TEATRU GERMAN CONTEMPORAN
Piese traduse în limba română | Marius von Mayenburg

Kurt și sora sa, Olga, sunt doi adolescenți ale căror probleme sunt total ignorate de părinții lor, prizonieri definitivi ai unei vieți banal burgheze, terne, inerțiale. Tatăl își trăiește micile sale obsesii sexuale (neconștientizate) urmărind cu o pasiune nefirească știrile despre prostituate ucise, în timp ce mama e absorbită de problemele propriei vârste. În acest context, Kurt nu o are decât pe Olga iar Olga, pe Kurt. Relația dintre ei e din ce în ce mai apropiată, ajungând repede la incest.

Teama supremă a celor doi frați este aceea de a crește și a deveni la fel ca părinții lor. Ura lui Kurt împotriva unei lumi închistate, stupide, acaparate de probleme derizorii și încrederea sa în puterea purificatoare a focului îl conduc inevitabil la piromanie. În cartier au loc din ce în ce mai multe incendii al căror autor este Kurt. Când află despre preocupările nocturne ale fratelui ei, Olga începe să-l însoțească. Această complicitate reaprinde dragostea dintre ei, ce părea la un moment dat amenințată de relația Olgăi cu tânărul Paul. Agreat de tatăl celor doi adolescenți, întrucât este „bărbat”, așadar la fel de stupid ca el însuși, Paul o dezamăgește repede pe adolescenta care continuă să-și însoțească fratele în escapadele sale nocturne.

Preocupați exclusiv de propriile persoane, părinții ignoră semnele tot mai evidente ale acțiunilor piromane ale lui Kurt și consideră că toate ciudățeniile lui comportamentale sunt manifestări normale ale pubertății.

Dar un moment de criză între Paul și Kurt îi determină pe părinții acestuia să-l trimită pentru o vreme la țară, la o mătușă. Între timp, ei descoperă, în pivniță, materialele și accesoriile folosite de Kurt pentru a incendia biserici, fabrici, depozite și înțeleg, în sfârșit, că fiul lor era autorul incendiilor. Îl aduc  înapoi de la țară și au de gând să-l ducă la poliție în ziua următoare. Dar, în noaptea premergătoare predării sale, Kurt își ucide părinții, apoi își dă foc.

„Așa cum Deșteptarea primăverii a lui Wedekind era subintitulată ‚o tragedie cu copii‘, Chip de foc e o tragedie cu adolescenți. În concordanță cu mentalul și poetica zilelor noastre, mult mai violentă și mai șocantă. Autorul surprinde cu o precizie extremă și nemiloasă stupiditatea părinților, mentalitatea unei lumi a adulților în tot ce are ea mai exasperant pentru doi adolescenți care încearcă să descopere și să-nțeleagă lumea. Iar răspunsurile oamenilor mari, reacțiile lor îi duc la disperare.

De cealaltă parte, sensibilitatea celor doi adolescenți, nevoia lor de înțelegere și afecțiune pe care nu și-o pot satisface decât reciproc sunt redate cu o intensitate care ne face să ținem cu ei și să înțelegem deznodământul brutal și tragic. Toate cele cinci personaje reprezintă partituri extrem de generoase pentru actori.“ (Victor Scoradeț)

Distribuția: 2 femei, 3 bărbați

Premiera absolută a avut loc la Münchner Kammerspiele, pe 10.10.1998, în regia lui Jan Bosse.

Premiera românească a fost produsă de Teatrul Odeon, în februarie 2004, în regia lui Felix Alexa. Piesa a mai fost montată și la Teatrul Toma Caragiu, Ploiești, în stagiunea 2014-2015.

henschel SCHAUSPIEL Theaterverlag Berlin
Alte Jakobstr. 85/86 Aufgang 7
10179 Berlin
Tel.: +49 30 4431-8888
Fax: + 49 30 4431-8877
verlag@henschel-schauspiel.de

