M |
Ce s-a ales de tăcerea plină de demnitate cu care eram în stare să eliminăm toate elementele psihologice din tablourile noastre oficiale? |
T |
De unde vine ambiţia asta vană de a produce neîncetat, personal, profesiuni de credinţă psihologice? Şi de a pune la dispoziţie interiorul ca obiect de observaţie. Ar fi preferabilă tăcerea plină de demnitate sau demnitatea în general! |
S |
Rămâne apanajul unei elite să se gândească cum am putea cultiva relaţiile dintre noi. |
M |
Bucureşti 1842. Mamă! A trebuit să ne baricadăm împotriva consensului. Viaţa este deja urâtă, de ce vor ăştia s-o facă şi mai urâtă cu adevărurile şi mărturiile lor? |
T |
Excelenţă! Raportez cu supunere că afară se desfăşoară trupe. Asta înseamnă război! |
M |
Din păcate, nu proletariatul e cel care se află la uşă, ci gloata sentimentală care nu a priceput că aici se află o elită care caută din nou forme riguroase de relaţii sociale. |
S |
Unul dintre noi trebuie să străpungă liniliile inamice – voluntarii în faţă! |
M |
Care dintre noi este destul de demn ca să se sacrifice pentru patria lui? |
T |
Eu propun să tragem la sorţi. |
S |
Aşteaptă! Ştiu eu cum facem. În Oceanul Pacific s-a născut un peşte mic şi pe coada lui scria: Ieşi afară dumneata!
Am greşit. Încă o dată! În Oceanul – Ieşi afară! |
T |
Nu, nu eu! Astăzi s-a tras deja asupra mea! |
S |
Menajera asta căpiata crede că atentatul a vizat-o pe ea, nu pe mine. Eu sunt Elena Ceauşescu. Cine crede ea că e?!
Am nevoie de o sosie, ca Imelda Marcos! |
T |
Dar asta nu seamănă deloc cu dumneavoastră! Dumneavoastră aveţi o sosie care să vă apere de atentate numai din cauză că eu urma să fiu asasinată ... |
S |
Deci, spui că am o sosie din cauză că voiau să te asasineze pe tine? |
T |
Da, aşa e! Tu ai crezut că atentatul te viza pe tine! Dar nu-i aşa! Pe mine voiau să mă lovească! |
S |
Cineva a vrut să te omoare şi asta m-a făcut să am ideea unei sosii! |
T |
Da, exact! |
S |
Ciudat. |
M |
Deci, spuneţi că dumneavoastră căutaţi o sosie fiindcă au vrut s-o omoare pe doamna Kling? |
S |
Hmmm... Da, continuaţi! |
M |
Nu mai am nimic de spus. |
T |
Atunci nu ar trebui să caut eu o sosie? |
S |
Dumneavoastră sunteţi o menajeră! Cine ar vrea să vă omoare pe dumneavoastră? |
T |
Există un număr infinit de posibilităţi! În afară de asta, mai există un argument: faptul că tocmai s-a întâmplat, adineaori! |
|
|
[...] |
|
|
|
M |
Am doar demnitatea pe care o pot da la schimb. Bun, mai am şi viaţa mea pe care o pot oferi la schimb ca răspuns la tot acest ritual al darurilor din jur, dar civilizaţia occidentală exclude sacrificarea vieţii!
Lumea occidentală e o lume a supravieţuirii, a agăţării de sine însuşi. Ăştia nici nu pot să răspundă la sacrificarea vieţii altfel decât cu sacrificarea demnităţii, cu o presiune permanentă a mărturisirii. Cu autodenunţul.
Artiştii sunt gata mereu să-şi piardă demnitatea iar teroriştii sunt gata mereu să-şi piardă viaţa. |
T |
Şi: Bineînţeles că atentatul m-a vizat pe mine! |
S |
Ba nu! Dumneavoastră sunteţi menajeră, doamnă Kling! Atunci, ce-i cu toată paranoia asta?! Poate că am mereu cele mai rele bănuieli numai ca să nu fiu luată drept naivă! |
T |
Tot mereu am bănuit că Dumnezeu nu are putere. Şi apoi a venit creştinismul şi mi l-a luat. Acum îl bănuiesc cu toţii! Iar eu nu mai am nici un chef acum! |
V |
Mai bine ai grijă de mine! |
S |
Ori de câte ori deschide gura sufletul ăsta autentic, mă sperii de moarte. |
V |
Vreau un rol principal! |
S |
Scoate-ţi asta din cap, propoziţia asta a fost tăiată! |
|
|
[...] |
|
|
|
M |
De fiecare dată când vor să mă vâre în costumele lor avangardiste, la Sydney, Stuttgart sau Bucureşti, asta-mi aminteşte de poze cu Abu Ghraib. Asta-i tot ce pot să ofere ăştia din Vest la schimb pentru sacrificiul vieţii – sacrificiul demnităţii. Autodenunţul artiştilor. Asta se dă în schimbul sacrificării vieţii. Dar aici e nevoie să se mai sacrifice o dată viaţa, nu demnitatea. Nu, în actul unu stau pe scenă în costumul de meu de flamenco şi nu în proiecţiile demenţial-expresive ale unui scenograf dus cu pluta! N-am decât să stau cu evantaiul meu faţă-n faţă cu un Don José în costum de astronaut, ei şi? Eu sunt Agnes Baltsa! O dictatoare a inimilor! |
|
Rămâne apanajul unei elite să se gândească la chestii, cum să cultivăm o relaţie între noi şi aşa. Forme stricte! Demnitate! Puritanism! Terorism! |
T |
Doamnă Baltsa! Păreţi să fiţi singura milionară pe care o mai interesează demnitatea! |