MILTENBERGER | Ziarul... Cafeaua... Șnaps... Închide geamurile... Liniște!... Pâine cu untură... Sare... pe 31.10.1814 o înhumăm pe iubita noastră mamă Clara Mathilde Beez, născută Steinbacher, pe care bunul Dumnezeu... Șnaps... Liniște!... Țipetele astea mă omoară... mai vreau cafea... așadar descăpățânarea are loc în vinerea următoare, pe 3.11.1814, în piața mare... șnaps... Când zic șnaps, atunci vreau să zic sticla, femeie, nu un strop... Hai noroc... trabuc... foc, a, da... Prea cald... Măcar o dată să am și eu parte de o seară tihnită în gospodăria asta... Liniște!... Deschide geamurile... Încă o stafie care se arată în Bremen... Ah, nu așa se face focul, ce-i zăpușeala asta... Tot timpul se petrec lucruri ciudate în orașul ăsta... Fă-mi băutura pentru culcare, mă doare capul... Liniște!... Doctoria. |
GEESCHE | Și eu? Eu vreau să mă culc cu tine. |
El se uită la ea. Pauză lungă și doldora de primejdii. Pe urmă, el pune la o parte ziarul, se duce spre Geesche, un moment, parcă dă senzația că vrea s-o ia în brațe, după care începe s-o bată îngrozitor de brutal, până când ea zace plângând cu sughițuri pe podea. El stă aplecat deasupra ei. Cineva bate la ușă. Miltenberger deschide ușa. Intră Gottfried, Zimmermann și Rumpf. Sunt morți de beți, Gottfried o observă pe Geesche, se duce la ea. |
|
ZIMMERMANN | Frate, casa te era în drumul nostru. |
RUMPF | În casa asta se găsește la șnaps, de zici că-i distilerie. |
MILTENBERGER | Pentru prietenii mei, întotdeauna. Făceți-vă comozi. |
ZIMMERMANN | Nu trebuie să ne spui de două ori. Mai ales într-o noapte rece ca asta, în Bremen. |
GOTTFRIED | Cu femeia ce-i? Văd că zace pe jos și plânge. |
MILTENBERGER | A lovit-o așa, o slăbiciune. Geesche! Șnaps! |
Geesche se ridică încet, schimbă o privire cu Gottfried, iese ca să aducă șnaps. | |
RUMPF | Stai jos, Michael Christoph, stai jos. Nu trebuie să scapi o ocazie ca asta. |
ZIMMERMANN | Casa lu´ Leni a roșie s-a-nchis. |
MILTENBERGER | S-a-nchis? |
RUMPF | S-a-nchis! S-a descoperit că trei dintre femeile d-acolo au o boală. |
MILTENBERGER | O boală...? |
RUMPF | Boala plăcerii, Johann Gerhard. Sifilis. |
MILTENBERGER | Sifi... la care din ele? |
ZIMMERMANN | Carmen. |
MILTENBERGER | Nu. |
ZIMMERMANN | Gesine. |
MILTENBERGER | Nu. |
ZIMMERMANN | Marliese Annegret. |
MILTENBERGER | Iarăși nu! |
RUMPF | Am scăpat! Cu toții! |
ZIMMERMANN | Dar un număr de cetățeni onorabili din Bremen or să facă copii sifilitici. |
Râd cu horcăieli. | |
MILTENBERGER | Geesche! |
În grabă mare intră Geesche, e limpede că s-a mai aranjat puțin. Servește șnapsul. | |
MILTENBERGER | Ia pune-te tu-n genunchi și roagă-te pentru binele tatălui copiilor tăi. |
Geesche se duce la crucifix și cade-n genunchi, se roagă, ceilalți râd. | |
ZIMMERMANN | încă râzând |
Un om o omoară pe mama copiilor lui sugrumând-o cu mâinile goale, normal că femeii îi ies ochii din cap, și atunci ăla îi zice rcce, ce-ai femeie, ce te holbezi așa. | |
Râd, beau din paharele de apă pline ochi cu șnaps. | |
