ceremonie de inaugurare Walter Gropius cu senatorul responsabil cu construcțiile, Rolf Schwedler, în 1968 la o ceremonie de inaugurare | Foto: © picture alliance/dpa/Barfknecht

Sus