TEATRU GERMAN CONTEMPORAN
Piese traduse în limba română | Nis-Momme Stockmann

Un tată vârstnic și cu avansate probleme de sănătate (fizică și mentală) este luat în grijă de fiul său cel mare, personajul principal al piesei. Aflat el însuși în plină criză existențială – după o demisie și un divorț care a lăsat în urmă o relație neconsumată și doi copii. Fratele mai mic pare a fi un junkie, dar poate la fel de bine să fie și un biet hipster. Pendulând între petreceri haotice și a nu face nimic, dominat de modelul spre care aspiră, Filip (fratele mai mare) e parazitul familiei, bolnav de astm. Lisa, fosta nevastă, insistă cu orice ocazie ca ei să repare ruptura produsă. Un personaj total indecis, a cărui indecizie este generată de sentimente adunate într-o latență ambiguă, Lisa pledează cănd pentru a fi lăsată în pace, când pentru reîntoarcerea fostului soț. Oarecum lipsită de consistență, această tânără proaspăt divorțată pare să existe în piesă doar pentru a furniza în buclă același set de reproșuri fiului cel mare.

Strivit de raportul incomod cu Lisa, de pierderea jobului, de responsabilitatea unui frate abulic, de virusarea relației cu cel mai bun (și singurul) prieten pe care-l are, fiul cel mare trebuie să accepte și preluarea tatălui bolnav. Piesa se construiește în jurul comportamentului și afectelor nutrite față de acesta, comportament ce fluctuează de la compasiune și respect (uneori contrafăcut, e drept), până la violență fizică dezlănțuită. Într-un final, fiul cel mare renunță la încercările de a-și reorganiza viața (personală și profesională) și-și acceptă crucea: îngrijirea părintelui suferind de Alzheimer și plin de beteșuguri fizice, în pofida tuturor neajunsurilor ce vor decurge de aici.

„Dacă n-ar exista scena 10 (din 12), în care fiul își agresează tatăl și-l forțează la o serie de mărturisiri dureroase, aproape că am putea spune că piesa este o poveste despre alegerea între confortul personal și datoria filială. Însă în această scenă apare sugestia unei misterioase probleme de familie: fie tatăl și-a abuzat ambii fii în copilăria mică, fie băiatul cel mare derapează sub stres și aruncă grave învinuiri tatălui, descifrabile ca nemulțumiri ale unui adult ratat, imputate părintelui care preia funcția de țap ispășitor.  Având în vedere că tatăl nu neagă nimic, am fi tentați să optăm pentru prima variantă.

Tonul și atmosfera piesei culeg mostre din existența cotidiană cu o naturalețe remarcabilă. Ținând cont de faptul că aproape în orice relație părinte-copil sunt schelete în dulap, ‚Omul care mânca lumea‘  face radiografia unei mari dileme: să-i pedepsești, sau să-i ierți pe cei pe care-i iubești?“ (Victor Scoradeț)

Premiera germană a avut loc în decembrie 2009, la Theater der Stadt Heidelberg, în regia lui Dominique Schnitzler.

Prmiera românească a avut loc în 2015, la Teatrul de Artă București, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu.

schaefersphilippen Theater und Medien GbR
Gottesweg 56-62
50969 Köln
Tel:. +49 221 6727217–0
Fax: +49 221 677727217–9

Pentru drepturile asupra taducerii în limba română: Ciprian Marinescu
ciprian.marinescu@gmail.com

