Filme germane în cadrul festivalului de film ”Memoria Holocaustului”

LABIRINTUL TĂCERII de Giuliu Ricciarelli ©Goethe-Institut

Jo, 27.01.2022 -
Sa, 29.01.2022

Muzeul Național al Țăranului Român, Sala Horia Bernea

În contextul Zilei Internaționale de Comemorare a Holocaustului, pe 27 ianuarie, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” organizează din doi în doi ani, începând cu anul 2015, un program cultural și educațional menit să aducă un omagiu victimelor Holocaustului și pentru a păstra vie amintirea evenimentelor petrecute în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 

Goethe-Institut partipă la acest program prin prezentarea a două filme germane.

27.01., 18:30
LABIRINTUL TĂCERII de Giuliu Ricciarelli (Im Labyrinth des Schweigens, 2014, 124 min.)
Frankfurt, 1958.După ce află că mulți foști naziști s-au întors la viețile lor de dinainte de război fără nicio pedeapsă, un ambițios procuror german (Alexander Fehling) promite că îi va aduce în fața justiției. Dar atât ororile trecutului, cât și ostilitatea împotriva operei sale îl aduc pe Johann în punctul de colaps. Este aproape imposibil pentru el să-și găsească drumul prin acest labirint; toată lumea pare să fi fost implicată sau vinovată.

29.01., 17:00
PHOENIX de Christian Petzold (2014, 98 min.)
Phoenix este o poveste cutremurătoare despre puterea iubirii, despre identitate și renaștere.
Nelly este o supraviețuitoare a Holocaustului care se întoarce din propria "cenușă" în orașul natal, Berlin, precum pasărea mitologică, Phoenix. După ce un doctor i-a refăcut chipul complet desfigurat, ea îl caută pe Johnny, soțul ei, despre care nu mai are nicio veste. Între timp, Johnny o crede moartă și caută o modalitate de a-i moșteni averea. Nelly intră în viața lui sub o altă identitate pentru a descoperi dacă este sau nu un trădător.


Accesul este LIBER, cu rezervare prealabilă pe https://eventbook.ro/

 

Înapoi