Societate Iar tu, cum ești? Unică.
Este pestriță și bine dispusă, are atitudine și picioare lungi pe care nu se sfiește să le arate. Dennis Hurler este drag queen Pasta Parisa la clubul Garry Klein, unde asigură buna dispoziție a clienților. Ce face ea este însă mai mult decât un simplu spectacol. Este un statement împotriva stereotipurilor și normelor.
De Pia Eichinger
Încă zece minute până începe spectacolul. O iau la goană în sus pe scări. Pereți cenușii, masivi, înconjoară terțetul. Doar beat-ul zgomotos se aude în încăpere, lăsând să se insinueze o lume diferită dincolo de ușa albă. Multe întrebări roiesc în mințile celor prezenți: cine o să umfle aripioarele de înot? Cine aduce crema de soare? Pași rapizi. Apoi primul dispare. Să mai aducem un scaun pe scenă? Apoi dispare și al doilea. Rămâne doar Pasta Parisa. Aceasta trage aer adânc în piept, mantia-i subțire desfășurându-i-se până aproape de podea. Pentru o clipă, își închide ochii pentru a-și reaminti coregrafia. Mai sunt cinci minute până când începe spectacolul. Scaun, cremă de soare, aripioare umflate de înot: Dennis Gutmann și Jan Sabater Vinals s-au întors. Încununați de succes. Fără recuzită, show-ului i-ar lipsi ceva. Subiectul: Spring Break. Un minut până când începe spectacolul. Își aranjează rapid mantia, pentru ca publicul să nu îi ghicească imediat outfit-ul de dedesubt. Expiră și îi dă drumul. Parisa pășește cu capul semeț, urmată îndeaproape de prietenii ei. Tensiunea a dispărut fără urmă. Toate privirile sunt ațintite asupra ei. Beat-ul devine tot mai puternic. Publicul o aclamă. Regina și-a făcut apariția în sală.
Fără machiaj, ea este un tânăr pe nume Dennis Hurler. De două ori pe lună joacă rolul Pastei Parisa la clubul münchenez Harry Klein, care, în fiecare miercuri se transformă în Garry Klein. Pentru Hurler, seara a început cu nouă ore mai devreme, într-un mic apartament din Giesing, München. Aici locuiesc trei persoane: Tarik Bühler, Dennis Hurler și Pasta Parisa. Cel puțin așa i se pare lui Bühler. Cei doi s-au mutat împreună de fix un an. Pe Bühler nu l-a deranjat niciodată felul în care își câștigă Hurler banii: „Chiar m-am bucurat să cunosc personal o drag queen, care mai e și prietenul meu pe deasupra. În schimb, a trebuit să mă obișnuiesc cu locul pe care îl ocupă acest personaj.“
Sclipici, glamour și păr pe piept
De la peruci de toate lungimile și culorile, pantofi roșii cu toc-cui și cizme neon-pink și până la costume în două piese în carouri și outfit-uri din piele cu fuste de tul: micul apartament este plin de culoare. Aici are loc totul: transformarea într-o a doua personalitate, care dezvăluie o lume plină de sclipici și glamour. Tânărul în vârstă de 24 de ani se transformă de mai multe ori pe săptămână în drag queen-ul Pasta Parisa, fie pentru un spectacol la Café Nil, pentru un midnight show la Garry Klein sau pentru apariții în cluburi din Zürich sau Viena. Și atunci când ai atâtea spectacole, nu poți purta mereu același costum.
Îmbrăcămintea nu este însă singura care îl transformă în drag queen. Nici machiajul nu trebuie să lipsească. Pensulă și pudră, ruj și fard de pleoape, rimel și cremă hidratantă. Toate zac împrăștiate pe masa de bucătărie. Hurler se descurcă însă perfect în tot acest haos. Ia batonul de lipici, pentru că acolo unde i se află acum sprâncenele, mai târziu va apărea un joc de culori albastru-liliachiu. Look-ul i se conturează din mișcări agile și priviri concentrate în oglinda cu picior. Din când în când, mai ia câte o înghițitură de vin. Nu se grăbește deloc.
