TEATRU GERMAN CONTEMPORAN
Piese traduse în limba română | Bauersima, Igor

norway.today - 2000

Julie, o tânără austriacă de 20 de ani, caută pe internet un partener de sinucidere. Într-un chatroom, îl cunoaște pe norvegianul August, de 19 ani. Niciunul dintre ei nu are vreo dramă anume care să-l determine să-și ia viața, dar amândoi suferă de o dezamăgire confuză față de lumea în care trăiesc. Dar în care nu mai găsesc niciun motiv să trăiască mai departe. Așa că se întâlnesc și pornesc împreună spre stânca Prekestolen, aflată la 200 de metri deasupra unui fiord. Pare locul ideal pentru o sinucidere-n doi.

Odată ajunși pe munte, își instalează corturile și decid ca în dimineața următoare să se arunce în gol. Firește, zăpada, peisajul mirific îi îndeamnă la hârjoană. Într-un astfel de moment, Julie e cât pe-aci să cadă-n prăpastie, dar este salvată până la urmă de August.

Unul dintre momentele importante ale piesei este acela în care apare aurora boreală. Frumusețea ei ireală îi cucerește. O înregistrează pe camera video. O nouă apariție a aurorei este ratată, întrucât amândoi o urmăresc pe înregistrarea video. Moment interpretat de comentatori ca o metaforă a civilizației contemporane, în care realitatea e umbrită de concurența mijloacelor electronice. Un alt moment important, de data asta prin umor și candoare, e acela al mesajelor de adio pe care cei doi încearcă să le înregistreze.

Treptat, hotărârea lor de a se sinucide începe să se clatine, mai ales că între ei își face loc și fiorul erotic. În ciuda discuțiilor din care rezultă că, pentru amândoi, lumea este un loc de rahat, care nu prea oferă motive autentice de viață, ci doar de exercitare mecanică a unor refleze și obișnuințe, comportamentul lor concret este unul tonic, vital, care va sfârși prin a triumfa asupra deciziei care i-a adus aici.
„Inspirată de o-ntâmplare reală petrecută chiar la-nceputul anului în care a fost scrisă piesă (sinuciderea, de pe acea stâncă, a unui cuplu), piesa lui Bauersima e o incursiune extrem de vie, de plină de umor și finețe în psihologia generației internet, surprinzând cu incredibilă acuratețe lupta dintre blazare, dezamăgire difuză, și pornirile tonice, vitale, ale protagoniștilor. Dialogurile au candoare și haz, situațiile au tensiune, iar rolurile conțin toate elementele de succes pentru actorii care ar urma să le joace.“ (Victor Scoradeț)
Personaje: 1 femeie, 1 bărbat

Premiera absolută a avut loc în noiembrie 2000, la Schauspielhaus Düsseldorf, teatrul care i-a comisionat lui Igor Bauersima această piesă.

Premiera românească a fost produsă de Teatrul Odeon, în noiembrie 2003, în regia Andreei Vălean.
S. Fischer Verlage
Katrin Meerkamp (pentru Europa de Est)
+49 69 6062-308
katrin.meerkamp@fischerverlage.de

