TEATRU GERMAN CONTEMPORAN Piese traduse în limba română | Barbara Kindermann
FAUST de Johann Wolfgang von Goethe, repovestit pentru copii – 2002
Povestea începe prin a reda, pe scurt, prologul expozitiv al piesei: cearta dintre Dumnezeu și Mefisto, prin care acesta din urmă pune rămășag că nici măcar acela pe care Creatorul îl consideră a fi cel mai desăvârșit dintre oameni, doctorul Faust, nu este imun la puterea de seducție a diavolului. Apoi, povestitoarea ne mută pe pământ, în camera de studiu a lui Faust. E târziu în noapte, dar doctorul în mai multe științe care e Heinrich Faust studiază, încercând să pătrundă marile taine ale cosmosului, ale pământului, ale cerului, ale vieții. El are puterea de a invoca spiritele și nu ezită să se folosească de ea.
Prin urmare, invocă Spiritul Pământului, care nu întârzie să se prezinte. Dar, atunci când învățatul îi spune că ei doi sunt „de-o potrivă”, Spiritul Pământului îl pune la punct fără menajamente, făcându-l să-nțeleagă că un simplu om, oricât ar fi el de erudit și de împătimit de cunoaștere, va rămâne întotdeauna un simplu „vierme” pe lângă el. Dezamăgit, Faust se vede nevoit să admită asta. Dezvăluindu-și, astfel, marea slăbiciune – sau „slăbiciune” – de care va încerca Mefisto să profite: setea insațiabilă de cunoaștere.
În continuare, povestea ilustrată relatează momentul sărbătorii pascale, apariția lui Mefisto în chip de pudel negru. Apoi, întâlnirea lui Faust cu Gretchen, iubirea lor, sacrificarea ei. Eliberată din închisoare de Mefisto la porunca lui Faust și apoi purtată la cer de îngerii lui Dumnezeu (impresionat de toată povestea), Gretchen îl roagă pe Creator să-l elibereze la rândul lui pe Faust de sub puterile diavolului. Este o transpunerea pe înțelesul micilor cititori a finalului metafizic al piesei lui Goethe.
„De fapt, acest Faust nu-i o piesă de teatru, ci o redare în proză a marii opere a lui Goethe. Dar o proză în care autoarea recurge cât mai mult cu putință la dialoguri. Piesa e redată sub formă de poveste, accesibilă copiilor ca ton, descriere, manieră de relatare. Ea constituie o excelentă pregătire pentru aceia care, mai târziu, vor citi capodopera goetheeană. Ceea ce, în piesă, rezultă din dialoguri, din figurile de stil complexe și rafinate, aici este explicitat și descris pe înțelesul copiilor. În plus, textul este astfel conceput încât, împreună cu ilustrațiile care joacă un rol crucial în această colecție, să alcătuiască un întreg organic. Sunt inserate, cu o fecvență care să nu solicite peste măsură puterea de asimilare a micilor cititori / ascultători, și scurte pasaje în versuri din textul original.“ (Victor Scoradeț)
Volumul Faust, nach Johann Wolfgang von Goethe, repovestit de Barbara Kindermann și ilustrat de Klaus Ensikat, a apărut în 2002 la Kindermann Verlag, Berlin.
În România aceasta încă nu a fost publicat de nicio editură.
Kindermann Verlag
Am Lokdepot 12
D-10965 Berlin
Tel.: +49 30 89757-111
Fax: +49 30 89753-653
Anna Kindermann anna.kindermann@kindermannverlag.de
Drepturile pentru versiunea românească: Victor Scoradeț vicmarsco@yahoo.de
Wagner, se gândi el îndată. „Exact acum, după ce tocmai am stat faţă în faţă cu marele Spirit al Pământului!” Wagner era slujitorul său şi totodată un mare admirator al învăţatului doctor Faust, care era incomparabil mai inteligent decât era el însuşi.
Doctorul deschise uşa posomorât. În uşă se afla într-adevăr Wagner în cămaşă de noapte şi cu fes pe cap, ţinând o lumânare în mână.
„Îmi cer iertare pentru că te tulbur la o oră atât de târzie”, se grăbi el să spună. „Dar am auzit nişte zgomote ciudate şi mi-am făcut griji.” Apoi întrebă cu adânc respect: „Probabil că încă mai studiaţi?”
Faust nu voia să-şi piardă timpul cu discuţii, aşa că-l trimise pe Wagner înapoi la culcare. Obosit, se lăsă să cadă într-un fotoliu şi suspină, descurajat: „Cât de mult mi-ar plăcea să cunosc şi eu lumea asta la fel de bine ca marele Spirit al Pământului! Dar e cu neputinţă. Eu sunt şi rămân un simplu om şi atât. Ah, de-aş putea să adorm pentru totdeauna şi să nu mă mai trezesc niciodată, atunci aş avea în sfârşit linişte şi nu ar mai trebui să mă chinui atâta cu viaţa asta...”
În momentul acesta, de afară începură să pătrundă în încăpere dangăte de clopot: În biserici se trăgeau clopotele chemând lumea la sărbătoarea Sfintelor Paşti. Faust nici nu observase măcar că începuse deja o nouă zi. El se uită pe fereastră şi văzu cum oamenii îmbrăcaţi de sărbătoare ieşeau pe porţile cetăţii pentru a întâmpina primăvara.