Încă de pe când era copil, șvabului îi plăcea să joace roluri: „Mă puneam adesea în fața oglinzii și dădeam spectacole în camera mea, cam cum sunt cele de la Garry de astăzi.“ Costumul îi era pijamaua, iar în cap își făcea turban dintr-un tricou, apoi dansa după pofta inimii, protejat de intimitatea camerei de copil. Acela era locul în care Hurler putea fi el însuși. Pentru că în satul cu 400 de locuitori de lângă Ballmertshofen, oamenii încercau mereu să îl convingă să fie „la fel ca ceilalți băieți.“ Când, la 17 ani, a dat concurs la o școală de actorie de la Ulm, a început să se împotrivească în mod conștient așteptărilor celorlalți: „Voiam să îmi trăiesc propria viață.“
Sună la ușă. Dennis Gutmann intră în apartament. El îl va însoți pe Hurler la Garry Klein, unde îi așteaptă colegul Jan Sabater Vinals. Și aceștia doi se transformă în mod regulat, pe aceeași scenă, în drag queens pe nume Dean de Ville și Janisha Jones. Hurler îl sărută scurt pe obraz, apoi se întoarce la lucru. Două gene false și o grămadă de sclipici mai târziu, regina și-a făcut apariția în mijlocul camerei. Zulufi roșii i se rostogolesc peste umeri, corpul îi este învăluit într-un costum din două piese în carouri, strâmt și cu buricul la vedere. Încrezătoare în sine, regina defilează prin sufragerie încălțată în cizmele-i galbene. „Oh, yes!“
O super-eroină pe tocuri
Iat-o: Pasta Parisa, un personaj artificial, dar real pe cât se poate în ființa sa. Semnu-i distinctiv: buzele roșii, pleoapele încărcate de pudră, barbă și păr pe piept. Atunci când vorbim despre drag nu se aplică nicio regulă. Calitatea de a fi diferit, dizolvarea stereotipurilor și rolurilor de gen sunt cele care oferă posibilitatea de a te auto-realiza și de a schimba ceva. Parisei i se pare deosebit de important „să transmit mesaje și să le arăt oamenilor, transformându-mă în făptura asta stranie și rebelă că este ok așa cum sunteți, este ok să credeți ce credeți și să visați ce vreți voi să visați.“ Gutmann se uită la ceas: „Într-un sfert de oră trebuie să fii acolo.“ Parisa își împachetează recuzita într-un geamantan mic. Taxiul este aici, călătoria poate începe.
O călătorie în locul în care Hurler și-a creat propria super-eroină: Pasta Parisa. Câștigând cu ajutorul ei nu doar „Queen of the Night Contest 2016“, ci și încrederea în sine. Își arată tatuajul cu scoica desenat pe braț. Sătucul copilăriei sale a ținut-o închisă într-o carapace, la München a putut deveni în sfârșit perla care era.
Dar și aici i se mai întâmplă ca identitatea să nu îi fie mereu acceptată: „Întotdeauna când mi se pare că drag queens au început să fie acceptate de societate, aud la știri despre atacuri asupra comunității LGBTQ.“ Ea speră că va veni vremea când nimeni nu va mai trebui să își declare explicit preferințele sexuale, în care persoanele drag pot călători fără teamă cu metroul, iar bărbații se pot ține de mână pe stradă fără să fie amenințați, „pentru că, până la urmă, nu contează cu ce te îmbraci și de cine îți place.“ Și exact asta este misiunea ei: Indiferent că-i vorba de o femeie cu barbă ori de un bărbat cu ochii machiați, „fiecare om este unic. Vreau să lupt în mod conștient cu stereotipurile, cu ceea ce este considerat a fi tipic feminin sau masculin.“
Ora 23:00. Clubul se deschide oficial. Pentru Pasta Parisa, asta înseamnă că trebuie să se ducă la intrare și să salute clienții. Primul ciorchine de bărbați se înghesuie în jurul drag queen, în timp ce aceasta împarte vrednică shot-uri: „Cheers Gentlemen!“ Ridică păhărelele și le ciocnesc între ei. În doar câteva minute, primele shot-uri au și dispărut. Runda a doua. Li se adresează bărbaților cu un zâmbet radiant: „Hei, vreți un șnaps?“ „Hmmm, nu-s sigur“, îi răspunde încurcat un bărbat brunet. Zâmbetul Parisei devine tot mai larg: „Iubita mea, asta n-a fost o întrebare serioasă.“
Șase shot-uri mai târziu, acțiunea se mută la etajul următor. Parisa se ocupă de distracția clienților. Încăperea este mică, iar tavanul este acoperit de un soi de blană artificială pufoasă. Lumini colorate dansează pe podea, în timp ce oaspeții clubului se mișcă umăr la umăr în ritmul muzicii. Îndărătul barului, Parisa, Gutmann și Vinals își unduiesc șoldurile la unison. De parcă ar fi repetat, își ridică mâinile în același timp: „Put your hands up!“ Parisa nu este plătită pentru asta, pentru că nu face parte din spectacol. O face însă pentru că își iubește munca: „Cine nu vrea să-i zică drag, să se gândească că până la urmă este vorba despre un bărbat ca toți bărbații în țoale de femeie.“ Publicul trebuie să vadă că „uite ce mult se bucură de cum este, și eu vreau să fac la fel.“ Atunci când vor începe să se accepte pe ei înșiși și să se simtă bine în pielea lor, indiferent de sexul lor, forma corpului ori culoarea pielii, „voi ști că mi-am făcut treaba. Sigur, mă bucur mereu de fiecare secundă petrecută pe scenă“, adaugă ea zâmbind. Acolo se simte invincibilă.
