TEATRU GERMAN CONTEMPORAN
Piese traduse în limba română | Rainer Werner Fassbinder

Bremer Freiheit (Libertate la Bremen) - 1971

Geesche Gottfried e o femeie conștientă de feminitatea ei și, în egală măsură, de dreptul ei de a se bucura de ea, de dreptul ei la demnitate, de dreptul  ei de a-și afirma propria ei inteligență, care e oricum mult peste aceea a bărbaților din piesă. Numai că, la Bremen, la anul 1820, femeile sunt încă foarte departe de a a-și putea afirma aceste drepturi. Bărbații nu sunt deloc dispuși să li le recunoască. La fel ca și majoritatea femeilor – cuminți, supuse, muțumite sau măcar împăcate cu condiția lor și speriate de orice tentativă a vreunei surate de a se emancipa, cât de cât.

La început, nici Geesche nu pare să fie altfel. Își servește bărbatul, îi servește cu șnaps și pe tovarășii acestuia. Și suportă, ca să nu-și pună soțul într-o lumină proastă față de ceilalți, și umilințele la care acesta o supune ca să facă paradă de autoritatea sa. Dar, după ce musfairii pleacă și se duce la culcare cu bărbatul ei, ar vrea poate singura bucurie pe care o poate avea: sex. Dar, la Bremen în jurul anului 1820, o femeie care-ndrăznește să-i împărtășească soțului o astfel de dorință, e pedepsită. Și umilită. Și călcată-n picioare la propriu și la figurat. Ea nu are voie să vrea. Singura cale de scăpare dintr-o astfel de existență e crima. Așa ajunge Geesche să omoare pentru prima oară în această piesă. Fără să știe că va mai omorî, fără să aibă de gând s-o mai facă. Dar o va mai face. De multe ori. Ucide în special bărbați, fie că e vorba de tatăl ei, de fratele ei, de vărul ei. Dar și femei – inclusiv pe propria ei mamă. Pentru că – de fiecare dată! – nu există altă ieșire.

Cu toate astea, ea nu e nici pe departe o natural born killer. Însă lumea în care trăiește o confruntă în mod repetat cu situații ce amenință să-i răpească iubirea, demnitatea, pentru afacerea și la urmă viața. Pe aceasta din urmă și-o curmă ea însăși, fiindcă nici de data asta nu există altă cale.
„Conform subtitlului, Fassbinder și-a încadrat piesa într-un gen inventat de Lessing: tragedia burgheză. Este o piesă extrem de întunecată, nu doar ca atmosferă, ca mesaj: e un întuneric dens, mai cu seamă în mințile tuturor acelor personaje pe care Geesche trebuie să le ucidă, o beznă care le condamnă la moarte. Impregnată profund de spiritul expresionsimului, Libertate la Bremen este una dintre cele mai cunoscute și mai jucate piese ale lui Fassbinder. Ar putea să apară întrebarea de ce a scris Fassbinder o astfel de piesă și, în continuarea, de ce ar trebui ea să se mai joace. Răspunsul e simplu: pentru că nici în zilele noastre, în această eră ce pare a fi una a emancipării, bezna de care vorbeam nu s-a împrăștiat cu totul.“ (Victor Scoradeț)
Distribuția: 3 femei, 8 bărbați

Scrisă în 1971, piesa a fost montată și a avut premiera absolută în același an, chiar la Schauspielhaus Bremen, în regia autorului. În anul următor a ieșit și filmul, regizat, firește, de Fassbinder. Cea mai recentă montare a fost lansată în 2016, la Berliner Ensemble, în regia Catharinei May.
 
În România, piesa a fost jucată în 1992, la Teatrul Dramatic Galați, în regia regretatului Adrian Lupu.
Verlag der Autoren GmbH & Co KG
Taunusstraße 19
0329 Frankfurt am Main
Cahrlotte Brombach
brombach@verlagderautoren.de

Drepturile asupra versiunii românești: Victor Scoradeț
vicmarsco@yahoo.de
MILTENBERGER Ziarul... Cafeaua... Șnaps... Închide geamurile... Liniște!... Pâine cu untură... Sare... pe 31.10.1814 o înhumăm pe iubita noastră mamă Clara Mathilde Beez, născută Steinbacher, pe care bunul Dumnezeu... Șnaps... Liniște!... Țipetele astea mă omoară... mai vreau cafea... așadar descăpățânarea are loc în vinerea următoare, pe 3.11.1814, în piața mare... șnaps... Când zic șnaps, atunci vreau să zic sticla, femeie,  nu un strop... Hai noroc... trabuc... foc, a, da... Prea cald... Măcar o dată să am și eu parte de o seară tihnită în gospodăria asta... Liniște!... Deschide geamurile... Încă o stafie care se arată în Bremen... Ah, nu așa se face focul, ce-i zăpușeala asta... Tot timpul se petrec lucruri ciudate în orașul ăsta... Fă-mi băutura pentru culcare, mă doare capul... Liniște!... Doctoria.
GEESCHE Și eu? Eu vreau să mă culc cu tine.
   
  El se uită la ea. Pauză lungă și doldora de primejdii. Pe urmă, el pune la o parte ziarul, se duce spre Geesche, un moment, parcă dă senzația că vrea s-o ia în brațe, după care începe s-o bată îngrozitor de brutal, până când ea zace plângând cu sughițuri pe podea. El stă aplecat deasupra ei.
Cineva bate la ușă. Miltenberger deschide ușa. Intră Gottfried, Zimmermann și Rumpf. Sunt morți de beți, Gottfried o observă pe Geesche, se duce la ea.
   
