Lisa Hellwig

Lisa Hellwig Bună!

Mă numesc Lisa Hellwig și am 21 de ani. Provin dintr-o familie germano-olandeză și m-am născut în Heerlen NL. La scurt timp după aceea ne-am mutat în Franța, unde am crescut și nu am mers însă la școală. Când aveam 11 ani, m-am mutat pe coasta Mării Nordului din Saxonia Inferioară. Acolo mi-am dat bacalaureatul. După terminarea școlii, am plecat la Olomouc, în Republica Cehă, pentru un program de voluntariat cu Aktion Sühnezeichen. Acolo am lucrat cu supraviețuitori ai epocii naziste și am ascultat cu interes poveștile lor.

Ulterior, am început să studiez Sociologie și Studii Sud-Est Europene la Jena. Astfel, am ajuns să învâț limba, cultura și istoria română. Aici am aflat și despre proiectul GenZ.

Recent, am ajuns să locuiesc în Danemarca și m-am mutat la Universitatea din Flensburg, unde studiez științele educației. Mă concentrez pe politică/economie și textile/modă.

Aștept cu nerăbdare schimbul interesant de experiențe.