TEATRU GERMAN CONTEMPORAN
Piese traduse în limba română | Erhard Schmied

Vier aus Papier (Suntem patru, facem teatru) – 2000

Într-o grădiniță, după încheierea programului, când copiii și personalul au plecat, desenele prind viață. Unul, cel mai frumos, care reprezintă o prințesă, are chiar și o ramă și este prins pe perete. Alte trei desene, care nu le-au plăcut copiilor care le-au făcut, zac mototolite pe jos. La un moment dat, ele încep să se miște, ca și când s-ar dezmorți, se întind și încep să vorbească-ntre ele, prind viață, devenind personaje-n toată regula. Unul se numește Fanti, căci este un animal fantastic, care s-ar putea compune din orice combinat cu orice. Altul este Grrr, monstrul care e convins că poate speria pe oricine. Cel de-al treilea, Mâzgăleală, nu a apucat să semene cu nimic, el a fost abandonat înainte să ajungă să reprezinte ceva, dar asta nu-l împiedică să fie și el un personaj în rând cu celelalte. Doar că ele nu sunt tocmai egale în drepturi. Trei zac mototlite pe podea și urmează să fie aruncate la gunoi în dimineața următoare, când va veni femeia de serviciu. Nu și desenul înrămat și expus pe perete.

Căci acest personaj e o prințesă pe nume Anna-Johanna-Katharina-Anastasia-Sissi-Diana-Aceea. De altfel, ea nici nu se exprimă la fel ca personajele de jos (la propriu, dar și la figurat): exprimarea ei e aleasă, ea vorbește în versuri. Prințesa e atât de plină de sine, încât, sătui de aerele ei, ceilalți încep s-o ignore. Până când ea nu mai suportă, începe să lase aerele și li se alătură. Dar și atunci când decid să se joace, tot ea vrea să hotărascî regulile: „(...) eu sunt bossul fiindcă am un castel. Cu o mie de camere și o mie de haine în el.” Totuși, jocul lor decurge normal, se distrează cu toții, până în clipa în care-și dau seama de soarta care-i așteaptă în ziua următoare. Și atunci, vor căuta împreună o soluție pentru ca și cele trei personaje „de jos” să fie salvate. Finalul nu este un happy ending banal. Este un final fericit, dar și plin de semnificații.
„Un text fermecător, cu personaje inedite și o poveste a cărei morală nu e băgată-n ochi, ci emană discret și cu atât mai eficient din povestea propriu-zisă. Replici și situații pline de haz, versuri pline de umor. Cu alte cuvinte, toate ingredientele unui succes mare la spectatorii mici.“ (Victor Scoradeț)
Personaje: 2 femei, 2 bărbați (în principiu)

Premiera germană a avut loc în noiembrie 2000, la Theater Überzwerg, Saarbrücken.

Premiera românească a fost produsă, în ianuarie 2008, sub formă de operetă rock pentru copii, la Teatrul Ion Creangă București, regia: Theo Herghelegiu.
Gustav Kiepenheuer Bühnenvertriebs-GmbH
Schweinfurthstrasse 60
14195 Berlin
info@kiepenheuer-medien.de

Drepturile asupra versiunii românești: Victor Scoradeț
vicmarsco@yahoo.de
GRRR (energic) Tu cine mai eşti?
FANTI (visătoare) Eu?
GRRR Da. Tu. Sau mai vezi pe careva pe aici?
FANTI Sigur. Te văd pe tine.
GRRR Dar eu nu vorbesc singur.
FANTI S-ar putea întâmpla.
GRRR Sau te pomeneşti că nu ştii cine eşti?
   
  Fanti îşi priveşte corpul de sus în jos.
   