Drepturile pentru versiunea românească: Victor Scoradeț
vicmarsco@yahoo.de
 

MAMA	Du-te-acasă, eşti beat.
PAUL	Nu se poate, taică-meu a luat puşca din cui.
TATĂL	Lasă-l să intre.
PAUL	Salut, Kurt, căcăcios mic ce eşti, Paul e beat, nu e cazul să faci ochii ăştia.
TATĂL	Încet. Îţi aduc un pahar cu apă.
PAUL	N-am nevoie de apă. Vreau să fut. Nu aveţi nimic de futut prin casă?
MAMA	spre Kurt şi Olga    Ia duceţi-vă voi doi sus acuma, mâine are să se simtă iarăşi bine.
PAUL	Aşa o casă mare şi nimic de futut. Ce zici de asta, Olga, surioară. Tu te-ai futut vreodată?
OLGA	Da.
KURT	Asta nu-i sora ta.
TATĂL	Ţi-am adus apa. Şi ţine-ţi gura. Eşti beat.
PAUL	Mai spune o dată. Beat. Mai am mult până să fiu beat. Tu nu mă cunoşti deloc.
KURT	Eşti un beţivan ordinar.
MAMA	Linişte.
PAUL	lui Kurt       Mai spune o dată. Am să-ţi zdrobesc capul de perete.
KURT	Eşti un beţivan ordinar.
	Paul râde.
PAUL	Aşa de mic şi de căcăcios. Pe-ăsta ar trebui să-l bateţi o dată la cur până-i ţâşneşte sângele. Da?
TATĂL	Poţi să rămâi liniştit aici peste noapte. Poţi să dormi pe canapea.
PAUL	Pe canapea.
MAMA	Îţi aducem şi-o găleată la-ndeamnă.
PAUL	Eu nu borăsc. Fir-ar să fie. Am să dorm sus. La Olga.
KURT	Nu mai dormi acolo.
TATĂL	Bea puţină apă şi pe urmă culcă-te.
PAUL	Mă cac pe apa ta.    Bea.   Ce vă uitaţi aşa la mine? Căcăcioşilor.
	Vomită.
OLGA	Acum devine scârbos.
KURT	Şi nu-i nici o găleată aici.
TATĂL	Poftim. Aşa ne trebuie.
MAMA	Du-te la wc, dacă vrei să vomiţi.
PAUL	Ah. Covorul. Îmi pare rău, de treaba cu covorul.
TATĂL	Ceva de curăţat.
PAUL	Ah.
OLGA	Mai vine-o repriză.
	Paul vomită. [...]
MAMA	Mai avem un an, doi, şi ei pleacă din casă, atunci suntem din nou doar noi doi.
TATĂL	Îhâm.
MAMA	Atunci avem din nou timp pentru noi. Şi toată tevatura cu ăştia doi s-a sfârşit.
TATĂL	Atunci avem tot timpul din lume să ne tâmpim în linişte şi să ne boşorogim.
MAMA	Încă de pe acum suntem prea bătrâni pentru agitaţia asta cu copiii. La un moment dat vine vremea să se termine cu toate astea.
TATĂL	Şi pe urmă?
MAMA	Despre altceva nu mai avem de vorbit?
TATĂL	Ba da. Dar de când au luat-o razna ăştia doi, noi ne-nţelegem mai bine, ai băgat de seamă? Vorbim mai mult ca-nainte.
MAMA	Te pomeneşti că numai pentru noi fac ei asta. Ne fac nouă o bucurie, ca doi copii cu adevărat buni. Fac toată maimuţăreala şi tot teatrul ăsta pentru noi, fac pe tâmpiţii, transformă casa în balamuc, îl mai invită şi pe prietenul lor Paul, ca să joace şi el, şi numai pentru ca noi doi, bătrânii, să avem ceva de făcut. [...]
KURT	citează      Există forţe opuse. Acelea care contribuie la naşterea lucrurilor se numesc tensiune şi luptă, în vreme ce acelea, care duc la incendiul mondial, se numesc armonie şi pace.
	Olga şi Kurt stau în întuneric în faţa lui Paul.
PAUL	Ce vreţi de la mine?
OLGA	Ţi-o spunem o dată cu frumosul. Cară-te. Împachetează-ţi tot calabalâcul şi cară-te.
PAUL	Altfel ce? Altfel îl aduci pe fratele tău mai mare? Rămân aici, părinţii tăi m-au invitat.
OLGA	Pe invitaţia asta poţi să te caci. Noi nu te vrem aici, aşa că valea.
PAUL	Nu.
OLGA	Ţi-am spus-o o dată cu frumosul. Dacă mâine mai eşti aici, trecem la fapte.

