Acces rapid:

Mergi direct la conținut (Alt 1) Mergi direct la navigarea primară (Alt 2)

Un articol de Irina Radu
Amintirea cuvintelor: Femei din Ucraina scriu împotriva războiului

Când majoritatea femeilor și a copiilor fugeau din Ucraina chiar în primele zile după izbucnirea invaziei ruse, scriitoarele Victoria Amelina și Chrystyna Nazarkewytch luau decizia să rămână în Lviv pentru a reda prin intermediul poeziilor sau eseurilor ceea ce trăiau.

De la escaladarea din regiunea Donbass din 2014, mulți autori ucraineni au publicat lucrări literare sub formă de poezii, eseuri sau jurnale care descriu ramificațiile unui conflict fără un final previzibil. Din ziua atacului din 24 februarie 2022, literatura ucraineană a ajuns la un moment culminant. Într-o multitudine de opinii, textele litarare scrise în Ucraina servesc ca viziuni întruchipate ale unor evenimente cutremurătoare și vor rămâne în memoria colectivă în deceniile care vor urma. Numărul ridicat de traduceri din limba ucraineană promovează recepția internațională. „Scrieti, dacă puteti, vă rog!”, își încurajează Victoria Amelina colegii scriitori ucraineni pe o rețea de socializare.

Viktorja Amelina dokumentiert die russische Invasion durch ergreifende Gedichte. Viktorja Amelina dokumentiert die russische Invasion durch ergreifende Gedichte © ADZ Voluntariat si explorare scrisă
În ziua incursiunii, 24 februarie 2022, scriitoarea Victoria Amelina, născută în 1986, se afla în aeroportul din Marsa Alam, Egipt, unde urma să se îmbarce într-un avion către Lviv. Au urmat două zile în care a încercat să se întoarcă în orasul ei, după ce autoritățile aeroportuare egiptene i-au spus că nu mai poate merge acasă. După o escală la Cracovia, unde și-a lăsat fiul, a ajuns în sfârșit în Ucraina.

Textele Victoriei Amelina reflectă secvențe din actiunile de voluntariat efectuate în orașe precum Lemberg, Kiev, Hostomel și Irpin. Interioarele cu ecou ale depozitelor, distribuirea căștilor și a consumabilelor medicale către unitățile armatei ucrainene sau conducerea victimelor din Estul invadat sunt reflectate în versurile sale scrise spontan. „Sirene de raid aerian în toată țara/Simt că scot la iveală pe toată lumea” – așa începe poezia ei recent publicată „Sirene”. „Dar țintesc doar o persoană/De obicei pe cea de la margine/De data asta nu spre tine...”. „Pericolul este simtit întotdeauna aici în Lemberg”, spune Victoria, dar ea nu se teme.

Scriitoare și membră a mișcării feministe, Victoria avea multe cauze de susținut pe timp de pace, precum lupta împotriva încălzirii globale sau susținerea scriitoarelor din Europa. „Acum sunt cetățeană a unui stat aflat sub atac”, spune ea.

Înainte de operațiunile de luptă, Victoria scria în primul rând romane și eseuri. Însă acum scrie mai multă poezie „pentru că prin aceasta se poate exprima mai bine ceea ce războiul lasă în urmă”. „Propozițiile sunt cât se poate de scurte, punctuația sunt un lux redundant, intriga neclară, dar fiecare cuvânt are o rezonanță atât de puternică. Toate aceste aspecte sunt valabile atât pentru poezie, cât și pentru război”. Limba maternă a Amelinei este rusa, dar toate lucrările ei au fost publicate în ucraineană.

Nu se poate scrie o poezie despre îngrijirea medicală sau o dronă. Cu toate acestea, printre altele, ea a scris o poezie despre refugiații pe care i-a întâlnit ca voluntară, numită „A Comeback Story”. În această poezie, Victoria spune povestea unei fete pe nume Wira, care a fugit de acasă și nu a luat nimic cu ea în afară de amintiri din casa ei și speranța de a se întoarce acolo într-o zi. „Casa din spatele tău/se micșorează/pentru a se salva”. Casa se transformă într-un sâmbure de caisă de anul trecut, o scoică din Crimeea, o sămânță de floarea soarelui sau un nasture din uniforma tatălui său. „Atunci casa ar putea intra și în buzunar/ ... /Ar trebui să o scoți/când este acolo/într-un loc sigur/Încetul cu încetul, casa se va mări”.

Victoria a atras întotdeauna atenția asupra amintirii istoriei ucrainene, cum ar fi în romanul ei din 2017 „Dom's Dream Kingdom”, care explorează trecutul sovietic al orașului ei natal, Lviv. Simbolul central al cărții este casa scriitorului de origine evreiască Stanislaw Lem. Un bătrân pilot militar sovietic, care locuia acolo, refuza să vorbească despre amintirile sale din copilărie, inclusiv despre Holodomor - foametea genocidă din 1933 - și despre ocupația nazistă. Este cunoscută mai ales pentru romanul său de debut din 2014 „The Fall Syndrom: about Homo Compatiens”, care tratează mai multe evenimente ale secolului XXI, printre care cel din Piața Tahrir din Cairo în 2011 și Euromaidan în 2013/14.