MILTENBERGER | Se culcă un bărbat cu o femeie și o mușcă de sân. Și după aia zice, acum nu cumva să zici că copilul e de la mine. Care copil? Păi ești gravidă, că ai sânul plin de lapte, lapte? Aș, da´ de unde, n-a fost decât un furuncul, mulțumesc frumos! Râd toți, în afară de Gottfried. Trebuie să vedeți ce mult mă iubește nevastă-mea Geesche! Vino-ncoa´. Ia zi, te iubesc. |
GEESCHE | Te iubesc. |
MILTENBERGER | Zi, mă exciți. |
GEESCHE | Mă... Fuge, el fuge după ea, o ia-n brațe și o sărută. |
MILTENBERGER | Acum! |
GEESCHE | încet |
Mă exciți. | |
Râd cu toții, Geesche plânge. | |
MILTENBERGER | se așază la loc |
Femeia știe bine cine-i domnu´ și stăpânu´ aici. Adu șnaps. Geesche iese. Femeia știe ce-i smerenia. Și totuși, în pat, pe toți dracii, muierea asta e ca o iapă-n călduri. Asta-i făcută pentru un bărbat puternic ca mine. | |
[...] | |
El se duce spre ea clătinându-se. Ea încearcă să scape, dar el o apucă, o trage la el, o pipăie. Ea e vizibil scârbită. | |
MILTENBERGER | Scoate-ți gărgăunii din cap, femeie, trebuie să-nveți cine-i stăpânu-n casă și cine are voie să aibă dorințe. |
O târăște după el spre dormitor, o mai lovește o dată și o sărută pe urmă. Schimbare de lumini sau de altceva. Miltenberger intră, zbiară, plânge printre țipete. |
|
MILTENBERGER | Ajutor! Am luat foc. Geesche! Geesche! |
Geesche intră, se uită cu ochi triști la soțul ei care nu mai poate îndura durerile. | |
MILTENBERGER | Hai și ajută-mă. Cheamă un doctor! |
Geesche scutură încet din cap, pe urmă se duce la crucifix, îngenunche, cântă: | |
Lume, plec – rămâi cu bine vreau acum să urc la cer pacea bolților senine intre-n sufletu-mi stingher. Zarvă-aicea-i, și măcel vanități și arme reci bucurie-i doar în cer, pace, fericire-n veci. |
|
În timp ce Geesche cântă, Miltenberger moare în urlete oribile, aproape animalice și frânturi de fraze: | |
MILTENBERGER | Geesche... doctorul... te iubesc... Geesche... poți să... burta... burta mea... mor. |
Geesche se întoarce, își face o cruce în fața soțului mort, îngenunche, se roagă-n gând, pe urmă îl târăște pe Miltenberger de pe scenă. |
KARIN | Părinții mei? A fost foarte simplu. Tu n-ai... n-ai citit-o-n ziare, povestea asta? |
PETRA | Nu, nu, nu-mi aduc aminte. |
KARIN | Tata bea mult și... nu, povestesc aiurea, fiindcă... într-o bună zi, i-au spus lui tata la firmă, domnule Thimm, noi suntem o întreprindere de mare performanță sau așa, la noi nu mai e loc pentru oameni de vârsta dumneavoastră. Exact nu știu nici eu, că n-am fost de față, dar așa a fost, aproximativ. Atunci el s-a prăbușit, a-nceput să plângă și să lovească-n jur, și ăia de la pază l-au scos în stradă. Atunci el s-a dus în cârciuma în care bea de obicei și s-a îmbătat. Ce putea să facă cineva în situația asta, și tata a băut întotdeauna mult. Pe urmă s-a dus acasă, a înjunghiat-o pe mama și s-a spânzurat. N-a mai văzut niciun loc pe lume pentru el și nevasta lui. Simplă de tot, povestea. Atunci am plecat imediat în Australia. Dar nici acolo viața nu e chiar roz. În ceea ce privește șansele și așa. Ăia te lasă baltă dacă nu te zbați ca alte alea. |
PETRA | Acum, toate astea or să se schimbe cu totul, Karin, cu totul. O să ne străduim, împreună, ca să te mai alegi cu ceva din viața asta a ta. |
