SPAȚII MODERNE
ARHITECTUL MIES VAN DER ROHE CA ARTIST

„Eu nu desenez niciodată nimic atunci când mă apuc de construit o casă“, susținea Mies van der Rohe într-un interviu oferit Bauwelt, în 1964. Cu toate acestea, el a fost autorul a nenumărate colaje și montaje. Aceste reprezentări ale unor spații interioare se numără printre cele mai interesante și mai frumoase lucrări ale epocii moderne.

Ludwig Mies van der Rohe (1886–1969) este unul dintre cei mai extraordinari arhitecți ai epocii moderne. Mies a făcut primii pași în domeniu în orașul său de baștină, Aachen. Tânărul arhitect a învățat mai apoi la Peter Behrens, la Berlin, totul despre „marile forme“. Iar când societatea burgheză din Imperiul German, care aprecia meșteșugurile, s-a destrămat în cursul Primului Război Mondial, și felul de a construi și de a crea artă s-a schimbat în mod fundamental. Experimentele și optimismul au inspirat unele proiecte revoluționare. În spațiul fluid creat de Mies van der Rohe pentru pavilionul de la Barcelona, s-au făcut resimțite expresia noii deschideri a Republicii de la Weimar, dar și nevoia de ordine și măsură.

Ca ultimul director al mișcării, Mies van der Rohe a impus, în cadrul Bauhaus, o arhitectură sistematică. Noul stil de construcții urma să se impună ca o alternativă la haosul lumii moderne. Mies van der Rohe a părăsit târziu Germania condusă de naziști, dezvoltându-și în continuare, la Chicago, ideile noi din domeniul arhitecturii. Clădirile de o eleganță abstractă l-au făcut pe Mies van der Rohe celebru în întreaga lume. Ultima sa construcție de anvergură, Noua Galerie Națională, a fost inaugurată la Berlin în anul 1968. De-a lungul întregii sale existențe, arhitectul și-a elaborat proiectele folosindu-se de situații concrete și viziuni generale. Acest lucru nu transpare nicăieri mai evident decât în nenumăratele sale montaje și colaje. În perioadele reorientării s-au născut, de altfel, cele mai multe compoziții arhitecturale în imagini, ale căror putere de fascinație nu a slăbit nici până astăzi.

CARACTERUL VAG AL TIMPULUI ȘI SPAȚIULUI

Colajele și montajele dezvăluie un joc al juxtapunerii, al continuității și noilor începuturi. Mies van der Rohe s-a inspirat încă de la începuturi din colajele pline de fantezie ale avangardei artistice. Reclamele și experimentele epocii din domeniul cinematografiei prezentau metropola modernă ca loc al mișcării. În 1922, s-au născut fotomontajele sugestive pentru clădirea sa de pe Friedrichstrasse de la Berlin. Ele par ca niște crâmpeie înghețate, rupte dintr-un film, oferind o imagine dinamică a orașului, dar și a societății în ansamblu. Odată cu emigrarea în America, reprezentările urbane au fost înlocuite de imagini de interior. Aceste lucrări în format mare își atrag publicul de la prima privire. În multe colaje ale lui Mies van der Rohe se regăsesc reproduceri ale unor opere de artă.

Sculpturile lui Aristide Maillol și Wilhelm Lehmbruck se poziționează neîngrădite în spațiu. Tablouri mari cât pereții, aparținând lui Picasso sau Klee, devin componente integrante ale arhitecturii. Prezența statuilor și a tablourilor uriașe poziționează observatorul și spațiul imagistic într-o relație de tensiune pulsatilă. Privirea observatorului pătrunde în profunzimea compoziției spațiale, rămânând totuși ancorat la suprafață. Raporturile dimensionale sunt totuși vagi. Sunt oare sculpturile, într-adevăr, în mărime naturală? Pe această ambivalență a scării se bazează și abilitatea colajelor de a menține dinamica dintre prezență și întindere a spațiului, atrăgând privitorul iar și iar, în plasa lor. Prin această permutare neastâmpărată a raporturilor dimensionale, dar și prin disoluția relațiilor obișnuite, Mies van der Rohe reușește să captureze caracterul vag al spațiului și timpului. Privitorul este absorbit în spațiul imagistic tot mai extins al noii arhitecturi și, astfel, și în maelstromul epocii moderne.

INOVATOR ȘI ENIGMATIC

Privind în detaliu, dar și de la mare depărtare, colajele și montajele demonstrează următorul joc: pe de o parte, în ele se anunță, cu precizie tehnică, un viitor modern, pe cealaltă, urmele manoperei rămân încă vizibile. Din loc în loc sunt introduse cu grijă bucăți de furnir, decupate cu mare precizie.

În contrast vizibil cu ordinea rațională a unui plafon întins pe toată suprafața lucrării, coloritul intensiv al suprafeței pereților și micul steag din material care plutește deasupra unei mulțimi decupate din fotografii din ziare reușesc să surprindă. Ocazional pot fi identificate și unele urme de ironie, de umor sec, caracteristice lui Mies: un tablou de Kandinsky este întors, un Buddha antic șade relaxat între sculpturi moderne, iar prin fereastra panoramică dintr-unul dintre primele sale proiecte americane se întrezăresc filme cu cowboy.

În reprezentările spațiale ale lui Mies van der Rohe, obiectivitatea arhitectului constructor se suprapune sensibilității artistului plastic. Stilul artistic de lucru al montajului l-a însoțit pe arhitect de-a lungul întregii sale vieți. În colajele sale, Mies van der Rohe a coordonat cu precizie raporturile dintre întreg și parte. La fel se exprimă, de altfel, în detaliile sale constructive, și structura întregii clădiri. Dincolo de utilitate, colajele și montajele lui Mies van der Rohe fac dovada autonomiei lor artistice. Ele sunt considerate și astăzi inovatoare și enigmatice. Imaginile spațiale moderne ale lui Mies van der Rohe s-au înscris în avangarda artistică încă dinainte ca clădirile sale să devină la fel de revoluționare și în domeniul arhitecturii.