TEATRU GERMAN CONTEMPORAN
Piese traduse în limba română | Philipp Löhle

Mörchen are un singur scop în viață – dar mare: construirea unei case perfecte, independente energetic și, mai ales, sigură la inundații. Nu știm dacă Mörchen a avut vreo traumă sau vreun șoc care să-i fi generat această obsesie. Cert e că, la începutul piesei, casa e gata. Sau aproape. Mörchen a ridicat-o pe malul unui râu, pentru a spori șansele ca proiectul său să fie confruntat cu o inundație și astfel să-și poată demonstra calitățile. Nici „pielea” exterioară a casei, concepută să absoarbă energie pe care s-o transforme, cu ajutorul instalațiilor din subsol, în energe electrică și termică, nu funcționează încă fără cusur. Dar casa a stârnit interesul unor firme ce par dispuse s-o promoveze, s-o prezinte la expoziții și târguri, s-o vândă. Între timp, soția îi dăruiește un copil. Dar Mörchen e obsedat de perfecționarea prototipului și așteaptă febril ploile, inundația, potopul. Deși statistice și studiile despre încălzirea globală și topirea calotei glaciare îi alimentează speranțele, realitatea întârzie să se conformeze.

Iar Mörchen se comportă parcă din ce în ce mai ciudat, așa cum observă de altfel și soția lui și prietena acesteia. Să fie oare din cauza stresului cu casa, cu ploile care întârzie? Ori există și probleme mai vechi, care încep acum să-și manifeste urmările? De pildă, la un moment se spune că Mörchen ar fi construit această casa din cauză ca mama sa ar fi fost ucisă de un trăznet. Pentru ca, ulterior, să aflăm că adevărul ar fi fost și mai sumbru... Cert e că Mörchen este surprins în câteva rânduri în posturi ce ar sugera intenția de sinucidere, altă dată își lovește soția. Este tratat cu tot mai multă circumspecție, dar își vede cu obstinație de casa care, în viziunea lui, va salva omenirea. Și până la urmă începe și ploaia. Numai că, pentru Mörchen, e prea târziu. Oamenii ca el sunt sortiți pieirii.

„Fără să recurgă la inovații estetice, la artificii formale – în afara unor scurte fragmente de poezie (sau cor? Rămâne probabil la latitudinea regiei), Philipp Löhle mizează în primul rând pe poveste, pe dialog. Piesa care a-nceput mai degrabă ca o comedie, capătă aproape pe nesimțite accente dramatice și se transformă-ntr-o satiră brutală.“ (Victor Scoradeț)

Distribuție: 2 femei, 3 bărbați

Premiera absolută a avut loc în martie 2008, la Schauspielhaus Wien, regia: Jette Steckel.

În România, piesa a fost prezentată în 2013 ca spectacol-lectură, la Teatrul Museion din Brașov.

Verlag Autorenagentur GmbH
Neue Schönhauser Straße 20
10178 Berlin
Tel: 004 30 284976-0
Fax: 004 30 284976-76
info@verlag-autorenagentur.de

Drepturile asupra versiunii românești le deține Ciprian Marinescu
ciprian.marinescu@gmail.com

1.2.
În grădină, la râu. În spatele lor, casa. Acoperiș plat. Fără ferestre.
Mörchen	Ia tăceți un pic. Șșșt. Auziți? Râul. Așa sună râul. Apa. Vorbește. Ne vorbește. Ca în cartea aia cu Buddha. Totuși, cred că dacă stai aici, chiar înțelegi despre ce e vorba. Totul e să simți. Eu simt apa. Sigur, e doar un murmur. Când se urnește ceva din loc. Dar are ceva foarte blând. Și amenințător în același timp. E ca și cum. Când tragi o eșarfă de mătase peste un fotoliu de piele. Așa sună. Apa e o eșarfă de mătase. Și fundul râului un fotoliu de piele. Nu, sigur că nu e așa. Dar vreau să spun: ce blândă e apa și totuși ce puternică. Înțelegeți ce vreau să spun?
Arne	Și ferestrele când îți vin?
Mörchen	Luni. Luni vin ferestrele.
Biene	În sfârșit o să ne mutăm. A durat destul deja. Abia aștept. Afară din apartamentul ăla mic și neaerisit. Acolo n-am loc destul. Am nevoie de mai mult loc. De mai mult spațiu.
Arne	Vezi! Te-ai măritat cu cine trebuie, nu?
Nele	Chiar, ce frumos a fost.
Arne	Da. Superbă petrecere!
Nele	Și ce speech-uri frumoase.
Arne	Da.
Nele	Câtă... emoție.
Biene	Frumos că spuneți asta.
Mörchen	Ia ascultă ce zice sticla ta de bere.
Arne	Ce?
Mörchen	Trage cu urechea, îți zic, ascultă ce zice sticla ta de bere.
Arne	De ce? Ce șmecherie mai e și asta?
Mörchen	Nu e nici o șmecherie. Ascultă ce zice berea.
Biene	Haide. Lasă-l.
[...]
Mörchen	Apa are suflet. E puternică. E constantă cu ea însăși. Are caracter. Singura dintre noi care are caracter. Noi nu avem caracter. Comparabil cu al apei. Desparte-o. Bag-o cu forța-n canistre. Car-o prin țară. Încălzește-o. Răcește-o. Trece-o prin conducte de plastic, prin tuburi, pune-o în flacoane etc. etc. Lovește-o. Calc-o în picioare. Amestec-o cu ce vrei tu sau fă cum fac oceanele: toarn-o în unități mai mici, în sticluțe și varsă-le apoi …
Biene	Mörchen.
Mörchen	Și rămâne la fel. Rămâne ea însăși. Noi nu putem îmblânzi apa. E o prostie să crezi că poți. O greșeală fatală. Apa e cea care ne îmblânzește pe noi.
[...]
4.4.
Își dreg vocea în același timp.
	Și a început să plouă și a plouat mult iar râul ca o eșarfă de mătase mai devreme urca și urca se cățăra cu revoltă pe mal în sus și apa urca repede de parcă-și vărsa toată frustrarea pe țărm de parcă apa râului vroia să se apropie tot mai tare și mai tare de apa norilor și să închidă spațiul dintre ele iar râul a luat în primire grădina și străzile și pivnița iar în curând era mai mult râu decât țărm iar Mörchen stătea la etajul doi în camera copilului la una din ferestrele care nu se pot deschide în care a bătut scânduri și a prins lacăte s-a uitat prin crăpătura dintre scânduri și și-a dat seama că în sfârșit casa lui se află în fața testului de eficiență și că momentul se-apropie tot mai tare și mai tare și și-a mai dat seama că sistemul hidraulic era dezactivat fiindcă din ziua aceea aia de-atunci a evitat pivnița și Mörchen a început să alerge de la etajul doi în concurență cu râul din camera copilului în pivniță își făcea drum prin apa care îi ajungea până la genunchi și a încercat să activeze sistemul hidraulic să-l pornească astfel încât casa să-și demonstreze calitățile de arcă și era o competiție o cursă tensionată între Mörchen și râu Între om și natură o luptă pe viață și pe moarte pe care-a câștigat-o râul fiindă Mörchen a tras ușa după el și s-a înecat din prostie când a activat sistemul.
Casa plutește!