KARIN | Ar fi frumos. Mi s-a-ntâmplat de multe ori să nu mai am nicio speranță, pe bune. Cu soțul meu a fost așa un căcat. Ăla mă lăsa să mă spetesc și zicea mereu că odată are să facă bani mulți sau așa. Că nu mai e mult până atunci. Mă călca pe nervi cum nici nu-ți imaginezi. |
Marlene aduce șampania, o desface, toarnă în două cupe, se-ntoarce la lucru. | |
PETRA | Noroc. Pentru noi două, ca să facem ceva cu posibilitățile pe care le avem. |
KARIN | Noroc. |
PETRA | Îmi închipui deja cum dumnea... cum ai să mergi tu pe catwalk. Am să concep o colecție special pentru tine. Am să fac din tine un top model. Pe bune! Ești frumoasă, Karin. |
O mângâie, apoi se ridică repede, pune un disc. („In my room”, de Walker Brothers.) | |
[...] | |
PETRA | Și unde zici că ai fost azi noapte? Karin nu reacționează. Karin? |
KARIN | Da. |
PETRA | Te-am întrebat unde ai fost azi nopate. |
KARIN | M-am dus să dansez. |
PETRA | Până la șase dimineața? |
KARIN | Și? |
PETRA | Fiindcă nicăieri nu-i deschis până la ora aia. |
KARIN | Nu? |
PETRA | Nu. Și cu cine ai fost să „dansezi”? |
KARIN | Poftim? |
PETRA | Te-am întrebat cu cine ai fost să dansezi, da? |
KARIN | Cu un bărbat! |
PETRA | A, da? |
KARIN | Da. |
PETRA | Ce bărbat? |
KARIN | Cu un bărbat mare și negru, cu o pulă mare și neagră. |
PETRA | Așa, așa. Se duce la bar și-și mai pune un gin tonic. Mai voiai și tu unul? |
KARIN | Da, mai fă-mi unul. |
PETRA | E-n regulă. |
KARIN | Știi, ai putea s-o lași baltă. |
PETRA | Nu vreau s-o las baltă. Dar ai putea eventual să fii și tu mai prietenoasă. Poftim. |
KARIN | Mulțumesc, iubire, mulțumesc!! |
PETRA | Cum a fost tipul? |
KARIN | În pat? |
PETRA | De exemplu. |
KARIN | Nesătul. |
PETRA | Da? |
KARIN | Extrem. Trebuie să-ți imaginezi, niște mâini mari și negre pe pielea mea albă și delicată. Și... buzele alea! Se știe că toți negrii au buzele groase și calde. Petra își duce mâna la inimă. Ai de gând să leșini, iubire? Râde excesiv. |
PETRA | către Marlene. Nu te mai holba așa, vacă ce ești. Adu ziarele! Mișcă! |
KARIN | Hai, hai, nu e cazul să ne isterizăm. Ce-i mai bun abia acum vine. |
PETRA | Nu fi atât de ordinară. |
KARIN | Nu sunt ordinară, Petra, spun adevărul, Petra. Doar am discutat o dată, mai înainte, că vrem să fim tot timpul sincere una cu alta. Numai că tu nu suporți. Tu vrei să fii mințită. |
PETRA | Da, minte-mă. Te rog, minte-mă. |
KARIN | Deci, bine, nu-i adevărat. M-am plimbat toată noaptea singură și m-am gândit la noi două. |
PETRA | Da? Plină de speranță. Nu-i adevărat, așa-i? |
KARIN | Bineînțeles că nu. M-am culcat totuși cu un bărbat. Dar ăsta nu-i un lucru atât de important, nu? |
PETRA | plânge deja. Nu. Nu – bineînțeles că nu. Dar nu pot să-nțeleg, pe bune, nu pot să-nțeleg. De ce... de ce... |
KARIN | Nu mai plânge Petra, te rog. Uite, cu toate astea îmi place de tine, cu toate astea te iubesc... dar ... Ridică din umeri. Petra plânge nestăpânit. Uite, doar era clar că o să mă mai culc din când în când și cu câte un bărbat. Așa sunt eu făcută. Și în fond asta nu ne afectează deloc. Un bărbat ca ăsta – nu fac decât să mă folosesc de el. Nu e vorba de nimic altceva. Un pic de distracție. Asta-i tot. Doar tu vorbeai la început tot timpul de libertate și așa. Tot timpul spuneai că nu avem nicio obligație una față de alta. Hai, nu mai plânge, doar vezi că mă întorc de fiecare dată la tine. |