ZIMMERMANN Frate, casa te era în drumul nostru.
RUMPF În casa asta se găsește la șnaps, de zici că-i distilerie.
MILTENBERGER Pentru prietenii mei, întotdeauna. Făceți-vă comozi.
ZIMMERMANN Nu trebuie să ne spui de două ori. Mai ales într-o noapte rece ca asta, în Bremen.
GOTTFRIED Cu femeia ce-i? Văd că zace pe jos și plânge.
MILTENBERGER A lovit-o așa, o slăbiciune. Geesche! Șnaps!
   
  Geesche se ridică încet, schimbă o privire cu Gottfried, iese ca să aducă șnaps.
   
RUMPF Stai jos, Michael Christoph, stai jos. Nu trebuie să scapi o ocazie ca asta.
ZIMMERMANN Casa lu´ Leni a roșie s-a-nchis.
MILTENBERGER S-a-nchis?
RUMPF S-a-nchis! S-a descoperit că trei dintre femeile d-acolo au o boală.
MILTENBERGER O boală...?
RUMPF Boala plăcerii, Johann Gerhard. Sifilis.
MILTENBERGER Sifi... la care din ele?
ZIMMERMANN Carmen.
MILTENBERGER Nu.
ZIMMERMANN Gesine.
MILTENBERGER Nu.
ZIMMERMANN Marliese Annegret.
MILTENBERGER Iarăși nu!
RUMPF Am scăpat! Cu toții!
ZIMMERMANN Dar un număr de cetățeni onorabili din Bremen or să facă copii sifilitici.
   
  Râd cu horcăieli.
   
MILTENBERGER Geesche!
   
  În grabă mare intră Geesche, e limpede că s-a mai aranjat puțin. Servește șnapsul.
   
MILTENBERGER Ia pune-te tu-n genunchi și roagă-te pentru binele tatălui copiilor tăi.
   
  Geesche se duce la crucifix și cade-n genunchi, se roagă, ceilalți râd.
   
ZIMMERMANN încă râzând
  Un om o omoară pe mama copiilor lui sugrumând-o cu mâinile goale, normal că femeii îi ies ochii din cap, și atunci ăla îi zice rcce, ce-ai femeie, ce te holbezi așa.
   
  Râd, beau din paharele de apă pline ochi cu șnaps.
   
MILTENBERGER Se culcă un bărbat cu o femeie și o mușcă de sân. Și după aia zice, acum nu cumva să zici că copilul e de la mine. Care copil? Păi ești gravidă, că ai sânul plin de lapte, lapte? Aș, da´ de unde, n-a fost decât un furuncul, mulțumesc frumos! Râd toți, în afară de Gottfried. Trebuie să vedeți ce mult mă iubește nevastă-mea Geesche! Vino-ncoa´. Ia zi, te iubesc.
GEESCHE Te iubesc.
MILTENBERGER Zi, mă exciți.
GEESCHE Mă... Fuge, el fuge după ea, o ia-n brațe și o sărută.
MILTENBERGER Acum!
GEESCHE   încet  
  Mă exciți.
   
  Râd cu toții, Geesche plânge.
   
MILTENBERGER   se așază la loc
  Femeia știe bine cine-i domnu´ și stăpânu´ aici. Adu șnaps. Geesche iese. Femeia știe ce-i smerenia. Și totuși, în pat, pe toți dracii, muierea asta e ca o iapă-n călduri. Asta-i făcută pentru un bărbat puternic ca mine.
   
[...]  
  El se duce spre ea clătinându-se. Ea încearcă să scape, dar el o apucă, o trage la el, o pipăie. Ea e vizibil scârbită.
   
MILTENBERGER Scoate-ți gărgăunii din cap, femeie, trebuie să-nveți cine-i stăpânu-n casă și cine are voie să aibă dorințe.
   
  O târăște după el spre dormitor, o mai lovește o dată și o sărută pe urmă.
Schimbare de lumini sau de altceva.
Miltenberger intră, zbiară, plânge printre țipete.
   
MILTENBERGER Ajutor! Am luat foc. Geesche! Geesche!
   
  Geesche intră, se uită cu ochi triști la soțul ei care nu mai poate îndura durerile.
   
MILTENBERGER Hai și ajută-mă. Cheamă un doctor!
  Geesche scutură încet din cap, pe urmă se duce la crucifix, îngenunche, cântă:
  Lume, plec – rămâi cu bine
vreau acum să urc la cer
pacea bolților senine
intre-n sufletu-mi stingher.
Zarvă-aicea-i, și măcel
vanități și arme reci
bucurie-i doar în cer, 
pace, fericire-n veci.
   
  În timp ce Geesche cântă, Miltenberger moare în urlete oribile, aproape animalice și frânturi de fraze:
   
MILTENBERGER Geesche... doctorul... te iubesc... Geesche... poți să... burta... burta mea... mor.
   
  Geesche se întoarce, își face o cruce în fața soțului mort, îngenunche, se roagă-n gând, pe urmă îl târăște pe Miltenberger de pe scenă.

Die bitteren Tränen der Petra von Kant
(Lacrimile amare ale Petrei von Kant) - 1971

Petra von Kant este designer vestimentar și de ceva vreme a-nceput să aibă succes: un mare lanț de magazine, care o refuzase cu un an urmă, îi comandă o colecție. Petra are în urmă un divorț mai degrabă prietenos, după o căsnicie emancipată. O căsnicie din care s-a ales cu o fiică, acum adolescentă, și cu o descoperire importantă despre proria ei persoană: e lesbiană. Așa că, acum, ea trăiește cu Marlene, care-i e asistentă, secretară, desenatoare și tot ce-i nevoie. Petra mai are și o mamă destul de extravagantă, care tocmai se pregătește să petreacă un sejur prelungit peste ocean. Dar pentru asta mai are nevoie de un împrumut consistent de la fiica ei. După o scurtă negociere telefonică, Petra îi promite o parte din suma solicitată.

