Reunificarea Germaniei
În căutarea romanului despre căderea comunismului

Eugen Ruge, Christa Wolf, Uwe Tellkamp (v.l.);
Eugen Ruge, Christa Wolf, Uwe Tellkamp (v.l.); | Foto (Montage): © privat, Archiv Gerhard Wolf, Sven Döring/Suhrkamp Verlag

Tema căderii regimului comunist este tratată tot mai des în literatură. Scriitorii refuză însă adesea eticheta de „roman despre căderea comunismului”.

Kruso nu este un roman despre căderea comunismului, ne asigura scriitorul Lutz Seiler în toamna anului 2014, atunci când primea Premiul de Carte Germană pentru acesta. Într-adevăr, evenimentele istorice ale reunificării Germaniei sunt relatate numai de la depărtare în romanul lui Seiler, a cărui acțiune se petrece în 1989: printr-un radio, plasat la marginea exterioară a RDG, pe insula Hiddensee, unde un grup de oameni, aflați în afara problemelor statului, se constituie într-o utopie poetică.

Respingerea noțiunii de „roman despre căderea comunismului” de către Seiler ar putea fi determinată și de faptul că astăzi, la un sfert de secol de la petrecerea evenimentelor, paradigma de critică literară s-a inversat: de la solicitarea mult repetată „Unde este romanul despre căderea comunismului?” s-a ajuns la certitudinea că există deja o mulțime de romane pe aceasta temă. Putem afirma chiar că majoritatea scriitorilor germani de valoare au abordat deja într-un fel sau altul subiectul, manifestând însă adesea un scepticism similar lui Seiler față de această noțiune.
 

Lutz Seiler despre „Kruso“

Prin urmare, dacă există un scepticism cu privire la noțiunea de „roman despre căderea comunismului”, se pune și mai mult întrebarea ce reprezintă aceasta cu adevărat. Ideea că explorarea literară a căderii comunismului ar trebui să fie mai mult decât o cronică lingvistică a memoriei colective, coagulată rapid în imagini televizate reprezentative, a făcut unii autori să considere, chiar la începutul anilor 1990, că aceasta se pretează mai bine pentru eseu sau jurnal. Când scriitorii au abordat totuși subiectul în registrul fictiv, mulți dintre ei au recurs la o poetică a spațiilor goale și a mistificării: căderea comunismului ca „non-eveniment”, în romane care tratează de fapt această temă, are în orice caz, deja înainte de Kruso o anumită tradiție, începând cu romanul „Rândul liniștit nr. 6”(1991) de Monika Maron, în care o femeie istoric cu un caracter critic redactează memoriile unui fost comunist, continuând cu povestea dificilă din punct de vedere formal și istoric a lui Reinhard Jirgl despre doi frați separați odată cu  diviziunea Germaniei, „Despărțirea de dușman”(1995) și mergând până la romanul lui Sven Regener, „Domnul Lehmann” (2001), care, deși este plasat în toamna anului 1989, acțiunea acestuia se desfășoară aproape exclusiv în barurile din Berlin-Kreuzberg.

Povestea altenativă, scandaloasă a Căderii Zidului

Când literatura a tratat însă direct noaptea de 9 noiembrie 1989, a primit critici dure: Volker Hage, redactor cultural la revista Der Spiegel, vede în romanul scurt ”Nox” (1995) de Thomas Hettche, care descrie o partidă de sex oral ce unește Estul cu Vestul, doar ”o alăturare stângace de orificii sexuale și găuri de zid”. O asemenea alăturare satirică a încercat și  Thomas Brussig în romanul devenit bestseller ”Eroi ca noi” (1995), în care naratorul intrigant povestește o variantă scandaloasă a căderii Zidului Berlinului.

Criticii au apreciat în general drept ”marile romane despre căderea comunismului” mai degrabă acele  opere de tip panoramic, care redau în fond istoria RDG în întregul ei sau în mare măsură, precum romanul lui Michael Kumpfmüller ”Fuga lui Hampel” (2000), ”Turnul” lui Uwe Tellkamp (2008) sau ”În vremuri de scădere a luminii” (2011), de Eugen Ruge.

Pe de altă parte, conceptul de „roman despre căderea comunismului” a fost  adesea  criticat ca fiind o iluzie a criticii literare și a departamentelor publicitare ale editurilor. În plus, ar fi un termen neglijent și înșelător, pentru că se referă adesea doar la literatura de după reunificare și lasă la o parte literatura declanșată de căderea zidului: ideea unei ”schimbări spirituale și ideologice" apăruse în fond deja în interiorul RDG. 

O „afacere a bărbaților din Germania de Est“?

Odată cu transformarea subiectului tot mai mult în istorie, s-a pus curând întrebarea cine sunt de fapt autorii romanelor despre căderea comunismului. Privind nume precum Jurek Becker, Wolfgang Hilbig, Clemens Meyer, Ingo Schulze, Uwe Tellkamp și Lutz Seiler, putem rămâne cu impresia ca romanul despre căderea comunismului este "o afacere a bărbaților din Germania de Est", așa cum scrie criticul literar Andreas Platthaus în Frankfurter Allgemeine Zeitung. Cu toate acestea, întâlnim în domeniul acestor romane, devenit între timp foarte vast, numeroase contra-exemple, dintre care lucrările de Christa Wolf, Monika Maron, Julia Schoch, Kathrin Aehnlich, Peter Schneider, Ernst-Wilhelm Händler, Jan Böttcher, Sven Regener și Günter Grass reprezintă doar o mică parte. Chiar și anumite cărți de limbă străină, precum Snowleg (2004) de Nicholas Shakespeare, pot fi considerate romane despre căderea comunismului.

Prin urmare, în vreme ce pe această temă apar tot mai multe romane și încă vor mai apărea, mai ales cu ocazia jubileelor – în anul 2014 și 2015 au apărut ”Vara cea scurtă a anarhiei” de André Kubiczeks, respectiv 89/90, de Peter Richter – tendințele sunt încă greu de anticipat. Tocmai când am fi putut afirma că literatura timpurie, marcată puternic de dezbateri ideologice, a dezvoltat un ton mai relaxat, chiar de literatură pop, suntem contraziși de apariția unor lucrări foarte poetice, foarte dense din punct de vedere al istoriei și istoriei literare, așa cum este și Kruso.

Top