Drepturile asupra traducerii în limba română: Victor Scoradeț
vicmarsco@yahoo.de
AUGUST Aproape că nu pot să mă uit în jos de aici.
JULIE Atunci nu te uita.
AUGUST Întotdeauna cred că am să sar imediat în gol, într-un loc ca ăsta. Dintotdeauna. Ai şi tu chestia asta?
JULIE Da.
AUGUST Dar aşa de sus n-am mai fost niciodată.
JULIE 600 de metri.
AUGUST M-am uitat în net. Viteza medie a unui om îmbrăcat în cădere liberă e între 190 şi 205 km/h, deci asta înseamnă aproximativ 55 de metri pe secundă. Asta face deci... 600... deci, împreună cu faza acceleraţiei, sunt în jur de 10 secunde timp de cădere.
JULIE Cam aşa ceva.
AUGUST Ţi-ai făcut deja calculul ăsta, aşa-i? Ce faci în alea zece secunde?
JULIE Cad.
AUGUST Ah.
JULIE Şi sunt moartă.
AUGUST Asta-i tot?
JULIE Zece secunde de moarte. Da. Îmi dau pur şi simplu drumul şi nu mai există nimic, totul e aici, dar nu mai există nimic. Nu mai există nici măcar un singur lucru, nici măcar un singur eveniment pe lumea asta, nimic, care să mă mai privească. Te-ai descotorosit de toate, de tristeţea ta, de bucuria ta, de ura ta, de dragostea ta, de caracterul tău jalnic, de răspunderea pentru deşeurile tale de hârtie. Pur şi simplu de tot. Te lasă complet rece. Continentul nostru produce patruzeci de milioane de căcat pe zi şi nu mai e absolut deloc problema ta. Orice gând e în plus. Orice faptă imposibilă. Totul a rămas în urma ta. Nu mai ai îndatoriri, nu mai trebuie nici măcar să respiri. Eşti absolut liber să nu faci nimic. Libertatea absolută fără sfârşit. Tu eşti Dumnezeu şi Dumnezeu nu face nimic. Iei act de toate, timp de câteva secunde, dar nu mai există întoarcere, nu mai există pro şi contra.
  –  –
JULIE Şi pe urmă te-ai dus.
AUGUST Şi memoria ta. Ce faci cu memoria ta? Doar nu poţi pur şi simplu să uiţi tot.
JULIE Ba da. Trebuie să-ţi închei toate socotelile, înainte.
AUGUST Să le închei.
JULIE Trebuie să te concentrezi asupra momentului.
AUGUST Asupra momentuluui, da?
JULIE Afară de cazul în care vrei să mori fără să bagi de seamă. Dar să trăieşti o viaţă întreagă pentru un moment anume şi pe urmă să-l scapi, ăsta e cam cel mai tâmpit lucru pe care mi-l pot imagina.
AUGUST Eu am sperat întotdeauna să nu ratez scurtul moment de viaţă, atunci când se întâmple să se instaleze.
JULIE E acelaşi lucru.
  [...]
   
JULIE Ai o prietenă?
AUGUST Nu.
JULIE Nu mă miră.
AUGUST Pe bune?
JULIE Dacă te mai ascult, mă apucă toate depresiile din lume.
AUGUST Păi nu erai oricum depresivă?
JULIE Nu.
AUGUST Nu?
JULIE Ce?
AUGUST Nu eşti depresivă?
JULIE Nu.
AUGUST Atunci ce eşti?
JULIE Normală. Sunt fericită.
AUGUST Mă tragi în piept acum sau ce?
JULIE Nu.
AUGUST Nu înţeleg cum vine asta.
JULIE Am tendinţa să fiu fericită.
AUGUST Da. Asta da. E normal.
JULIE Asta zic şi eu.
AUGUST Vreau să spun, e normal să ai tendinţa asta. Da’ nu pentru sinucigaşi. Ăştia au mai degrabă tendinţa spre prăpăstii şi chestii din astea. Şi spre frică şi  teroare.
JULIE Da.
AUGUST Nu pricep.
JULIE Nu merită să fii depresiv. E stupid, te blochează, şi nu-i deloc vesel. Nu te alegi deloc cu absolut nimic. Absolut şi total nimic. Nici măcar un sinucigaş nu se-alege cu absolut nimic. Sinucigaşii depresivi sunt nişte cârpe.
AUGUST Dar atunci de ce te mai sinucizi?
JULIE Eşti total bătut în cap sau ce?
AUGUST Cum aşa?
JULIE Ce mă tot baţi la cap cu-ntrebările tale? Ţi-am spus doar că mi-a ajuns. Mi-a ajuns. Am avut de toate. Sunt sătulă. Mi-ajunge. N-am de gând s-o iau înc-o dată de la capăt.
  [...]
   
AUGUST Şi tot nu mi-ai spus, de ce n-ai vrut s-o faci singură.
JULIE Pentru că... pentru că în calculul raportului costuri-profit nu intră aşa ceva. Trebuie să merite. Eu vreau ca viaţa mea să fie împlinită, până la capăt de tot. Să fii singur e jalnic, să mori singur tot aşa. Nu vreau să mă pierd aşa, jalnic, într-un colţişor. Şi pe urmă, poate că n-aş face-o niciodată singură.
AUGUST Ce vrei să spui cu asta, să merite?
JULIE Vreau să mă aleg cu ceva din asta. Vreau să văd cum e unul care moare imediat.
  [...]
   