Ne aflăm într-o cafenea în vogă din metropolă – de fapt, un club pe nume Polygam – în care cele opt personaje înceracă să lege sau să rupă relații: de familie, de cuplu, sau ...solitare.

După ani de strădanii perseverențe, Henning, un exhibiționist de provincie, a reușit să ajungă în marele oraș, într-un club la modă, unde i se deschid cu totul alte perspective decât în toaletele pentru doamne ale micilor restaurante din popasurile răsfirate de-a lungul autostrăzii.

La una din mese, Lena, studentă la egiptologie, e obligată să-și suporte familia provincială care a venit să vadă prin ce fel de locuri își pierde nopțile fiica lor. Deoarece a întârziat - și nici acum nu are de gând să se grăbească – să-ndeplinească așteptările părinților privind întemeierea unei familii așezate etc. etc., e amenințată cu dezmoștenirea. La o masă alăturată, un cuplu straniu cu un căîrucior de copil din care nu se aude niciun sunet, îl așteaptă pe prietenul lor Johann, prospăt părăsit de prietena sa cu puțin înainte de nuntă. Cei doi se poartă de parcă în cărucior s-ar afla un copil, despre care spun că i-ar fi frig și că este tot mai rece. Când Lena încearcă să se sustragă temporar agresiunii morale a familiei refugiindu-se la veceu, ea cade dirrect în capcana pregătită de Henning. Încercarea lui ratată de exhibare a propriului sex declanșează o serie de încurcături de un comic grotesc în care sunt implicați clienții cafenelei.

Apărut, în sfârșit, la întâlnirea cu cuplul cu căruciorul, Johann cel părăsit devine salvatorul Lenei. Suferința pumnilor încasați în nas, în câteva reprize diferite, de către Henning, pare recompensată de atracția pe care o exercită asupra Tinei, sora mai mică a Lenei ...

„Cu Copilul rece, Marius von Mayenburg operează un foarte deic viraj stilistic în creația sa dramatică. Piesa e o comedie amară, pe alocuri brutală, în care motivele și dinamica comediei de consum sunt doar pretextele unei construcții dramatice serioase, cu accente de satiră socială și incursiuni în psihologia și universul afectiv al locuitorului marii metropole din zilele noastre.

Asemenea lui Roland Schimmelpfennig (în Noaptea arabă, dar nu numai), personajele nu au numai replici adresate partenerilor de scenă, ci și comentarii sau relatări ale altor acțiuni, fie proprii, fie ale altor protagoniști. Și aici, comicul dezvăluie de fapt un mare și deloc amuzant gol interior al omului de azi.“ (Victor Scoradeț)

Distribuția: 4 femei, 4 bărbați

Premiera absolută a avut loc pe 7.12.2002, la Schaubühne am Lehniner Platz, Berlin, în regia lui Luc Perceval.
 
Premiera românească a avut loc pe 1.4.2013, la Teatrul Nottara București, regia: Catinca Drăgănescu.

henschel SCHAUSPIEL Theaterverlag Berlin
Alte Jakobstr. 85/86 Aufgang 7
10179 Berlin
Tel.: +49 30 4431-8888
Fax: + 49 30 4431-8877
verlag@henschel-schauspiel.de