Nici Sidonie, prietena mamei ei, căsătorită în Australia și apărută pe neașteptate, nu pare o persoană chiar ștearsă. Și, dacă tot a venit, a adus cu ea și o ... tânără pe care a cunoscut-o pe vapor. O cheamă Karin și aceasta spune că, de vreun an, s-a despărțit de soțul ei. Karin urma să treacă pe la Petra doar ca să se mai vadă cu Sidonie, după care intenționează să-și găsească un hotel. Numai că tânăra Karin e atât de frumoasă, încât Petra o invită să locuiască la ea. Apoi să se culce cu ea. Apoi, îi promite s-o ajute să ajungă model. Ei da, Petra s-a-drăgostit de-a binelea. Și-ncă foarte tare. Asta se vede și-n atitudinea ei tot mai ostilă față de fosta amantă, care continuă să rămână-n casă și să lucreze pentru ea. Da fapt, pentru ele, fiindcă de acum are de făcut câte două cafele, câte două drinkuri etc.

Relația cu Petra n-o face însă pe Karin să renunțe la libertatea ei. Așa se face că Petra va trebui treptat să admită că nu-i chiar atât de emancipată cum se credea, de vreme ce-ncepe să fie roasă de gelozie. Și lucrurile se complică. Karin are succes în modelling, fotografia ei apare pe prima pagină a unei publicații importante. Fostul ei soț a revenit și el în Germania. Iar idila Petrei von Kant, ce promitea să devină o frumoasă poveste de dragoste, se transformă în dramă. Și-i provoacă lacrimi. Multe. Și, cum spune și titlul: amare...
„Un text mai degrabă inedit în creația lui Fassbinder, această dramă sentimentală. Sau chiar melodramă cu accente de comedie. Sigur, dacă e să facem un efort și să-l luăm în serios, el ne demonstrează că suferințele din dragoste sunt aceleași, indiferent de sexul partenerilor. Și ne putem întreba, tot serios, împreună cu Petra – care e o femeie inteligentă, nu degeaba o cheamă von Kant! – dacă ceea ce a trăit ea a fos dragoste sau posesivitate. Și dacă e rănită chiar în amor, sau doar în ...amorul propriu. Ceea ce e ofertant, la această piesă, e că poate evolua la fel de bine pe coordonatele melodramei sau ale comediei sentimentale. Și, deloc de neglijat, avantajul că e un text cu 6 (!) femei. Asta, în condițiile în care în general se scriu piese cu mulți bărbați, în timp ce, în teatre, numărul actrițelor e considerabil mai mare decât cel al actorilor.“ (Victor Scoradeț)
Distribuția: 6 femei

Premiera absolută a piesei a avut loc în 1971, la Landestheater Darmstadt, în regia lui Peer Raben. În anul următor, a fost lansat și filmul, regizat de Fassbinder, cu Hanna Schygulla În rolul titular.

În România, piesa nu a fost încă jucată. Ea fost publicată în volumul Rainer Werner Fassbinder, Lacrimile amare ale Petrei von Kant, Europress Group, 2017.
Verlag der Autoren GmbH & Co, KG
Taunusstraße 19
60329 Frankfurt am Main
Cahrlotte Brombach
brombach@verlagderautoren.de

Drepturile asupra versiunii românești: Victor Scoradeț
vicmarsco@yahoo.de
KARIN Părinții mei? A fost foarte simplu. Tu n-ai... n-ai citit-o-n ziare, povestea asta?
PETRA Nu, nu, nu-mi aduc aminte.
KARIN Tata bea mult și... nu, povestesc aiurea, fiindcă... într-o bună zi, i-au spus lui tata la firmă, domnule Thimm, noi suntem o întreprindere de mare performanță sau așa, la noi nu mai e loc pentru oameni de vârsta dumneavoastră. Exact nu știu nici eu, că n-am fost de față, dar așa a fost, aproximativ. Atunci el s-a prăbușit, a-nceput să plângă și să lovească-n jur, și ăia de la pază l-au scos în stradă. Atunci el s-a dus în cârciuma în care bea de obicei și s-a îmbătat. Ce putea să facă cineva în situația asta, și tata a băut întotdeauna mult. Pe urmă s-a dus acasă, a înjunghiat-o pe mama și s-a spânzurat. N-a mai văzut niciun loc pe lume pentru el și nevasta lui. Simplă de tot, povestea. Atunci am plecat imediat în Australia. Dar nici acolo viața nu e chiar roz. În ceea ce privește șansele și așa. Ăia te lasă baltă dacă nu te zbați ca alte alea.
PETRA Acum, toate astea or să se schimbe cu totul, Karin, cu totul. O să ne străduim, împreună, ca să te mai alegi cu ceva din viața asta a ta.
KARIN Ar fi frumos. Mi s-a-ntâmplat de multe ori să nu mai am nicio speranță, pe bune. Cu soțul meu a fost așa un căcat. Ăla mă lăsa să mă spetesc și zicea mereu că odată are să facă bani mulți sau așa. Că nu mai e mult până atunci. Mă călca pe nervi cum nici nu-ți imaginezi.
   