PETRA | Ce tare mă doare inima. Ca și când aș fi fost înjunghiată cu un cuțit. |
KARIN | Nu trebuie să te doare inima. Chiar nu-i nevoie. |
PETRA | Să te doară. Cine spune să te doare, ăla de prostie moare. |
KARIN | Ah, Petra. Bineînțeles că eu nu sunt atât de deșteaptă ca tine, sau atât de cultivată. Doar îmi dau seama de asta, uite. |
PETRA | Ești frumoasă. Țin atât de mult la tine. Mă doare totul, de cât de mult te iubesc. O Doamna o Doamne. Se duce să-și mai facă un drink. Mai vrei și tu unul? |
KARIN | Trebuie să am grijă de silueta mea. |
D-RA TAU/MISS VIOLET | în canon: |
Peste tot liniștea serii, Numai o privighetoare jos, la râu, își cântă dorul cu triluri tânguitoare |
|
D-RA EMMA VON WALDENSTEIN | Ar fi trebuit să renunțați. |
ASBACH-LILLY | Din cauza acestei scroafe burgheze? Vă rog foarte mult. Aia și-l îndeasă-n pizdă și gata, a și dispărut – fără o vorbă și fără nicio sclipire în ochi. |
ROMA B. | La ce-i folosește sclipirea din ochi în celula aia a lui? Cât despre vorbe – ce sunt alea? |
D-RA EMMA VON WALDENSTEIN | Și când or să-i dea drumul, îi face capul țăndări, draga mea. Ar fi trebuit să renunțați. Și pe urmă, și noi suntem burghezi. Cel puțin în suflet. |
ASBACH-LILLY | Sufeltul meu e al meu, domnișoară von Waldenstein. Pe ăla, nu mi-l înhață nimeni cu una cu două, nimeni nu pune ghearele lui murdare pe el. |
ROMA B. | Sufletul este Dumnezeu, domnișoară, nu e proprietatea dumneavoastră. Dat cu-mprumut, cum s-ar spune. Unul se împrumută pe sine, îl cheamă Dumnezeu, cere plată, e unul dintre noi: o curvă. Zâmbiți? Nu e bine să zâmbiți. E atât de ușor să te creadă lumea prost. |
D-RA EMMA VON WALDENSTEIN | Doi ani, atâta or să-i dea. Cel mult trei. Ăsta-i gândul din capul tipului, gândul crește și până la urmă pleznește. Pocnetul ăla o să ne facă să știm ce e frica. |
ASBACH-LILLY | Mă înspăimântați, domnișoară von Waldenstein. Și văd că savurați asta. Sunteți bolnavă. Noaptea aia a fost teribilă, fără doar și poate. Dorul pe piele, ura în cap, strigătul puternic și tânguitor al vaginului meu. Pula ta, Oscar, o vreau, dă-mi pula ta. Fără îndoială că știți, Oscar e un miracol al naturii. Acum ne ofilim amândoi. |
ROMA B. | Vă plângeți de milă, îl trădați pe bărbat, vă plângeți de milă pentru că l-ați trădat pe bărbat. Gândiți prea târziu. |
Vine Achfeld. Se postează în mijlocul prostituatelor, numără. | |
ACHFELD | Din Oceanul Pacific a ieșit un pește mic. Să te fut pe sub lindic fiindcă tu ești cea mai șic. A ieșit Miss Violet. Se scoală și iese cu Achfeld. |
D-RA TAU | Are pula atât de mică, încât ar putea s-o fută în ureche fără niciun pericol. |
ASBACH-LILLY | Știu și eu, răceala aia între cerșafurile umede. Iar cerșafurile sunt tot timpul umede. Doar Oscar știa cum să le usuce. Oscar făcea minuni. Numai că m-a mințit. |
D-RA EMMA VON WALDENSTEIN | O minciună sănătoasă e ca roua proaspătă în ziua Judecîții de apoi. |