AUGUST Vrei să vezi cum moare unul.
JULIE Da.
AUGUST Deci, cum mor eu.
JULIE Da.
AUGUST Eşti total dementă. Nu, vreau să spun că asta e totuşi boală. Eşti dusă rău de tot.

Futur de luxe - 2002

Familia faimosului genetician Theo Klein, evreu german emigrat în Israel, se reuneşte de Sabat în anul 2020. La început lucrurile sunt absolut normale: problemele între copii și părinți sau de fidelitate a soților au existat întotdeauna și, pe parcursul întregii confruntări, aceste probleme vor reveni mereu în discuţie.  În uma unei dezvăluiri surprinzătoare a doctorului, întreaga familie ajunge să se confrunte în mod direct cu câteva chestiuni la care restul omenirii se gândește în momentul de față doar la nivel teoretic: cei doi fii ai săi, Felix și Rudi, află că sunt clone, ca rezultat al unui experiment din tinerețea tatălui. Mai mult, Theo a încercat cu acel experiment nu doar să facă un pas înainte în știință, ci să găsească răspunsuri la întrebări fundamentale despre natura umană, întrebări acute dictate de însăși tragedia Holocaustului. A clonat deci Răul absolut (pe Adolf Hitler) și Binele (neavând un candidat mai potrivit la îndemână, s-a clonat pe sine) cu intenția declarată de a căuta binele în om, de a arăta că, dacă cei doi copii vor fi crescuți în condiții identice, nici unul nu va moșteni trăsăturile originalului.  Experimentul i-a reușit pe deplin: cei doi copii sunt absolut normali. Adevăratul ”experiment” pentru spectator începe însă din acest moment: Rudi și Felix sunt aruncați într-o criză identitară  și, odată cu ei, întreaga familie pare să se destrame. Theo trebuie pedepsit pentru acest hutzpah de care a dat dovadă și uciderea lui poate fi o soluție.
În Futur de luxe întâlnim un text eclectic, cu trimiteri către mai multe forme și curente teatrale. Deși la primul nivel este o comedie neagră, piesa ne amintește de Oedip rege iluminând ceea ce este ascuns și întunecat în istoria unei familii, fapt care duce inevitabil la o tragedie jucată, aici, ca teatru în teatru. În același timp avem un text care se înscrie în curentul teatrului științific postmodern, încercând să aducă o contribuție la dezbaterea în curs asupra clonării umane și a ingineriei genetice. Deşi la început toate personajele par transparente, fiecare dintre ele ajunge să surprindă la un moment dat, de-a lungul piesei. De exemplu, Theo este un geniu al științei, dar a început un experiment din nevoia de a găsi răspunsuri nu doar la tragedia Holocaustului și a pierderii familiei în timpul războiului, ci, mai mult, la probleme pe care religia în general și ateismul său în particular le impun, altfel spus la însăși evreitatea sa. Textul este uneori extrem de ușor și presărat cu mult umor, de toate tipurile: de la umorul adolescentin-imatur a lui Felix, care virează în umor bulevardier de situație, și până la un umor mai rafinat, negru, uneori  cinic, al limbajului. De la formula uşoară, textul devine brusc extrem de dens, cu multe trimiteri către poziții filozofice care își găsesc exemplificări în conflictul dintre personaje, cu răsturnări de situație neaşteptate. Frumuseţea sa constă în faptul că o atmosferă suprareală se lasă peste cina intimă în care fiecare dintre participanți se confruntă cu o criză identitară majoră, de parcă întregul univers ar participa la dezbaterile din sânul ”micii familii Klein”.
Cadrul ales pentru această dezbatere filozofică despre identitate și clonare îşi aduce aportul la aprofundarea problemelor dezbătute de personaje: Sabatul este legat atât de ideile de Creație și Salvare, iar în Ta`anit (27b) apare chiar ideea unui al doilea suflet pe care omul îl primește pe perioada Sabatului. Clonele Felix și Rudi se înteabă concret ce să facă cu această nouă identitate pe care o primesc atât de neașteptat și cum să o asimileze, dat fiind că, faptul că au fost ”construiți” şi ”manipulați”, intră în directă contradicție cu felul în care și-au edificat ei înșiși identitatea într-un proces natural de dezvoltare. În aceste condiţii, senzaţia lor e că, în loc să primească ceva în plus, mai degrabă sunt în pierdere. Niciun argument rațional, universalist adus de Theo nu poate ameliora această senzație de pierdere și astfel ne apropiem de miza cea mare a textului: dat find că editarea și manipularea genetică (embrională) vor deveni o realitate cotidiană (cu siguranță nu în 2020, dar cu o mare probabilitate pentru cei născuți recent), ajungem să ne întrebăm cum va arăta această realitate în interiorul unei familii și mai ales cum pot arăta cazurile extreme și crizele provocate de acestea.    
Distribuția: 3 femei, 3 bărbați
Premiera absolută a avut loc în 20.02.2002, la Schauspiel Hannover, în regia autorului.
Premiera în România are loc în noiembrie 2018, la Teatrul Evreiesc de Stat, în regia lui Alexandru Mihaescu.
S. FISCHER Theater & Medien, Hedderichstraße 114, 60596 Frankfurt
Tel: +49 69 6062 270
heater@fischerverlage.de

