Recomandările de la Nürnberg
Obiectiv principal - copilul cu o educaţie interculturală: deschis şi lipsit de

De la început, se alocă toate resursele pentru a oferi copiilor şansele de dezvoltare cele mai bune în procesul de învăţare a limbilor străine, de aceasta ţinând dimensiunea emoţională, creativă, socială, cognitivă şi de lingvistică a dezvoltarii de ansamblu a copilului. De aceasta aparţin în mare masură însă şi competenţele de comunicare interculturală.

Un copil interesat intercultural şi lipsit de prejudecăţi poate să devină mai târziu un vorbitor intercultural  [1] obiectiv explicit în învăţământul actual al limbilor străine.

Competenţa în limbi străine a celui care învaţă nu se mai masoară numai prin competenţele lingvistice de limbă maternă, ci şi în capacităţile acestuia de a stăpâni multitudinea de sarcini ale comunicării interculturale. Pentru copilul care învaţă trebuie date impulsuri şi oferite conţinuturi, pe baza cărora se pot dezvolta deschiderea şi toleranţa vorbitorului intercultural. Întâlnirea timpurie cu limba străină trebuie să trezească interes pentru limbă, să-i provoace bucurie învăţarea ei şi “să motiveze copilul să se faca înţeles şi într-o altă limbă decât limba proprie”.
 

Recomandare:

Începutul învăţării timpurii al limbilor străine trebuie să se concentreze pe de o parte asupra dezvoltării competenţelor de limbă, iar pe de altă parte să stimuleze competenţele generale, interculturale şi de strategie a învăţării. 

Dezvoltarea competenţelor generale - ca de exemplu, competenţele personale şi sociale – nu se petrece separat de dezvoltarea altor competenţe şi este în această privinţă şi o sarcină importantă a învăţării timpurii a limbilor străine.

În cadrul ofertei de învăţare a timpurie a limbilor străine trebuie să se stimuleze dezvoltarea următoarelor competenţe generale:
  • Competenţa personală: prin performanţe şi cunoştinţe în însuşirea limbilor străine, copilul îşi întăreşte sentimentul de individ (Eu), învaţă să-şi evalueze şi să-şi aprecieze rolul personal în cadrul unei grupe şi-şi dezvoltă curajul de a acţiona.
  • Competenţa socială: autoevaluarea sănătoasă conduce la o percepţie adecvată a celorlalţi membri ai grupei. Copilul percepe dupa importanţa personală pe ceilalţi, învaţă să îi evalueze individual, lucrează în echipă, dezvoltă un sentiment pentru “noi”.
  • Competenţa afectivă: în relaţie cu ceilalţi, copilul învaţă să-şi exprime sentimentele, să recunoască probleme şi conflicte şi învaţă să găsească modalităţi care eventual pot conduce şi la soluţionarea problemei.
  • Competenţa motrice: mişcarea în timpul procesului de învăţare este o nevoie de bază a copilului, întăreşte capacitatea de recepţie şi conduce la dezvoltarea motrice a copilului.
  • Competenta cognitivă: limba străină devine mediul prin care se comunică anumite continuturi, dar este mai puţin un scop în sine. Conţinuturile în limba străină stimulează la meditaţie, stimulează şi capacitatea de memorare. Aceasta competenţa se dezvoltă cel mai devreme la vârsta de 10 ani.
  • Competenţa creativă: sunetele şi semnele străine, ca şi conţinuturile noi şi neobişnuite fac placere, trezesc curiozitatea, nasc noi idei şi stimulează la experimentarea de noi acţiuni.
  • Competenţa atenţiei: influenţele noi trezesc sensibilitate faţă de vecinătatea noastră, pentru mediul nostru, pentru nevoile şi necesităţile semenilor. Atenţia conduce la recunoaştere şi respect, dar şi la încredere.
Pentru competenţele lingvistice, pe care copiii în vârstă de aproximativ 10 ani ar trebui sa le aibă, nu există până în prezent cercetări verificate concret din care să derive clar standarde.

Excepţie este faptul că preşcolarii au abilitatea, cu o cheltuială corespunzătoare, de a stăpâni bine limba străină.

Este de presupus că aceste competenţe lingvistice ale copilului care învaţă se dezvoltă diferit de deprinderile individuale. Aceasta depinde probabil de accentul ofertei timpurii de limbi străine care, în lecţiile de inceput în şcoala primară, a fost pus pe domeniul ascultării şi vorbirii. În grădiniţe stau în prim plan abilităţile de recepţionare – ascultatul, înţelegerea auditivă ca şi ascultatul în general. În şcoala primară apar tot mai multe strategii şi activităţi concrete şi interactive (vorbitul, scrisul, interacţiunea verbală).