  Marlene aduce șampania, o desface, toarnă în două cupe, se-ntoarce la lucru.
   
PETRA Noroc. Pentru noi două, ca să facem ceva cu posibilitățile pe care le avem.
KARIN Noroc.
PETRA Îmi închipui deja cum dumnea... cum ai să mergi tu pe catwalk. Am să concep o colecție special pentru tine. Am să fac din tine un top model. Pe bune! Ești frumoasă, Karin.
   
  O mângâie, apoi se ridică repede, pune un disc. („In my room”, de Walker Brothers.)
   
[...]  
   
PETRA Și unde zici că ai fost azi noapte? Karin nu reacționează. Karin?
KARIN Da.
PETRA Te-am întrebat unde ai fost azi nopate.
KARIN M-am dus să dansez.
PETRA Până la șase dimineața?
KARIN Și?
PETRA Fiindcă nicăieri nu-i deschis până la ora aia.
KARIN Nu?
PETRA Nu. Și cu cine ai fost să „dansezi”?
KARIN Poftim?
PETRA Te-am întrebat cu cine ai fost să dansezi, da?
KARIN Cu un bărbat!
PETRA A, da?
KARIN Da.
PETRA Ce bărbat?
KARIN Cu un bărbat mare și negru, cu o pulă mare și neagră.
PETRA Așa, așa. Se duce la bar și-și mai pune un gin tonic. Mai voiai și tu unul?
KARIN Da, mai fă-mi unul.
PETRA E-n regulă.
KARIN Știi, ai putea s-o lași baltă.
PETRA Nu vreau s-o las baltă. Dar ai putea eventual să fii și tu mai prietenoasă. Poftim.
KARIN Mulțumesc, iubire, mulțumesc!!
PETRA Cum a fost tipul?
KARIN În pat?
PETRA De exemplu.
KARIN Nesătul.
PETRA Da?
KARIN Extrem. Trebuie să-ți imaginezi, niște mâini mari și negre pe pielea mea albă și delicată. Și... buzele alea! Se știe că toți negrii au buzele groase și calde.  Petra își duce mâna la inimă.  Ai de gând să leșini, iubire?  Râde excesiv.
PETRA către Marlene.  Nu te mai holba așa, vacă ce ești. Adu ziarele! Mișcă!
KARIN Hai, hai, nu e cazul să ne isterizăm. Ce-i mai bun abia acum vine.
PETRA Nu fi atât de ordinară.
KARIN Nu sunt ordinară, Petra, spun adevărul, Petra. Doar am discutat o dată, mai înainte, că vrem să fim tot timpul sincere una cu alta. Numai că tu nu suporți. Tu vrei să fii mințită.
PETRA Da, minte-mă. Te rog, minte-mă.
KARIN Deci, bine, nu-i adevărat. M-am plimbat toată noaptea singură și m-am gândit la noi două.
PETRA Da? Plină de speranță.  Nu-i adevărat, așa-i?
KARIN Bineînțeles că nu. M-am culcat totuși cu un bărbat. Dar ăsta nu-i un lucru atât de important, nu?
PETRA plânge deja.  Nu. Nu – bineînțeles că nu. Dar nu pot să-nțeleg, pe bune, nu pot să-nțeleg. De ce... de ce...
KARIN Nu mai plânge Petra, te rog. Uite, cu toate astea îmi place de tine, cu toate astea te iubesc... dar ... Ridică din umeri. Petra plânge nestăpânit. Uite, doar era clar că o să mă mai culc din când în când și cu câte un bărbat. Așa sunt eu făcută. Și în fond asta nu ne afectează deloc. Un bărbat ca ăsta – nu fac decât să mă folosesc de el. Nu e vorba de nimic altceva. Un pic de distracție. Asta-i tot. Doar tu vorbeai la început tot timpul de libertate și așa. Tot timpul spuneai că nu avem nicio obligație una față de alta. Hai, nu mai plânge, doar vezi că mă întorc de fiecare dată la tine.
PETRA Ce tare mă doare inima. Ca și când aș fi fost înjunghiată cu un cuțit.
KARIN Nu trebuie să te doare inima. Chiar nu-i nevoie.
PETRA Să te doară. Cine spune să te doare, ăla de prostie moare.
KARIN Ah, Petra. Bineînțeles că eu nu sunt atât de deșteaptă ca tine, sau atât de cultivată. Doar îmi dau seama de asta, uite.
PETRA Ești frumoasă. Țin atât de mult la tine. Mă doare totul, de cât de mult te iubesc. O Doamna o Doamne. Se duce să-și mai facă un drink. Mai vrei și tu unul?
KARIN Trebuie să am grijă de silueta mea.

Der Müll, die Stadt und der Tod
(Gunoiul, orașul și moartea) - 1975

Prostituata Roma B. are o constituție prea delicată pentru gustul clienților. Din acest motiv, veniturile pe care reușește să i le aducă proxenetului ei, Franz B, sunt mult sub așteptările și mai ales sub nevoile acestuia. Motiv pentru care el îi administrează cu regularitate bătăi crunte. Oricum, și atunci când Roma are succes, tratamentul de care are parte e cam același. Dar e obligată să facă trotuarul pe orice vreme, așa că la un moment dat se îmbolnăvește. Soarta ei pare să se-ndrepte însă în ziua în care e angajată de un speculant imobiliar, Evreul Bogat. Acesta o plătește pe Roma mai mult decât generos și nu așteaptă de la ea prestații sexuale: îi e de ajuns ca ea să-l asculte în timp ce el îi povestește. În curând, Roma e bogată, dar singură, căci noua ei condiție o izolează de fostele ei colege și/ sau prietene.

