Memorie întipărită

Din seria: Forget Your Past  –  communist era monuments in Bulgaria, 2009 – 2012


Monumentul închinat Partidului Comunist Bulgar (PCB) se află pe Buzludja, un vârf din Munții Balcani, situat la 1432 de metri deasupra nivelului mării. A fost construit cu prilejul celei de-a 90-a aniversări a congresului de la Buzludja, congres la care a fost înființat Partidul Social-Democrat Bulgar. Acesta consideră că PCB este precursorul său. Congresul a avut loc pe 2 august 1891 în apropierea locului în care, în 1868, într-o bătălie cu turcii, revoluționarul Chadschi Dimitar a fost rănit letal și alți 20 de membri ai trupelor rebele conduse de el și-au găsit sfârșitul. În același loc au murit în ianuarie 1944 trei membri ai mișcării de rezistență. Primul cosmonaut bulgar, Georgi Ivanov, a luat cu el în zborul său în spațiu o cutiuță cu pământ de pe Buzludja.

Profilul monumentului seamănă cu o coroană, în timp ce turnul cu o înălțime de 70 m evocă imaginea ”unui drapel comunist ce flutură în vânt”. In interior se găsesc două stele înalte, roșii rubinii, fabricate în Uniunea Sovietică. Deasupra intrării au fost inscripționate versuri din ”Internaționala” și ”Marșul proletarilor”. Pentru realizarea interioarelor s-au folosit cu prevalență marmură, granit și catifea roșie. Pereții sălii festive au fost decorați cu două mozaicuri concentrice care reconstituie ”istoria glorioasă a partidului”. Accentul este pus în mod deosebit pe Marx, Engels și Lenin, precum și pe fondatorul Partidului Social-Democrat Bulgar, Dimitar Blagoev, pe ”eroul de la Leipzig”, Georgi Dimitrow și pe ”fiul fidel al partidului și poporului”, Todor Schiwkow. Cupola care acoperă sala cu o înălțime impresionantă, de aproape 15 m, este decorată cu simbolul stilizat al secerii și ciocanului. Tot pe boltă este inscripționat și sloganul ”Proletari din toate țările, uniți-vă!”. Monumentul iluminat putea fi văzut noaptea chiar și de la o distanță de 30 km. Costurile pentru construcția edificiului s-au ridicat la aproximativ 25 milioane de leva, ceea ce, la vremea respectivă, însemna cam 25 milioane de dolari americani. 16,2 milioane de leva au fost colectați sub formă de ”donații benevole” de la cetățenii bulgari, iar restul cheltuielilor au fost acoperite de la bugetul de stat.

Muncitorii, elevii și pensionarii au contribuit cu sume diferite și au primit în schimb timbre comemorative cu o valoare corespunzătoare cuantumului contribuției. Monumentul a fost inaugurat la 23 august 1981. Evenimentul a fost acompaniat de manifestații desfășurate la nivel național, prilejuite de cea de-a 90-a aniversare a Congresului de la Buzludja. Printre invitații oficiali s-au aflat președintele Partidului Comunist Francez de la acea vreme, Georges Marchais, omologul său portughez, Álvaro Cunhal, precum și Todor Schiwkow și alți membri de partid. În primii ani după deschidere, monumentul nu a putut fi vizitat decât cu programare prealabilă. În sala festivă aveau loc ceremoniile de aderare la partid a noilor membri, tot aici depuneau studenții jurământul, erau organizate lecturi literare și alte evenimente asemănătoare. În urma retragerii lui Schiwkow în 1989, după ce deținuse puterea timp de 35 de ani, noua conducere politică a decis îndepărtarea portretului său de pe mozaicul din sala festivă. La începutul anului 1992 monumentul a fost naționalizat în baza unei legi privind confiscarea proprietăților fostelor organizații totalitare. În anii ce au urmat, edificiul a fost neglijat complet, ajungând astfel într-o stare avansată de degradare. În septembrie 2011 guvernul a decis să transfere Partidului Socialist Bulgar, adică organizației succesoare PCB-ului, dreptul de proprietate asupra monumentului.

 

Nikola Mihov
Născut în 1982 la Sofia, în Bulgaria; locuiește la Sofia și Paris, în Franța

Mihov a studiat fotografie la Universitatea Nouă a Bulgariei. Este laureat al premiului pentru fotojurnalism al Asociației Jurnaliștilor Bulgari în 2012 și a primit premiul II. la BG Press Photo 2012. A fost nominalizat pentru Еssl Art Award al Muzeului Essl din Viena în 2011 și premiul Salon de la Photo de la Paris în 2012. 

Expoziții personale
Forget Your Past, Sofia Architecture Week, Sofia, Bulgaria 2011. Forget Your Past, Bulgarian Cultural Institute, Berlin, Germany, 2010. Goat Milk festival, Bela Rechka, Bulgaria, 2010. Forget Your Past, Photomonth London, UK, 2009. This Is Not A Gateway Festival, London, UK, 2009. Sofia Art Gallery – An inside glimpse, Sofia Art Gallery, Sofia, Bulgaria, 2009. Near the Fence, 5th Fair of Culture, Student centre, Zagreb, Croația 2008

Expoziții de grup
Raw Art Fair, Rotterdam, Netherlands, 2012. EAST of BEST – Young Bulgarian Contemporary Art, Rood­kapje Gallery, Rotterdam, Netherlands, 2012. Menotrentuno_03 – Giovane violenza, Ex Convento del Carmelo, Sassari, Italy, 2012. ESSLArt Award CEE 2011, Academia Gallery, National Academy of Art, Sofia, Bulgaria, 2011. Menotrentuno, Young European Photography Festival, Sardinia, Italy, 2011