Societate „Sunt de aici.”
De Nina Matousian
Am fost întrebată despre originea mea atât de des, încât de mult am pierdut șirul. De fapt, „dintotdeauna”. Deoarece părul meu închis la culoare și creț iese în evidență, la fel și ochii mei căprui. Într-un cuvânt, „look-ul sudic”. Mai demult când mi se adresa această întrebare, răspundeam întotdeauna prompt „Armenia”. Știam exact că oamenii nu mă întrebau unde locuiesc sau în ce oraș (german) am crescut. Doreau mereu să știe de unde provine acest păr închis la culoare. Ciudat. Dacă întreb pe cineva de unde vine, iar persoana răspunde „Din München”, sunt mulțumită de răspuns și vom discuta despre chiriile exorbitante din München.
De câțiva ani, îi las pe oameni să se perpelească puțin atunci când mă întreabă despre originea mea. Le zic mai întâi orășelul în care am crescut, apoi Mainz, orașul în care am studiat, până când persoana devine atât de specifică încât nu am de ales și mă văd nevoită să „îmi dezvălui originea”. Sunt foarte mândră de originile mele armene și nu am absolut nicio problemă să răspund la această întrebare. Dar ar fi frumos, dacă nu ar fi chiar prima întrebare care mi se adresează la o petrecere, la un interviu de angajare ori cu ocazia altor interacțiuni cu persoane necunoscute. Înțeleg această curiozitate, însă nu sunt un fruct exotic, care este văzut pentru prima oară.
Caro, o prietenă de-a mea, are aceeași problemă, chiar dacă este germană și nu provine dintr-o familie de migranți. Are părul închis la culoare, ochi căprui, dar rădăcini germane. Cu toate acestea, este întrebată în permanență despre originile sale, pentru că „nu are deloc aspect german”. Chiar și după ce încearcă de mai multe ori să explice, nu este crezută că ambii părinți ei sunt germani. Asta din cauza faptului că este brunetă. Se pare că răspunsul că vii din Germania nu se încadrează în viziunea asupra lumii a persoanelor care întreabă. Chrisi, o altă prietenă de-a mea, ai cărei părinți sunt ruși, nu trebuie să se lupte cu acest stigmat. Pentru că este blondă închis și are ochi verzi-albaștri. Așa că se potrivește în peisaj - toată lumea o consideră ca fiind germană.
Eu, însă, nu - și am simțit asta de la o vârstă fragedă. În tinerețe, întrebările despre originea mea chiar erau însoțite de pretinse complimente. „Vorbești bine limba germană, chiar dacă părinții tăi nu sunt germani.” „Mulțumesc!”, răspundeam eu, în vârstă de 12 ani la acea vreme. Astăzi însă aș contracara: „La urma urmei, am crescut aici, bineînțeles că vorbesc foarte bine limba germană.”
În timpul studiilor, întrebările referitoare la originea mea s-au împuținat semnificativ. Dacă totuși era atins acest aspect, atunci deseori mai târziu, rezultând din situație. De exemplu, atunci când vorbeam despre familiile noastre sau împărtășeam amintiri din copilărie. Această curiozitate și interesul arătat culturii mele mă bucură și îmi place să descriu în detaliu ce are de oferit bucătăria noastră.
Există însă o mare diferență față de primele exemple: subiectul apare de la sine. Pe de altă parte, întrebarea pusă chiar la începutul întâlnirii, pe baza înfățișării mele, sugerează că nu aparțin acestui mediu. M-au transformat în „celălalt”, prin faptul că au subliniat cunoștințele mele bune de limba germană sau aspectul meu exotic. Știința numește acest fenomen „Othering”, iar în cazul meu și în multe alte cazuri este nepotrivit. Pentru că în acest caz, unii germani îi întreabă pe alți germani unde este patria lor, deoarece îi consideră străini. Dacă aceeași întrebare îmi este adresată de persoane cu rădăcini străine, mă deranjează mai puțin. Motivul este unul simplu. Aceștia caută lucruri în comun, cum ar fi experiența comună de a fi considerați în această societate drept „ciudați” sau „diferiți”. Atunci când Chrisi mi-a adresat această întrebare, mi-a spus imediat că mătușa ei este căsătorită cu un armean. Am descoperit cuvinte care erau similare în ambele limbi - și așa s-a creat apropierea.