Evreul Bogat se folosește de Roma ca să ajungă la tatăl acesteia, Müller, un travestit care cântă-ntr-un bar. Căci Müller, spune Evreul, ar fi vinovat de moartea părinților săi. Întrebat de fiica sa dacă-i adevărat, Müller se vădește a fi un nazist tipic, cu antecedente consistente, care continuă să fie convins că a acționat corect. La aflarea adevărului despre tatăl ei, Roma se prăbușete în cea mai neagră depresie și-l roagă insistent pe Evreu să-i curme viața. Acesta o-nțelege și-i îndeplinește dorința, dar o face în așa fel încât fostul ei „pește”, Franz B., să fie considerat vinovat de uciderea Romei.

Această ultimă piesă scrisă de Fassbinder se desfășoară în atmosfera dezolantă a unui mare oraș în ruină, reconstruirea acestuia dând naștere unei faune imunde de politicieni și înalți funcționari (inclusiv de poliție) corupți. Ea a fost inspirată și de mișcarea numită Frankfurter Häuserkampf (lupta caselor din Frankfurt), care a cuprins ample mișcări de protest împotriva speculațiilor imobiliare ce au afectat viața locuitorilor acestui oraș la începutul anilor 70.
„Titlu are evidente sonorități expresioniste. De altfel, întreaga atmosferă a piesei, inclusiv numele personajelor, ne pot duce cu gândul la această mișcare. Fassbinder însuși n-a mai apucat s-o regizeze, întrucât teatrul din Frankfurt a considerat că onorariul unuia dintre artiști era prea mare. Încă din ultimii ani de viață ai lui Fassbinder, dar mai ales după moartea lui, piesa a fost acuzată de antisemitism. Așa se face că, mult timp, n-a putut fi jucată-n Germania iar premiera absolută a avut loc în SUA. Ulterior, aceste acuzații au fost considerate ca nefondate și există chiar o hotărâre judecătorească în acest sens. Personajele antisemite existente în piesă sunt de altfel ținta sarcasmului autorului și plasate într-o evidentă lumină acuzatoare.“ (Victor Scoradeț)
Premiera germană a avut la loc la Frankfurter Schauspielhaus, în 1985, în regia lui Dietrich Hilsdorf.

În România, piesa nu a fost încă reprezentată. Ea se regăsește în volumul Lacrimile amare ale Petrei von Kant, apărut la Europress Group, în 2017.
Verlag der Autoren GmbH & Co, KG
Taunusstraße 19
60329 Frankfurt am Main
Cahrlotte Brombach
brombach@verlagderautoren.de

Drepturile asupra versiunii românești: Victor Scoradeț
vicmarsco@yahoo.de
Prima scenă

Pe lună, pentru că este la fel de nelocuibilă ca și Pământul, mai ales orașele. În stânga în față, înfășurată-n plastic: Marie-Antoinette și Jim. Roma B., d-ra Emma von Waldenstein, d-ra Tau, Asbach-Lilly și miss Violet la micul dejun. Pe lângă asta, așteaptă clienți.
 
D-RA TAU/MISS VIOLET în canon:
  Peste tot liniștea serii,
Numai o privighetoare
jos, la râu, își cântă dorul
cu triluri tânguitoare
D-RA EMMA VON WALDENSTEIN Ar fi trebuit să renunțați.
ASBACH-LILLY Din cauza acestei scroafe burgheze? Vă rog foarte mult. Aia și-l îndeasă-n pizdă și gata, a și dispărut – fără o vorbă și fără nicio sclipire în ochi.
ROMA B. La ce-i folosește sclipirea din ochi în celula aia a lui? Cât despre vorbe – ce sunt alea?
D-RA EMMA VON WALDENSTEIN Și când or să-i dea drumul, îi face capul țăndări, draga mea. Ar fi trebuit să renunțați. Și pe urmă, și noi suntem burghezi. Cel puțin în suflet.
ASBACH-LILLY Sufeltul meu e al meu, domnișoară von Waldenstein. Pe ăla, nu mi-l înhață nimeni cu una cu două, nimeni nu pune ghearele lui murdare pe el.
ROMA B.  Sufletul este Dumnezeu, domnișoară, nu e proprietatea dumneavoastră. Dat cu-mprumut, cum s-ar spune. Unul se împrumută pe sine, îl cheamă Dumnezeu, cere plată, e unul dintre noi: o curvă. Zâmbiți? Nu e bine să zâmbiți. E atât de ușor să te creadă lumea prost.
D-RA EMMA VON WALDENSTEIN Doi ani, atâta or să-i dea. Cel mult trei. Ăsta-i gândul din capul tipului, gândul crește și până la urmă pleznește. Pocnetul ăla o să ne facă să știm ce e frica.
ASBACH-LILLY Mă înspăimântați, domnișoară von Waldenstein. Și văd că savurați asta. Sunteți bolnavă. Noaptea aia a fost teribilă, fără doar și poate. Dorul pe piele, ura în cap, strigătul puternic și tânguitor al vaginului meu. Pula ta, Oscar, o vreau, dă-mi pula ta. Fără îndoială că știți, Oscar e un miracol al naturii. Acum ne ofilim amândoi.
ROMA B. Vă plângeți de milă, îl trădați pe bărbat, vă plângeți de milă pentru că l-ați trădat pe bărbat. Gândiți prea târziu.
   
  Vine Achfeld. Se postează în mijlocul prostituatelor, numără.
   
