Fokus: Digitales! Social media sau superficial media?
De Anne Frieda Müller
Platformele de comunicare socială promit să întărească și să simplifice interacțiunea dintre oameni. Însă nu cred că își îndeplinesc promisiunea. Utilizarea acestor platforme sociale ne expune unei presiuni enorme, care altfel nu ar fi existat.
Omul este o ființă socială, însă nu poate fi întotdeauna la curent cu tot ce se întâmplă. Este o senzație neplăcută. Experții au dat și un nume acestei stări: sindromul FOMO – „fear of missing out“, teama de a nu rata ceva. Economistul behaviorist Dan Ariely explică fenomenul drept teama de a nu fi luat decizii greșite. Apare regretul de a nu fi fost prezent la cea mai cool petrecere, la cel mai amuzant event, ratând astfel cele mai bune experiențe. Și asta, deoarece în fiecare zi aflăm de pe Facebook, Instagram sau Twitter că toate acestea au avut undeva loc.
În social media fiecare are posibilitatea de a se pune în scenă. Erorile sunt trecute sub tăcere sau retușate. Online toți arătăm bine, toți ne distrăm de minune. Din acest motiv crește presiunea de a fi perfect, de a avea parte de distracție 24/7 și de a interacționa cu oameni grozavi. Presiunea crește de la o zi la alta, de la o oră la alta. În fiecare zi viața trebuie share-uită, fiecare zi trebuie să fie mai palpitantă decât cea precedentă. Mai mult fun, mai mult action. Rutina și activitatea curentă par că nu mai există - nu mai au voie să existe. Pe Instagram, Facebook sau WhatsApp, după motoul “Pics or it didn’t happen!”, totul trebuie împărtășit și arătat. Aparent fiecare vrea să știe ce au mai realizat alții.
Dar la ce bun să-i privim pe alții în mijlocul experiențelor lor teribile, exagerate, în timp ce noi stăm acasă, în vârful patului? O variantă ar fi întâlnirile directe între prieteni, lăsând smartphone-urile deoparte, la fel și presiunea de a povesti întregului mapamond cât de extraordinare au fost experiențele noastre. Am uitat cum se trăiește normal, cum arată viața de zi cu zi?
Cred că fenomenul social s-a schimbat. Pe de o parte nu vreau să-mi scape nimic. Trebuie să dețin toate informațiile atunci când iau deciziil. Pe de altă parte doresc să share-uiesc totul, pentru ca prietenii mei să participe la ceea ce mi se întâmplă. Însă când trag linia sunt pe minus. În plus mai am și conștiința încărcată.
În fiecare zi, mi se prezintă ce nu am făcut astăzi, ce pare că îmi lipsește. De la produse și mâncare delicioasă, până la concediul pe care nu mi-l pot permite. Așa începem a nutri sentimente de vinovăție, fără a fi vinovați de ceva.
Cauza o reprezintă utilizarea permanentă a platformelor de comunicare socială, ale căror mecanisme sunt configurate pentru a mă alimenta continuu cu stimuli, texte și imagini noi, pe care nu vreau să le ratez.
Imaginile joacă un rol important, pentru că oamenii sunt ființe vizuale. Percepem pericolele cel mai rapid pe cale vizuală, reacționăm instinctiv mai puternic la stimuli vizuali decât la cuvinte. Asta întâlnim și pe social media. Imaginile devin mai importante, în timp ce textele detaliate trec în planul secund. Textele simple provoacă reacții rapide. Cât mai multe reacții, dacă este posibil. Schema stimul-reacție funcționează și în acest caz teribil de eficient:
dacă toată lumea discută despre ceva, vreau și eu să particip. La rândul lor, algoritmii platformelor încearcă să ne arate ceea ce, conform interacțiunii anterioare, probabil vom dori să vedem și în viitor. Astfel ia naștere o bulă-filtru: vedem numai ceea ce ne interesează. S-a terminat cu gândirea critică sau cu expunerea la alte opinii. Ce oferim pe social media, primim și noi înapoi.
Social media trăiește din atenția noastră, din timpul pe care îl petrecem online. Interacțiunile noastre sunt marcate de emoții. Butonul share este folosit frecvent pentru a transmite vești triste, iar funcția de comentariu pentru a da drumul supapei furiei. Like-ul rămâne însă în continuare instrumentul cel mai des utilizat.
Cu fiecare inimă și deget ridicat, nivelul meu de fericire, bucuria și sentimentul confirmării cresc. Autoprezentarea într-o lumină pozitivă ne face plăcere. Creierul secretă dopamină. Ne extaziem în fața notorietății și devenim realmente dependenți de social media. Cu fiecare nou follower, raza mea de acțiune crește. La fel și dorința de mai mult. Însă sporește și sindromul FOMO, the fear of missing out, frica de a nu rata vreo oportunitate. Pare astfel că sunt captiv într-o bulă de veselie virtuală.
