Memorie întipărită

My country is the most beautiful of all, 2011 / 12
Instalație video pe 3 canale, 2:51 min.

My country is the most beautiful, of all, 2011/12, 3 channel video installation, 2:51 min., 67 © Ana Adamović
My country is the most beautiful, of all, 2011/12, 3 channel video installation, 2:51 min., 67 © Ana Adamović

Ana Adamović: »Kolibri era cel mai cunoscut cor de copii din fosta Iugoslavie. Repertoriul său conținea atât cântece pentru copii, cât și cântece patriotice. De la mijlocul anilor '70, din programul standard al corului făcea parte și cântecul ›Țara mea e cea mai frumoasă dintre toate‹. În aprilie 1987, la Belgrad a avut loc un concert Kolibri, la sfârșitul căruia câțiva dintre foștii membri ai corului, aflați printre spectatori, s-au urcat pe scenă. Împreună, au cântat ultimele două cântece. Unul dintre acestea a fost ›Țara mea e cea mai frumoasă dintre toate‹. La mai puțin de patru ani de la concertul respectiv, au început așa-numitele Războaie Iugoslave, soldate cu peste 120 000 de victime. În 2011, câțiva dintre foștii membri ai corului s-au întâlnit pentru a mai cânta încă o dată ›Țara mea e cea mai frumoasă dintre toate‹ - în același oraș, însă într-o cu totul altă țară.«

     

    Ana Adamović, © Foto: privat
    Ana Adamović
    Născută în 1974 la Belgrad, în Serbia; locuiește la Belgrad

    Adamović tratează în proiectele ei foto și video subiecte precum »identitatea«, precum și »amintirea personală și colectivă«. A studiat literatură la Belgrad și fotografie la Arts Institute of Boston.

    Expoziții personale
    Threshold of the Golden Age, Belgrade Cultural Center, Belgrade, Serbia, 2010. Balkan Souvenirs, The ARTGET Gallery, Belgrade Cultural Center, Belgrade, Serbia 2007. Madeleine, Zvono gallery, Belgrade, Serbia, 2007. Das ist Kunst, O3one gallery, Belgrade, Serbia, 2006. Without Borders, Gallery ArtPoint, Vienna, Austria, 2005

    Expoziții de grup
    Collection 1, Works from October Salon Collection, Belgrade Cultural Center, Belgrade, Serbia, 2012. Home – a Collection of Young Serbian Artists, Palazzo Forti Gallery of Modern Art, Verona, Italy, 2011. Views: Visions – Sketches of Serbian Art After 2000, donumenta 2011, Gallery Leerer Beutel and Kunstforum Ostdeutsche Galerie, Regensburg, Germany, 2011. Night Pleases Us, 51st October salon, Belgrade, Serbia, 2010. Value Point, Siemens artLAB, hosted by Galerie Hilger Modern Contemporary, Vienna, Austria, 2009