Drepturile pentru versiunea românească: Victor Scoradeț
vicmarsco@yahoo.de

JOHANN	Nici eu. Eu – mie, cred că nu mi-e prea bine. Îmi vine să, cred că, acum –
	(Se ridică și o ia spre toaletă.)
HENNING	Nu trebuie să țipi. Nu-ți fac nimic.
JOHANN	Ar fi putut să se-ntâmple și altundeva, dar am cunsocut-o în toaletă la femei. Plină de borâtură pe top și cu părul vâlvoi stătea pe vine într-un colț, nu tocmai apetisantă. Deasupra ei stâtea omul ăla descheiat la pantaloni.
	(Cu o lovitură de pumn în față îl doboară pe Henning la pământ.)
HENNING	Hei, asta-i toaleta pentru femei, nu puteți să –
	(Își pierde cunoștința.)
JOHANN	De regulă nu sunt violent, dar există situații când mă lasă nervii.
LENA	E noapte. Am reușit să scap din pădure și s-ajung până la marginea autostrăzii. Sunt goală, rochia mea e ruptă și zace undeva la oarecare distanță de chiloții mei făcuți ferfeniță pe ace de brad în pădure. Omul care vrea să mă violeze e în spatele meu, farurile mașinilor mă orbesc, alerg până pe carosabil, încerc să opresc o mașină, omul din spatele meu zbiară, că să mă opresc, mă apucă de păr, părul se desprinde de pielea capului meu cu un zgomot brutal, alerg, mașinile trec pe lângă mine, sunt un semafor pe verde, gândesc, și privesc fețele goale pe dinăuntru ale oamenilor, oameni care se tem de corpul meu gol, în fond însă eu sunt aceea căreia îi e frică, luna sclipise în spate în pădure pe lama cea lată, ăsta-i un cuțit de bucătărie, tipul îmi gâfâia la ureche și s-a înecat de râs, eu cad, genunchii mei scârțâie pe asfalt, mașinile fac un arc de cerc ca să ne evite, eu îl aud din nou în spatele meu și știu că n-am să reușesc. Un stol de păsări negre se prăvălesc din cer și țipătul lor strident sfâșie aerul, o caroserie întunecată din oțel special licărește și mașina cea grea frânează. Dinspre scaunele din piele întoarsă prind privirea unui bărbat, are părul făcut cu fixativ, mă gândesc eu, în timp ce el conduce în spatele meu pe banda de refugiu.
JOHANN	N-a țipat tare, dar a fost o pauză între cântece, am auzit strigătul în timp ce mă îndreptam spre toaleta bărbaților.
LENA	Cu o lovitură năprasnică, el îi sparge fața urmăritorului și-l aruncă peste balustradă, astfel încât acela rămâne fără cunoștință. Eu îmi agăț corpul însângerat de costumulu lui din stofă tare, degetele lui ating prudent umărul și părul meu, farurile trec pe lângă noi și ne luminează, și degetele lui tremură ușor. Asta a fost nunta noastră. N-am avut de ales. Pe bancheta lui din spate m-am prăbușit. Mai târziu l-am văzut printre gene, cum conduce mașina cu o mână pe volan, cu cealaltă pe coapsa lui goală, cămașa îi atârnă peste chiloți, și o bucată de față în oglinda retrovizoare, fâșii de lumină de la mașinile venind din sens opus trec în partea cealaltă. Eu zac în spate pe pernele moi, goală în costumul lui, în nas am mirosul de piele întoarsă și parfum bărbătesc scump, și degetele mele de la picioare se joacă cu maneta de la geam.
JOHANN	Ești trează?
LENA	Nu prea mă simt așa.
JOHANN	Merge? Vrei să te ridici?
LENA	Nu știu. Acum îți aparțin ție.
JOHANN	E ceva. Astăzi am pierdut totul.
LENA	L-ai omorât?
	(Johann ridică din umeri.)
JOHANN	(Lui Henning.)  Bă.
	(Îl lovește pe Henning ușor peste față. Henning se ridică în capul oaselor.)
HENNING	Ce?
JOHANN	Maturizează-te odată.
HENNING	Îmi cer scuze, n-am auzit ce-ați spus adineaori.
JOHANN	Și încheie-te la pantaloni.
HENNING	O. Iertare.
	(Johann vrea să plece.)
LENA	Vrei să pleci?
JOHANN	Nu e bine aici.
LENA	Mă iei cu tine? Acolo afară se află – te rog.
	(Johann ridică din umeri și dă din cap că da.)
	Unde mergem?
JOHANN	În clipa asta sunt un pic dezorientat.
LENA	Atunci să mergem acasă.
JOHANN	Da. Acasă.

Domnul Lette e un bun inginer, care tocmai a descoperit un nou și foarte apreciat sistem de siguranțe electrice. Acesta urmează a fi lansat la un important congres, unde Lette ar urma să-și prezinte descoperirea. Află însă în ultima clipă, pe căi ocolite, că prezentarea nu o va susține el, ci un coleg. Se duce să-i ceară explicații șefului. Acesta este nevoit să-i destăinuie că el, Lette, are un chip mult prea urât, care ar face doar deservicii dacă el ar prezenta invenția. Uluit, își întreabă soția dacă-i adevărat. Aceasta-i mărturisește că el este realmente foarte urât, dar ea îl iubește totuși. Prin urmare, Lette recurge la chirurgia plastică.