ROMA S. | Vedeți dumneavoastră, ce-ar fi adevărul fără minciună? Însăși minciuna. |
[...] | |
ROMA B. | Tată? |
MÜLLER | Da? |
ROMA B. | Ce-nseamnă asta, că evreul mă folosește ca să te combată pe tine? |
MÜLLER | El te scoate pe tine în evidență ca să mă înjosească pe mine. Ideea e simplă. |
ROMA B. | I-ai provocat o durere atât de mare? |
MÜLLER | El crede că mă fac vinovat de moartea părinților săi. |
ROMA B. | Și? E adevărat? |
MÜLLER | Nu mi-a păsat de fiecare individ pe care l-am omorât. Eu n-am fost un individualist. Eu sunt un tehnocrat. Dar este posibil ca eu să fi fiu ucigașul părinților lui, și mi-ar plăcea să fiu. Prin urmare, sunt. |
ROMA B. | Porți povara asta și ești vesel c-o porți. |
MÜLLER | Nu-i o povară, să fii ucigaș de evrei, când ai convingerea pe care o am eu. |
ROMA B. | Și înjosirile nu te ating? |
MÜLLER | Ele nu mă vizează pe mine, dar nu poți să nu te întrebi ce fel de stat e ăsta care tolerează ceea ce se întâmplă zi de zi. |
ROMA B. | Ce vrei, vremurile s-au schimbat. |
MÜLLER | Nu chiar. În esență, toate sunt cum au fost și au ordinea lor. Ce poți să faci mai mult decât să aștepți. Eu aștept ca drepturile mele să devină din nou cele drepte. |
ROMA B. | Ai mult timp, tată. |
MÜLLER | Secole, Roma. Noi nu pierim, și fiecare durere care ne e provocată, ne face mai liberi și ne dă putere. Fascismul va învinge. |
ROMA B. | Mie-mi merge bine, pot să-mi permit tot ce-nseamnă viață pentru mine. |
MÜLLER | Așa și trebuie, Roma. Și nu trebuie să ai scrupule din cauza tatălui. Tatăl are să se salveze. Tatăl se află de partea care trebuie. |
JIM cântă | „Pe malul Volgăi, un soldat merge agale...” |
Intră doamna Müller în scaun cu rotile. | |
DOAMNA MÜLLER | Vii o dată acasă, e atât de tăcut fără tine. |
MÜLLER | Vin. Asta e fiica ta. O mai cunoști? |
DOAMNA MÜLLER | A slăbit. |
MÜLLER | Mereu a fost slabă, dar îi merge bine. E bogată. |
DOAMNA MÜLLER | Atunci îmi e mai ușor s-o urăsc. |
ROMA B. | De ce își urăște mama mea copilul? |
MÜLLER | Pentru că ești tânără și frumoasă și ai picioare, Roma, picioare care te poartă. Ale ei refuză s-o ducă. În fond, se urăște pe sine. |
DOAMNA MÜLLER | Vorbești și vorbești și crezi că știi cum stau lucrurile. Și inventezi imagini care nu se potrivesc cu realitatea. Și cu toate astea eu nu-mi pierd încrederea, lupt pentru fericirea noastră. N-o să ne lăsăm înghițiți de condiții care nu sunt ale noastre, pe care le fac alții, ca noi să le suportăm. |
SALEM | Bun cafea. Foarte bun. |
EMMI | Toată lumea din familie zică că de la cafeaua lui Emmi se scoală și morții. Vrei un coniac? |
SALEM | Cu plăcere. |
EMMI | Știi, soțul meu era din Polonia. Nu era neamț. Muncitor străin, în război. Pe urmă a rămas aici. Pune sticla de coniac și paharele pe masă. Pe vremea aia trăiau și părinții mei. Ziceau tot timpul: „Emmi, ziceau, povestea asta n-o să se termine cu bine.“ Pentru că era străin, înțelegi? Se așază lângă el și ridică paharul cu coniac. Noroc! |
SALEM | Noroc! Ciocnesc. |
EMMI | Tata ura toți străinii. Ei, tata a fost și-n partid. La Hitler. Știi cine a fost… Hitler? |
SALEM | Hitler. Da. |
