TEATRU GERMAN CONTEMPORAN
Piese traduse în limba română | Nis-Momme Stockmann

Der Mann der die Welt aß (Omul care mânca lumea) – 2009

Un tată vârstnic și cu avansate probleme de sănătate (fizică și mentală) este luat în grijă de fiul său cel mare, personajul principal al piesei. Aflat el însuși în plină criză existențială – după o demisie și un divorț care a lăsat în urmă o relație neconsumată și doi copii. Fratele mai mic pare a fi un junkie, dar poate la fel de bine să fie și un biet hipster. Pendulând între petreceri haotice și a nu face nimic, dominat de modelul spre care aspiră, Filip (fratele mai mare) e parazitul familiei, bolnav de astm. Lisa, fosta nevastă, insistă cu orice ocazie ca ei să repare ruptura produsă. Un personaj total indecis, a cărui indecizie este generată de sentimente adunate într-o latență ambiguă, Lisa pledează cănd pentru a fi lăsată în pace, când pentru reîntoarcerea fostului soț. Oarecum lipsită de consistență, această tânără proaspăt divorțată pare să existe în piesă doar pentru a furniza în buclă același set de reproșuri fiului cel mare.

Strivit de raportul incomod cu Lisa, de pierderea jobului, de responsabilitatea unui frate abulic, de virusarea relației cu cel mai bun (și singurul) prieten pe care-l are, fiul cel mare trebuie să accepte și preluarea tatălui bolnav. Piesa se construiește în jurul comportamentului și afectelor nutrite față de acesta, comportament ce fluctuează de la compasiune și respect (uneori contrafăcut, e drept), până la violență fizică dezlănțuită. Într-un final, fiul cel mare renunță la încercările de a-și reorganiza viața (personală și profesională) și-și acceptă crucea: îngrijirea părintelui suferind de Alzheimer și plin de beteșuguri fizice, în pofida tuturor neajunsurilor ce vor decurge de aici.
„Dacă n-ar exista scena 10 (din 12), în care fiul își agresează tatăl și-l forțează la o serie de mărturisiri dureroase, aproape că am putea spune că piesa este o poveste despre alegerea între confortul personal și datoria filială. Însă în această scenă apare sugestia unei misterioase probleme de familie: fie tatăl și-a abuzat ambii fii în copilăria mică, fie băiatul cel mare derapează sub stres și aruncă grave învinuiri tatălui, descifrabile ca nemulțumiri ale unui adult ratat, imputate părintelui care preia funcția de țap ispășitor.  Având în vedere că tatăl nu neagă nimic, am fi tentați să optăm pentru prima variantă.

Tonul și atmosfera piesei culeg mostre din existența cotidiană cu o naturalețe remarcabilă. Ținând cont de faptul că aproape în orice relație părinte-copil sunt schelete în dulap, ‚Omul care mânca lumea‘  face radiografia unei mari dileme: să-i pedepsești, sau să-i ierți pe cei pe care-i iubești?“ (Victor Scoradeț)
Premiera germană a avut loc în decembrie 2009, la Theater der Stadt Heidelberg, în regia lui Dominique Schnitzler.

Prmiera românească a avut loc în 2015, la Teatrul de Artă București, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu.
schaefersphilippen Theater und Medien GbR
Gottesweg 56-62
50969 Köln
Tel:. +49 221 6727217–0
Fax: +49 221 677727217–9

Pentru drepturile asupra taducerii în limba română: Ciprian Marinescu
ciprian.marinescu@gmail.com
SCENA A ZECEA – Dulapul
Timpul acţiunii: 
Locul acţiunii:
Persoane:
După discuţia cu Bogensee
În camera de zi a fiului
Tatăl, Fiul
   
Fiul Tata? Tata, unde eşti? 
   
  Nervos, aleargă prin apartament.
   
Fiul Tata! Încetează odată cu prostiile ăsta.
   
  Devine tot mai nervos. Caută şi caută.
   
Fiul Tata, unde dracu te-ai ascuns?
   
  Se aşază pe podea, în faţa dulapului. Îşi ţine capul în mâini şi tace. Apoi se aude un suspin din dulap.
   
Fiul Tata?
   
  Scutură dulapul. E închis pe dinăuntru.
   
Fiul Nu pot să cred.
   
  Scutură dulapul mai tare. Un nou geamăt. Scutură mai tare de dulap şi se împinge în el.
   
Fiul (se mai împinge o dată) Te-ai încuiat în dulapul meu.
   
  Fiul scutură tare de dulap, se împinge încă o dată şi încă o dată în el. Se juleşte la faţă. Încă o dată scutură, împinge. Apoi începe să hohotească şi se lasă pe dulap în jos.
   
Tatăl Iartă-mă.
Fiul Pentru ce?
Tatăl Că-ţi fac numai necazuri.
Fiul O, tata ...
Tatăl O dată n-am ridicat mâna la voi.
   
Pauză.  
   
Fiul Tata?
Tatăl Da?
Fiul Îmi spui şi mie de ce eşti în dulap?
Tatăl Mi-e frică.
Fiul Ţi-e frică?
   
Pauză.  
   
Tatăl Cum a fost la lucru?
   
Pauză.  
   