FANTI (se gândeşte) Aş putea ... aş putea să fiu un elefant zburător. Îmi iau elan, îmi desfac urechile ca pe nişte pânze de corabie şi mi-am şi luat zborul peste mare.
GRRR (neîncrezător) Elefant zburător. Cu nişte picioare ca alea. Eşti o găină! Asta eşti!
FANTI Sau... o girafă de mare. Când sunt în apă, am nevoie de aer. Şi atunci îmi întind gâtul meu cel lung, îl întind din ce în ce mai mult. Şi atunci capul meu stă la suprafaţă. Aşa ceva chiar că aş putea să fiu.
GRRR (triumfător) Sâc că nu ştii! Sâc că nu ştii!
ACEEA (au lăsat-o nervii) Poate fi ce vrea, pe dată. Şi acum, haide, taci o dată.
   
  Grrr şi Fanti se uită în jur, speriaţi. Ei nu ştiu de unde s-a auzit vocea.
   
ACEEA Dacă nu greşesc un pic, este un şoripisic. Un găinotaur, cu pene de aur şi dinţii de plastic: Fanti, animalul fantastic.
FANTI (cu frică) Cine vorbeşte acolo?
GRRR Cred că am visat. Nu e nimeni pe aici.
FANTI (cu uşurare) Nuu. Sigur că nu. Precis. Nu-i nimeni aici. Dar tu cine eşti?
   
  GRRR îşi ia o atitudine înspăimântătoare de monstru. Fanti se sperie.
   
GRRR Eu sunt Grrr, monstrul cel mai înspăimântător din lume. Închpuie-ţi tot ce poţi tu mai îngrozitor – eu sunt acela.

CÂNTECUL 1: „SUNTEM PRECUM NEGRUL ŞI ALBUL”

GRRR Io-ţi sting lumina când eşti în budă
fiindcă sunt fiara cea mai crudă
tiptil vin, noaptea, la patul tău
şi urlu tare, te sperii rău
(urlă) Grrr! Grrr! Grrr!
FANTI Io-s găinuşă sau maimuţică
sau elefant sau doar o pisică
eu sunt orice, chiar crocodil
sau, dacă vreau, pterodactil
(vesel) Eu sunt Fanti!
GRRR Eu mă ascund la tine-n cămară,
şi apoi, când intri să-ţi iei o pară,
îţi sar în faţă, nebănuit
şi urlu teribil, urlu cumplit
(urlă) Grrr! Grrr! Grrr!
FANTI Ştiu să fac multe lucruri frumoase
şi am o voce ca de mătase
şi vreau să fac, vai, numai bine,
dacă te porţi frumos cu mine
(veselă) Eu sunt Fanti!
GRRR şi FANTI Noi suntem ca şi negrul şi albul
micul şi marele, grasul şi slabul,
da, suntem buni, suntem cei mai mari
suntem cei mai liberi şi cei mai tari.
   
[...]  
  Oftând şi gemând, Aceea coboară din rama ei. Fanti se sperie. Grrr îşi
îndreaptă arma sa imaginară spre Aceea. Şi lui i se pare suspectă toată
povestea. Aceea arată spre Mâzgăleală.
   
ACEEA Nu-s decât linii - cinci dungi şi-o-nfloritură. Aşa ceva se numeşte Mâzgălitură.
   
  Grrr e acru şi-şi ia poza lui de monstru. Aceea rămâne indiferentă.
   
ACEEA Dacă-i pui braţe şi picioare, ar putea fi chiar un om mare. Dar copilaşul care l-a pictat, e prea mic ca să fie artist adevărat.
FANTI (uimită) Cum vorbeşti?
ACEEA În rime, ştiu că-i complicat, dar ăsta-i stilul aristocrat.
GRRR Pictat? De copii? Eu nu sunt pictat!
FANTI Nici eu.
   
  Aceea o împunge pe Fanti cu degetul în burtă.
   
FANTI Au.
ACEEA Eşti din hârtie. Şi creion colorat. Acum înţelegi că e adevărat?
   
  Aceea îşi trece mâna peste faţa lui Grrr. Fanti şi Grrr se privesc fără să
înţeleagă nimic.
   