ACHFELD Din Oceanul Pacific a ieșit un pește mic. Să te fut pe sub lindic fiindcă tu ești cea mai șic. A ieșit Miss Violet. Se scoală și iese cu Achfeld.
D-RA TAU Are pula atât de mică, încât ar putea s-o fută în ureche fără niciun pericol.
ASBACH-LILLY Știu și eu, răceala aia între cerșafurile umede. Iar cerșafurile sunt tot timpul umede. Doar Oscar știa cum să le usuce. Oscar făcea minuni. Numai că m-a mințit.
D-RA EMMA VON WALDENSTEIN O minciună sănătoasă e ca roua proaspătă în ziua Judecîții de apoi.
ROMA S. Vedeți dumneavoastră, ce-ar fi adevărul fără minciună? Însăși minciuna.
   
[...]  
   
ROMA B. Tată?
MÜLLER Da?
ROMA B. Ce-nseamnă asta, că evreul mă folosește ca să te combată pe tine?
MÜLLER El te scoate pe tine în evidență ca să mă înjosească pe mine. Ideea e simplă.
ROMA B. I-ai provocat o durere atât de mare?
MÜLLER El crede că mă fac vinovat de moartea părinților săi.
ROMA B. Și? E adevărat?
MÜLLER Nu mi-a păsat de fiecare individ pe care l-am omorât. Eu n-am fost un individualist. Eu sunt un tehnocrat. Dar este posibil ca eu să fi fiu ucigașul părinților lui, și mi-ar plăcea să fiu. Prin urmare, sunt.
ROMA B. Porți povara asta și ești vesel c-o porți.
MÜLLER Nu-i o povară, să fii ucigaș de evrei, când ai convingerea pe care o am eu.
ROMA B. Și înjosirile nu te ating?
MÜLLER Ele nu mă vizează pe mine, dar nu poți să nu te întrebi ce fel de stat e ăsta care tolerează ceea ce se întâmplă zi de zi.
ROMA B. Ce vrei, vremurile s-au schimbat.
MÜLLER Nu chiar. În esență, toate sunt cum au fost și au ordinea lor. Ce poți să faci mai mult decât să aștepți. Eu aștept ca drepturile mele să devină din nou cele drepte.
ROMA B. Ai mult timp, tată.
MÜLLER Secole, Roma. Noi nu pierim, și fiecare durere care ne e provocată, ne face mai liberi și ne dă putere. Fascismul va învinge.
ROMA B. Mie-mi merge bine, pot să-mi permit tot ce-nseamnă viață pentru mine.
MÜLLER Așa și trebuie, Roma. Și nu trebuie să ai scrupule din cauza tatălui. Tatăl are să se salveze. Tatăl se află de partea care trebuie.
JIM cântă „Pe malul Volgăi, un soldat merge agale...”
   
Intră doamna Müller în scaun cu rotile.  
   
DOAMNA MÜLLER Vii o dată acasă, e atât de tăcut fără tine.
MÜLLER Vin. Asta e fiica ta. O mai cunoști?
DOAMNA MÜLLER A slăbit.
MÜLLER Mereu a fost slabă, dar îi merge bine. E bogată.
DOAMNA MÜLLER Atunci îmi e mai ușor s-o urăsc.
ROMA B. De ce își urăște mama mea copilul?
MÜLLER Pentru că ești tânără și frumoasă și ai picioare, Roma, picioare care te poartă. Ale ei refuză s-o ducă. În fond, se urăște pe sine.
DOAMNA MÜLLER Vorbești și vorbești și crezi că știi cum stau lucrurile. Și inventezi imagini care nu se potrivesc cu realitatea. Și cu toate astea eu nu-mi pierd încrederea, lupt pentru fericirea noastră. N-o să ne lăsăm înghițiți de condiții care nu sunt ale noastre, pe care le fac alții, ca noi să le suportăm.

Angst essen Seele auf (Frica mâncam suflet) - 1974

Emmi Kurowski a trecut de 60, ea e femeie de serviciu și văduvă. Într-o zi ploioasă intră într-un restaurant cu specific asiatic. La îndemnul unei cunoștințe, Ali, un marocan cu 20 de ani mai tânăr, o invită la dans. La sfârșitul serii, el o conduce acasă, își petrece noaptea cu ea. Treptat, se nasc și sentimente-ntre ei și simpla aventură se transformă-ntr-o relație care nu e văzută cu ochi buni de cei doi copii ai lui Emmi. Relația lor declanșează valuri de ostilitate și din partea vecinilor, a colegelor lui Emmi, a vânzătorilor de la prăvăliile din zonă, a unei chelnărițe care refuză să-i servească. Reacția lor: vor pleca în luna de miere și vor încerca s-o ia de la capăt.

La întoarcere, cei doi constată că lucrurile s-au schimbat și cei din jur par să-i accepte, ba chiar încept să profite de pe urma priceperii lui Ali și a disponibilității lui de a da o mână de ajutor ori de câte ori e solicitat. Cu alte cuvinte, el nu pare să corespundă deloc clișeului despre muncitorul străin, murdar și puturos pe care-l au cu toții în minte. Ali pare să se fi integrat cu succes în societate.