„Baby, I´m a badass“
Înainte de începerea spectacolului, Parisa mai iese odată scurt afară: Țigara de calmare de dinaintea spectacolului. „Mereu am trac!“ Suflă fumul în noaptea rece de iarnă. „Nu mai este atât de rău ca la început, cred însă că atunci când îți dispare tracul cu totul faci ceva greșit.“
Apoi urmează, în sfârșit, spectacolul pe care l-au așteptat cu toții. Timp de o clipă, nu se mai aude decât murmurul nerăbdător al clienților. Se aude primul acord din melodia „Cool for the summer“ a lui Demi Lovato. Poate că afară este frig, dar Parisa vrea să-și facă clienții să transpire cu show-ul ei. Începe să tragă încetișor de panglica verde care îi încinge șoldurile. „Don´t tell your mother.“ Cu o privire seducătoare se apropie de public. „Kiss one another.“ Se întoarce lent cu spatele la public. “We´re cool for the summer!” Parisa își azvârle mantia cât colo. Apoi, rămasă doar într-un costum mulat de baie, se învârte de la un capăt la celălalt al scenei. Își trage aripioarele de înot pe brațe, apucă crema de soare și își întinde brațele. Șoldurile i se mișcă în ritm cu muzica, aproximativ 300 de mâini îi țin isonul, aplaudând. Refrenul se aude tot mai tare, Parisa își toarnă crema pe piept. Telefoane mobile și mâini se ridică în aer, îndreptându-se în direcția drag queen. „Ce show beton“, strigă unul din public. Altul nu zice nimic, își scoate în schimb tricoul alb și dansează frenetic. Apoi melodia ia sfârșit.
Seara de abia a început. „Clubul Garry este sufrageria, iar oamenii de acolo, familia mea“, povestește încântată tânăra de 24 de ani. Dă din piciorul stâng, apoi din cel drept. Niciodată nu a regretat că a devenit o drag queen. Încrezătoare în sine își fixează publicul cu privirea, buzele-i înroșite rostind textul: „Baby, I´m a badass!“
Fără machiaj, ea este un tânăr pe nume Dennis Hurler. De două ori pe lună joacă rolul Pastei Parisa la clubul münchenez Harry Klein, care, în fiecare miercuri se transformă în Garry Klein. Pentru Hurler, seara a început cu nouă ore mai devreme, într-un mic apartament din Giesing, München. Aici locuiesc trei persoane: Tarik Bühler, Dennis Hurler și Pasta Parisa. Cel puțin așa i se pare lui Bühler. Cei doi s-au mutat împreună de fix un an. Pe Bühler nu l-a deranjat niciodată felul în care își câștigă Hurler banii: „Chiar m-am bucurat să cunosc personal o drag queen, care mai e și prietenul meu pe deasupra. În schimb, a trebuit să mă obișnuiesc cu locul pe care îl ocupă acest personaj.“
Sclipici, glamour și păr pe piept
De la peruci de toate lungimile și culorile, pantofi roșii cu toc-cui și cizme neon-pink și până la costume în două piese în carouri și outfit-uri din piele cu fuste de tul: micul apartament este plin de culoare. Aici are loc totul: transformarea într-o a doua personalitate, care dezvăluie o lume plină de sclipici și glamour. Tânărul în vârstă de 24 de ani se transformă de mai multe ori pe săptămână în drag queen-ul Pasta Parisa, fie pentru un spectacol la Café Nil, pentru un midnight show la Garry Klein sau pentru apariții în cluburi din Zürich sau Viena. Și atunci când ai atâtea spectacole, nu poți purta mereu același costum.
