Acțiunea piesei, dialogată în partea a doua, este concentrată pe o gașcă de tineri de liceu afundați în micile libertăți generate de privarea de libertate. ralf și peter sunt doi băieți crescuți de o mamă singură, pentru că tatăl lor a fugit în Australia când ei erau mici. Pe lângă colegii de școală, în peisaj mai apar: diriginta, soțul ei (un personaj tulburat, victimă a unor brutale intervenții din partea Stasi), profesorul de sport și unchiul breuer, care, la un moment dat, eliberat din pușcărie, va lua locul tatălui dispărut. Toți aceștia creează atmosfera unei Germanii socialiste, observată din două perspective – a tinerilor în plină formare și a adulților striviți deja de formarea comunistă. Adolescenții au în ei suflu, curaj și frondă. Părinții sunt paralizați de frici și restricții. Copiii speră, conștient sau inconștient. Cei mari s-au acoperit de blazare. Schimbarea radicală pe care o aduce căderea comunismului răstoarnă normele de viață și reformatează societatea. Dar singurele lucruri care contează, indiferent de regimul politic, respectiv: dragostea și moartea, rămân imuabile și marchează o viață de om la fel de implacabil, cu același mix de fericire și suferință.
În prolog este vorba despre dragostea prepuberală – fulminantă, carnală, răvășitoare. În epilog, se povestește despre dragostea la maturitate, cea care ucide, care mutilează, care nu trece niciodată. Între acestea două – mostre din traseele biografice a două generații de sacrificiu.
Remarcabile sunt și didascaliile, adevărate mici poeme imposibile. Bazate pe un concret scenografico-regizoral de un haz nebun, aceste indicații de autor conțin o sensibilitate și un rafinament care le fac, cumva, indispensabile. Aproape că nu îți poți imagina, la lectură, spectacolul fără ca ele să fie rostite (sau/și făcute) pe scenă. Frizând absurdul, didascaliile excentrice ale lui Kater concentrează, de fapt, esența scenelor. Ne aflăm într-o lume extrem de sumbră. Dar umorul irezistibil cu care este tratată această lume (mai puțin în epilog), absolvă piesa de patetism, de sentimentalisme epidermice și îmbracă întreaga poveste într-un dramatism cutremurător, prin împletirea organică a contrariilor.“ (Victor Scoradeț)
Născut în 1964 în RFG, Armin Petras / Fritz Kater, s-a stabilit cinci ani mai târziu împreună cu părinții în RDG. Între 1985-1987 a studiat regia la Facultatea de teatru Ernst Busch din Berlinul de Est. În 1988, el s-a mutat în Berlinul de Vest. A fost mai întâi asistent de regie la Frankfurter TAT (Theater am Turm) și la Münchner Kammerspiele, apoi a început să regizeze la mai multe teatre, inclusiv la Volksbühne Berlin. A devenit celebru de îndată ce a-nceput să-și monteze propriile piese la Deutsches Theater Berlin, la Thalia Theater Hamburg ș. a. De altfel, Theater heute l-a și ales doi doi ani l-a rând (2003 și 2004) autorul anului pentru piesele vremea să iubești vremea să mori și we are camera / Jasonmaterial. Ca regizor, el își folosește numele ArminPetras, ca dramaturg, pseodonimul Fritz Kater. A scris peste 20 de piese de teatru, a fost distins, printre altele, cu premiul pentru cel mai bun dramaturg la Festivalul de la Mülheim an der Ruhr, cu Leipziger Theaterpreis, cu Premiul Lessing și cu Premiul Else Lasker-Schüler pentru dramaturgie.