Curajul rememorării

Sunt aici

  • Citit în limba turcǎ
    Sie benötigen den Flashplayer, um dieses MP3 zu hören.
  • Poezii de Gür Genç
    Sie benötigen den Flashplayer, um dieses MP3 zu hören.

Poezii ale autorului Gür Genç din Cipru în traducerea din limba turcă a Luminiţei Munteanu.

 

SUNT AICI

Sunt aici –

de mă va atinge cineva

mă voi răsturna, mă voi vărsa

precum o sticlă de vin cu dopul scăpat înăuntru

 

Aţi plecat, m-aţi părăsit, tu şi toată lumea (chiar şi ea),

sunt prins, se pare, aici, în capcană,

am rămas pe insula aceasta strâmtă, diminuându-mă,

fără pace, fără dragoste

 

În seara aceasta am cumpărat un buchet de pansele

cu ultimul meu bănuţ – cel înghiţit în copilărie

şi lepădat apoi în scârnă

am mistuit… am fost mistuit… am ajuns o reptilă

 

Pisicile şi câinii se strâng la căldura trupului meu

şoarecii dolofani îşi cer şi ei partea

muşte şi soldaţi.

 

LEFKOŞA1

M-ai amăgit, Lefkoşa, cu dăi-nu-i-ri-le de partea ta…

 

M-am deprins cu misterul prin curţi dosnice, despărţite în două,

pe sub curmali cucernici, alături de oameni cu graiuri stâlcite

Am înnoptat în cimitirul armenesc, socotindu-l casă, până ce am visat-o

pe ea, pe Isabel d’lbelin’i

Mi-am schimbat mândria pe somiera abandonată a unui bordel închis

şi pe scheletul unei biciclete la mâna a doua, veche de 28 de ani

Deşi bătrânii simt plutind în aer mireasmă de iasomie,

eu am adulmecat pe străzile tale putoare de sudoare militaristă şi de rană

De-aş fi izbutit să atrag în apele tale stătute o egretă cu gâtul în V, mai albă ca fetele tale rămase acasă, dar n-am izbutit

 

Mi-ai purtat prea mult numele pe buze, Lefkoşa, e vremea să-l scuipi…

2006

 

SĂRUTĂ MOARTEA

Sărută moartea! Sărut-o, aşa încât să ţi se deschidă azalee pe buze

să nu se audă decât o chitară cu sunet plin

scoateţi din minţi o mamă

să cadă în genunchi un tată

iar ţie să-ţi rămână viaţa, cu mirosul sugarilor daţi cu pudră

iar vouă să vă rămână viaţa, cu sângele care se prelinge

dintr-o sticlă spartă, doldora cu lacrimi, proptită-n venă

 

Sărută moartea! Sărut-o, aşa încât între biberon şi cimitir

să se dezlănţuie o sărbătoare de pomină

trupul să-şi schimbe culoarea, să se zbârcească

sub desfătarea amintirilor

să mă fac de râs cu faima mea

o faimă care stârneşte fiori

pentru că-mi filmez moartea cu propria-mi cameră, gol puşcă,

şi vă înfăţişez, cu încetinitorul, propria-mi moarte

 

Sărută moartea! Sărut-o, aşa încât să te molipsească ecoul fără eritrocite

să-ţi rămână moştenire pacea divină a revoltatului

da, ardoarea! Sărut-o, sărut-o şi află

că poeţii pribegi gonesc mereu înaintea tuturor, călcând moartea,

deoarece cunosc fluierul lui Pann.

 

NU POEZIE, CI APĂ

Poeţilor din Cipru

 

De la Afrodita încoace, insula aceasta a devenit groapa de gunoi a dragostei.

Ori de câte ori ni se mişcă picioarele, prinse-n rădăcinile neamurilor cotropitoare,

se aud trosnind mormane de oase

sub povara noastră

 

Pământul este atât de greu de mustul morţii

încât singura izbăvire

este apa,

nu poezia!