Îmbrăcămintea nu este însă singura care îl transformă în drag queen. Nici machiajul nu trebuie să lipsească. Pensulă și pudră, ruj și fard de pleoape, rimel și cremă hidratantă. Toate zac împrăștiate pe masa de bucătărie. Hurler se descurcă însă perfect în tot acest haos. Ia batonul de lipici, pentru că acolo unde i se află acum sprâncenele, mai târziu va apărea un joc de culori albastru-liliachiu. Look-ul i se conturează din mișcări agile și priviri concentrate în oglinda cu picior. Din când în când, mai ia câte o înghițitură de vin. Nu se grăbește deloc.
Încă de pe când era copil, șvabului îi plăcea să joace roluri: „Mă puneam adesea în fața oglinzii și dădeam spectacole în camera mea, cam cum sunt cele de la Garry de astăzi.“ Costumul îi era pijamaua, iar în cap își făcea turban dintr-un tricou, apoi dansa după pofta inimii, protejat de intimitatea camerei de copil. Acela era locul în care Hurler putea fi el însuși. Pentru că în satul cu 400 de locuitori de lângă Ballmertshofen, oamenii încercau mereu să îl convingă să fie „la fel ca ceilalți băieți.“ Când, la 17 ani, a dat concurs la o școală de actorie de la Ulm, a început să se împotrivească în mod conștient așteptărilor celorlalți: „Voiam să îmi trăiesc propria viață.“
Sună la ușă. Dennis Gutmann intră în apartament. El îl va însoți pe Hurler la Garry Klein, unde îi așteaptă colegul Jan Sabater Vinals. Și aceștia doi se transformă în mod regulat, pe aceeași scenă, în drag queens pe nume Dean de Ville și Janisha Jones. Hurler îl sărută scurt pe obraz, apoi se întoarce la lucru. Două gene false și o grămadă de sclipici mai târziu, regina și-a făcut apariția în mijlocul camerei. Zulufi roșii i se rostogolesc peste umeri, corpul îi este învăluit într-un costum din două piese în carouri, strâmt și cu buricul la vedere. Încrezătoare în sine, regina defilează prin sufragerie încălțată în cizmele-i galbene. „Oh, yes!“
O super-eroină pe tocuri
Iat-o: Pasta Parisa, un personaj artificial, dar real pe cât se poate în ființa sa. Semnu-i distinctiv: buzele roșii, pleoapele încărcate de pudră, barbă și păr pe piept. Atunci când vorbim despre drag nu se aplică nicio regulă. Calitatea de a fi diferit, dizolvarea stereotipurilor și rolurilor de gen sunt cele care oferă posibilitatea de a te auto-realiza și de a schimba ceva. Parisei i se pare deosebit de important „să transmit mesaje și să le arăt oamenilor, transformându-mă în făptura asta stranie și rebelă că este ok așa cum sunteți, este ok să credeți ce credeți și să visați ce vreți voi să visați.“ Gutmann se uită la ceas: „Într-un sfert de oră trebuie să fii acolo.“ Parisa își împachetează recuzita într-un geamantan mic. Taxiul este aici, călătoria poate începe.
O călătorie în locul în care Hurler și-a creat propria super-eroină: Pasta Parisa. Câștigând cu ajutorul ei nu doar „Queen of the Night Contest 2016“, ci și încrederea în sine. Își arată tatuajul cu scoica desenat pe braț. Sătucul copilăriei sale a ținut-o închisă într-o carapace, la München a putut deveni în sfârșit perla care era.