Scriitoarea crede că agresiunea rusă din 2022 a făcut ca oamenii din întreaga lume să devină mai solidari. „Dar în cele din urmă toată lumea obosește, te poți obișnui cu crimele de război din mijlocul Europei. Atunci de ce am citit toate aceste memorii și romane postbelice? Acest lucru afectează modul în care trăim cu toții în Europa și ce înseamnă să fii european. Dacă nu facem nimic pentru a opri crimele de război, cine suntem?"

„În timpul războiului, plasele de camuflaj devin opere de artă”

„Materialitatea stofei, pe care o tai în fâșii egale, mă face să cred că războiul este real”, spune Chrystyna Nazarkewytch în eseul său „Țes plase de camuflaj în Turnul Prafului de pușcă din Lviv”, publicat pentru prima dată în ediția a 71-a a revistei de traduceri literare din România. Ea taie munți de haine, lenjerie de pat și țesături. Resturile de material sunt apoi țesute în plase mari de camuflaj de către tinerii studenți de la Academia de Artă din Lviv. Oamenii sunt încurajați să participe și să aducă textile în nuanțe de maro și verde în medievalul Turn al Prafului de pușcă din Piața Na Valakh. Chrystyna Nazarkewytch este eseistă, lector la Institutul de Filologie Germană de la Universitatea Națională Ivan Franko din Lviv și traducătoare de literatură ucraineană în germană și vice versa. Ea a decis să rămână în Ucraina pentru a face voluntariat.

Essayistin und Dozentin Chrystyna Nazarkewytsch schreibt über ihre Erfahrungen als Freiwillige im Lemberger Pulverturm. Fotos: privat Eseista și conferențiara Chrystyna Nazarkewytsch scrie despre experiența sa ca voluntar în turnul de pulbere din Lviv © Privat „În timpul războiului, plasele de camuflaj devin opere de artă”, spune Nazarkewytch. Alături de ea lucrează mai multe persoane, majoritatea femei, dintre care multe provin din zone în care au loc lupte grele. Nazarkewytch, în vârstă de 57 de ani, își amintește întotdeauna un slogan din timpul Revoluției demnității din 2014 „Ești o picătură de apă într-un ocean”. „Și asta nu vrea să însemne că eu sunt un nimeni. Dimpotrivă, înseamnă că împreună suntem o forță uriașă”.

„Nimeni nu crede cu adevărat că vestul Ucrainei va fi ocolit de conflicte”, spune scriitoarea. Ea locuiește lângă o biserică militară din Lviv și descrie cum au avut loc în mod repetat ceremonii funerare pentru soldații și ofițerii căzuți în ultimele timpuri. „Se aude o fanfară militară și clopotele bisericii și te simti coplesit de neputință, de imposibilitatea de a salva oameni curajoși”. Dar aceste evenimente, care creează o imagine atât de complexă a realității, servesc drept sursă de inspirație pentru Nazarkewytch.

Limba ucraineană – încotro?

„Astăzi, când poezia ucraineană este tradusă în alte limbi, înseamnă că lumea ne ascultă, nu urmăresc doar știrile despre noi”, spune Victoria Amelina. Ultimii 30 de ani au fost despre readucerea identității naționale, așa că ea a început să vorbească ucraineană. „Bunicii mei au fost afectați în copilărie de foametea din 1933 – în esență pentru că erau țărani ucraineni, vorbeau ucraineană și își doreau să fie liberi. În anii 1930 aveam o întreagă generație de scriitori talentați executați de regimul sovieto-rus - Renașterea executată”. Dacă va mai exista o altă Renaștere executată este o întrebare care o îngrijorează constant pe Victoria Amelina. În acest sens ea a scris eseul „Cancel culture vs. execute culture”. „Am înțeles că limba mea a fost distrusă într-un mod violent”, mărturisește ea. Crede că invazia rusă va accelera trecerea la o utilizare mai conștientă a limbii ucrainene în exprimarea scrisă și orală.

Eine ukrainische öffentliche Bibliothek für Kinder O bibliotecă publică ucraineană pentru copii © ADZ „Faptul că litaratura și cultura ucraineană se bucură acum de atenție este un fel de conștiință vinovată din partea Occidentului, care a ignorat această cultură de zeci de ani”, crede Chrystyna Nazarkewytch. „De 20 de ani încoace, de câte ori a fost publicată o traducere în limba germană a unui text ucrainean, publicația a fost întâmpinată cu o expresie aproape identică de uimire față de o mare țară din Europa de Est sau de un fost ținut al coroanei despre care se nu cunoștea de fapt nimic.”

Sursa: Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien

 

Sus