Recomandările de la Nürnberg
Educatorul care predă într-o limbă străină şi profesorii de limbi străine

Cadrele didactice, educatoarele şi profesorii, au un rol-cheie în învăţarea timpurie a limbilor străine. Ei sunt, pe lângă părinţi, cele mai importante persoane pentru copil şi au o influenţă hotărâtoare asupra atmosferei de la locul învăţării şi a dotării mediului ambiant al copilului. Cu cât e mai calificată educatoarea, respectiv cadrul didactic, privind cerinţele diverse şi specifice, cu atât e mai eficient învăţământul timpuriu.

Pe deasupra, pe lângă oferta de limbă străină, din partea cadrului didactic mai sunt necesare competenţe de specialitate (cunostinţe de limbă, cunostinţe culturale, competenţe metodico-didactice). Şi anumite cunoştinţe şi experienţe extraprofesionale sunt importante.Acestea sunt [1]:

  • plăcerea de a comunica;
  • aptitudinea şi dorinţa de comunicare interculturală;
  • gândirea critică, orientată pe problematizare;
  • competenţa de a cunoaşte, a alege şi a utiliza cele mai potrivite strategii de învăţare;
  • învăţarea pe tot parcursul vieţii, asumat ca principiu pentru sine însuşi şi pentru toţi cei ce învaţă;
  • dezvoltarea deschiderii pentru noi abordări în gândire şi învăţare;
  • aptitudinea de a colabora armonios şi productiv cu colegii şi cu copiii;
  • îmbunătăţirea permanentă a propriei competenţe de utilizare a tehnologiei media;
  • perceperea încrezătoare şi orientată a rolului şi sarcinii didactice proprii;
  • dorinţa permanentă de a colabora cu toţi participanţii la procesul de educare şi instruire;
Deseori, educatoarele şi cadrele didactice sunt singurele persoane prin care copiii vin în contact cu limba ţintă/străină. Limba vorbită de ei este, de aceea, cel mai important model după care se învăţa. Educatoarea sau cadrul didactic trebuie să poată discuta în limba străină aşa de bine încât întregul curs să poată fi susţinut în limba străină. Cunoştinţele de limbă trebuie să fie un model din punct de vedere fonetic, ritmic şi al intonaţînvăţareiei.

Rolul cadrului didactic este de a îndruma copiii nu numai în noua limbă, ci cu tact, şi în respectiva noua cultură. Rolul de mijlocitor al culturii poate fi asumat numai cu nişte cunoştinţe interculturale corespunzătoare şi cu cunoştinţe de cultură generală (de ex. cunoştinţe despre literatură pentru copii şi altele). În acest context, la formarea ofertei de limbi străine pentru copii, sunt de mare importanţă competenţele artistice, muzicale şi de pictură ale educatoarei sau cadrului didactic.

La învăţarea timpurie a limbilor străine o importanţă deosebită o au competenţele interpersonale ale cadrului didactic, aceasta însemnând capacitatea acestuia de a se îngriji să existe o relaţie de parteneriat în activităţile de învăţare, de respect reciproc şi de a realiza un climat de învăţare de încredere şi lipsit de teamă. Spiritul de echipă şi talentul de a lua iniţiativa într-o grupă, respectiv de a declanşa astfel de iniţiative, acţioneaza favorabil în grupuri de adulţi (educatoare şi părinţi) şi de copii în domeniul şcolar şi extraşcolar.

Colaborarea între cadrele didactice presupune schimburi, planificări şi coordonarea împreună de activităţi precum şi realizarea de cursuri sau proiecte de specialitate. Un asemenea schimb ar trebui să se faca şi la nivel de instituţii şi anume între cadre didactice şi educatori, respectiv la trecerea de la gradiniţă la şcoala primară. Aceasta ar contribui la construcţia logică a materiei de învăţământ şi la menţinerea reluărilor la un nivel scăzut.
 

La nivel internaţional, formarea/ instruirea educatoarelor de specialitate şi a profesorilor de limbi decurge pe căi diferite şi de aceea are o structură foarte amestecată. Cadre didactice care predau limbi străine la scolile primare pot să aibă de exemplu fie o diplomă ca educatoare sau învăţătoare cu o calificare suplimentară pentru învăţarea timpurie a limbilor străine, fie sunt educatoare după terminarea liceului

Educatoarele care sunt puse în faţa sarcinii de a preda o limba străina, se califică între timp, deseori prin măsuri de perfecţionare pentru “limba educatoarei”. În primul rând trebuie să se asigure prin educatie că principiile generale de educaţie în grădiniţe şi şcoli primare se transmit astfel încât ele îşi găsesc locul în planificarea şi punerea în aplicare a proceselor de învăţământ.