Dar și aici i se mai întâmplă ca identitatea să nu îi fie mereu acceptată: „Întotdeauna când mi se pare că drag queens au început să fie acceptate de societate, aud la știri despre atacuri asupra comunității LGBTQ.“ Ea speră că va veni vremea când nimeni nu va mai trebui să își declare explicit preferințele sexuale, în care persoanele drag pot călători fără teamă cu metroul, iar bărbații se pot ține de mână pe stradă fără să fie amenințați, „pentru că, până la urmă, nu contează cu ce te îmbraci și de cine îți place.“ Și exact asta este misiunea ei: Indiferent că-i vorba de o femeie cu barbă ori de un bărbat cu ochii machiați, „fiecare om este unic. Vreau să lupt în mod conștient cu stereotipurile, cu ceea ce este considerat a fi tipic feminin sau masculin.“
Ora 23:00. Clubul se deschide oficial. Pentru Pasta Parisa, asta înseamnă că trebuie să se ducă la intrare și să salute clienții. Primul ciorchine de bărbați se înghesuie în jurul drag queen, în timp ce aceasta împarte vrednică shot-uri: „Cheers Gentlemen!“ Ridică păhărelele și le ciocnesc între ei. În doar câteva minute, primele shot-uri au și dispărut. Runda a doua. Li se adresează bărbaților cu un zâmbet radiant: „Hei, vreți un șnaps?“ „Hmmm, nu-s sigur“, îi răspunde încurcat un bărbat brunet. Zâmbetul Parisei devine tot mai larg: „Iubita mea, asta n-a fost o întrebare serioasă.“
Șase shot-uri mai târziu, acțiunea se mută la etajul următor. Parisa se ocupă de distracția clienților. Încăperea este mică, iar tavanul este acoperit de un soi de blană artificială pufoasă. Lumini colorate dansează pe podea, în timp ce oaspeții clubului se mișcă umăr la umăr în ritmul muzicii. Îndărătul barului, Parisa, Gutmann și Vinals își unduiesc șoldurile la unison. De parcă ar fi repetat, își ridică mâinile în același timp: „Put your hands up!“ Parisa nu este plătită pentru asta, pentru că nu face parte din spectacol. O face însă pentru că își iubește munca: „Cine nu vrea să-i zică drag, să se gândească că până la urmă este vorba despre un bărbat ca toți bărbații în țoale de femeie.“ Publicul trebuie să vadă că „uite ce mult se bucură de cum este, și eu vreau să fac la fel.“ Atunci când vor începe să se accepte pe ei înșiși și să se simtă bine în pielea lor, indiferent de sexul lor, forma corpului ori culoarea pielii, „voi ști că mi-am făcut treaba. Sigur, mă bucur mereu de fiecare secundă petrecută pe scenă“, adaugă ea zâmbind. Acolo se simte invincibilă.
„Baby, I´m a badass“
Înainte de începerea spectacolului, Parisa mai iese odată scurt afară: Țigara de calmare de dinaintea spectacolului. „Mereu am trac!“ Suflă fumul în noaptea rece de iarnă. „Nu mai este atât de rău ca la început, cred însă că atunci când îți dispare tracul cu totul faci ceva greșit.“
Apoi urmează, în sfârșit, spectacolul pe care l-au așteptat cu toții. Timp de o clipă, nu se mai aude decât murmurul nerăbdător al clienților. Se aude primul acord din melodia „Cool for the summer“ a lui Demi Lovato. Poate că afară este frig, dar Parisa vrea să-și facă clienții să transpire cu show-ul ei. Începe să tragă încetișor de panglica verde care îi încinge șoldurile. „Don´t tell your mother.“ Cu o privire seducătoare se apropie de public. „Kiss one another.“ Se întoarce lent cu spatele la public. “We´re cool for the summer!” Parisa își azvârle mantia cât colo. Apoi, rămasă doar într-un costum mulat de baie, se învârte de la un capăt la celălalt al scenei. Își trage aripioarele de înot pe brațe, apucă crema de soare și își întinde brațele. Șoldurile i se mișcă în ritm cu muzica, aproximativ 300 de mâini îi țin isonul, aplaudând. Refrenul se aude tot mai tare, Parisa își toarnă crema pe piept. Telefoane mobile și mâini se ridică în aer, îndreptându-se în direcția drag queen. „Ce show beton“, strigă unul din public. Altul nu zice nimic, își scoate în schimb tricoul alb și dansează frenetic. Apoi melodia ia sfârșit.
Seara de abia a început. „Clubul Garry este sufrageria, iar oamenii de acolo, familia mea“, povestește încântată tânăra de 24 de ani. Dă din piciorul stâng, apoi din cel drept. Niciodată nu a regretat că a devenit o drag queen. Încrezătoare în sine își fixează publicul cu privirea, buzele-i înroșite rostind textul: „Baby, I´m a badass!“