TEATRU GERMAN CONTEMPORAN
Piese traduse în limba română | Philipp Löhle

Die Kaperer (Corsarii) – 2008

Mörchen are un singur scop în viață – dar mare: construirea unei case perfecte, independente energetic și, mai ales, sigură la inundații. Nu știm dacă Mörchen a avut vreo traumă sau vreun șoc care să-i fi generat această obsesie. Cert e că, la începutul piesei, casa e gata. Sau aproape. Mörchen a ridicat-o pe malul unui râu, pentru a spori șansele ca proiectul său să fie confruntat cu o inundație și astfel să-și poată demonstra calitățile. Nici „pielea” exterioară a casei, concepută să absoarbă energie pe care s-o transforme, cu ajutorul instalațiilor din subsol, în energe electrică și termică, nu funcționează încă fără cusur. Dar casa a stârnit interesul unor firme ce par dispuse s-o promoveze, s-o prezinte la expoziții și târguri, s-o vândă. Între timp, soția îi dăruiește un copil. Dar Mörchen e obsedat de perfecționarea prototipului și așteaptă febril ploile, inundația, potopul. Deși statistice și studiile despre încălzirea globală și topirea calotei glaciare îi alimentează speranțele, realitatea întârzie să se conformeze.

Iar Mörchen se comportă parcă din ce în ce mai ciudat, așa cum observă de altfel și soția lui și prietena acesteia. Să fie oare din cauza stresului cu casa, cu ploile care întârzie? Ori există și probleme mai vechi, care încep acum să-și manifeste urmările? De pildă, la un moment se spune că Mörchen ar fi construit această casa din cauză ca mama sa ar fi fost ucisă de un trăznet. Pentru ca, ulterior, să aflăm că adevărul ar fi fost și mai sumbru... Cert e că Mörchen este surprins în câteva rânduri în posturi ce ar sugera intenția de sinucidere, altă dată își lovește soția. Este tratat cu tot mai multă circumspecție, dar își vede cu obstinație de casa care, în viziunea lui, va salva omenirea. Și până la urmă începe și ploaia. Numai că, pentru Mörchen, e prea târziu. Oamenii ca el sunt sortiți pieirii.
„Fără să recurgă la inovații estetice, la artificii formale – în afara unor scurte fragmente de poezie (sau cor? Rămâne probabil la latitudinea regiei), Philipp Löhle mizează în primul rând pe poveste, pe dialog. Piesa care a-nceput mai degrabă ca o comedie, capătă aproape pe nesimțite accente dramatice și se transformă-ntr-o satiră brutală.“ (Victor Scoradeț)
Distribuție: 2 femei, 3 bărbați

Premiera absolută a avut loc în martie 2008, la Schauspielhaus Wien, regia: Jette Steckel.

În România, piesa a fost prezentată în 2013 ca spectacol-lectură, la Teatrul Museion din Brașov.
Verlag Autorenagentur GmbH
Neue Schönhauser Straße 20
10178 Berlin
Tel: 004 30 284976-0
Fax: 004 30 284976-76
info@verlag-autorenagentur.de

Drepturile asupra versiunii românești le deține Ciprian Marinescu
ciprian.marinescu@gmail.com
1.2.  
În grădină, la râu. În spatele lor, casa. Acoperiș plat. Fără ferestre.  
   