În plus sunt necesare cunoştinţe bune despre dezvoltarea copilului şi transmiterea conţinuturilor de învăţare corespunzătoare vârstei. În procesele de învăţare, activităţile copiilor şi iniţiativele personale ale acestora interacţioneaza cu disponibilitatea lor naturală de învăţare, atât în asimilarea cât și în fixarea cunoștințelor în context social sau prin intermediul cadrului didactic sau al părinților [2].

Ideal ar fi să fie tratate în programa de formare toate conţinuturile pentru acea activitate, desigur mereu raportate la întrebarea cum să fie transmise în limba străină.

Recomandări:
  • Educatoarele şi cadrele didactice pentru învăţarea timpurie a limbilor străine trebuie să fie formate/ instruite printr-un curs specific orientat pe limba în care se predă copilului.
  • Formarea să fie orientată pe obţinerea de competenţe şi pe cât posibil să transmită în mod cuprinzător atât baze teoretice, cât şi să dezvolte şi să stimuleze abilităţi de conducere/acţiune.
  • Pentru învăţarea timpurie a limbilor străine în grădiniţă şi şcoală primară, educatoarele şi cadrele didactice trebuie să stăpânească limba la nivelul B2 până la C1, conform normelor-cadru europene, pentru a putea fi prezentat un model de limbă autentic şi, pe cât posibil, fără greşeli.
  • Pe timpul formării, limba străină trebuie să fie limba de lucru şi trebuie să fie folosită cât mai des.
  • Conţinuturile de învăţământ trebuie alcătuite intercultural, aceasta însemnând ca ambele limbi şi culturi – limba/cultura iniţiala şi limba/cultura obiectiv – trebuie considerate şi puse în relaţie una cu cealaltă.
  • Ideal ar fi ca studenţii să fie pregatiţi pentru aplicarea didacticii multilingvistice – considerarea şi utilizarea tuturor potenţialelor limbi vorbite într-o grupă de învăţare şi experienţele de limbă prealabilă ale copiilor.
  • Pe perioada şcolarizării trebuie să existe ocazia de a experimenta principii şi metode de învăţământ şi discutarea lor critică în grupe.
  • In cadrul formării trebuie să se intervină cu mijloace lingvistice pentru teme şi situaţii relevante pentru copii precum şi un limbaj adecvat pentru susţinerea procesului de învăţare.
  • Cei care studiază trebuie sa aibă ocazia să se informeze asupra evoluţiilor relevante ale politicilor lingvistice şi să discute între ei despre aceasta în contextul propriilor situaţii profesionale.
  • În cadrul perfecţionării ar trebui să fie posibilă sau chiar planificată o şedere in strainătate.
Perfecţionarea conduce spre o dezvoltare care se poate îndrepta spre obiective diferite. Ea poate să se refere la noi procedee de predare, noi materiale, sau poate să însemne o dezvoltare personală.

Perfecţionarea intermediază îndemânări/calificări şi cunoştinte care sunt orientate pe practică şi experienţă, dar ea trebuie întotdeauna fundamentată ştiinţific. Perfecţionarea şi dezvoltarea este abia atunci eficienta, dacă noile cunoştinţe şi calificări/ îndemânări se regăsesc în lucrul zilnic. Aceasta presupune că aceste conţinuturi de perfecţionare sunt relevante din punct de vedere practic şi sunt orientate pe acţiuni.

O contribuţie importantă la realizarea perfecţionarii şi dezvoltării o au unităţile modulare care se dezvoltă una din alta şi care derivă din practica, iscând posibilitatea de discuţii şi schimburi de idei.

La cursurile de recalificare şi de continuare a calificării pentru formarea cadrelor de specialitate pentru învăţarea timpurie a limbilor străine trebuie, pe de o parte, o conectare la cunoştinţele profesionale şi interesele anterioare; pe de altă parte, trebuie lărgite cunoştinţele de limbă.Trainingul pe metode, care este adaptat la noua grupă specifică, trebuie să fie verificat în practică şi să conducă la experienţe de succes.

Recomandări:
  • Perfecţionarea şi dezvoltarea ar trebui să aibă loc din proprie initiaţivă, pe cât posibil continuu, pe parcursul întregii activităţi profesionale a educatoarelor şi cadrelor didactice.
  • Cursurile de perfecţionare trebuie să încurajeze educatoarele şi cadrele didactice să-şi dezvolte competenţele existente, să colaboreze la recunoaşterea propriilor puncte slabe şi să solicite ajutor pentru continuarea calificării profesionale, independent şi succesiv.


Bibliografie
[1] Vezi de asemenea BIG (2007)
[2] Vezi explicațiile privind abordarea teoretică a co-construcției, Fthenakis (2009) vol. 5, p. 24

Mai multe informații