Puţin mai târziu, Faust şi Wagner li se alăturau celor ce ieşiseră la plimbare în această zi de Paşte. De jur împrejur se simţea primăvara care începea. Fetele purtau rochii vaporoase, sub coroana unui tei, nişte ţărani începuseră să danseze, un cerşetor cânta şi toţi oamenii prinseră a i se alătura. Până şi Faust începea acum să-şi simtă inima uşoară şi gândea, uimit: „Cât de descurajat şi cât de trist mă simţeam cu numai câteva clipe în urmă, iar acum, iată, sunt vesel.” Scuturând din cap, murmură: „Vai, două suflete în pieptu-mi locuiesc!”
Dintr-odată, însă, rămase ţintuit locului. Wagner îl întrebă, minunându-se:
„Ce s-a-ntâmplat, la ce anume te uiţi atât de uimit?” „Vezi câinele acela negru?”, întrebă Faust la rândul lui. „De mult îl văd, dar nu-mi păru-nsemnat.” „Priveşte-l bine! Ce crezi tu că e?”, întrebă Faust. „Un pudel e, stăpâne”, răspunse Wagner naiv.
Faust, însă, părea că vede mai mult: „Nu vezi cum se învolburează flăcările în jurul lui? Şi cum se strecoară din ce în ce mai aproape?”
Wagner scutură din cap: „Nu văd nimic, decât un pudel negru. Mârâie, dă să plece, pe burtă se aşează,
Dă din coadă. Cum fac toţi câinii.”
„Dreptate cred că ai”, recunoscu şi Faust într-un târziu, „este un câine, nicidecum o arătare.”
Pudelul, însă, continuă să se ţină după ei pas cu pas. Până la urmă, s-a ţinut după Faust şi a intrat chiar în camera lui de lucru, unde a început să alerge şi să sară şi să mârâie sălbatic.
Dintr-odată, câinele începu să-şi schimbe înfăţişarea. Se făcu mai întâi lung, pe urmă lat iar doctorul exclamă, uluit:
„Ce arătare am adus în casă!
Deja ai zice că-i hipopotam.
Ochii cei plini de foc, colţii-nfricoşători! Eşti tu cumva, făptură, fugită chiar din iad? Un diavol? Atunci am să încerc să te gonesc cu ajutorul magiei!”
El rosti câteva formule magice şi de îndată pudelul se preschimbă în Mefisto, diavolul în persoană. El apăru deghizat în student şi Faust râse, surprins: „Aceasta deci era esenţa câinelu! Un învăţăcel. Cum te numeşti?” „Numele meu e Mefisto. Sunt spiritul ce neagă-ntr-una totul!”, răspunse Mefisto. „Astfel, ceea ce voi numiţi păcat, distrugere, pe scurt, tot ce e rău, De fapt, e elementul meu. Eu sunt chiar diavolul. Dar hai să vorbim data viitoare mai mult despre asta. Acum aş vrea să plec, numai că...”
„Şi ce anume te împiedică?”, îl întrebă Faust cu mirare.
„Trebuie să recunosc, semnul acela sacru de colo, pentagrama magică din pragul casei voastre... – Ce-i drept, ca pudel chiar mi-a fost uşor să intru, numai că:
Dar treaba s-a schimbat: din casă
Acuma, dracul nu mai poa’ să iasă.”
„Te opreşte pe tine semnul acesta?” Faust se minuna. „Care va să zică, eşti prizonierul meu? Atunci, aşa o să şi rămâi, pe diavol trebuie să-l reţii cât poţi de mult.”
Mefisto însă nu-şi pierdu câtuşi de puţin cumpătul. El rosti o scurtă formulă magică şi neîntârziat îşi făcură apariţia spiritele lui care-i cântară lui Faust până când acesta căzu într-un somn adânc. Mefisto surâse batjocoritor: „Nu eşti nici pe departe destul de puternic ca să-l reţii pe diavol! Dar ia stai puţin! Aşa ceva nu are voie să mi se mai întâmple, să mai rămân prizonier aici. E nevoie de un colţ de şobolan, care să anihileze semnul acesta.”
Cu voce tare, grăi: „Cel ce-i pe şobolani şi şoareci domn,
Pe muşte, broaşte şi păduchi de lemn
Îţi porunceşte să te scoli din somn,
Şi pragul să îl cureţi de-acel semn.”
De îndată îşi făcu apariţia un şobolan gras şi începu să distrugă pentagrama cu colţii lui ascuţiţi.
În toiul nopţii, Mefisto începu să bată cu putere în uşa lui Faust.
„Vreau să-ţi propun un târg”, spuse el. „Ştiu bine că te simţi bătrân şi neştiutor: Viaţa nu-ţi mai aduce nici o bucurie. Lasă-mă să fiu slujitorul tău: Am să te port prin lume ca să-ţi arăt cât de frumoasă este viaţa.”
Faust îl privi pe Mefisto neîncrezător: „Şi ce vrei în schimb? Un diavol nu te slujeşte niciodată degeaba, diavolul e egoist – ce trebuie să fac în schimb?”
„Eu am să te slujesc aici, pe Pământ. Dar, când tu ai să vii în iad şi când o să ne revedem acolo, ai să mă slujeşti tu pe mine.”
Barbara Kindermann
Născută la Zürich, Barbara Kindermann a studiat germanistică, filozofie și filologie la Geneva, Dublin, Florența și Göttingen. După licență, a fost mai mulți ani lector la o editură din Göttingen. În 1993, inspirată de fiica ei de șase ani, căreia obișnuia să-i citescă, a scos prima ediție a volumului 3 de legende ale fraților Grimm. În 1994 a fondat, la Berlin, editura ce-i poartă numele, Kindermann Verlag, care a devenit în scurt timp o prezență autoritară pe piața cărții din spațiul cultural de expresie germană, al cărei obiectiv este să le faciliteze celor mici accesul la marile opere ale literaturii universale.