ACEEA Suntem la grădiniţă, ştiţi? Numai că sunteţi nereuşiţi. Copiii au văzut cât de prost aţi ieşit şi tocmai de aceea v-au şi mototilit.  Ce vreţi, nu le-a plăcut de voi, aşa că v-au aruncat la gunoi.
GRRR Eu sunt monstrul cel mai înspăimântător de pe faţa pământului!
FANTI Şi eu sunt ceva înspăimântător. Ceva înspăimântător de frumos.
ACEEA  (de sus, către Fanti)
  Ceva frumos, ziceai? Tu n-ai urechi, nici coadă n-ai. (Către Grrr) Iar tu, tu n-ai colţi uriaşi. Tu – monstru înspăimântător? Mă laşi!?
GRRR Cu toate astea, sunt aici!
ACEEA Femeia de serviciu v-a uitat. Azi n-a avut timp pentru făcut curat. Dar mâine, mâine s-a terminat cu voi. O să ajungeţi direct la gunoi.
FANTI (indignată) Şi ăsta?
   
  Fanti arată spre Mâzgăleală. Aceea aprobă din cap.
   
GRRR Dar şi tu eşti pictată!
ACEEA (încrezută) Eu? Anna-Johanna-Katharina-Anastasia-Sissi-Diana-Aceea este-al meu nume. Sunt cea mai frumoasă prinţesă din lume. Şi sunt şi bogată. Sunt minunată. Priviţi buclele mele cochete. De aceea m-au atârnat pe perete. De ani de zile m-au pus în ramă. E o ramă specială, de damă. Şi am şi farmec, am şi umor. Aşa că, de aici, nu cobor. Şi acuma un cântec, deştepţilor!
GRRR Vreau şi eu pe perete!
FANTI Şi eu!
ACEEA În halul în care arătaţi, nu aveţi cum să urcaţi.
   
  Aceea face un semn dispreţuitor, de refuz. Grrr pune mâna pe guma
supradimensionată.
   
GRRR Ori mă laşi pe perete, ori te şterg. Îţi şterg nasul. Şi coroana. Şi un picior. Şi atunci o să ajungi şi tu la gunoi.

102Komma7 (102virgulă7) – 2010

Solo are 16 ani și vine dintr-o familie nu tocmai ideală. Poate că și de aceea, muzica e importantă pentru el. Iar prezentatorul unui mic post de radio privat, care i-ar putea fi tată, e un fel de idol pentru Solo. E lesne de imaginat cât se bucură puștiul când acela îi dă atenție. Și nu doar atenție, ci și muzică. Fiindcă omul de radio primește tone de cd-uri. Dar nu-i dă numai cd-uri, ci și invitații la concerte, căci omul primește mai multe decât poate sau are chef să onoreze. Mai mult, îl și lasă să stea cu el în studio, serile, în timp ce el își vrăjește ascultătorii - și mai ales ascultătoarele - cu textele lui cool și cu muzicile pe măsură. Și mai ales cu vocea lui irezistibilă.

În această seară, însă, când Solo intră în studio, prietenul său mai mare e atât de beat, încât doarme mult prea adânc ca să mai poată fi trezit și determinat să-și facă treaba. Sigur, Solo încearcă, dar toate tentativele sale de a-l readuce-n simțiri sunt sortite eșecului. Așa că Solo îl sună pe Benny, prietenul său care „știe întotdeauna ce-i de făcut”, dar acela nu răspunde; așa că-i lasă numărul studioului pe robot, cu rugămintea să fie sunat acolo. Iar telefonul chiar sună. Dar nu-i Benny. E Mia, fiica celui ce ar trebui să-și prezinte emisiunea. A sunat, alarmată de faptul că, de un sfert de oră, auzea aceeași piesă în buclă. Și, cunoscând problemele pe care tatăl ei le avea cu alcoolul, încearcă să afle ce se-ntâmplă.