Dar tocmai pe acest fond liniștitor încep să apară probleme în cuplu. Emmi începe să ignore nevoia de căldură și de afecțiune a lui Ali și începe să-l trateze ca pe un ins folositor care trebuie să-i stea în permanență la dispoziție. Reacția lui Ali nu se lasă așteptată. El se-ntoarce-n restaurantul în care a-nceput totul, unde-și petrece din ce în ce mai mult timp și are o relație cu ospătărița Barbara, la care începe să-și petreacă și nopțile și nu mai trece deloc pe la Emmi. La un moment dat, aceasta-și face apariția la restaurant și-l roagă să se-ntoarcă la ea, promițându-i ca va avea toată-nțelegerea pentru nevoile și libertatea lui. Ali leșină. Dus la spital, e diagnosticat cu ulcer, boala de care suferă majoritatea muncitorilor emigranți. Filmul se-ncheie cu Emmi plângând lângă patul de spital al lui Ali.
„Ca și în celebra piesă de teatru Katzelmacher (aprox: Broscari), Fassbinder este preocupat de soarta muncitorilor străini din Germania, de condiția lor, de relațiile dintre societatea germană și aceștia, de măsura în care li se permite să se integreze. În mod ironic-sarcastic, este urmărită evoluția lui Emmi a cărei condiție modestă și vârstă nu i-ar fi îngăduit niciodată nici măcar să viseze la un bărbat cu 20 de ani mai tânăr. La început caldă și recunoscătoare, în momentul în care e sigură de Ali, începe să se poarte cu el asemenea celorlalți: să-l trateze ca pe un obiect util.“ (Victor Scoradeț)
Premiera absolută: Filmul a fost lansat în 1974 și a fost distins cu Premiul Criticii la Festivalul de la Cannes iar Brigitte Mira, actrița din rolul titular, a primit o Lola – statueta de aur reprezentând cel mai important premiu cinematogrfic german.

Premiera românească a fost produsă în 2016, de Teatrul Apollo 111, regia: Radu Jude.
Verlag der Autoren GmbH & Co, KG
Taunusstraße 19
60329 Frankfurt am Main
Cahrlotte Brombach
brombach@verlagderautoren.de

Pentru versiunea românească: Andrei Anastasescu
andrei_anastasescu@yahoo.de
În bucătărie. Salem stă la masă, Emmi stă în picioare, lângă dulap.
 
SALEM  Bun cafea. Foarte bun.
EMMI  Toată lumea din familie zică că de la cafeaua lui Emmi se scoală și morții. Vrei un coniac?
SALEM  Cu plăcere.
EMMI  Știi, soțul meu era din Polonia. Nu era neamț. Muncitor străin, în război. Pe urmă a rămas aici. Pune sticla de coniac și paharele pe masă. Pe vremea aia trăiau și părinții mei. Ziceau tot timpul: „Emmi, ziceau, povestea asta n-o să se termine cu bine.“ Pentru că era străin, înțelegi? Se așază lângă el și ridică paharul cu coniac. Noroc!
SALEM  Noroc! Ciocnesc.
EMMI  Tata ura toți străinii. Ei, tata a fost și-n partid. La Hitler. Știi cine a fost… Hitler?
SALEM  Hitler. Da.
EMMI  Și eu am fost în partid. De fapt, toți au fost. Sau aproape toți. Și cu toate astea m-am înțeles bine cu Franticek. Așa-l chema pe soțul meu. Franticek. Da’ el s-a-mbolnăvit repede la ficat. Îi plăcea băutură. Da’ era un om vesel.  Mereu era vesel. S-a prăpădit la cinzeșcinci de ani. Asta e… Mai vrei unul?
SALEM  Da. Îi toarnă în pahar.
EMMI  Și dumneata? Ești însurat?
SALEM  Nu însurat.
EMMI  Și părinții?
SALEM  Părinții mort.
EMMI  Amândoi?
SALEM  Tati foarte bătrân. Mami mult bolnav.
EMMI  Ai frați? Surori?
SALEM  Nu frate. Cinci sore.
EMMI  Cinci?
SALEM  Cinci sore. Ali cel mai mic din toți. Toți sore mai mare ca mine.
EMMI  Aha! Și au rămas toate în Maroc?
SALEM  Nu doar Maroc. Algérie și Tunisie. Tati plimbat mult cu cămile. Tati berber, înțeles? Berberi plimbat mult în Africa. Se uită la ceas. Ali plecat acum. Prea mult târziu.
EMMI  A… Mai bea un păhărel! Numai zece minute, da?
SALEM  Acum ultim tramvai, înțeles? Tramvai plecat, Ali pe jos.
EMMI  Dar unde stai?
SALEM  Prea mult departe. Strada Hofmann.
EMMI  A, strada Hofmann. Ai o cameră acolo?
SALEM  Da, cameră. Cu alt cinci coleg. Șase. Camera mic.
EMMI  Ce?! Șase oameni într-o cămăruță?
SALEM  Trei pat aici și trei pat aici. Kif-kif.
EMMI  Ce-i aia kif-kif?
SALEM  Kif-kif: „egal“ în arab.
EMMI  Kif-kif. Ce nostim! Dar șase oameni într-o cameră e… e inuman.
SALEM  Arab nu e om în Germania, înțeles tu? Înainte mai mers. Dar de când catastrof de la München, nimic bun.
EMMI  Știi ceva? Mai bei unul, eu îți fac patul dincolo, și dormi aici la noapte.
   
[...]  
  Emmi și Salem ies la braț din imobil. În fața imobilului se află doamna Karges, doamna Münchmeyer și domnul Gruber.
   
EMMI  Bună ziua!
SALEM  Bună ziua!
GRUBER  Bună ziua, doamnă Kurowski!
   
  Emmi și Salem pleacă.
   
