“Printre multitudinea de motive producătoare de anxietate, fix de robotizarea muncii nu mai voia publicul să audă! Când ai nevoie de ajutor și îl ceri, s-ar putea să îl primești, dar asta să-ți înrăutățească situația. Oricine ai fi, te voi salva! Contează, totuși, cine te salvează și cum.”
Distribuție: Inginerul: Cătălin Petrescu (bariton), CEO: Elena Dediu (soprană)
Muzica: Andrei Petrache
Libret: Ruxandra Simion
Andrei Petrache
Andrei Petrache a absolvit Academia Națională de Muzică „G.Enescu” cu specializare în pian solo. În același timp a studiat chitara, flautul, contrabasul și bateria ca instrumente auxiliare. În prezent este student în anul IV la Universitatea Națională de Muzică din București, specializându-se în compoziție clasică la clasa lui Dan Dediu. Până acum a scris peste 40 de lucrări, acoperind atât genuri vocale, cât și instrumentale, acustice și electronice.
Ruxandra Simion
După ce a studiat antropologia și regia de teatru, Ruxandra Simion a terminat în 2020 masterul de scriere dramatică la Universitatea Națională de Arte Teatrale și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București.
În 2019, a început să lucreze cu forme ale teatrului oprimaților, explorând mai ales metoda lui Augusto Boal, cea mai puțin cunoscută în România, teatrul legislativ. Unele dintre temele pe care le-a abordat în textele sale sunt abuzul, încălzirea globală, anxietatea și experiența feminină individuală și colectivă.
În 2018, a debutat ca regizoare în cadrul rezidenței Școala de Teatru Politic Macaz din București.
În 2020, a participat la programul Rezidențele CEVA, unde a scris un text colectiv împreună cu zece adolescente din Târgu Neamț.