Iar ceea ce se-ntâmplă e grav. Mai ales că lista cu telefoanele colegilor care l-ar putea înlocui pe prezentator e de negăsit. Și în joc nu e doar soarta acestei emisiuni, ci cariera tatălui Miei. Care a lucrat mai înainte la un post important, de unde a fost dat afară. Tot din cauza beției. Oare există vreo soluție? Mia zice că da: Solo trebuie să intre-n direct și să facă emisiunea! După ce, în sfârșit, acceptă și, mai ales, după ce începe să intre în noul său rol, Solo descoperă că sub fațada sa de „băiat mai degrabă șters”, cum ni-l descrie autorul, există un Solo dinamic, expansiv, spiritual, capabil să improvizeze, să farmece. Inclusiv pe Mia, care la un moment dat își face apariția în studio...
„O acțiunea dramatică ideală pentru publicul țintă (12-16 ani), și o situație extrem de generoasă, inclusiv la nivelul semnificațiilor: un puști aparent șters, timid, având el însuși destule probleme, salvează o situație în care un adult incapabil să-și gestioneze propria viață e pe punctul de a pierde și ultimul job la care mai avea acces. Piesa are suspans, umor, candoare.“ (Victor Scoradeț)
Distribuția: 1 fată, 1 băiat

Premiera absolută a avut loc în 2011, la Teatrul Municipal pentru Copii și Tineret Mihai Popescu, Târgoviște, în regia lui Victor Scoradeț.
Theaterverlag Hofmann-Paul
Postfach 15 13 80
D-10675 Berlin
Sediul administrativ: Naumannstr. 24
D-10829 Berlin
Tel.: +49 30 78709940
mail@theaterverlaghofmann-paul.de

Drepturile asupra versiunii românești: Victor Scoradeț
vicmarsco@yahoo.de
SOLO Vreau să spun, ajung io aici, uşa de jos e deschisă, intru... De fapt, n-am făcut nimic! Aşa că intru, pur şi simplu. Odată şi-odată o să se trezeacă el. Da’ pe urmă sună telefonul aşa că mă duc şi răspund: Salut, Benny, care-i treaba?! Numai că nu e Benny. E altcineva, şi tipa întreabă:
MIA [în telefon]
  Unde-i tata?!
SOLO Şi io zic  [de asemenea în telefon]  Care tată?
MIA Al meu!
SOLO Habar n-aveam că are o fată. N-a povestit niciodată de ea.
MIA Da’ tu cine eşti de fapt?
SOLO Io zic: Solo. Şi ea:
MIA Să ştii că mi se rupe dacă ai o prietenă sau zece sau dacă ești solo. Io vreau să ştiu cine eşti.
SOLO Io zic încă o dată: Solo.
MIA Solo?! Ce să zic, nu puteţi dacă nu vă trageţi voi nişte nume d-astea ţaca, altfel nu vă simţiţi bine.
SOLO Da’ nu-i inventat! Solokowski. Aşa mă cheamă. Da’ toată lumea îmi zice – 
MIA Deci, unde e?
SOLO Cine?
MIA Tata!
SOLO Io trebe mai întâi să trag aer în piept. Vreau să zic, ce-aş putea io să-i zic? Că zace muci într-un colţ? Nu ştiu ce-ar zice ea la faza asta.
MIA E la budă sau ce?
SOLO [ezitant]
  De fapt ... nu. Aştept să zică ea ceva, da’ nu zice nimic. Doar respiră. Sună ca lumea, aşa de aproape-n ureche.
MIA Iar s-a-mbătat?
SOLO Acu’ nu zic io nimic. Sau aproape nimic. Zic numa’: Da.
MIA Cât?
SOLO Ce?
MIA Cât a băut?
SOLO Habar n-am.
MIA Poate să vorbească?
SOLO Nu.
MIA Ştiam io. De cinşpe minute e aceeaşi muzică. Acelaşi cântec, într-una.
SOLO [uimit]
  Nici nu mi-am dat seama.
MIA Probabil c-a apăsat pe repeat înainte s-adoarmă.
SOLO Se poate. Nu se poate!
MIA Şi acum unde-i?
SOLO În spate. Pe canapea.
MIA Atunci du-te şi scoală-l!
SOLO Nu se poate.
MIA [agitată]
  Şi emisiunea?! Mai e un pic şi intră ştirile, şi pe urmă –
SOLO Mă cac pe ele de ştiri, gândesc io. Întotdeauna m-au călcat pe nervi.
MIA Auzi, vezi că e o listă p-acolo!
SOLO Ce fel de listă?
MIA Lipită de mixer. În partea stângă. Trebuie să fie acolo.
SOLO Mă duc şi mă uit. Şi văd că nu-i.
MIA E lista cu colegii lui. Suni şi tu la unul din ei. Să vină la studio.
SOLO Îi zic că nu-i nicio listă acolo.
MIA Probabil că a căzut. Uită-te şi tu pe jos!
SOLO Sigur, mă uit. Dar... tot nimic. Ea e din ce în ce mai nervoasă, o simt.
  [Pauză]
  De fapt, pe tine cum te cheamă?
MIA [acră]
  Nu contează asta acum!
  [Se gândeşte]
  Ascultă, trebuie să fie un cd p-acolo.
SOLO Io râd şi zic: Unu?! Hai că-i tare! Maamă, ce tare-i asta!
MIA Lasă căcaturile!
SOLO Yes, Sir!
MIA Trebuie neapărat să-l găseşti! Într-un plic roşu. Ăla-i pentru cazuri naşpa. Când nu-ţi vine omul de schimb. Fiindcă-i polei sau aşa. Sau când se-mbolnăveşte.
SOLO Ca acum, de exemplu.
MIA Pe cd-u’ ăla e o emisiune completă. Muzică, moderator... tot tacâmu’! Bagi şi tu cd-u’ ăla şi gata.
SOLO Şi toată lume crede că e pe bune, că aici chiar şade unu’ care vorbeşte şi-aşa? Foarte tare.
MIA CD-ul ăla e în birou. Sertarul din stânga sus.
SOLO Mă uit, da’ nici aici nu-i nimic. Doar nişte bileţele. Pixuri. Sticle goale. Îi zic că nu-i.
MIA Nu se poate!
SOLO Ba se poate. Şi ea: Nuu!
SOLO Şi io: Ba da! O mai ţinem aşa o vreme, şi pe urmă ea nu mai zice nimic. Şi io mă gândesc: Poate c-a închis, numa’ că atunci aş auzi tonul. Aşa că zic: Hei?!
MIA Ce?
SOLO Nimic. Nici io nu ştiu ce să zic. Mă gândesc: Ce-ar fi să închid pur şi simplu telefonul şi să mă topesc. Am şi-aşa destule probleme. Vreau să zic, ale mele. Da’ tocmai atunci începe să bocească.
MIA [plânge]
   