DOAMNA KARGES Scursurile astea! Nu se poate face nimic împotriva unor oameni ca ăștia, domnule Gruber?
GRUBER  Dar de ce, doamnă Karges? E clar că sunt foarte fericiți împreună.
DOAMNA MÜNCHMEYER Dar, domnule Gruber, ce-i aia fericire? Există totuși o limită de decență.
GRUBER  Nu văd nimic indecent, stimată doamnă. Oricât aș încerca… La revedere! Iese.
DOAMNA KARGES Vi se pare normal, doamnă Münchmeyer?
DOAMNA MÜNCHMEYER Nu. Intră în imobil.
   
[...]  
   
Grădină de vară  
  Emmi și Salem stau față în față la masă, ținându-și unul altuia mâinile. Toate celelalte mese din grădină sunt neocupate. La intrarea terasei – chelneri, personal de serviciu și câțiva clienți stau nemișcați și îi privesc țintă pe cei doi.
   
SALEM  Toți uitat la noi.
EMMI  Nu-ți face griji! Lumea e doar invidioasă.
SALEM  Eu nu înțeles invidioasă.
EMMI  Invidios e când cineva nu suportă ca altul să aibă ceva.
SALEM  Aha, înțeles.
EMMI  Și ei toți sunt invidioși, asta sunt. Toți. Plânge. Toți.
SALEM  De ce plâns tu?
EMMI  Pentru... pentru că pe de o parte sunt atât de fericită și pe de altă parte nu mai suport. Toată ura asta a oamenilor… A tuturor, a tuturor!  A tuturor! Uneori îmi doresc să fiu singură pe lume cu tine și să nu mai fie nimeni în jur. Mă prefac eu că nu m-afectează, dar normal că m-afectează. Mă termină! Nimeni nu se mai uită cu adevărat în ochii mei. Toți au un rânjet scârbos pe față. Niște porci. Țipă. Porci împuțiți ce sunteți! Nu vă mai holbați așa, porcilor și idioților! E soțul meu, soțul meu! Plângând, își lasă capul pe mâini.
SALEM  o mângâie pe păr Habibi. Habibi.
EMMI  Și eu te iubesc.
SALEM  Eu mai mult.
EMMI  Cât de mult?
SALEM  își desface brațele Atât de mult.
EMMI  Și eu de aici… până în Maroc. Știi ceva? Plecăm în concediu. Undeva, într-un loc izolat. Unde nu ne cunoaște nimeni și unde nu se holbează nimeni la noi. Și când ne întoarcem, totul o să se schimbe. Și toți oamenii o să fie buni cu noi. Sunt sigură.
   
Final cadru.  
   
Magazinul alimentar  
  Prin vitrina magazinului se vede strada. Un taxi oprește în fața imobilului lui Emmi. Salem scoate valizele din portbagaj, șoferul taxiului îi deschide portiera lui Emmi.
 
În magazin, din spatele tejghelei, vânzătorul privește afară prin vitrină. Soția lui desface un pachet de cafea și varsă boabele în râșniță. 
   
VÂNZĂTORUL  Uite! S-au întors.
VÂNZĂTOAREA  Cine?
VÂNZĂTORUL  Madam Kurowski cu străinul ei.
VÂNZĂTOAREA  Știi ce, mie mi s-a părut întotdeauna foarte cumsecade femeia.
VÂNZĂTORUL  Ea, da. Dar străinul…
VÂNZĂTOAREA  Ei, așa ceva nu durează.
VÂNZĂTORUL  Crezi?
VÂNZĂTOAREA  Sunt sigură. Și acum fii atent: data viitoare când mai trece pe aici, ieși în stradă și-i spui „Sărut-mâna!“.
VÂNZĂTORUL  Eu ăleia? Niciodată!
VÂNZĂTOAREA  Anton! Femeia a fost întotdeauna o clientă model.
VÂNZĂTORUL  Da. Ai dreptate.
VÂNZĂTOAREA  Păi, vezi? Ieși frumos din magazin, îi zici „Sărut-mâna!“ și totul o să fie ca înainte. Iar femeia o să-și facă din nou cumpărăturile la noi.
VÂNZĂTORUL  Da, mai ales că majoritatea se-nghesuie acum la supermarket și nimeni nu mai vine la noi... Ai dreptate, Adele. În afaceri, trebuie să-ți ascunzi antipatia.
   
  Prin vitrină, se vede taxiul demarând, în timp ce Emmi și Salem intră în imobil.

Rainer Werner Fassbinder

Rainer Werner Fassbinder (1945-1982), acest „monstru uman și geniu estetic, care s-a simțit acasă numai în operele sale”, cum scria un ziarist, a fost probabil ultimul mare artist din familia damnaților. Avea 37 de ani când a tras ultima „linie”. O linie excesiv de lungă, cum aveau să constate medicii legiști. Lucru care a întristat peste măsură, dar nu a mirat pe nimeni, fiindcă Fassbinder consuma totul în exces: alcool, droguri, femei, bărbați. A produs, în schimb, artă. Cu o forță de impact uimitoare și într-o abundență incredibilă. Dacă tragem ... linie, constatăm că, în doar 14 ani, a regizat 44 de filme (printre ele și Berlin, Alexanderplatz, probabil cel mai cunoscut, cel puțin în România), a scris 37 de scenarii de film, 20 de piese de teatru, a regizat 25 de spectacole. A fost adulat, a scandalizat, a luat premii importante (Ursul de aur, David di Donatello ș. a.). A fost considerat „inima” noului film german (printre colegii lui în cadrul acestui fenomen se numără Werner Herzog, Wim Wenders, Volker Schlöndorff). A fost și continuă să fie unul dintre cei mai jucați dramaturgi germani, atât în Germania, cât și în afara ei.