EMMI | Și eu am fost în partid. De fapt, toți au fost. Sau aproape toți. Și cu toate astea m-am înțeles bine cu Franticek. Așa-l chema pe soțul meu. Franticek. Da’ el s-a-mbolnăvit repede la ficat. Îi plăcea băutură. Da’ era un om vesel. Mereu era vesel. S-a prăpădit la cinzeșcinci de ani. Asta e… Mai vrei unul? |
SALEM | Da. Îi toarnă în pahar. |
EMMI | Și dumneata? Ești însurat? |
SALEM | Nu însurat. |
EMMI | Și părinții? |
SALEM | Părinții mort. |
EMMI | Amândoi? |
SALEM | Tati foarte bătrân. Mami mult bolnav. |
EMMI | Ai frați? Surori? |
SALEM | Nu frate. Cinci sore. |
EMMI | Cinci? |
SALEM | Cinci sore. Ali cel mai mic din toți. Toți sore mai mare ca mine. |
EMMI | Aha! Și au rămas toate în Maroc? |
SALEM | Nu doar Maroc. Algérie și Tunisie. Tati plimbat mult cu cămile. Tati berber, înțeles? Berberi plimbat mult în Africa. Se uită la ceas. Ali plecat acum. Prea mult târziu. |
EMMI | A… Mai bea un păhărel! Numai zece minute, da? |
SALEM | Acum ultim tramvai, înțeles? Tramvai plecat, Ali pe jos. |
EMMI | Dar unde stai? |
SALEM | Prea mult departe. Strada Hofmann. |
EMMI | A, strada Hofmann. Ai o cameră acolo? |
SALEM | Da, cameră. Cu alt cinci coleg. Șase. Camera mic. |
EMMI | Ce?! Șase oameni într-o cămăruță? |
SALEM | Trei pat aici și trei pat aici. Kif-kif. |
EMMI | Ce-i aia kif-kif? |
SALEM | Kif-kif: „egal“ în arab. |
EMMI | Kif-kif. Ce nostim! Dar șase oameni într-o cameră e… e inuman. |
SALEM | Arab nu e om în Germania, înțeles tu? Înainte mai mers. Dar de când catastrof de la München, nimic bun. |
EMMI | Știi ceva? Mai bei unul, eu îți fac patul dincolo, și dormi aici la noapte. |
[...] | |
Emmi și Salem ies la braț din imobil. În fața imobilului se află doamna Karges, doamna Münchmeyer și domnul Gruber. | |
EMMI | Bună ziua! |
SALEM | Bună ziua! |
GRUBER | Bună ziua, doamnă Kurowski! |
Emmi și Salem pleacă. | |
DOAMNA KARGES | Scursurile astea! Nu se poate face nimic împotriva unor oameni ca ăștia, domnule Gruber? |
GRUBER | Dar de ce, doamnă Karges? E clar că sunt foarte fericiți împreună. |
DOAMNA MÜNCHMEYER | Dar, domnule Gruber, ce-i aia fericire? Există totuși o limită de decență. |
GRUBER | Nu văd nimic indecent, stimată doamnă. Oricât aș încerca… La revedere! Iese. |
DOAMNA KARGES | Vi se pare normal, doamnă Münchmeyer? |
DOAMNA MÜNCHMEYER | Nu. Intră în imobil. |
[...] | |
Grădină de vară | |
Emmi și Salem stau față în față la masă, ținându-și unul altuia mâinile. Toate celelalte mese din grădină sunt neocupate. La intrarea terasei – chelneri, personal de serviciu și câțiva clienți stau nemișcați și îi privesc țintă pe cei doi. | |
SALEM | Toți uitat la noi. |
EMMI | Nu-ți face griji! Lumea e doar invidioasă. |
SALEM | Eu nu înțeles invidioasă. |
EMMI | Invidios e când cineva nu suportă ca altul să aibă ceva. |
SALEM | Aha, înțeles. |
EMMI | Și ei toți sunt invidioși, asta sunt. Toți. Plânge. Toți. |
SALEM | De ce plâns tu? |
EMMI | Pentru... pentru că pe de o parte sunt atât de fericită și pe de altă parte nu mai suport. Toată ura asta a oamenilor… A tuturor, a tuturor! A tuturor! Uneori îmi doresc să fiu singură pe lume cu tine și să nu mai fie nimeni în jur. Mă prefac eu că nu m-afectează, dar normal că m-afectează. Mă termină! Nimeni nu se mai uită cu adevărat în ochii mei. Toți au un rânjet scârbos pe față. Niște porci. Țipă. Porci împuțiți ce sunteți! Nu vă mai holbați așa, porcilor și idioților! E soțul meu, soțul meu! Plângând, își lasă capul pe mâini. |