Mi-aș dori să consumăm mai puțin timp punându-ne în scenă pe internet și să ne facem mai mult timp pentru a petrece clipe frumoase împreună.
Mehr über die Autorin...
Omul este o ființă socială, însă nu poate fi întotdeauna la curent cu tot ce se întâmplă. Este o senzație neplăcută. Experții au dat și un nume acestei stări: sindromul FOMO – „fear of missing out“, teama de a nu rata ceva. Economistul behaviorist Dan Ariely explică fenomenul drept teama de a nu fi luat decizii greșite. Apare regretul de a nu fi fost prezent la cea mai cool petrecere, la cel mai amuzant event, ratând astfel cele mai bune experiențe. Și asta, deoarece în fiecare zi aflăm de pe Facebook, Instagram sau Twitter că toate acestea au avut undeva loc.
În social media fiecare are posibilitatea de a se pune în scenă. Erorile sunt trecute sub tăcere sau retușate. Online toți arătăm bine, toți ne distrăm de minune. Din acest motiv crește presiunea de a fi perfect, de a avea parte de distracție 24/7 și de a interacționa cu oameni grozavi. Presiunea crește de la o zi la alta, de la o oră la alta. În fiecare zi viața trebuie share-uită, fiecare zi trebuie să fie mai palpitantă decât cea precedentă. Mai mult fun, mai mult action. Rutina și activitatea curentă par că nu mai există - nu mai au voie să existe. Pe Instagram, Facebook sau WhatsApp, după motoul “Pics or it didn’t happen!”, totul trebuie împărtășit și arătat. Aparent fiecare vrea să știe ce au mai realizat alții.
Dar la ce bun să-i privim pe alții în mijlocul experiențelor lor teribile, exagerate, în timp ce noi stăm acasă, în vârful patului? O variantă ar fi întâlnirile directe între prieteni, lăsând smartphone-urile deoparte, la fel și presiunea de a povesti întregului mapamond cât de extraordinare au fost experiențele noastre. Am uitat cum se trăiește normal, cum arată viața de zi cu zi?
Cred că fenomenul social s-a schimbat. Pe de o parte nu vreau să-mi scape nimic. Trebuie să dețin toate informațiile atunci când iau deciziil. Pe de altă parte doresc să share-uiesc totul, pentru ca prietenii mei să participe la ceea ce mi se întâmplă. Însă când trag linia sunt pe minus. În plus mai am și conștiința încărcată.
În fiecare zi, mi se prezintă ce nu am făcut astăzi, ce pare că îmi lipsește. De la produse și mâncare delicioasă, până la concediul pe care nu mi-l pot permite. Așa începem a nutri sentimente de vinovăție, fără a fi vinovați de ceva.
Cauza o reprezintă utilizarea permanentă a platformelor de comunicare socială, ale căror mecanisme sunt configurate pentru a mă alimenta continuu cu stimuli, texte și imagini noi, pe care nu vreau să le ratez.
Imaginile joacă un rol important, pentru că oamenii sunt ființe vizuale. Percepem pericolele cel mai rapid pe cale vizuală, reacționăm instinctiv mai puternic la stimuli vizuali decât la cuvinte. Asta întâlnim și pe social media. Imaginile devin mai importante, în timp ce textele detaliate trec în planul secund. Textele simple provoacă reacții rapide. Cât mai multe reacții, dacă este posibil. Schema stimul-reacție funcționează și în acest caz teribil de eficient:
dacă toată lumea discută despre ceva, vreau și eu să particip. La rândul lor, algoritmii platformelor încearcă să ne arate ceea ce, conform interacțiunii anterioare, probabil vom dori să vedem și în viitor. Astfel ia naștere o bulă-filtru: vedem numai ceea ce ne interesează. S-a terminat cu gândirea critică sau cu expunerea la alte opinii. Ce oferim pe social media, primim și noi înapoi.
Social media trăiește din atenția noastră, din timpul pe care îl petrecem online. Interacțiunile noastre sunt marcate de emoții. Butonul share este folosit frecvent pentru a transmite vești triste, iar funcția de comentariu pentru a da drumul supapei furiei. Like-ul rămâne însă în continuare instrumentul cel mai des utilizat.
Cu fiecare inimă și deget ridicat, nivelul meu de fericire, bucuria și sentimentul confirmării cresc. Autoprezentarea într-o lumină pozitivă ne face plăcere. Creierul secretă dopamină. Ne extaziem în fața notorietății și devenim realmente dependenți de social media. Cu fiecare nou follower, raza mea de acțiune crește. La fel și dorința de mai mult. Însă sporește și sindromul FOMO, the fear of missing out, frica de a nu rata vreo oportunitate. Pare astfel că sunt captiv într-o bulă de veselie virtuală.
Mi-aș dori să consumăm mai puțin timp punându-ne în scenă pe internet și să ne facem mai mult timp pentru a petrece clipe frumoase împreună.
Mehr über die Autorin...