AI NOȘTRI, Suhuluceni


Photos by: Asier Pagola

AI NOȘTRI, Suhuluceni

Școala veche, s. SUHULUCENI, r/n. TELENEȘTI

Satul Suhuluceni este un sat, în care, din cauza comasării școlilor din Moldova vin la studii n școala nou deschisă elevi din încă două sate vecine. Locul ales de mine este curtea școlii generale vechi a satului. Este o cladire veche din care cauză a fost abandonată din anul 1999. În curte cât și în interior nu s-au mai întâmplat nici un fel de evenimente.

Am ales locul rescpectiv pentru că este școala în care am învățat și m-am educat. Realizarea lecturilor contemporane basarabene. Dezvoltarea copiilor cât și a maturilor din sat care au uitat de foarte de mult timp să mai deschidă o carte sau, cu atât mai mult, să-și cunoască autorii naționali.

Proiectul a fost organizt în curtea școlii, deschierea a fost facuta în felul urmator: evenimentul a fost împărțit în 3 parți: prima parte – lectura poeziilor lui Eugen Cioclea, a doua parte – proiectarea unui film german, oferit în cadrul programului KulTour, și a treia parte – partea de comunicare, cu muzică, plăcinte, sărmale și vin fiert, la un foc de tabără. S-au donat cărți atât personal cât și pentru biblbioteca școlii. Autori ca: Emilian Galaicu-Paun, Eugen Cioclea, Aureliu Busuioc, Val Butnaru, cărți de istorie pentru biblioteca școlii, etc.

A cântat trupa locală „Plumbum”.

Pe viitor vreau doar un singur lucru – locuitorii să păstreze tot ce am facut doar pentru ei și să foloseasca acest spațiu cum vor ei pentru alte și altfel de evenimente de acest gen. Vreu foarte tare să adic un concert în spațiul acesta (pentru ca permite) pentru că locuitorii abea așteapta următorul eveniment care va avea loc. Dar voi organiza și evenimente periodice: proiecții de artă video și fim experimental, piese de teatru contemporan, artiști în rezidență, etc. Îmi dorec sa am susținerea necesară pentru a re-organiza acest tip de evenimente și cu tematici diferite: film, artă vizuală, muzica, etc. autohtona din Basarabia, pentru a reânvia și a face cunoștință publicului cu valorile Basarabiei. Astfel, să ramână un spatiu cultural, destinat evenimentelor cultural-artistice.

Dumitru Stegerescu, coordonator