Drepturile asupra traducerii în limba română: Alex Mihaescu
alexmihaescu@gmail.com
RUDI Stai. Stai puțin. Stai puțin. Să o luăm încet, bine?
THEO De acord.
RUDI Tu ce spui?
THEO Că totul este bine. În esență totul este bine. Dacă vrem binele, atunci suntem capabili să facem bine. Asta-i tot!           
 
O turmă de oi trece prin living. RUDI rânjește cu neîncredere. Se ridică și iese pe terasă.
 
RUDI Un moment. Probabil că am luat-o razna. Asta pur și simplu nu poate fi adevărat. Sau ei sunt nebuni? Ce se întâmplă dacă întreaga familie a înnebunit? Întreaga lume? Eu sunt Hitler? Doar nu sunt Hitler? Asta nu e posibil? Doar nu arăt ca Hitler?        
THEO Felix. Rudi. Știu că este un șoc imens pentru voi. Și pentru Ulla și pentru Uschi, desigur. Dar vă promit, îți promit: îți vei reveni mai repede decât crezi. Omul are o capacitate surprinzătoare de a se adapta și de a integra noi realități în viața sa, doar știi asta foarte bine. Ne obișnuim cu toate până la urmă. Chiar și cu cele mai groaznice lucruri. De fapt acest moment nu este unul groaznic, dimpotrivă. Ceea ce am vrut să vă spun, ceea ce am vrut să vă spun, cu mare bucurie, este că voi doi, fiii mei... v-am urmărit douăzeci și patru de ani foarte atent... și în toți acești ani, nu am văzut în nicicare dintre voi vreo urmă a răului. Dimpotrivă. Teoria mea s-a adeverit! Nu există nicio rădăcină genetică a răului!
RUDI Asta era clar!
 
RUDI apucă o farfurie și o aruncă pe podea.
RUDI Asta am știut... dintotdeauna!
ULLA Rudi, dragostea mea. Dragostea mea! Dar eu te iubesc!     
RUDI Lasă-mă. Nu ești mama mea.
ULLA Dar te iubesc. 
RUDI Această idee a ta, Theo, este fascismul pur!
  –  –

Igor Bauersima

Dramaturgul și regizorul elvețian Igor Bauersima s-a născut în 1964 la Praga. După reprimarea Primăverii de la Praga, familia lui s-a refugiat în Elveția. Aici, Igor Bauersima a studiat arhitectura, dar s-a dedicat și teatrului, înființând o trupă independentă. Primul mare succes ca dramatrug l-a avut cu piesa norway.today (2000), care a primit Premiul Publicului la Mülheim an der Ruhr, la cea mai importantă competiție anuală de dramaturgie nouă din Germania, Austria și Elveția. În 2003 și 2004, norway.today a fost cea mai jucată piesă pe scenele germane. A fost tradusă în 20 de limbi și montată în peste 100 de teatre din afara spațiului cultural de expresie germană.