Mörchen Ia tăceți un pic. Șșșt. Auziți? Râul. Așa sună râul. Apa. Vorbește. Ne vorbește. Ca în cartea aia cu Buddha. Totuși, cred că dacă stai aici, chiar înțelegi despre ce e vorba. Totul e să simți. Eu simt apa. Sigur, e doar un murmur. Când se urnește ceva din loc. Dar are ceva foarte blând. Și amenințător în același timp. E ca și cum. Când tragi o eșarfă de mătase peste un fotoliu de piele. Așa sună. Apa e o eșarfă de mătase. Și fundul râului un fotoliu de piele. Nu, sigur că nu e așa. Dar vreau să spun: ce blândă e apa și totuși ce puternică. Înțelegeți ce vreau să spun?
Arne Și ferestrele când îți vin?
Mörchen Luni. Luni vin ferestrele.
Biene În sfârșit o să ne mutăm. A durat destul deja. Abia aștept. Afară din apartamentul ăla mic și neaerisit. Acolo n-am loc destul. Am nevoie de mai mult loc. De mai mult spațiu.
Arne Vezi! Te-ai măritat cu cine trebuie, nu?
Nele Chiar, ce frumos a fost.
Arne Da. Superbă petrecere!
Nele Și ce speech-uri frumoase.
Arne Da.
Nele Câtă... emoție.
Biene Frumos că spuneți asta.
Mörchen Ia ascultă ce zice sticla ta de bere.
Arne Ce?
Mörchen Trage cu urechea, îți zic, ascultă ce zice sticla ta de bere.
Arne De ce? Ce șmecherie mai e și asta?
Mörchen Nu e nici o șmecherie. Ascultă ce zice berea.
Biene Haide. Lasă-l.
   
[...]  
   
Mörchen Apa are suflet. E puternică. E constantă cu ea însăși. Are caracter. Singura dintre noi care are caracter. Noi nu avem caracter. Comparabil cu al apei. Desparte-o. Bag-o cu forța-n canistre. Car-o prin țară. Încălzește-o. Răcește-o. Trece-o prin conducte de plastic, prin tuburi, pune-o în flacoane etc. etc. Lovește-o. Calc-o în picioare. Amestec-o cu ce vrei tu sau fă cum fac oceanele: toarn-o în unități mai mici, în sticluțe și varsă-le apoi …
Biene Mörchen.
Mörchen Și rămâne la fel. Rămâne ea însăși. Noi nu putem îmblânzi apa. E o prostie să crezi că poți. O greșeală fatală. Apa e cea care ne îmblânzește pe noi.
   
[...]  
   
4.4.  
Își dreg vocea în același timp.  
  Și a început să plouă
și a plouat mult
iar râul
ca o eșarfă de mătase mai devreme
urca și urca
se cățăra cu revoltă pe mal în sus
și apa urca repede
de parcă-și vărsa toată frustrarea
pe țărm
de parcă apa râului vroia
să se apropie tot mai tare
și mai tare
de apa norilor
și să închidă
spațiul dintre ele
iar râul
a luat în primire grădina
și străzile
și pivnița
iar în curând era mai mult râu
decât țărm
iar Mörchen
stătea la etajul doi
în camera copilului
la una din ferestrele
care nu se pot deschide
în care a bătut scânduri
și a prins lacăte
s-a uitat
prin crăpătura dintre scânduri
și și-a dat seama
că în sfârșit
casa lui se află în fața
testului de eficiență
și că momentul se-apropie
tot mai tare și mai tare
și și-a mai dat seama
că sistemul hidraulic era
dezactivat
fiindcă din ziua aceea
aia de-atunci
a evitat pivnița
și Mörchen a început să alerge de la etajul doi
în concurență cu râul
din camera copilului
în pivniță
își făcea drum
prin apa care îi ajungea
până la genunchi
și a încercat să activeze
sistemul hidraulic
să-l pornească
astfel încât casa
să-și demonstreze
calitățile de arcă
și era o competiție
o cursă tensionată
între Mörchen
și râu
Între om și natură
o luptă pe viață și pe moarte
pe care-a câștigat-o râul
fiindă Mörchen a tras ușa după el
și s-a înecat din prostie
când a activat sistemul.
   
Casa plutește!  

Philipp Löhle

Născut în 1978 la Ravensburg, Philipp Löhle a studiat la Erlangen și Roma istorie, teatrologie și media. A desfășurat și activități jurnalistice și a făcut, respectiv a participat la elaborarea unor filme de scurtmetraj și documentare. Pentru piesele sale a fost distins cu o serie de premeii și nominalizări, inclusiv pentru Premiul pentru dramaturgie al Festivalului de la Mülheim an der Ruhr, unde a și primit Premiu publicului în 2012. A fost, pe rând, autor angajat al mai multor scene: Maxim Gorki Theater Berlin, Nationaltheater Mannheim, Staaatstheater Mainz.