Frumusețea proaspăt dobândită depășește toate așteptările și noul Lette face ravagii. Viața lui se schimbă spectaculos. Firma îl exploatează din plin, trimițându-l la toate prezentările importante, în urma cărora femei care de care mai frumoase stau la coadă ca să se culce cu el. Este folosit și pentru ca firma să atragă, pe post de acționare, doamne cu foarte mulți bani. Și, firește, chirurgul care a reușit performanța are un succes nebun.

Iar acest succes îl obligă pe plastician să-și vândă marfa tuturor doritorilor. Aceștia sunt din ce în ce mai numeroși. Problema este însă că toți vor chipul aplicat lui Lette. Atunci când acesta începe să fie înconjurat de tot mai multe duplicate, fericirea lui ia sfârșit. Sau ...începe? Finalul e deschis, ambiguu și oferă mai multe opțiuni regizorale.

„Cu acest text, Marius von Mayenburg se afirmă în mod surprinzător (dacă ne raportăm la Chip de foc, piesa care i-a adus celebritatea) și ca un excelent autor de comedie. Dincolo de situațiile care ne-ar putea sugera o comedie de bulevard, se ascund teme și sensuri neliniștitoare, specifice societății contemporane, care nu mai au nimic de-a face cu comedia facilă, ci mai degrabă cu satira amară.

În lumea de azi, obsedată de imagine, prețul succesului unui chip ‚restaurat‘ este pierderea identității. Textul oferă nu numai roluri savuroase pentru actori, ci și situații pline de un haz complex.“ (Victor Scoradeț)

Personaje: 1 femeie, 3 bărbați. De fapt, piese are 8 personaje, dar autorul cere ca unele dintre ele să fie jucate de aceeași actriță, respectiv de același actor, ceea ce reduce la 4 numărul actorilor necesari.

Premiera absolută a avut loc în ianuarie 2007, la Schaubühne am Lehniner Platz, Berlin, în regia lui Benedict Andrews.

Versiunea românească a ieșit la public în octombrie 2011, la Teatrul German de Stat Timișoara, în viziunea regizorală a lui Theodor-Cristian Popescu.

henschel SCHAUSPIEL Theaterverlag Berlin
Alte Jakobstr. 85/86 Aufgang 7
10179 Berlin
Tel.: +49 30 4431-8888
Fax: + 49 30 4431-8877
verlag@henschel-schauspiel.de

