Frumos!


© Ursula Meyer
© Ursula Meyer

Frumos!

Am plecat spre Europa de Est pentru prima dată în viaţă plin de bucurie pentru oportunitatea de a ţine un workshop pe teme de graffiti şi street art în Chişinău, capitala Republicii Moldova. Tinerii organizatori, Dana şi Ciprian, mi-au pregătit o primire călduroasă. Prima mea impresie a fost extrem de pozitivă. Doar mă vedeam înconjurat de oameni tineri, pregătiţi să schimbe vechile structuri şi să înveţe ceva nou.

Locul de desfăşurare a workshop-ului a fost noul spaţiu alternativ dedicat artei „Anexa nr1“, situat în centrul Universităţii de Arte. Încăperea oferă un potenţial imens. Aceasta nu este doar amenajată cu generozitate şi în stil atractiv, ci şi oferă tinerilor artişti ocazia de a a-şi perfecţiona creativitatea în afara programei bine conturate.

Înainte de începerea workshop-ului au mai trebuit procurate materiale precum doze de spray, vopsea de exterior şi role de zugrav. Acest lucru n-a fost tocmai uşor. Dar am reuşit. Cei opt participanţi pe care i-am avut, Dana, Ana, Nicu, Ciprian, Dan, Vova, Costa şi David, toţi cu vârsta între 17 şi 20 de ani, au fost extrem de deschişi şi inimoşi. Scurta introducere în temă ne-a oferit posibilitatea de a face cunoştinţă, am servit o cafea şi am mâncat câte ceva împreună. S-a constatat rapid faptul că, din cauza regulilor, structurilor învechite şi gândirii conservatoare a conducerii instituţiei, dezvoltarea creativităţii studenţilor era puternic înfrânată.

Din acest motiv, în urma unei introduceri în istoria şi tehnicile artei graffiti-ului am pus accentul pe a explica amuzamentul şi stimulii pe care îi creează graffiti-ul şi arta stradală. De asemenea, pentru mine a fost mult mai important să transmit participanţilor faptul că, prin arta din spaţiul public, fiecare persoană îşi poate recupera şi modela în propriul stil oraşul în care trăieşte şi că arta reprezintă un act de exprimare liberă şi, într-o anumită măsură, un act de anarhie personală.

Anexa nr1 a oferit cadrul potrivit pentru a intra în temă în acest sens. Spaţiul s-a dovedit a fi adecvat atât pentru activităţi ale comunităţii, cât şi pentru joacă, pentru a da frâu liber creativităţii, fără constrângeri.

În urma scurtei introduceri, participanţii au început să-şi planifice peretele de lucru. Pas cu pas, în stil democratic, aceştia s-au decis să creeze o temă politică şi au început să facă schiţele. Echipa s-a decis în cele din urmă să configureze peretele sub forma unui colaj, fiecare urmându-şi propriul său stil. Eu i-am încurajat să ia propriile decizii şi să nu mă considere drept o autoritate, ci drept o persoană care le oferă ajutorul său în caz de nevoie.

După ce imaginea a fost definitivată, a început munca efectivă. Am petrecut trei zile în aer liber şi am pictat un perete cu dimensiunea de 8 x 3 m. A fost fantastic să fiu de faţă atunci când participanţii la workshop-ul meu şi-au găsit calea, şi-au dezvoltat propriul stil şi au cooperat cu vecinii lor pentru a crea o veritabilă operă de artă completă. Mi-a atras atenţia faptul că aceştia nu au manifestat niciun pic de sfială sau teamă în a deveni creativi şi în a-şi lăsa scrisul pe perete. Iar asta înseamnă îndrăzneală, nu glumă!

Peretele cenuşiu s-a transformat într-o suprafaţă colorată cu un mesaj politic pozitiv. În ultima zi de lucru am devenit şi eu creativ şi am intrat în acţiune pe peretele mai mic de alături. Apoi, în aceeaşi seară, am deschis spaţiul dedicat artei! Au venit mai mult de 50 de persoane, printre care numeroşi studenţi care voiau să vadă ce se petrecuse aici în săptămâna care trecuse. Toţi s-au declarat extrem de impresionaţi de proiect. A fost o seară plină de bucurii. Încăperea s-a transformat într-un loc plin de viaţă şi culoare, cu muzică live şi DJs. Nu m-am aşteptat la aşa ceva într-un timp atât de scurt. Am fost extrem de mândră de participanţii mei la workshop, iar aceştia pot fi mai ales mândri de ei înşişi.

Şederea mea în Republica Moldova a fost o experienţă extrem de fructuoasă. Mă bucur că am avut ocazia de a oferi inspiraţie unor oameni tineri. Mă bucur însă mai ales pentru faptul că mi-am făcut prieteni noi. La despărţire, toţi participanţii la workshop-ul meu au venit la aeroport cu trandafiri. Ce gest frumos!

Sper că aceşti tineri nu vor da înapoi în eforturile lor de a schimba aceste structuri care, comparativ cu Europa de Vest, sunt conservatoare şi de modă veche. În plus, îmi doresc ca „Anexa nr1“ să devină un spaţiu de sine stătător, pe care să-l utilizeze exclusiv studenţii la Arte, şi nu doar pentru a crea opere alternative din idei creative, ci şi pentru a-şi exersa tehnicile în domeniul graffiti-ului şi al artei stradale.

Ursula Meyer s-a născut în 1987 în San Juan (Argentina). A studiat la Universitatea Metropolitană Nelson Mandela din Africa de Sud şi la Universitatea de Arte Folkwang din Essen. În 2013, aceasta şi-a încheiat studiile în domeniul design-ului experimental. Ursula Meyer trăieşte şi lucrează în Essen.