SALEM | o mângâie pe păr Habibi. Habibi. |
EMMI | Și eu te iubesc. |
SALEM | Eu mai mult. |
EMMI | Cât de mult? |
SALEM | își desface brațele Atât de mult. |
EMMI | Și eu de aici… până în Maroc. Știi ceva? Plecăm în concediu. Undeva, într-un loc izolat. Unde nu ne cunoaște nimeni și unde nu se holbează nimeni la noi. Și când ne întoarcem, totul o să se schimbe. Și toți oamenii o să fie buni cu noi. Sunt sigură. |
Final cadru. | |
Magazinul alimentar | |
Prin vitrina magazinului se vede strada. Un taxi oprește în fața imobilului lui Emmi. Salem scoate valizele din portbagaj, șoferul taxiului îi deschide portiera lui Emmi. În magazin, din spatele tejghelei, vânzătorul privește afară prin vitrină. Soția lui desface un pachet de cafea și varsă boabele în râșniță. |
|
VÂNZĂTORUL | Uite! S-au întors. |
VÂNZĂTOAREA | Cine? |
VÂNZĂTORUL | Madam Kurowski cu străinul ei. |
VÂNZĂTOAREA | Știi ce, mie mi s-a părut întotdeauna foarte cumsecade femeia. |
VÂNZĂTORUL | Ea, da. Dar străinul… |
VÂNZĂTOAREA | Ei, așa ceva nu durează. |
VÂNZĂTORUL | Crezi? |
VÂNZĂTOAREA | Sunt sigură. Și acum fii atent: data viitoare când mai trece pe aici, ieși în stradă și-i spui „Sărut-mâna!“. |
VÂNZĂTORUL | Eu ăleia? Niciodată! |
VÂNZĂTOAREA | Anton! Femeia a fost întotdeauna o clientă model. |
VÂNZĂTORUL | Da. Ai dreptate. |
VÂNZĂTOAREA | Păi, vezi? Ieși frumos din magazin, îi zici „Sărut-mâna!“ și totul o să fie ca înainte. Iar femeia o să-și facă din nou cumpărăturile la noi. |
VÂNZĂTORUL | Da, mai ales că majoritatea se-nghesuie acum la supermarket și nimeni nu mai vine la noi... Ai dreptate, Adele. În afaceri, trebuie să-ți ascunzi antipatia. |
Prin vitrină, se vede taxiul demarând, în timp ce Emmi și Salem intră în imobil. |
Rainer Werner Fassbinder (1945-1982), acest „monstru uman și geniu estetic, care s-a simțit acasă numai în operele sale”, cum scria un ziarist, a fost probabil ultimul mare artist din familia damnaților. Avea 37 de ani când a tras ultima „linie”. O linie excesiv de lungă, cum aveau să constate medicii legiști. Lucru care a întristat peste măsură, dar nu a mirat pe nimeni, fiindcă Fassbinder consuma totul în exces: alcool, droguri, femei, bărbați. A produs, în schimb, artă. Cu o forță de impact uimitoare și într-o abundență incredibilă. Dacă tragem ... linie, constatăm că, în doar 14 ani, a regizat 44 de filme (printre ele și Berlin, Alexanderplatz, probabil cel mai cunoscut, cel puțin în România), a scris 37 de scenarii de film, 20 de piese de teatru, a regizat 25 de spectacole. A fost adulat, a scandalizat, a luat premii importante (Ursul de aur, David di Donatello ș. a.). A fost considerat „inima” noului film german (printre colegii lui în cadrul acestui fenomen se numără Werner Herzog, Wim Wenders, Volker Schlöndorff). A fost și continuă să fie unul dintre cei mai jucați dramaturgi germani, atât în Germania, cât și în afara ei.