Drepturile pentru versiunea românească: Victor Scoradeț
vicmarsco@yahoo.de

Lette	De ce se duce Karlmann la congres?
Scheffler	Şi de ce nu dumneavoastră, ştiu, ştiu. Domnule Karlmann, vreţi să ne lăsaţi puţin singuri, o să fie o discuţie între patru ochi. (Către Lette.) Vreţi nişte fructe? Ştiu foarte bine cum vă simţiţi, dar la ce v-aţi aşteptat?
Lette	La ce m-am aşteptat?
Scheffler	Da, spuneţi dumneavoastră.
Lette	Să mă duc la congres şi să prezint ştecherul nostru pentru curent puternic. Eu, nu un bricoleur oarecare.
Scheffler	Cum vă imaginaţi treaba asta? Cum ar urma să se întâmple, concret?
Lette	Foarte simplu, câteva diapozitive, ceva grafică, animaţie, am mai văzut aşa ceva, ştiu cum se face.
Scheffler	Dar ce credeţi dumneavoastră, de ce facem noi asta? Congresul ăsta stupid şi toată tevatura.
Lette	Ca să vadă lumea că am lucrat bine şi ca să ne cunoască produsele.
Scheffler	Ca să le cumpere.
Lette	Da, din partea mea, ca să le cumpere.
Scheffler	Să le cumpere, să le cumpere, să le cumpere, nu din partea mea.
Lette	Da, şi?
Scheffler	Să le cumpere.
Lette	Da, corect.
Scheffler	Ar trebui să vindeţi ştecherul pentru curent puternic.
Lette	Atunci îl vând şi gata.
Scheffler	S-ar zice că vorbiţi serios.
Lette	De ce nu?
Scheffler	Dar trebuie să vă fie clar că –
Lette	Ce?
Scheffler	Nu se poate să nu ştiţi că –
Lette	Ce anume să ştiu?
Scheffler	Că e complet imposibil.
Lette	Aha. De ce?
Scheffler	Nu ştiţi –?
Lette	Nu, ce anume?
Scheffler	Nu v-a spus nimeni până acum?
Lette	Habar n-am.
Scheffler	Nu se poate, iar una din chestiile alea pe care tocmai eu trebuie să le rezolv.
Lette	Ce?
Scheffler	Înainte mă gândeama aşa, ca şef, am pe cineva în anticameră, o secretară sau aşa, şi se ocupă ea, ea răspunde la telefon pentru mine, ea îmi primeşte corespondenţa şi o rezolvă, aşa credeam, eu sunt şef pentru ca alţii să facă munca şi eu mă concentrez pe lucrurile esenţiale. Când colo, eu stau cu dumneavoastră, aici.
Lette	Mă tem că nu vă-nţeleg.
Scheffler	Dar poate că tocmai ăsta-i esenţialul.
Lette	Ce anume?
Scheffler	Că, dintre toţi oamenii, tocmai eu trebuie să vă spun că faţa dumneavoastră nu merge. Că eu îmi asum răspunderea şi astăzi fac un lucru care chiar lasă urme adânci. Poate că nimeni altcineva nu e în stare de asta, ci numai un şef.
Lette	Faţa mea?
Scheffler	Nu v-a mai spus-o nimeni?
Lette	Nu.
Scheffler	Dar aveţi o soţie.
Lette	Staţi puţin, nu înţeleg –
Scheffler	Nu e de nasul dumneavoastră, dacă înţelegeţi de glumă. Nu înţelegeţi? Ei da, vă-nţeleg. Cu faţa aia nu puteţi să vindeţi nimic.
Lette	Care faţă?
Scheffler	Nu vreţi să luaţi din fructele astea? Nu?
Lette	Ce-are faţa mea?
Scheffler	Mama dumneavoastră mai trăieşte?
Lette	Ce treabă are mama mea acum?
Scheffler	Poate ar fi ea în stare să vă spună de unde vine asta.
Lette	Mama mea nu poate să explice absolut nimic.
Scheffler	Sau soţia dumneavoastră, în fond, ea v-a ales. Vorbiţi cu ea, astăzi vreau să terminăm mai devreme. Discuţia cu dumneavoastră m-a terminat. Acum nu faceţi faţa asta.

Benjamin Südel, pe scurt Benni, își intrigă mai întâi mama, apoi colegii de clasă și profesorii prin creștinismul său sever. Refuză ora de înot pentru că „sentimentul religios” îi e lezat de costumele de baie sumare ale fetelor. Directorul dispune ca acestea să se prezinte la înot în costume de baie dintr-o bucată.  Pentru Benni, însă, nu-i de ajuns, așa că se aruncă în bazin îmbrăcat și-ncălțat. În schimb, la ora de educație sexuală se dezbracă de tot, în semn de protest față de încercarea profesoarei de a le prezenta elevilor metode de protecție. La biologie, își exprimă dezaprobarea față de teoria evoluției venind costumat în maimuță. Singura lui lectură e Biblia iar replicile lui sunt pline de citate din Vechiul Testament.

Atrage un prim adept, un coleg cu handicap, mânat și de impulsuri homoerotice. Și Lydia, o colegă, se simte atrasă de el, dar tentativele ei de apropiere sunt descurajată de Benni cu citate din Biblie.

Profa de biologie, d-na Roth, încearcă cu disperare să-l înțeleagă pe Benni și să-l readucă la normalitate. Dar eforturile ei sunt subminate de atitudinea celorlalți adulți: proful de sport, cel de religie, directorul – toți minimalizează cazul și-l tratează cu o toleranță ascunzând nepăsare, neputință, teama de a se confrunta cu o problemă delicată, grija excesivă față de propria imagine. O grijă care nu-i împiedică însă să dea glas unor discrete tendințe sexiste sau chiar antisemite.

Pe acest fond, Benni face pasul următor: acela care duce la agresivitate și violență extremă. Dar vina va cădea pe doamna Roth. În urma manipulării abile a directorului, a celorlați profesori și a mamei sale de către Benni, d-na Roth este concediată. Numai că ea nu e deloc dispusă să renunțe și se va bate în cuie, la propriu, în podeaua școlii care e crucea ei.