SCENA A ZECEA	– Dulapul
Timpul acţiunii:  Locul acţiunii: Persoane:	După discuţia cu Bogensee În camera de zi a fiului Tatăl, Fiul
Fiul	Tata? Tata, unde eşti?
	Nervos, aleargă prin apartament.
Fiul	Tata! Încetează odată cu prostiile ăsta.
	Devine tot mai nervos. Caută şi caută.
Fiul	Tata, unde dracu te-ai ascuns?
	Se aşază pe podea, în faţa dulapului. Îşi ţine capul în mâini şi tace. Apoi se aude un suspin din dulap.
Fiul	Tata?
	Scutură dulapul. E închis pe dinăuntru.
Fiul	Nu pot să cred.
	Scutură dulapul mai tare. Un nou geamăt. Scutură mai tare de dulap şi se împinge în el.
Fiul (se mai împinge o dată)	Te-ai încuiat în dulapul meu.
	Fiul scutură tare de dulap, se împinge încă o dată şi încă o dată în el. Se juleşte la faţă. Încă o dată scutură, împinge. Apoi începe să hohotească şi se lasă pe dulap în jos.
Tatăl	Iartă-mă.
Fiul	Pentru ce?
Tatăl	Că-ţi fac numai necazuri.
Fiul	O, tata ...
Tatăl	O dată n-am ridicat mâna la voi.
Pauză.
Fiul	Tata?
Tatăl	Da?
Fiul	Îmi spui şi mie de ce eşti în dulap?
Tatăl	Mi-e frică.
Fiul	Ţi-e frică?
Pauză.
Tatăl	Cum a fost la lucru?
Pauză.
Fiul	Bine... Şi aici cum a fost?
Tatăl	Nu ştiu. Să vezi ce mi s-a-ntâmplat. Tare ciudat. Cum s-o fi întâmplat nu ştiu ...
Fiul (resemnat)	Ieşi din dulap tata. Şi îmi povesteşti după aceea, bine?
Tatăl	Nu, eu ...
Fiul	Haide, tata... Ieşi de-acolo. Stăm la un pahar de coniac şi îmi povesteşti, haide. Hai ieşi din dulap.
Tatăl	Dar mi-e... Nu... Mie... Mi-e frică.
Fiul	De ce dracu să-ţi fie frică!
Pauză.
Tatăl	De tine ...
Pauză.
Fiul (Se apleacă spre dulap cu mâna la piept)	Pentru Dumnezeu, tata... Of, tata... Dar n-ai... N-are de ce să-ţi fie frică de mine... Deci chiar... Ieşi de acolo, bem un coniac şi vorbim.
	Nu se mişcă nimic. Se face seară. Fiul e tot în faţa dulapului. Apoi dintr-odată se-aude o mişcare. Fiul se ridică şi se duce în faţa dulapului. Se-aude cheia în broască. Încet, uşa se deschide. Tatăl îşi ţine pumnii strânşi la piept. Fiul se uită în ochii tatălui, respiră greu. Apoi îl prinde, îl smulge din dulap şi-l trânteşte la podea. Se aşază călare pe el.
	Îi trage palmă după palmă peste faţă. Stânga, dreapta, stânga.
Fiul	Vreau să-ţi ceri iertare. Pentru tot rahatul ăsta... Pentru toate căcaturile pe care mi le faci.
	Îl loveşte din nou.
Tatăl	Îmi cer iertare.
Fiul (dă în continuare)	Vreau să-ţi ceri iertare pentru tot. Hai! Cere-ţi iertare pentru tot.
Tatăl (oripilat)	Îmi cer iertare.
Fiul	Zi că-ţi pare rău ...
Tatăl	Îmi pare rău.
Fiul (la fiecare cuvânt îl loveşte)	Pentru tot ce-ai făcut cu mine.
Tatăl	Îmi pare rău pentru tot ce-am făcut cu tine.
Fiul	Zi că-ţi pare rău pentru tot ce-ai făcut cu noi.
Tatăl	Îmi pare ...
Fiul (la fiecare cuvânt îl loveşte)	Cu săracul de Filip. Cu micuţul şi naivul şi inocentul de Filip.
Tatăl	Îmi pare rău. Îmi pare rău pentru tot.
Fiul (brusc mai liniştit)	Şi acum zi că ai dat-o în bară cu noi, când eram mici. Că nu te-ai descurcat. Că eşti un ratat.
Pauză.
Fiul (urlă)	Zi.
Tatăl	Nu m-am descurcat. Sunt un ratat.
Fiul	Un porc.
Tatăl	Un ... porc ...
Fiul	Şi acum spune... Că meriţi ce ţi se-ntâmplă. Meriţi să fii bolnav... Meriţi ce ai.
Tatăl	Eu... merit... ce am.
Pauză.
Fiul se ridică.
Fiul	De ce eşti în pielea goală?
	Tatăl ridică din umeri.
	Fiul se şterge la gură şi dă din cap.
Fiul	Şi de ce-ţi curge sânge?
	Fiul se îndreaptă spre dulap. Tatăl se strânge ghem într-un colţ.
Fiul (vorbeşte, ca să se liniştească, pe jumătate cu el, pe jumătate cu tatăl său)	Cineva trebuie să mă ajute. Mâine îl sun pe Filip. Aşa nu mai merge. Trebuia s-o fi făcut mai demult.
	Fiul respiră greu. Se îndreaptă spre tată. Îl apucă de mâna însângerată.
Fiul	Arată-mi.
	Tatăl îşi trage mâinile înapoi. Fiul aruncă o privire în dulap.
Fiul	Ce dumnezeu e în capul tău? Ce vrei să faci cu mine? Ai luat-o razna de tot …
	Descoperă sticla de coniac
	Dar asta e... Asta e...
	Ia din dulap sticla de coniac pe jumătate spartă. O ţine ridicată. Se face întuneric, se aude un strigăt.