Fiul Bine... Şi aici cum a fost?
Tatăl Nu ştiu. Să vezi ce mi s-a-ntâmplat. Tare ciudat. Cum s-o fi întâmplat nu ştiu ...
   
Fiul (resemnat) Ieşi din dulap tata. Şi îmi povesteşti după aceea, bine?
Tatăl Nu, eu ...
Fiul Haide, tata... Ieşi de-acolo. Stăm la un pahar de coniac şi îmi povesteşti, haide. Hai ieşi din dulap.
Tatăl Dar mi-e... Nu... Mie... Mi-e frică.
Fiul De ce dracu să-ţi fie frică!
   
Pauză.  
   
Tatăl De tine ...
   
Pauză.  
   
Fiul (Se apleacă spre dulap cu mâna la piept) Pentru Dumnezeu, tata... Of, tata... Dar n-ai... N-are de ce să-ţi fie frică de mine... Deci chiar... Ieşi de acolo, bem un coniac şi vorbim.
   
  Nu se mişcă nimic. Se face seară. Fiul e tot în faţa dulapului. Apoi dintr-odată se-aude o mişcare. Fiul se ridică şi se duce în faţa dulapului. Se-aude cheia în broască. Încet, uşa se deschide. Tatăl îşi ţine pumnii strânşi la piept. Fiul se uită în ochii tatălui, respiră greu. Apoi îl prinde, îl smulge din dulap şi-l trânteşte la podea. Se aşază călare pe el.
   
  Îi trage palmă după palmă peste faţă. Stânga, dreapta, stânga.
   
Fiul Vreau să-ţi ceri iertare. Pentru tot rahatul ăsta... Pentru toate căcaturile pe care mi le faci.
   
  Îl loveşte din nou.
   
Tatăl Îmi cer iertare.
Fiul (dă în continuare) Vreau să-ţi ceri iertare pentru tot. Hai! Cere-ţi iertare pentru tot.
Tatăl (oripilat) Îmi cer iertare.
Fiul Zi că-ţi pare rău ...
Tatăl Îmi pare rău.
Fiul (la fiecare cuvânt îl loveşte) Pentru tot ce-ai făcut cu mine.
Tatăl Îmi pare rău pentru tot ce-am făcut cu tine.
Fiul Zi că-ţi pare rău pentru tot ce-ai făcut cu noi.
Tatăl Îmi pare ...
Fiul (la fiecare cuvânt îl loveşte) Cu săracul de Filip. Cu micuţul şi naivul şi inocentul de Filip.
Tatăl Îmi pare rău. Îmi pare rău pentru tot.
Fiul (brusc mai liniştit) Şi acum zi că ai dat-o în bară cu noi, când eram mici. Că nu te-ai descurcat. Că eşti un ratat.
   
Pauză.  
   
Fiul (urlă) Zi.
Tatăl Nu m-am descurcat. Sunt un ratat.
Fiul Un porc.
Tatăl Un ... porc ...
Fiul Şi acum spune... Că meriţi ce ţi se-ntâmplă. Meriţi să fii bolnav... Meriţi ce ai.
Tatăl Eu... merit... ce am.
   
Pauză.  
Fiul se ridică.  
   
Fiul De ce eşti în pielea goală?
   
  Tatăl ridică din umeri.
  Fiul se şterge la gură şi dă din cap.
   
Fiul Şi de ce-ţi curge sânge?
   
  Fiul se îndreaptă spre dulap. Tatăl se strânge ghem într-un colţ.
   
Fiul (vorbeşte, ca să se liniştească, pe jumătate cu el, pe jumătate cu tatăl său) Cineva trebuie să mă ajute. Mâine îl sun pe Filip. Aşa nu mai merge. Trebuia s-o fi făcut mai demult.
   
  Fiul respiră greu. Se îndreaptă spre tată. Îl apucă de mâna însângerată.
   
Fiul Arată-mi.
   
  Tatăl îşi trage mâinile înapoi. Fiul aruncă o privire în dulap.
   
Fiul Ce dumnezeu e în capul tău? Ce vrei să faci cu mine? Ai luat-o razna de tot …
   
  Descoperă sticla de coniac
   
  Dar asta e... Asta e...
   
  Ia din dulap sticla de coniac pe jumătate spartă. O ţine ridicată.
Se face întuneric, se aude un strigăt.

Nis-Momme Stockmann

Nis-Momme Stockmann s-a născut în în 19981 în comunitatea daneză din Schleswig-Holstein, împrejurarea care i-a permis să studieze și media la Odense (Danemarca), după ce studiase, la Hamburg, limba și cultura tibetană. Cea de-a treia facultate se dovedește însă decisivă, aceea de scriere dramatică de la Universität der Künste Berlin. Din 2002 trăiește ca artist independent. Regizează, scrie piese de teatru, poezie, proză, piese radiofonice, eseuri, dar face și fotografie, pictează și face film. De altfel, primul său premiu l-a primit pentru scurtmetrajul Ignorans: premiul 1 la festivalul de la Odense. În teatru s-a lansat cu Omul care a mâncat lumea, care, în 2009, i-a și adus atât marele premiu cât și premiul publicului la târgul de piese de la Heidelberg. După premieră, mai mult de zece teatre au montat piesa, printre acestea și Residenztheater München. A primit, printre altele, și Premiul Friedrich Hebbel (2011).