„Lupta dintre elev și profă reprezintă confruntarea între fanatismul religios care adoptă și strategii din ce în ce mai eficiente și rațiunea mai degrabă neputincioasă. Aceia care ar putea și ar trebui să influențeze deznodământul nu intervin, ci se mulțumesc cu rolul mult mai comod de spectatori.

Probleme de stringentă actualitate sunt tratate prin dialogori succinte, precise și adeseori pline de haz și prin situații în care, sub suprafața comică, se întrezărește un substrat tragic, neliniștitor. Roluri extrem de ofertante pentru absolut toți actorii, într-o piesă în care nu există figuranți.“ (Victor Scoradeț)

Distribuția: 3 femei, 5 bărbați

Premiera absolută a avut loc pe 29.02.2012, la Berliner Schaubühne, în regia autorului.

Premiera românească a fost produsă de Teatrul Național Târgu Mureș, în martie 2014, în regia lui Theodor Cristian Popescu.

henschel SCHAUSPIEL Theaterverlag Berlin
Alte Jakobstr. 85/86 Aufgang 7
10179 Berlin
Tel.: +49 30 4431-8888
Fax: + 49 30 4431-8877
verlag@henschel-schauspiel.de

Drepturile pentru versiunea românească: Victor Scoradeț
vicmarsco@yahoo.de

SÜDEL	A sunat diriga ta.
	Nimic.
	Ai ceva să-mi spui?
BENJAMIN	Nu.
SÜDEL	De ce nu mai putem să vorbim, așa ca înainte?
BENJAMIN	Niciodată n-am putut să vorbim. Te-am mințit, ca să nu fii tristă.
SÜDEL	Diriga ta spune că de câteva săptămâni n-ai mai apărut pe la ore.
BENJAMIN	Nu-i adevărat. Doar la înot n-am fost.
SÜDEL	De ce?
	Benjamin ridică din umeri.
	Se pare că ai spus că ai sinuzită.
BENJAMIN	Știu.
SÜDEL	Ai sinuzită?
	Benjamin ridică din umeri.
	Atunci de ce vii cu povești din astea?
	Benjamin ridică din umeri.
	E vorba de droguri?
	Benjamin se uită.
	Benjamin, te droghezi?
	Benjamin râde scurt.
	A trebuit să-i promit lu' profa ta că săptămâna viitoare te duci.
BENJAMIN	Nu mă mai duc niciodată la înot.
SÜDEL	De ce? Ce s-a-ntâmplat?
BENJAMIN	Nimic.
SÜDEL	Te supără ceilalți copii?
BENJAMIN	Nu sunt copii. Îmi scrii și mie o scutire?
SÜDEL	Probabil. Dar trebuie să știu de ce.
	Benjamin ridică din umeri.
	Ce să-ți scriu în scutire? Că sinuzită n-ai.
BENJAMIN	Mi se pare scârbos, de ce trebuie să explic chestia asta?
SÜDEL	Pentru că vrei să-ți scriu o scutire.
BENJAMIN	Oricum nu mă-nțelegi.
SÜDEL	Ți-e frică să nu te-neci? Vorbesc eu cu proful, poate te lasă să înoți la margine, ca să ai de ce să te apuci dacă te duci la fund.
BENJAMIN	Nu mă duc la fund.
	[...]
SÜDEL	Sau e o chestie sexuală? Uite, putem să vorbim despre asta.
BENJAMIN	Sexuală?
SÜDEL	La vârsta ta, băiații mai au câteodată erecții necontrolate, pot să-mi imaginez că e neplăcut, de față cu ceilalți.
BENJAMIN	Nu am erecții necontrolate.
SÜDEL	Poți să-mi spui dacă e vorba de așa ceva, sper că știi asta.
BENJAMIN	Și atunci o să scrii așa în scutire: Fiul meu nu poate participa la orele de înot din cauză că are erecții necontrolate.
SÜDEL	Nu. Bineînțeles că nu. Atunci o să scriu sinuzită.
BENJAMIN	Scrie așa: Din motive religioase.
SÜDEL	Ce?
BENJAMIN	Că orele de înot lezează sentimentele mele religioase. Gata.