 

Până şi pietrele s-au topit din pricina arşiţei

scurgându-se-n râuri şi mări

limbile venetice ne-au pârjolit gurile căscate de invazia sexuală

precum arama topită

 

Prea multă poezie

pentru o insulă atât de măruntă

opriţi-vă din scris,

plantaţi copaci

sau apă!

 

STAVRAKONNO , DUPĂ 29 DE ANI

Mamei şi tatei

 

I.

Prima voastră casă ridicată la locul ei

pentru cei ce se perindau însă pe-acolo, indiferenţi

 

Şcoala primară s-a transformat în biserică, popa cultivă

nişte ditamai bostanii în curtea din spate

 

Chiar dacă majoritatea grădinilor se usucă

cele treizeci de izvoare continuă să curgă

 

II.

Cimitirul e pustiu, de parcă până şi morţii

s-au sculat şi-au pornit pe urmele pribegilor,

cu epitafuri cu tot

 

Satul ce atârnă pe buza prăpastiei

pare gata să se azvârle-n ea

de nu se-ntoarce, abandonându-i pe cei plecaţi

 

III.

Pământul e imparţial şi primitor,

Iar cerul nu te întâmpină ca pe un venetic

 

De vreme ce copacii înfloresc când le vine vremea,

înseamnă că dau rod mai departe,

cei dispăruţi se vor întoarce

şi ne vor surâde...

2003

____________________________

1 Oraşul Nicosia (Cipru), în varianta turcească a denumirii sale.

 

Gürgenç Korkmazel © Ergenç Korkmazel
Gürgenç Korkmazel din Cipru
Gürgenc Korkmazel, născut în 1969 la Paphos în partea de sud a Ciprului, după războiul din 1974 a fost evacuat la Lysi în partea de nord a Ciprului; în 1987 și-a început studiile în Turcia, s-a întors însă după primul semestru în Cipru; acolo începe din nou să studieze, este însă exmatriculat după doi ani; în 1996 se mută în Turcia unde trăiește patru ani, apoi trăiește șapte ani în Anglia. Din 2003 locuiește din nou în Cipru și lucrează ca publicist și traducător; din 1992 scriitor independent (poezii, nuvele); publică o serie de cărți, ultimele titluri fiind, printre altele: Yolyutma , poezii (Nikosia 2000), Augur, poezii (Nikosia 2005), Tilki ve Cobanaldatan , traducerea tuturor poeziilor lui Taner Baybar ( Istanbul 2007), Yagmar Yüzünden, o primă colecție de nuvele ( Zypern 2008); în 2009 publică volumul bilingv Short Stories From Modern Turkish Cypriot Literature; au fost traduse în limba germană: Un loc atât de îndepărtat, încât este de neatins pentru mine, Nu vreau poezii, ci puțină apă vă rog , Ultima zi a lui Arthur Rimbaud pe insulă, Zdrobitorii de fluturi (din: POEZIA CIPRIOT-TURCĂ ASTĂZI 20 de poeți, Famagusta 2008); a participat la numeroase festivaluri și ateliere literare internaționale.

 

Eine Übersetzung von Monika Carbe
Monika Carbe, născută în 1945 la Meiningen / Thüringen, Germania; în perioada anilor 1965–1971 studiază germanistica, indologia şi filosofia la Universitatea Marburg-Lahn; lucrare de disertaţie despre Thomas Mann. Publică poezii şi proză scurtă în cadrul mai multor antologii. În anul 1999 apare primul ei roman, Das Testament des Staatsanwalts (Testamentul procurorului); în 2002 publică împreună cu Wolfgang Riemann volumul de eseuri Hundert Jahre Nazim Hikmet (O sută de ani Nazim Hikmet). De la începutul anilor ’90 traduce literatură turcă în limba germană: Trei volume ale lui Sait Faik, un clasic al literaturii turceşti contemporane − anume Medari Maiyet Motoru (Un Şlep numit viaţă) tradus în colaborare cu Enis Gülegen, Kayip Araniyor (Căutăm dispăruţi) şi Semaver (Samovarul). În anul 2002 vede lumina tiparului traducerea romanului Resimli Dünya de Nedim Gürsel, apărut la editura Ammann din Zürich sub titlul Turbane in Venedig (Turbane la Veneţia).