Este important să ștergem acest sentiment de „a fi diferit” în cazul persoanelor care provin dintr-o familie de migranți, în loc să îl accentuăm constant cu astfel de întrebări. Trebuie să dizolvăm această reprezentare a germanului alb, blond, cu ochi albaștri. În prezent, societatea germană este o societate de imigrație formată din multe persoane provenite din medii foarte diferite. Și noi aparținem acestei societăți și, în ciuda aspectului sau numelui nostru de familie, nu suntem mai mult sau mai puțin germani. Și noi suntem tot de aici.
De câțiva ani, îi las pe oameni să se perpelească puțin atunci când mă întreabă despre originea mea. Le zic mai întâi orășelul în care am crescut, apoi Mainz, orașul în care am studiat, până când persoana devine atât de specifică încât nu am de ales și mă văd nevoită să „îmi dezvălui originea”. Sunt foarte mândră de originile mele armene și nu am absolut nicio problemă să răspund la această întrebare. Dar ar fi frumos, dacă nu ar fi chiar prima întrebare care mi se adresează la o petrecere, la un interviu de angajare ori cu ocazia altor interacțiuni cu persoane necunoscute. Înțeleg această curiozitate, însă nu sunt un fruct exotic, care este văzut pentru prima oară.
Caro, o prietenă de-a mea, are aceeași problemă, chiar dacă este germană și nu provine dintr-o familie de migranți. Are părul închis la culoare, ochi căprui, dar rădăcini germane. Cu toate acestea, este întrebată în permanență despre originile sale, pentru că „nu are deloc aspect german”. Chiar și după ce încearcă de mai multe ori să explice, nu este crezută că ambii părinți ei sunt germani. Asta din cauza faptului că este brunetă. Se pare că răspunsul că vii din Germania nu se încadrează în viziunea asupra lumii a persoanelor care întreabă. Chrisi, o altă prietenă de-a mea, ai cărei părinți sunt ruși, nu trebuie să se lupte cu acest stigmat. Pentru că este blondă închis și are ochi verzi-albaștri. Așa că se potrivește în peisaj - toată lumea o consideră ca fiind germană.
Eu, însă, nu - și am simțit asta de la o vârstă fragedă. În tinerețe, întrebările despre originea mea chiar erau însoțite de pretinse complimente. „Vorbești bine limba germană, chiar dacă părinții tăi nu sunt germani.” „Mulțumesc!”, răspundeam eu, în vârstă de 12 ani la acea vreme. Astăzi însă aș contracara: „La urma urmei, am crescut aici, bineînțeles că vorbesc foarte bine limba germană.”
În timpul studiilor, întrebările referitoare la originea mea s-au împuținat semnificativ. Dacă totuși era atins acest aspect, atunci deseori mai târziu, rezultând din situație. De exemplu, atunci când vorbeam despre familiile noastre sau împărtășeam amintiri din copilărie. Această curiozitate și interesul arătat culturii mele mă bucură și îmi place să descriu în detaliu ce are de oferit bucătăria noastră.
Există însă o mare diferență față de primele exemple: subiectul apare de la sine. Pe de altă parte, întrebarea pusă chiar la începutul întâlnirii, pe baza înfățișării mele, sugerează că nu aparțin acestui mediu. M-au transformat în „celălalt”, prin faptul că au subliniat cunoștințele mele bune de limba germană sau aspectul meu exotic. Știința numește acest fenomen „Othering”, iar în cazul meu și în multe alte cazuri este nepotrivit. Pentru că în acest caz, unii germani îi întreabă pe alți germani unde este patria lor, deoarece îi consideră străini. Dacă aceeași întrebare îmi este adresată de persoane cu rădăcini străine, mă deranjează mai puțin. Motivul este unul simplu. Aceștia caută lucruri în comun, cum ar fi experiența comună de a fi considerați în această societate drept „ciudați” sau „diferiți”. Atunci când Chrisi mi-a adresat această întrebare, mi-a spus imediat că mătușa ei este căsătorită cu un armean. Am descoperit cuvinte care erau similare în ambele limbi - și așa s-a creat apropierea.
Este important să ștergem acest sentiment de „a fi diferit” în cazul persoanelor care provin dintr-o familie de migranți, în loc să îl accentuăm constant cu astfel de întrebări. Trebuie să dizolvăm această reprezentare a germanului alb, blond, cu ochi albaștri. În prezent, societatea germană este o societate de imigrație formată din multe persoane provenite din medii foarte diferite. Și noi aparținem acestei societăți și, în ciuda aspectului sau numelui nostru de familie, nu suntem mai mult sau mai puțin germani. Și noi suntem tot de aici.