[...]  
   
MIA Ai fix vocea lu’ taică-miu. Total.
SOLO Normal. Am văzut cum face. Şi după aia am încercat şi io. Acasă.
MIA Ia mai fă ca el.
SOLO [se jenează]
  E de căcat.
MIA Laşule.
   
  Solo ezită un moment, pe urmă-şi dă drumul.
   
SOLO [îl imită pe moderator]
  Majoritatea fetelor sunt îndrăgostite de câte un star pop. Asta rezultă dintr-un studiu statistic. Pe locul doi vin actorii, apoi urmează sportivii şi... ei da, n-o să vă vină să credeţi, dar uite că se poate: profesorii. Aşa că acum vin şi eu şi întreb: Pe ce loc sunt moderatorii de radio? La ăştia nu se gândeşte nimeni. Şi dacă aţi şti cât suntem de dulci.

Erhard Schmied

Născut în 1957, Erhard Schmied a studiat psihologia. Scrie piese de teatru pentru copii și adolescenți, scenarii, piese radiofonice. Este autorul unui scenariu tv după un roman al lui Günter Grass, dar și al unui serial radiofonic considerat legendar în Germania, Papa, Charly a spus... A fost distins cu o serie de premii, dintre care amintim Würzburger Literaturpreis, nominalizarea la Premiul german pentru teatru pentru copii (pentru piesa Vier aus Papier / Suntem patru, facem teatru), Premiul Juriului și Premiul Publicului la Săptămâna teatrului pentru copii și tineret din Marburg.

Website Erhard Schmied