Recomandări:
  • Independent de momentul începutului învăţării ar trebui să se acorde fiecărui copil în stadiul de început timp pentru receptarea impulsurilor verbale, fără a fi forţat să vorbească sau să fie corectat nepotrivit în încercările sale de a vorbi.
  • Aptitudinile deosebite ale copilului de pronunţare trebuie să fie sprijinite precis şi intensiv, în special prin material auditiv autentic.
  • Învăţarea scrierii în limbi străine trebuie să se realizeze cu mare precauţie.
  • Input-ul pentru dezvoltarea compeţentelor în limbă străină trebuie să fie orientat din punct de vedere al conţinutului, limbii şi metodicii la nevoile de comunicare ale copilului.
Dezvoltarea competenţei interculturale în învăţarea timpurie a limbilor străine se referă, pe de o parte, la aspectul educaţional privind relaţiile sociale cu ceilalţi şi, pe de altă parte, la aspectul comunicativ de înţelegere a unei limbi străine. Chiar şi în acest moment timpuriu este posibil şi util să sensibilizezi copilul prin teme şi activităţi special alese pentru a pune întrebări, de exemplu despre:
  • subiecte despre cultura limbii învăţate (de ex. sărbători, obiceiuri).
  • materiale despre cultură “străină” în contrast cu propria cultură, prin care se ascute percepţia infantilă (de ex. obiecte curente/ cotidiene, artă).
  • materiale pentru stimularea empatiei pentru oamenii aparţinând celeilalte culturi.
  • situaţii naturale (interpretare de roluri) prin care se exersează capacitatea de a acţiona în situaţii interculturale.
Copilul învaţă să cunoască cealaltă cultură, în timp ce aceasta îi este prezentată în limba străină prin imagini, texte sau prin oferte virtuale. La percepţia străinului, percepţia simultană a familiarului joacă un rol central, întrucât prin introducerea în familiar a noilor informaţii şi impresii se obţine sporul căutat la învăţare.

Recomandări:

Temele şi metodele trebuie în aşa fel alese pentru a menţine şi adânci deschiderea naturală pentru nou a copilului şi pentru a-l sensibiliza în procesul de învăţământ pentru percepţia familiarului şi străinului.

Materialul didactic trebuie astfel ales, ca să permită copilului:
  • să descopere în familiar străinul şi în străin familiarul.
  • să accepte străinul ca străin.
  • să înveţe să evite nesiguranţa şi frica ce apare în relaţia cu străinul.
Fiecare persoană care învaţă se poate încadra după înclinaţiile sale personale într-un anumit tip şi poate să-şi dezvolte propriile tehnici şi strategii de învăţare care pot fi abordate specific în orele de predare a limbii.

A învăţa cu toate simţurile înseamnă şi că preşcolarul îşi întăreşte auto-percepţia, se observă cu precizie pe el şi maniera de învăţare, astfel încât să conştientizeze cum să studieze mai eficient o limbă străină. Atunci când copilului i se prezinta mai multe strategii de învăţare, poate să recunoască preferinţele şi, mai târziu, să-şi modeleze singur procesul de învăţare şi ritmul de învăţare.

Strategiile de învăţare ușurează procesul de învăţare a limbii străine şi provoacă evident o atitudine pozitivă faţă de învăţarea şi utilizarea limbii străine. Este sprijinită învăţarea limbilor străine care urmează.

Recomandări:
  • La învăţarea timpurie a limbilor străine, conţinuturile şi metodele trebuie astfel abordate încât să permită fiecarui copil să înveţe, să se observe pe el şi comportamentul lui de învăţare, să recunoască treptat stilul propriu de învăţare şi să descopere prin ce simţuri poate învăţa mai repede şi mai eficient.
  • Trebuie început devreme cu exersarea strategiilor elementare de comunicare (de ex. întrebări, folosirea gesturilor şi mimicii etc.) şi a tehnicilor de memorare.
  • Copiii trebuie să aibă ocazia să cunoască şi să incerce tehnici de bază care, treptat, le permite sa înveţe singuri.
Competenţa cititorului nu este echivalentă cu competenţa cititului. Dezvoltarea competenţei cititorului trebuie să înceapa în casa părintească, mult înaintea câştigului conştient al deprinderii cititului. Ascultarea cititului cu voce tare de basme şi povestiri, “cititul” împreună şi comentarea cărţilor cu poze conduc copilul în cultura cititului şi scrierii, dezvoltă bucuria şi interesul pentru citit şi pregătesc viitorul citit independent.

Cu cât este mai bogat în scrisuri mediul înconjurător al unui copil, cu atât mai evidentă i se deschide valoarea întrebuinţării unei scrieri. Prin urmare, se recomandă ca cultura scrisului să fie prezentă constant deja devreme, de exemplu în grădiniţă.

Aceste procese pot fi introduse şi dezvoltate în învăţământul timpuriu al limbilor străine. La cititul cu voce tare a unor scurte lecturi nu trebuie dezvoltate nu numai aspectele de conţinut, ci şi sentimentul pentru elementul de tensiune sau pentru descoperirea specificităţii tipurilor de texte (“a fost odată…”).

 Pentru a uşura drumul în procesul de învăţare timpurie a limbilor străine, este în avantaj un mediu de viaţă în care: 
  • adulţi, de ex. părinţi sau surori mai mari, sunt un exemplu de cititori şi le citesc şi copiilor.
  • este disponibilă o ofertă variată de material scris, la care copilul are acces liber.
  • sunt disponibile cărţi adecvate vârstei copilului, în care copilul se autodescoperă.
  • sunt la dispoziţie colţuri pentru citit şi scris în apropiere.
  • la cerere, adulţii răspund întrebărilor copiilor şi astfel susţin procesul de învăţare.
Recomandări:
  • Înainte ca preşcolarii să se ocupe mai îndeaproape cu scrisul unei limbi străine, ei trebuie să fie familiarizaţi cu scrisul in limba lor maternă.
  • Pe cât posibil, mediul copilului trebuie să ofere acces la scris, pentru a stimula de timpuriu curiozitatea pentru cărţi (şi altele) şi interesul general pentru citit.


Bibliografie
[1] Vezi de exemplu Zarate (1997), Krumm (2003), House (2008)